Ce mai rămîne din copilărie cînd nu mai e
Primul răspuns, cel mai la-ndemînă: Moş Crăciun. Că nu e om, oricît de obosit sau blazat ar fi, să nu aştepte, în seara de Ajun, un dar venit printr-o minune: un gînd bun primit după o lungă aşteptare, o dorinţă îndeplinită, o mărturisire, un cadou surpriză, o împăcare, orice poate aduce Moşul în traista lui, chiar şi pentru cei mai sceptici dintre noi. Moş Crăciun este cel mai longeviv personaj al amintirilor din copilărie. Fie că a fost la timp la întîlnire, în fiecare an al copilăriei noastre, sau că a lipsit, fie că a avut sacul mai plin sau mai firav, fie că a adus cadoul aşteptat sau unul mai practic, la insistenţele părinţilor, fie că a lăsat în urmă un brad falnic, împodobit, sau doar o crenguţă de molid, gîndurile venite dinspre copilărie nu-l uită niciodată. Pe lîngă el, ce alte amintiri rămîn în mintea noastră, cu insistenţă? Ce chip are copilăria la douăzeci-treizeci de ani de la întîlnirea cu ea? Ce fapte, oameni, experienţe, care ne-au făcut să fim ce sîntem astăzi, ne rămîn în minte, atunci cînd depănăm poveşti despre trecut?
Primele poveşti ascultate. Prima carte răsfoită de tine însuţi. Un „acasă“ care părea etern şi fără griji. Primele nopţi dormite departe de părinţi. Jocurile străzii. Jucăriile pe care nu le-ai avut. Sau cele primite atunci cînd nu te mai aşteptai. Prieteniile pe care le credeai pe viaţă. Aromele bucătăriei şi miresmele anotimpurilor petrecute în vacanţe sau excursii. Clipele cînd prezenţa adulţilor era prea autoritară. Sau cînd, dimpotrivă, ai fi dorit-o eternă. Certurile dintre fraţi sau împăcările siropoase cu colega de bancă. Ce aveai voie să faci şi ce nu, în casă, pe stradă, în vizită. Ce reguli încălcai cu efecte dezastruoase, şi pentru ce greşeli căpătai iertarea definitivă. Ce personaje te-au făcut să evadezi din lumea reală şi care dintre ele ţi-au adus coşmaruri. Primul film a cărui subtitrare ai citit-o singur. Şi primul film interzis minorilor, de către părinţi. Dulciurile. Prima zi de şcoală, dictările, temele pentru acasă, şedinţele cu părinţii, extemporalele. Escapadele în locuri interzise de adulţii prea protectivi şi minciunile spuse. Tabieturile părinţilor. Rochiile, parfumurile, fardurile, cărţile mamei şi cravatele, aparatul de ras, costumele, cărţile, servieta tatălui. Prima rochie sau pereche de blugi sau cravată. Clădirea şcolii. Chipul învăţătoarei şi al directorului. Fotografiile din vacanţe cu familia. Pisicile sau cîinii adunaţi de pe stradă. Curtea casei sau spatele blocului unde te jucai. Pozele din manualele şcolare.
Timpul nemăsurat petrecut cu prietenii pe-afară, în care nu simţeai nici canicula, nici gerul. Hainele noi primite de Paşte. Prima îndrăgostire în culorile claselor primare. Ce te necăjea, pînă la lacrimi, ce te bucura. Prima trădare între prieteni. Pedepsele nemeritate. Grijile părinţilor. Romanele de aventuri şi cele de dragoste. Notele mici şi coroniţele de sfîrşit de ani. Visurile şi visele copilăriei. Mobila din bucătărie şi cea din sufragerie. Patul din dormitor. Cîntecele care îţi însoţeau jocurile, plimbările, sau cele fredonate de mătuşi sau bunici. Taberele. Fraţii mai mari pe care îi imitai. Cei mai mici, de care trebuia să ai grijă. Tehnicile de manipulare a părinţilor. Revolta împotriva legilor prea strîmte. Mîngîierile primite sau aşteptate.
Recompensele primite sau aşteptate. Poeziile învăţate la grădiniţă şi cele spuse la serbări. La sfîrşit, adunăm, scădem, înmulţim, împărţim şi ne întrebăm: ce va rămîne din copilăria copilului nostru, cînd se va despărţi de ea?
Maria Iordănescu este psiholog.
