Sărăcia, la televizor

Publicat în Dilema Veche nr. 359 din 30 decembrie 2010
Democraţia cititului jpeg

Într-un sat oarecare. O bunică grijeşte singură de trei nepoţi. Un părinte mort, altul prin închisoare. Cel mai mare dintre copii să aibă cam la vreo 8-9 ani. E băiat; el ajută prin casă, prin curte şi dă boabe la curci, la găini şi la un porc îngăduitor şi foarte murdar. Blonduţ, cu părul zburlit, o faţă aspră, pătată, fruntea-deja ridată ca la oamenii mari. Voce gîjîită şi o gură mică din care auzi cam ce aude el de la bunică-sa sau de la vecini: oftat adînc urmat de „ce să facem, asta e“, „dacă ne ajută Dumnezeu“, „ăia micii“ (fraţii, nu mult mai mici decît el). Îi vezi apoi pe ăstalalt mai mare şi pe „ăia micii“ îmbrăţişînd nişte căţei în lanţuri groase, cu burta mare, dar cu coastele ieşind din piele, covrigîndu-se cu mîţe torcătoare şi ochi leneşi pe nişte laiţe sărăcăcioase. Deasupra laiţelor atîrnă pozele de nuntă ale bunicilor, poate ale părinţilor. Şi multe icoane de hîrtie înrămate în tinichea aurie. Îi vezi făcîndu-şi temele la lumina unei lămpi cu gaz. 

Imaginile ar spune, de regulă, tot. Dacă totul nu ar fi total compromis de vocea din off. Aia a reporterului. Care va zice, de regulă, că bunica se luptă ca aceşti copii să aibă un „codru de pîine pe masă“, copiii vor fi „uitaţi de lume, de soartă şi de autorităţi“, „agoniseala lor de o viaţă“ (dacă nu e luată de un incendiu, inundaţie sau o lege aplicată otova) va sta în „căsuţa într-o rînă, dar curată ca oglinda“, în „dobitoacele din curte“ şi în „speranţa din ochii mari şi negri (albaştri, căprui, verzi)“. Un sămănătorism patetic (în sensul englezesc al cuvîntului) culcă la pămînt mai toate redacţiile din România. Comentariul lăcrămos suprapus în tuşe groase peste ochii măriţi de dioptriile cu plus ale bunicii, fonfăiala cu muci a „ălora micii“ luată în prim-plan, pe neştiute, pe neaprobate mă umple de nervi. Sînt jurnalist, am văzut zeci de asemenea cazuri. Credibile, umane, tuşante. Chiar şi în cuvinte simple. Cum ar fi să ştiţi că bunicii (nu neapărat în povestea de mai sus) îi cam place ţuica? Cum ar fi să ştiţi că băieţelul care are grijă de porci, curci, găini şi de „ăia micii“ bate pe toată lumea la şcoală şi scuipă? Că au un trecut pentru care nu au nici o vină, dar pentru care îi blamează tot satul? Vor fi mai puţin săraci? Mai puţin demni de inimoşenia noastră înainte de sărbători? Şi numai de sărbători? 

Văd în televizoare oameni înghesuindu-se la tot felul de promoţii din supermarketuri abia deschise. Se urcă unii peste alţii să ia blendere. Sau seturi de ciorapi. Camera îi filmează ducînd la gură cu scobitoarea cîteva felii de muşchi afumat, îi vedem lunecînd cu experienţă în punguţe de plastic rondele de cîrnaţi, caşcaval, pateuri şi „ce s-o mai da“. „Iată ce face sărăcia din oameni!“ – va spune jurnalistul. 

Pensionarii. Îi văd ieşiţi în stradă. Au tot dreptul şi e clar – mulţi şi mai ales nevăzuţi sînt cei care trag de la o lună la alta de nişte pensii mizere. Dar. Pensionarii de la televizor nu-mi par deloc convingători. Văd în mulţime şi domni în puterea vîrstei, să aibă la vreo cincizeci de ani, buni să răstoarne un plug (în buna tradiţie sămănătoristă). Văd doamne proaspăt coafate pline de aur pe degete şi în urechi.  

