Cea mai adîncă enigmă a României postcomuniste!
În prag de An Nou – şi de nou deceniu – mă simt pregătit a ataca unul dintre cele mai dificile subiecte despre care am scris vreodată. Din 1998, de cînd colaborez la această revistă, în toate cele 482 de poveşti pe care le-am scris pînă acum, mi-am dorit să vină astă clipă. Şi iată-mă-s abordînd cel mai insondabil mister al istoriei noastre contemporane, ba chiar aş spune cea mai adîncă (veţi vedea de ce!) enigmă a zilelor noastre.
Am simţit că nu pot intra în 2011 fără să spun ce cred pe această temă. Am fost oripilat, dezamăgit şi înfuriat văzînd, an de an, cum mulţi dintre colegii mei (intelectualii, universitarii, academicienii, Monica Tatoiu etc.) evită să se pronunţe pe acest subiect. De ce, dragii mei, aceste reţineri? De ce să nu clarificăm acest detaliu al vieţii noastre din ultimii 20 de ani? De ce această tăcere complice? – uite-aşa îmi vine să le strig tuturor. Enigmele revoluţiei din ’89, tainele mineriadelor, necunoscutele relaţiilor de azi dintre SUA şi China, culisele detronării Regelui Mihai (fix acum 63 de ani), morţile neelucidate – de la JFK la Mădălina Manole –, codul secret al Bibliei, calendarul aztec, misterele piramidelor, ba chiar şi enigmele vieţii extraterestre (de la abracadabrismele lui Oreste şi pînă la recent descoperita bacterie care papă arsenic şi apoi se scarpină indecent pe burtică), ei bine, aceste halucinante semne de întrebare pălesc în comparaţie cu cel pe care mă pregătesc să-l numesc! Pe scurt: tăiaţi-mă, rugaţi-mă, chinuiţi-mă, ciopîrţiţi-mă, presaţi-mă, ameninţaţi-mă, invitaţi-mă, imploraţi-mă, eu tot nu pot desluşi acele omniprezente afişe A4 pe care scrie Săpăm (sau executăm) puţuri la mică sau mare adîncime, apoi urmează eliptice detalii tehnice, apoi cîteva numere de mobil. Vreţi teoria conspiraţiei? O-aveţi aici!
Nu ştiu dacă mai reţineţi cît de insidios s-au strecurat aceste afişe în viaţa noastră. Era cîndva, pe la începutul anilor ’90. Mai întîi au apărut pe lîngă pieţele de cartier, pe lîngă tîrguri şi autogări. S-au extins apoi rapid pe toată harta ţării, din Suceava pînă în Drobeta Turnu Severin şi din Satu Mare pînă în Constanţa. Astăzi, practic nu există un bulevard din Capitală – inclusiv cel cu sediile Universităţii sau cele cu sediile ambasadelor – pe care aceste afişe să lipsească. În 20 de ani, alte multe afişe au încercat să le facă faţă. Uneori, primăvara, mai apar pe aceiaşi stîlpi ceva afişe cu Stela & Arşinel; vara, mai vezi postere colorate cu manelişti bucălaţi; toamna, din doi în doi ani, vezi pe stîlpi efigia visătoare a lui G. Enescu; iarna, reapare Bănică Jr. Degeaba! Nici unul dintre aceste afişe nu le rezistă inconturnabilelor foi alb-negru pe care scrie atît: Săpăm (ori executăm) puţuri la mică sau mare adîncime... plus detaliile... plus numerele de celular...
M-am folosit de cunoştinţele mele, întrebîndu-i pe rînd şi discret, atunci cînd i-am întîlnit – pe Bush Jr., pe Putin, pe Condoleezza Rice, pe regele Spaniei, pe regele Suediei, ba parcă şi pe preşedintele Norvegiei, plus alţi şi alţi lideri ai lumii –, despre cum văd ei această persistentă prezenţă pe toate străzile mai acătări ale României. Nu m-au luminat. Sursele mele din SRI, din SIE, din CIA, din FBI, din FSB, din Mossad ş.cl. mi-au dat diferite ipoteze, fără să cadă de acord între ele. Ei înşişi au rămas intrigaţi, neputînd să pătrundă logica după care astfel de afişe apar pe Calea Victoriei sau pe Bdul. Kiseleff din Bucureşti, unde este puţin probabil ca cineva să sape puţuri de apă în viitorii 100 de ani. Unii spuneau: e clar un cod între spioni ai unor puteri străine, e practic imposibil de spart, ar însemna să analizezi toţii stîlpii din mediul urban. Unii ziceau: e clar o reţea de prostituţie ramificată în R. Moldova, Serbia şi Ucraina, iar puţurile-s aici doar o metaforă. Alţii mă asigurau: e clar o firmă de recuperatori, execuţiile şi săpările sînt un apropo. Alţii şopteau: e clar vorba despre firme ale lui Adriean Videanu (pe partea dreaptă a străzilor), opuse unor firme ale lui Adrian Năstase (pe trotuarul din stînga al aceloraşi artere). Un agent britanic din MI5 mi-a sugerat că unele apeluri – dacă ştii care număr! – ar duce fix la ben Laden. O minionă agentă chinezoaică mi-a spus că la alte numere – problema e: care? – ar putea răspunde chiar Dalai Lama. Bref: cei mai puternici oameni ai planetei şi cei mai tari decriptologi se dau bătuţi.
Din modesta mea poziţie de observator incapabil să priceapă nu am decît o întrebare – dar nu mai înainte de a vă spune La mulţi ani! –, pe care v-o pun şi dvs.: bun-bun, şi unde-s rezultatele acestor afişe? Unde-s puţurile astea? La cît de omniprezent a fost în ultimii 20 de ani acest clişeu A4, România ar trebui să fie toată o groapă.
Sau chiar este?
Adrian Cioroianu este profesor la Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti. Cea mai recentă carte a sa este Visul lui Machiavelli, Editura Curtea Veche, 2010. El scrie pe blogul Geopolitikon.
