La teatru

Publicat în Dilema Veche nr. 357 din 16 - 22 decembrie 2010
Mai mult decît servicii jpeg

Să mergi la teatru a rămas, cel puţin pentru mine, un eveniment. Cu totul altceva decît mersul la film, pe care-l privesc ca pe o evadare din cotidianul de multe ori cenuşiu. Acolo, în întunericul sălii de cinema, eşti, pînă la urmă, singur cu personajele din film, asemenea eroinei interpretate de Mia Farrow în Trandafirul roşu din Cairo (Woody Allen, 1985).  

La teatru însă, de cele mai multe ori, eşti la vedere. Trebuie să te îmbraci festiv, să te „arăţi“ celor din jur. Te duci – cel puţin în ce mă priveşte – cu conştiinţa mai acută că urmează să participi la „un act de cultură“, şi nu să te ascunzi într-o lume de împrumut la îndemînă. Tocmai de aceea aşteptările, în ce priveşte piesele de teatru, sînt mai mari.  În ultimul timp, reluînd, după o pauză destul de mare, seria „experienţelor“ teatrale, am avut reacţii din cele mai diferite: unele piese m-au dezamăgit, pe altele le-am găsit suportabile şi, cu greu, am dat şi de unele cu adevărat interesante.  M-am dus, de pildă, plină de încredere, luînd bilete de la casă, reglementar, ca orice spectator, la o comedie aparent clasică la Nottara: Soţul păcălit, în regia lui Mircea Cornişteanu. Evident, după Molière. Cu Ion Haiduc şi Cerasela Iosifescu, printre alţii. Am venit pusă pe rîs, şi am rîs. Dar, de fapt, nu aş fi avut în mod special de ce. Din Molière rămăseseră puţine lucruri, poate doar situaţiile în sine. Dar piesa era, din păcate, fără substanţă. E adevărat că, dacă ar fi fost să o judecăm ca pe un subiect de film, lumea ar fi avut de ce să rîdă: soţul, mai în vîrstă, era înşelat, prostit în faţă de nevasta mai tînără. Dar totul rămînea la nivelul faptelor. Şi cam atît.  

După un timp, am ajuns la o premieră, la Teatrul Naţional: Dineu cu proşti, de Francis Veber, în regia lui Ion Caramitru. Cu Horaţiu Mălăele şi Şerban Ionescu în rolurile principale. Nici piesa asta nu era cine ştie ce complicată. Însă, spre deosebire de precedenta, în genul ei, era exact ce trebuie. Le avea pe toate la locul lor: şi textul, care era spumos şi actual, fără a fi genial; şi punerea în scenă, care era discretă, fără să cadă în exagerări ridicole; şi mai ales jocul actoricesc. Am rîs la o piesă care, probabil, va fi un succes. Pentru că răspunde aşteptărilor publicului larg de teatru. 

În sfîrşit, la cea de-a treia piesă, Şefele, de Werner Schwab, în regia lui Sorin Militaru, de la Odeon, am avut altfel de trăiri. Estetice, dar şi filozofice (în sensul întrebărilor despre rostul vieţii etc.). Am rîs şi la Şefele, dar a fost un rînjet, mai curînd. Nu neapărat din cauza numeroaselor expresii scatologice şi fiziologice care se învîrteau în jurul „latrinei“, în piesa de faţă: latrina era, pînă la urmă, o metaforă destul de puternică, iar textul piesei foarte bine scris. Ci pentru că aceasta punea probleme grave, importante, fără ieşire, ale naturii umane. Şefele face parte din categoria de piese care te pun pe gînduri în ce priveşte „sensul existenţei“ şi posibilităţile oamenilor de a face faţă condiţiei lor mizerabile. Este, incontestabil, o piesă interesantă, interpretată impecabil de trei actriţe mulate pe rolurile lor: Coca Bloos, Emilia Dobrin, Dorina Lazăr.  

