Religia: o redută asediată?

Publicat în Dilema Veche nr. 358 din 23 - 29 decembrie 2010
Religia: o redută asediată? jpeg

În spaţiul de forum al articolului meu „Funcţia critică a credinţei în modernitatea tîrzie“ (în Dilema veche, nr. 352, 11-17 noiembrie 2010), a apărut un comentariu al cărui năduf depăşeşte simpla reacţie personală. Voi încerca de aceea să răspund în legătură cu două puncte vizate de interlocutorul meu. Întîi ecumenismul. Din articolul meu se poate afla, scrie domnia sa, că „în 1980, un oarecare André Scrima a ţinut un curs la nu ştiu ce facultate, unde a conferenţiat ceva despre modernitate şi religie ca instituţie, versus credinţa ca modalitate de raportare individuală la divinitate. Tot în acest editorial, extrem de academic, simţi parcă fiorii şi adierile ecumenismului impus de «modernitate» «religiilor ferme şi intransigente», ca să nu zic închistate; de fapt religiei, că pe ea cade «beleaua», ortodoxe... Eu cred că aceste opinii ale lui André Scrima nu mai sînt de actualitate, deoarece au trecut de la momentul expunerii lor exactamente 30 de ani! În 30 de ani s-au şchimbatără extrem de multe în această «dilem㻓. 

În mediul cultural românesc interesat de religie, André Scrima este deja o figură cunoscută de monah ortodox şi de intelectual. Au apărut pînă acum opt volume de texte ale sale, unde ecumenismul, liturgica Bisericii de Răsărit, vocaţia monahală, întîlnirea tradiţiei ortodoxe cu modernitatea sînt cercetate dinlăuntru, prin participare personală la substanţa lor. Ar fi bine ca André Scrima să fie „un oarecare“. Însă profilul lui spiritual rămîne mai degrabă unul aparte. El a fost cu deosebire atent faţă de datoria de universalitate a creştinismului. De vreme ce Christos „este Lumina care luminează pe tot omul“, nu este oare legitim ca un creştin să mediteze la tema veracităţii celorlalte religii, la faptul că ele sînt căi spre acelaşi Dumnezeu care le ţine în fiinţă pe toate? Putem oare, ca oameni – oricît de devotaţi credinţei lor – să punem limite chemărilor lui Dumnezeu, să obligăm Duhul să bată fix numai spre noi, iar restul tuturor celorlalţi rugători să fie declaraţi – cu de la noi putere – necredincioşi, carenţi, ignoranţi? Pentru André Scrima, ca şi pentru alţi creştini, inclusiv ortodocşi, tocmai universalitatea Logosului divin este cea care îndeamnă inteligenţa noastră să cerceteze modul în care alte religii se raportează la aceeaşi ţintă.

Iar a cerceta, a încerca să înţelegi nu înseamnă a-ţi nega sau abandona propria credinţă. Nu înseamnă a-i contrazice învăţăturile, doctrina. Înseamnă să descoperi corespondenţele de sens, convergenţele între această doctrină şi cele ale altor tradiţii, modurile diferite în care ele orientează spre acelaşi Altul. Înseamnă să sesizezi ceea ce limitările noastre, împrejurările istorice, polemicile în care patima a întrecut înţelegerea, toate acestea au putut pune ca mărginire tocmai felului în care ne gîndim propria credinţă. A cerceta, a încerca să înţelegi înseamnă – în primul rînd – a nu respinge, a nu condamna fără să cunoşti chipul altor religii. Înseamnă – cu o expresie a lui André Scrima, cînd comentează Matei 25 – „a-l vedea pe Christos şi acolo unde El nu apare declarat, explicit“.  

Spuneţi că ecumenismul nu mai este o temă de actualitate. Poate că, din punct de vedere administrativ şi mediatic, aveţi întrucîtva dreptate. Pornită la sfîrşitul secolului al XIX-lea, mişcarea de întîlnire colegială a religiilor şi-a consumat marele avînt în prima parte a secolului al XX-lea. Biserica catolică, atît de organizată şi centralizatoare în ce priveşte stabilirea doctrinei, a venit cel mai tîrziu în cîmpul ecumenismului. Dar a făcut-o spectaculos cînd la Concilul Vatican II (1963-1968) a declarat, prin acte solemne, atît fraternitatea ramurilor creştine, cît şi dreptul fiecărei fiinţe umane la libertate religioasă şi de conştiinţă. De atunci încoace, ecumenismul a trecut de la avînt teologic creator la dialog teologic metodic, pe de o parte; pe de altă parte, s-a mai birocratizat; a stîrnit în sfîrşit reticenţe, nuanţări, repoziţionări doctrinare. E adevărat că ecumenismul nu mai are astăzi o actualitate acută, de jurnal cu ştiri fierbinţi. Dar el a produs o schimbare în conştiinţe, s-a instalat ca temă acceptată în multe minţi creştine, în dialogul public, în raportul dintre oficialităţile religioase. 