Mai văd zile de sărbătoare ale urbei sau ale ţării populate de aceiaşi. Am văzut la cozile alea cu fasole şi cîrnaţi multe persoane bine îmbrăcate, prost îmbrăcate, tineri şi bătrîni. Lume. Comentariul zicea că bieţii oameni au venit să mănînce şi ei o masă caldă. Dar majoritatea părea să aibă măcar o oală de ciorbă pe acasă. 

Sărăcia nu e prietenoasă şi nici simpatică. Vine la pachet cu tot soiul de urîţenii omeneşti. Şi nu e tocmai corect s-o arăţi, otova, prinsă la grămadă cu pomanagii, gură-cască şi altă lume pestriţă. Şi e păcat că poveştile şi oamenii care chiar au ceva de spus sînt de regulă înecate într-un sos mult prea dulce de cuvinte. 

Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-şef la ştiri, radio Kiss Fm şi Magic FM.

Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“
Window through a window in Röe gård café 2 jpg
Decît un termopan, șefu’
După două ore de spart la daltă de jur împrejur, o opinteală finală a extras tocul ferestrei din perete, cu pervaz cu tot.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
O să fie bine! – recensămînt 2022 –
O să ajung eu în Albania, iar ei or să fie tot la coadă, încremeniți în așteptare.
E cool să postești jpeg
Viața fără Facebook
Cura de dezintoxicare de Facebook i-a făcut pe subiecții studiului mai toleranți față de ideile politice ale taberei adverse.
p 20 jpg jpg
La ceasul fără umbre al amiezii
Pentru viaţa spirituală, pentru căutarea şi întîlnirea cu Cel nelocalizabil, locul mai are importanţă?
Theodor Pallady jpeg
Pe terasă, cu Epictet
Greu de spus dacă stoicismul e la modă pentru că se poartă textele aspiraționale sau pentru că timpul nostru face loc unui anume neo-păgînism.
Jilava Prison jpg
Răutatea și contextul de viață
Oamenii vinovați de ceva rău, cîți or fi ei, provin adeseori din rîndul celor buni.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Labirintul din tufișuri de tuia și-a deschis porțile pentru 78 de nudiști.
Zizi și neantul jpeg
Mentalități din alt film
Avem, oarecum, un obraz mai gros, ne-am învățat, de nevoie, să fim mai puțin sensibili în momente în care, de fapt, ar trebui să fim.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
M-aș muta din București, dar unde?
Mereu am urît cumva Bucureștiul, deși m-am străduit să-l iubesc, iar în ultimii ani, de cînd nu se întrevede nici o schimbare, l-am urît mai mult decît oricînd.
p 19 WC jpg
Ordinea morală a lumii
Ne place sau nu, chiar există și femei care nu vor să aibă copii. Ce se întîmplă dacă le obligi să ducă sarcina la termen și să dea naștere unui copil pe care nu-l doresc?
p 20 jpg jpg
„Cîntarea Cîntărilor” și tandrețea interpretării
În mijlocul unei istorii a poporului lui Dumnezeu aspru judecată, cu căderi și ridicări neîncetate, cu plîngeri și strigăte de speranță, pocăință, credință neclintită și întunecate lepădări stă un cîntec de dragoste care lovește pe cititor chiar în creștetul sufletului și al cărnii.

HIstoria.ro

image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.
image
Şiretlicurile lui Vlad Țepeș: Începutul războiului cu otomanii
În 1460, câțiva dintre boierii nemulțumiți de Vlad Țepeș au sosit la Curtea lui Mahomed al II-lea și i-au prezentat situația din Valahia și probabil unele povești exagerate de-ale lor. Chemat imediat la Edirne/Adrianopol pentru a duce tributul și 500 de băieți, Vlad a trimis vorbă sultanului...
image
Dacia romană, o provincie puternic militarizată
Distribuţia armatei în interiorul teritoriului provinciei Dacia a servit scopului strategic principal al acestei provincii, şi anume de a separa şi supraveghea neamuri „barbare” care erau potenţial periculoase, în special dacă se aliau între ele contra Romei, cum au fost în special sarmaţii iazigi.