Crime, femei și succes
Am citit, de curînd, un roman poliţist apărut la Editura Trei: Aşa ceva nu se întîmplă niciodată, de Anne Holt (2010, traducere de Liliana Urian). Despre Anne Holt aflu că este fost ministru al Justiţiei în Norvegia, dar şi avocat, procuror, publicist la televiziune (pe lîngă, evident, autoarea unor serii de romane poliţiste de succes). Biografia ei e interesantă în special pentru o „fană“ a romanelor poliţiste scrise de femei. Agatha Christie a tuturor, dar şi Agatha Christie a noastră (Rodica Ojog-Braşoveanu) m-au fascinat întotdeauna (e drept că nu chiar în egală măsură).
Precum m-au fascinat şi eroinele – detectiv Miss Marple şi Melania Lupu. Tot o femeie detectiv este Inger Johanne din romanul Annei Holt. Inger Johanne e o poliţistă în concediu de maternitate, care se confruntă cu grijile „specific feminine“, cu toate fricile posibile legate de cele două fiice ale sale.
Tot de sex feminin este şi criminalul. Cea care comite cea mai mare parte dintre crime e frămîntată de alte frici şi frustrări, cumva opuse celor ale Johannei: unele pornind din lipsa afecţiunii şi atenţiei, dar convertite într-un joc al puterii şi controlului.
De asemenea, tot femei sînt primele două victime: prima – o realizatoare de emisiuni TV de succes, cea de-a doua – o tînără politiciană în plină ascensiune. Romanul pune probleme legate de identitatea feminină în contextul „goanei“ după cariere de succes şi o bună imagine publică. Cele două victime sînt, la prima vedere, aproape impecabile: cu meserii ce le aduc atît celebritate, cît şi bani, prinse în relaţii stabile... Inger Johanne, fostă poliţistă, de fapt profiler FBI, pare, cel puţin la prima vedere, cea mai fragilă dintre toate personajele feminine ale romanului. Ea are tot timpul dubii şi vrea să se ţină deoparte de cazuri, preferînd să se dedice copiilor săi. Fragilitatea ei e, de fapt, adevărata putere feminină: competenţele sale nu sînt cu nimic mai prejos decît ale celorlalte eroine, dar priorităţile ei sînt cele care trebuie. Crimele propriu-zise sînt pretexte pentru studii ale identităţii feminine. Dar şi pentru o radiografie a unor domenii ale vieţii publice care asigură notorietate şi putere, inclusiv femeilor. Precum şi a diferenţelor de percepţie asupra doamnelor ajunse în top: ale publicului, ale celor apropiaţi, ale celor întîlniţi întîmplător, ale poliţiştilor-investigatori... Tocmai de aceea, romanul Annei Holt devine interesant: studiul psihologic o ia înaintea celui strict detectivistic, trecînd dincolo de „cadrul strîmt“ al crimelor: acestea ajung să fie doar exemple extreme de manifestare a personalităţii eroilor...
Interesant este, de asemenea, că mobilele crimelor din Aşa ceva nu se întîmplă niciodată sînt altele decît cele din romane poliţiste mai vechi: ele se învîrt în jurul ideilor de plictiseală, prestigiu, statut, imagine personală şi publică... Criminala omoară pentru că se plictiseşte, pentru că are nevoie de ceva care s-o scoată din conul de umbră, din obişnuitul în care şi ceilalţi, dar şi ea însăşi o/se plasează.
Crimele, în opinia ei, o fac vizibilă, conturată, colorată: începe să se machieze şi să se îmbrace mai atrăgător. Nu se mai simte greoaie şi insignifiantă. Îşi recapătă astfel (repet, din punctul de vedere al personajului) self-esteem-ul şi identitatea feminină. Începe, chiar, să fie invitată la televiziuni... Pe cînd – din punctul de vedere al şefului lui Yngvar, soţul Johannei, şi el poliţist, investigatorul oficial al cazurilor de crimă – profiler-iţa Inger Johanne rămîne o femeie „oarecare“, obişnuită, cu fricile ei şi cu maternitatea ei.
Dar tocmai aparenţa cenuşie şi lipsa dorinţei de faimă cu orice preţ fac, de fapt, din Inger Johanne o femeie neobişnuită, extraordinară. Ea este cea care desluşeşte crima (desigur, în colaborare cu bărbatul său), dar pe care acest succes nu o destabilizează, nu-i schimbă criteriile etice. În romanul Annei Holt, crima apare ca o modalitate de ieşire din anonimat. De avansare pe scara, absurdă, a notorietăţii sociale. Dar şi ca un mijloc de criticare a sferei publice şi a criteriilor pe baza cărora aceasta îşi alcătuieşte ierarhiile.