Iar tema ecumenismului nu are doar o actualitate conjuncturală, menită să-i treacă timpul în treizeci ori patruzeci de ani. E o temă care stă mereu dinaintea oamenilor religioşi. Are o actualitate „eschatologică“. Ne aminteşte lumina discernămîntului de apoi, cînd vom fi întrebaţi de ce l-am ignorat pe semenul nostru, de ce i-am dispreţuit credinţa în acelaşi Dumnezeu, de ce nu am încercat să-l vedem pe Christos acolo unde El nu se arăta sub forma în care noi ne-am obişnuit să îl vedem. Spun „forma“, şi nu credinţa ortodoxă în sine, fiindcă cea din urmă nu îndeamnă la execuţia sumară a tradiţiei celuilalt.  

Un al doilea punct: îmi puneţi în seamă şi indirect îi puneţi în seamă lui André Scrima o opoziţie dură între instituţia religiei şi trăirea personală a credinţei. De aici deduceţi că intelectualii „ecumenişti şi modernizanţi“ ar vrea să răstoarne rînduielile religiei, să îi schimbe învăţătura, să ia autoritatea din mîinile ierarhiei. Scrieţi: „Ce se înţelege f.f. bine din context şi din intenţiile autoarei... este faptul că dilema modernităţii vizavi de religie ar fi această «găselniţă» a ecumeniştilor că, dacă religiile s-ar desinstituţionaliza şi desideologiza, omul modern ar veni mai aproape de religie, de credinţă; dar aşa?... Păi, cum i-ar sta bine unui phd-ist să ridice coliva la un parastas? Sau să bată metanii?... Aaaaa!, dacă ierarhii ne-ar, şi i-ar lăsa liberi în cadrul religiei, s-o morfolească ei cum cred, atunci, da, bisericile ar fi pline de elitişti, de intelectuali de primă mînă, de «înmodernizaţi», doritori de «experienţe» şi «experimente» divine; dar cu «ăştia», dom’le, nu poţi. O ţin pe-a lor cu dogma, cu canoanele, cu tradiţia lor.“ 

Intelectualii despre care vorbiţi nu au faţă de rînduielile şi instituţia religiei porniri insurgente. Nu intenţia de a le adapta şi „morfoli“, ci datoria discernămîntului îi face să cerceteze gesturile religiei, să le caute sensul şi finalitatea, să vadă deosebirea – o deosebire de tipul articulării, nu al sciziunii – între religie şi credinţă. Dumneavoastră sînteţi cel care îi bănuiţi pe intelectuali că ar da un fel de năvală haiducească asupra cetăţii religiei ca să-i surpe zidurile şi obiceiurile. Dumneavoastră le puneţi în seamă o gîndire binară de tipul conflictului şi al asaltului, dominată de particula versus. Or, nu de asalt e vorba aici, ci de înţelegere.  

Am respect pentru modul în care vă practicaţi credinţa. Nu dispreţuiesc metaniile, parastasul şi coliva. Dimpotrivă, le fac şi eu cîteodată, ştiind ce departe duce simbolismul lor. Dar nu cred că la împlinirea materială, abundentă a acestor rînduieli se reduce credinţa, dreapta credinţă. Ştiţi poate mai bine decît mine că „metanie“ vine de la metanoia, care înseamnă schimbarea minţii, îndreptarea gîndirii tocmai spre dincolo de cele materiale. Metanoia e totuna cu o transformare interioară, o renaştere; e „căinţă“ fiindcă e „conversiune“, fiindcă vizează recuplarea minţii omeneşti la voia lui Dumnezeu. Gestul fizic face să participe corpul la mişcarea sufletului, a întregii fiinţe care se străduieşte să redevină convergentă spre divin. Printre Cuvintele către singuratici ale Sfîntului Isaac Sirul se găseşte unul „Despre lipsa de folos a ostenelilor din afară fără lucrarea minţii“. Citînd cuvinte evanghelice (Matei 6, 16; 23, 13), Isaac Sirul spune că „a-ţi mărgini nădejdea doar la lucrarea din afară“ riscă să te facă ignorant în ce priveşte „cunoaşterea sau gîndirea dreaptă la Dumnezeu venite dinăuntru“. Aşadar nu numai intelectuali „înmodernizaţi“ vorbesc despre „experienţă interioară“ şi despre calitatea de vector a gesturilor rituale, care trimit dincolo de ele, către cunoaşterea ultimă. Despre aceste teme vorbesc Evangheliile, au vorbit, într-un şuvoi de comentarii şi interpretări, mari autori creştini, Părinţii Bisericii, rugătorii contemplativi.   

Apoi, păreţi a spune că trebuie să trăim credinţa într-un mod uniform şi uniformizant, codificat în cele mai mici amănunte prin gesturi şi canoane, după o disciplină de tip cvasimilitar. Cine nu le împlineşte în litera lor devine suspect de înnoiri periculoase, de mestecarea după plac a credinţei. Dar ni se vorbeşte în Evanghelie despre varietatea talanţilor, iar Sfîntul Pavel arată ce diversitate a vocaţiilor şi a înzestrărilor există în Biserică. Investirea intelectuală în credinţă nu e mai ponosită decît simplitatea cuviincioasă a evlaviei; respectul pentru ritual nu e mai drept credincios decît cercetarea textelor sacre; milostenia nu interzice hermeneutica. Ce fel de religie universală ar fi aceea care s-ar ocupa cu excluziunea? Care le-ar cere oamenilor să se transforme în roboţi, să-şi nege înzestrările fireşti, în loc să le orienteze, în toată diversitatea lor, spre scopul ultim al credinţei?  

