Ce ne-nvață pe noi presa?

Publicat în Dilema Veche nr. 359 din 30 decembrie 2010
Ce ne nvață pe noi presa? jpeg

A patra putere în stat! Sună frumos, nu? Care e puterea presei, cred că toată lumea s-a lămurit. Deşi ar fi de făcut două amendamente la impresia generală. Unu: în puţinele cazuri în care, vreme de două decenii, diverse porcării au fost stopate sau măcar reduse în efecte – presa a fost cea care le-a întors din drum, mai degrabă decît justiţia. Totodată, datorăm presei şansa de a ne face o imagine corectă asupra VIP-urilor din mai toate domeniile. Cu accent, e drept, mai mult pe personajele negative şi/sau ridicole, căci despre oameni de valoare vine vorba mai rar. Doi: au existat situaţii în care presa a avertizat asupra unor intenţii de afaceri dubioase şi acestea nu s-au realizat, creînd impresia că erau subiecte inventate. Cel puţin în unele cazuri, neconfirmarea era tocmai efectul semnalelor jurnalistice: escrocii au făcut un pas înapoi, clamînd că nici nu le dăduse prin cap să... 

Una peste alta însă, presa românească nu prea are putere. Parţial din cauza forţei covîrşitoare şi transpartinice a sistemului, dar parţial din pricina propriilor slăbiciuni. Despre acestea din urmă aş vrea să vorbesc, şi am să mă limitez la ziare. Nu numai pentru că au o putere de penetrare incomparabilă cu cea a periodicelor, ci şi pentru că acestea din urmă, în marea lor majoritate publicaţii specializate, în general fac ceea ce au de făcut. De la revistele de tip Casa mea, Grădina mea, Sănătatea mea etc., pînă la revistele de cultură – nu prea sînt de adus reproşuri consistente. 

Calamburul ghiduş 

Genul publicistic numărul unu este ştirea. Informaţia este, de altfel, capitalul cel mai valoros al societăţii moderne (şi nu numai). Înainte de a face ceva, trebuie să-ţi formezi o părere cît mai completă despre ceea ce ai de făcut, despre condiţii, conjunctură, premise, ca şi despre efectele probabile. Or, pentru a-ţi fundamenta părerea, ai nevoie de cît mai multe şi cît mai corecte informaţii. 

Foarte puţini români din afara presei ştiu că, în covîrşitoarea lor majoritate, ştirile pe care le citesc în ziare nu sînt produse de ziare, ci de agenţiile de ştiri. Mai ales în ultima perioadă, de cînd cu reducerea bugetelor. Uneori, ziarul precizează sursa, de multe ori nu. De puţin timp, jurnaliştii de la Mediafax au ieşit din nedreptul lor anonimat, ştirile fiind semnate (dacă sursa e menţionată de ziar). 

Faţă de presa occidentală, ziarele noastre practică două ghiduşii (e un eufemism): ştirea comentată şi manipularea titlurilor. Fie un calambur, fie ceva şocant sau abscons, fie o extragere din context, fie chiar o informaţie care nu se regăseşte în ştire. Cunosc cel puţin un caz în care ziaristul a scris o ştire corectă, iar în redacţie s-a decis ca titlul să exprime contrariul a ceea ce aflai din text. Şocant e şi cînd o ştire de agenţie scrisă 100% by the book capătă un titlu „comercial“. E micul aport al ziarului... Dacă nu te laşi păcălit de titluri şi de comentariile maliţioase, în general te poţi informa cît de cît frunzărind presa, cu condiţia să consulţi cel puţin două ziare aflate pe poziţii politice opuse. Numai că imaginea formată va fi parţială, căci cotidienele noastre nu numai că manipulează ştirile, dar le şi selectează în funcţie de comandamentele locale. 

Datul cu părerea 

Cel mai bogat reprezentat este editorialul. Dacă publicaţiile occidentale au de regulă un singur editorial general – care reprezintă punctul de vedere al publicaţiei, nu doar al autorului – şi eventuale editoriale specializate (economie, finanţe, sport etc.) în paginile respective, la noi poţi găsi în acelaşi ziar numeroase editoriale generaliste (tip „Starea naţiunii“), uneori contrazicîndu-se între ele. Este materializarea jurnalistică a unei patologii naţionale: obsesia de a-ţi da cu părerea. Nici vorbă de vreo specializare: acelaşi jurnalist comentează ex cathedra scena politică, naţionala de fotbal, afaceri, cursul de schimb sau scandalul poneiului roz. Se pricepe la toate. În acest domeniu e greu de sugerat un ghid de utilizare a presei. Majoritatea cititorilor merg pe mîna a doi-trei „analişti“ şi iau de bun tot ceea ce spun aceştia despre orice. În acelaşi timp însă – mai ales în ediţiile electronice, unde se pot posta comentarii –, citesc, măcar în diagonală, şi ceea ce spun „ăilalţi“, dar numai pentru a-i înjura. 

Mai e şi altceva? 

De aici încolo, Dumnezeu cu mila! Presa românească a ultimilor ani s-a redus aproape cu totul la ştiri (inclusiv utilitare), editoriale, materiale de autopromovare, cronici şi semnale (cultură şi showbiz) albe, impersonale, seci, convenţionale, doldora de clişee – cu puţine excepţii. 

Interviuri – rarisim. Reportaje – din an în Paşte. Anchete – cînd dau „sursele“ ceva (stenograme, de pildă), cu prea puţin efort din partea redacţiei. 

Toate au fost genuri de frunte ale presei româneşti postdecembriste. Au existat publicaţii care s-au construit şi au avut succes pe baza anchetelor „la sînge“ (la faţa locului, nu pe Interent!), a reportajelor memorabile, cu valenţe literare, a interviurilor cu personalităţi adevărate şi, nu în ultimul rînd, a unor foarte bune idei jurnalistice, de exemplu, cele în cheie parodică. Că veni vorba, umorul de calitate a dispărut din presa românească, fiind înlocuit de un soi de sarcasm catastrofic născut din frustrări. Nu mai rîdem, ci ricanăm. Zîmbetelor le-au luat locul rictusurile. 

Încolonarea spre cimitir 

Scriu aceste rînduri într-un moment special: apariţia mişcării „România Curată“. Nu intenţionez să discut acum şi aici detalii legate de acest demers, ci doar să remarc ceea ce mie mi se pare esenţial: este unul dintre rarisimele momente în care cineva ne propune să facem ceva, cu sau fără şanse de a avea rezultate, dar ceva. Comparaţia presei cu o atare idee este devastatoare, căci, cu extrem de puţine excepţii, presa – indiferent de poziţionarea ei profesională şi politică, indiferent de mijloace, de genurile publicistice, indiferent de orice – ne învaţă, zi de zi, ceas de ceas şi-n proporţie de masă, că nu e nimic de făcut, că orice acţiune e inutilă, că sîntem frunze-n vînt, grăunţe de nisip, atomi fără nume. Iar cei care realizează ceva – ne învaţă presa – fie o fac prin fraudă, fie au avut baftă chioară, fie succesul lor, de fapt, nici nu este un succes. 

Din punctul de vedere al presei, putem – ca-n bancul cu Radio Erevan – să ne îndreptăm fără panică spre cimitir. 

Dar poate mai avem totuşi nişte treabă pe-aici, nu? 

Tudor Călin Zarojanu este jurnalist şi scriitor.

header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...
p 21 WC jpg
Natura, industria și designul biofil
Mă refer la vegetația care urcă pe terasele zgîrie-norilor, într-un elan care amintește de literatura SF post-apocaliptică sau de imaginile.

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.