Noi venim să colindăm, pe la blocuri să urăm...

Publicat în Dilema Veche nr. 359 din 30 decembrie 2010
Noi venim să colindăm, pe la blocuri să urăm    jpeg

Ce fac oamenii de la oraș în preajma sărbătorilor? CUm e orașul de sărbători? Ce are și ce n-are? Observ și notez. Încep cu ce are.

Inventar sumar: tîrguri de Crăciun, hipermarketuri „cu de toate“, magazine de lux, specialişti care te învaţă cum să alegi cadoul perfect, tarabe cu jucării şi decoraţiuni la ieşirea din metrou, ţigănci cu vîsc, petarde şi artificii, Moşi Crăciun de închiriat, colindători prin blocuri, biserici, petreceri de firmă, surprize, aglomeraţie, momente festive... 

De sărbători, oamenii de la oraş au şi multe întrebări. Cum să evităm stresul şi aglomeraţia din magazine? Ce cadou să le facem celor dragi? Cum să organizăm petrecerea-surpriză pentru angajaţii firmei? Cum să strălucim de sărbători? Cum să găsim destinaţii de vis la preţuri rezonabile? La care se adaugă întrebarea de bază: Cît costă carnea de porc?  Oraşul îl are pe Hruşcă („Hruşcă-i Hruşcă şi iar Hruşcă...“). Şi acordurile line răspîndite prin îmbulzeala din magazine. De sărbători, oraşul pare interesant. Devine, brusc, mai luminos şi mai prietenos. C-are mall-uri multe... Şi oferte, ornamente... 

Sărbători la ofertă 

Mă uit pe stradă, la televizor,pe Internet, prin magazine... Şi-mi dau seama că, la oraş, oamenii iubesc nespus cadourile. Mai mult decît sărbătoarea în sine. Mai mult decît aproapele, iubim cadoul pe care o să-l oferim sau cel pe care o să-l primim. Specialiştii avertizează că, la acest capitol, e nevoie de un buget şi de multă creativitate. Cînd bugetul îţi influenţează cantitatea de bucurie prevăzută cu ocazia sărbătorilor, probabil că e foarte grav şi atunci e bine să constatăm că am ajuns într-adevăr atît de departe încît nu ştim să ne mai întoarcem. „Bucuria înălţătoare a momentului magic de neuitat“ (cu mesaje, îndemnuri spirituale amestecate cu surprize şi promoţii) ne blochează, uneori, la un nivel de unde nu putem să vrem mai mult. Dar, după cum se vede, lumea e complexă şi are multe oferte. Cînd n-ai listă de cumpărături, obiective de atins, cînd părerile specialiştilor cu ocazia sărbătorilor nu te preocupă, atunci eşti liber să te mişti în voie, să observi şi să te gîndeşti. La ce iei şi la ce dai cu acest prilej. În ce investeşti sau cum ştii să primeşti. Dacă din „magia sărbătorilor de iarnă“ excludem bugetul, obligaţia şi aglomeraţia, ni se poate întîmpla fericitul moment cînd descoperim că mai rămîn totuşi cîteva lucruri... Adică esenţa. 

Dă Domnul Doamne... 

La Unirea, e Tîrgul de Crăciun. În presă sună bine. La faţa locului, nu. De la gura de metrou se-aude muzica. Populară. Se văd ornamentele. Colorate, şi atît. Fac turul căsuţelor din lemn. Inventar sumar: maşinuţe cu baterii, pluşuri, porţelanuri, inele, mărgele, oale din lut, poşetuţe din lînă, magneţi de frigider, căciuli cu beculeţe, căţei vorbitori şi plimbători, Moşi Crăciun care se dau peste cap, vată de zahăr, vin şi miţoase. Peste toate, folclor la microfon. Cumpăr un îngeraş din pănuşe şi intru în vorbă cu vînzătorul. E de la Odorheiul Secuiesc. Îl întreb cum sînt sărbătorile la oraş. „Frumoase, cum să fie?!“ Atît. La oraş, sărbătorile sînt frumoase. La o altă căsuţă stă un tînăr din Bucureşti. E înconjurat de sticle şi butoaie: „Am un vin de-ncălzeşte inima şi trezeşte dragostea!“ O doamnă din publicul cumpărător: „Aoleo! (rîde şi decretează): Ştie ăsta să-şi vîndă marfa!“ Între timp, se anunţă la microfon că „urcă pe scenă E-lenaaa Gheorgheeeee!“ „Soarele meu... continuăm petrecerea... un pic mai tare în spate... asta e!“ Pe scenă se dansează. Lumea, nu. E ocupată. Se pozează în decor. Cu renii şi cu eschimoşii. Pe scenă scrie: „Tradiţii de Crăciun“. Şi, în laterale, pe două panouri mari: Centrul Tradiţiei şi Creaţiei populare. Mă uit în jur şi nu prea văd. Nici tradiţie, nici creaţie. La Piaţa Iancului, sînt expuse pe trotuar şi pe măsuţe tot felul de mărfuri: de la măturici cu sclipici pînă la ciuperci şi sticle cu borş. Vînzătoarele ambulante fac glume, e soare, se simt bine. Deodată, o ţigancă începe să strige: „Chiroooo, comunitariiii!“. Lumea se precipită discret dar ferm. „Vine maşina cu comunitariiii, strînge, fă, coroniţile.“ În agitaţie văd şi o bătrînică de la ţară, cu bundiţă şi şoşoni. Strînge şi ea repede grămăjoara de legume şi ierburi uscate şi pleacă spre metrou. 

