Coș Crăciun
Mă vedeam. Eram cu ditamai coşul plin în mijlocul supermarketului. Toate îmi trebuiau, dar, de fapt, deşertăciune, puteam trece Crăciunul cu puţine lucruri din ceea ce aveam în coş. Un brad, un milion. Mult. Dar nu pot trece fără brad. Caltaboş, lebăr, carne tocată pentru sarmale, cîrnăţăraie, salamuri spanioleşti, şunci... mamă!, caşcavaluri, o telemea de capră, brînzeturi franţuzeşti, unt, maioneză, morcovi, piept de pui, ouă, cozonaci, vin, pîine, portocale, mere, lămîi, banane, mandarine, clementine, ne-simţire. Parcă ţi-e goală mintea, cînd ţi-e gol frigiderul, dar parcă ţi-e gol sufletul cînd ţi-e plină burta. Vreo încă trei milioane.
De fapt, mi-ar trebui doar un vin, un lapte, mi-aş împleti un cozonac cît de mic, mi-aş înveli zece sarmale, m-aş opinti la un pic de caltaboş, şi m-aş opri aici. Cît să nu-mi fie foame în orele alea pustii ale Crăciunului. Orele alea cînd eşti numai cu tine şi nu ai ce să faci cu tine. Orele cînd nici oglinzile nu te văd, cînd nici metrourile nu te duc. Orele alea dinspre 2-3 spre 6. Ore grele în care mănînc caltaboş, lebăr, carne tocată pentru sarmale, cîrnăţăraie, salamuri spanioleşti, şunci... mamă!, caşcavaluri, o telemea de capră, brînzeturi franţuzeşti, unt, maioneză, morcovi, piept de pui, ouă, cozonaci, vin, pîine, portocale, mere, lămîi, banane, mandarine, clementine... pandalie.