Deşi mi-a lăsat un gust amar (din cauza subiectului, şi nu a punerii în scenă), piesa m-a liniştit întrucîtva în privinţa calităţii producţiilor teatrale actuale. E drept că, pe lîngă cele trei menţionate, am mai văzut încă vreo două, aparent cu pretenţii, care nu m-au convins deloc: aici regizori de prestigiu încercau puneri în scenă atît de voit imaginative, avangardistice şi acrobatice, încît deveneau penibile.  

Într-un asemenea context, o piesă interesantă ca text şi ca punere în scenă, şi profesionist jucată, devine un eveniment. Evenimentul despre care spuneam că ar trebui să fie orice spectacol de teatru... Un eveniment poate fi, din fericire, şi o piesă bulevardieră de succes, adecvată genului său, care înţelege să exceleze în limitele lui, fără pretenţii de a deveni altceva.

958 8 Lorin Niculae jpg
Zece școli de arhitectură pentru satele românești
Este deci momentul să înțelegem și, eventual, chiar să redescoperim și noi valoarea satului pentru arhitectura românească și să acționăm în consecință.
Zizi și neantul jpeg
Obiecte și feminități
Sigur, era și un mod de confirmare a feminității. Feminitate nu tocmai celebrată în perioada de atunci. Sloganul „femeia la cratiță”, care ne scoate din sărite în ziua de azi, era, pe atunci, în general, realitate. Excepțiile erau puține și rămîneau strict excepții.
p 20 WC jpg
Merită Joe Biden împărtăşania?
Dezbaterea în cauză a putut stîrni, iată, o reflecţie creştină cu multe dimensiuni: raport între credinţă şi laicitate, conştiinţă şi libertate a persoanei credincioase, stil de comunicare a tematicii creştine între dictat normativ şi călăuzire a credinciosului în drumul lui spiritual şi etic.
Nicolaos Tzafouris   Christ de Pitié   PDUT1974   Musée des Beaux Arts de la ville de Paris jpg
Corp păgîn și trup creștin
Prin arhitectura lucrării și derularea stilistic impecabilă a fiecărui capitol component, Marius Lazurca lucrează simultan cu izvoare antice și exegeze moderne, pentru a documenta continuitățile, asimilările, sintezele și rupturile produse în primele veacuri după Hristos.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Să forțezi o femeie să nască și apoi să crească acel copil este o formă de sclavie. Nașterea forțată nu poate fi numită drept la viață”
Zizi și neantul jpeg
Kitul de supraviețuire și exteriorul
Orice acțiune astăzi simplă era tratată, pe atunci, ca o operațiune de comando.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
Vioara lui Ingres
Un hobby este considerat a fi o extensie a personalității noastre dincolo de granițele profesionale și un indicator al faptului că avem pasiuni.
P 20 Sfintii Petru si Pavel WC jpg
Întoarcerea din cer. Conversiunea privirii
Proximitatea mundană a transcendenței este taina aflată în inima creștinismului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Charles de Foucauld
Accidentul – ca, de altfel, și minunea – a avut loc în biserica de lîngă școala de cavalerie unde învățase Charles de Foucauld.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Mama Natură l-a răsplătit cum se cuvine pentru profunda lui înțelegere.”
Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“

HIstoria.ro

image
Prea multe crize pentru o singură planetă
Luna în care vin scadenţele nu e niciodată plăcută, dar, când toate notele de plată se strâng în aceeași zi, ea este greu de depășit. Și ziua aceea pare să fi sosit, la nivel mondial.
image
Una dintre cele mai mari bătălii de tancuri din istorie, în Historia de august
Născut în vara anului 1943, mitul despre bătălia de la Prohorovka a rezistat timp de mai multe decenii, deoarece sovieticii au avut toate motivele să preamărească și să se laude cu victoriile obţinute.
image
Cum a ajuns Vlad Țepeș ostatic la Înalta Poartă
Pacea semnată în 1444 între unguri și turci îl prevedea și pe Vlad al II-lea Dracul.