Pe şoseaua Pantelimon, în faţa unei florării, trei copii încep să cînte. Lălăit, fără chef. Nu se înţelege mare lucru, doar din cînd în cînd: „Dă Domnul Doamne“. Vînzătoarea: „Nu se-aude, mai tare!“ Fericiţi că cineva totuşi îi ascultă, o iau de la capăt: „Mai încolo, mai la vale / Dă Domnul Doamne / Trecea îngeraş călare / Dă Domnul Doamne / Aşa tare ce fugea... / Pămîntul se scutura / La un colţ de cotitură / Dă Domnul Doamne / Mă-ntîlnii c-un copilaş / Un’ te duci tu, copilaş? / Mă duc, Doamne, la oraş / Să cumpăr de copilaşi / Dă Domnul Doamne / Să mi-aducă banişori... / La anu’ şi la mulţi ani!“. Vînzătoarea le dă o hîrtie de 5 lei. Copiii pleacă mulţumiţi. 

Cam aşa e la oraş. Probabil că la sat nu e nici mai bine, nici mai rău. E doar altfel. Şi la sat, şi la oraş, oamenii trăiesc sărbătorile cum au apucat, cum au învăţat (de la părinţi, bunici, din cărţi sau de la televizor...). Fiecare trăieşte sărbătoarea în felul său. Şi felul său e rezultatul unui amestec care include: origini, educaţie, moşteniri, credinţe, influenţe, opţiuni, ispite etc. Din ingredientele acestui amestec iese produsul final. Omul actual. Urban. Şi sărbătoarea lui.

Silvia Cazacu e jurnalist şi manager cultural.

958 8 Lorin Niculae jpg
Zece școli de arhitectură pentru satele românești
Este deci momentul să înțelegem și, eventual, chiar să redescoperim și noi valoarea satului pentru arhitectura românească și să acționăm în consecință.
Zizi și neantul jpeg
Obiecte și feminități
Sigur, era și un mod de confirmare a feminității. Feminitate nu tocmai celebrată în perioada de atunci. Sloganul „femeia la cratiță”, care ne scoate din sărite în ziua de azi, era, pe atunci, în general, realitate. Excepțiile erau puține și rămîneau strict excepții.
p 20 WC jpg
Merită Joe Biden împărtăşania?
Dezbaterea în cauză a putut stîrni, iată, o reflecţie creştină cu multe dimensiuni: raport între credinţă şi laicitate, conştiinţă şi libertate a persoanei credincioase, stil de comunicare a tematicii creştine între dictat normativ şi călăuzire a credinciosului în drumul lui spiritual şi etic.
Nicolaos Tzafouris   Christ de Pitié   PDUT1974   Musée des Beaux Arts de la ville de Paris jpg
Corp păgîn și trup creștin
Prin arhitectura lucrării și derularea stilistic impecabilă a fiecărui capitol component, Marius Lazurca lucrează simultan cu izvoare antice și exegeze moderne, pentru a documenta continuitățile, asimilările, sintezele și rupturile produse în primele veacuri după Hristos.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Să forțezi o femeie să nască și apoi să crească acel copil este o formă de sclavie. Nașterea forțată nu poate fi numită drept la viață”
Zizi și neantul jpeg
Kitul de supraviețuire și exteriorul
Orice acțiune astăzi simplă era tratată, pe atunci, ca o operațiune de comando.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
Vioara lui Ingres
Un hobby este considerat a fi o extensie a personalității noastre dincolo de granițele profesionale și un indicator al faptului că avem pasiuni.
P 20 Sfintii Petru si Pavel WC jpg
Întoarcerea din cer. Conversiunea privirii
Proximitatea mundană a transcendenței este taina aflată în inima creștinismului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Charles de Foucauld
Accidentul – ca, de altfel, și minunea – a avut loc în biserica de lîngă școala de cavalerie unde învățase Charles de Foucauld.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Mama Natură l-a răsplătit cum se cuvine pentru profunda lui înțelegere.”
Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“

HIstoria.ro

image
Prea multe crize pentru o singură planetă
Luna în care vin scadenţele nu e niciodată plăcută, dar, când toate notele de plată se strâng în aceeași zi, ea este greu de depășit. Și ziua aceea pare să fi sosit, la nivel mondial.
image
Una dintre cele mai mari bătălii de tancuri din istorie, în Historia de august
Născut în vara anului 1943, mitul despre bătălia de la Prohorovka a rezistat timp de mai multe decenii, deoarece sovieticii au avut toate motivele să preamărească și să se laude cu victoriile obţinute.
image
Cum a ajuns Vlad Țepeș ostatic la Înalta Poartă
Pacea semnată în 1444 între unguri și turci îl prevedea și pe Vlad al II-lea Dracul.