Anca Manolescu este cercetător în domeniul antropologiei religioase şi doctor în filozofie. Cea mai recentă carte publicată este Nicolas de Cues ou l’autre modernité, L’Harmattan, Paris, 2010.

958 8 Lorin Niculae jpg
Zece școli de arhitectură pentru satele românești
Este deci momentul să înțelegem și, eventual, chiar să redescoperim și noi valoarea satului pentru arhitectura românească și să acționăm în consecință.
Zizi și neantul jpeg
Obiecte și feminități
Sigur, era și un mod de confirmare a feminității. Feminitate nu tocmai celebrată în perioada de atunci. Sloganul „femeia la cratiță”, care ne scoate din sărite în ziua de azi, era, pe atunci, în general, realitate. Excepțiile erau puține și rămîneau strict excepții.
p 20 WC jpg
Merită Joe Biden împărtăşania?
Dezbaterea în cauză a putut stîrni, iată, o reflecţie creştină cu multe dimensiuni: raport între credinţă şi laicitate, conştiinţă şi libertate a persoanei credincioase, stil de comunicare a tematicii creştine între dictat normativ şi călăuzire a credinciosului în drumul lui spiritual şi etic.
Nicolaos Tzafouris   Christ de Pitié   PDUT1974   Musée des Beaux Arts de la ville de Paris jpg
Corp păgîn și trup creștin
Prin arhitectura lucrării și derularea stilistic impecabilă a fiecărui capitol component, Marius Lazurca lucrează simultan cu izvoare antice și exegeze moderne, pentru a documenta continuitățile, asimilările, sintezele și rupturile produse în primele veacuri după Hristos.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Să forțezi o femeie să nască și apoi să crească acel copil este o formă de sclavie. Nașterea forțată nu poate fi numită drept la viață”
Zizi și neantul jpeg
Kitul de supraviețuire și exteriorul
Orice acțiune astăzi simplă era tratată, pe atunci, ca o operațiune de comando.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
Vioara lui Ingres
Un hobby este considerat a fi o extensie a personalității noastre dincolo de granițele profesionale și un indicator al faptului că avem pasiuni.
P 20 Sfintii Petru si Pavel WC jpg
Întoarcerea din cer. Conversiunea privirii
Proximitatea mundană a transcendenței este taina aflată în inima creștinismului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Charles de Foucauld
Accidentul – ca, de altfel, și minunea – a avut loc în biserica de lîngă școala de cavalerie unde învățase Charles de Foucauld.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Mama Natură l-a răsplătit cum se cuvine pentru profunda lui înțelegere.”
Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“

Adevarul.ro

image
Cu cât vor creşte salariile bugetarilor. OUG cu majorări şi sporuri a fost retrasă, un nou proiect a fost publicat de Ministerul Muncii
Ministerul Muncii a publicat, miercuri, în dezbatere publică un nou proiect de ordonanţă de urgenţă, care prevede majorarea salariilor tuturor bugetarilor, începând din luna august, cu un sfert din diferenţa dintre salariul prevăzut pentru anul 2022 în legea salarizării bugetare şi cel din luna decembrie 2021.
image
Fetiţa luată de curenţi la Vama Veche, salvată de Salvamar. Plutea pe o saltea pneumatică, spre Bulgaria
Salvatorii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) al Judeţului Constanţa au fost solicitaţi pentru salvarea unui minor care plutea pe o saltea pneumatică pe mare.
image
Misterul decesului unui opozant al lui Putin, găsit mort în SUA. Soţia neagă varianta sinuciderii, susţinută de o jurnalistă rusă
Dan Rapoport (52 de ani),  un om de afaceri cu dublă cetăţenie letonă / americană, care a făcut o mulţime de bani în Rusia înainte de a deveni un critic al lui Vladimir Putin, a fost găsit mort în SUA.

HIstoria.ro

image
Una dintre cele mai mari bătălii de tancuri din istorie, în Historia de august
Născut în vara anului 1943, mitul despre bătălia de la Prohorovka a rezistat timp de mai multe decenii, deoarece sovieticii au avut toate motivele să preamărească și să se laude cu victoriile obţinute.
image
Cum a ajuns Vlad Țepeș ostatic la Înalta Poartă
Pacea semnată în 1444 între unguri și turci îl prevedea și pe Vlad al II-lea Dracul.
image
Iuliu Maniu, „un om de extremă rigiditate morală, în timp ce partidul s-a arătat dispus la tranzacţii“
Cea mai mare provocare politică internă PNŢ a primit-o nu de la muncitorii nemulţumiţi de scăderea salariilor și de șomaj sau de la opoziţia liberală, ci de la fostul principe Carol, îndepărtat de la tron prin actul din 4 ianuarie 1926.