Cu ochii în 3,14
CE POATE FI MAI FIRESC DECÎT CA ANUMITE PROTEINE DINTR-O LEAFĂ SĂ INTERVINĂ ÎN ORICE MOMENT, ÎNCEPÎND CU VASLUIUL?
● Ce poate fi mai firesc decît ca firescul să crească? De unde, pînă mai ieri, era ceva mic şi prăpădit, pe care n-ai fi dat doi bani, odată-l vezi cum începe să se umfle-n muşchi, să pună carne pe schelet, să se înalţe şi să se îngroaşe pînă cînd ajunge la proporţii colosale. Cel puţin aşa reiese dintr-o reclamă la ciocolata „Poiana“: „PREŢ MEGA-FIRESC!“. (D. S.)
● Cercetătorii de la Johns Hopkins University cred că amintirile neplăcute pot fi şterse eliminînd anumite proteine din creier. În cazul în care operaţiunea nu costă prea mult, aş vrea să-mi şteargă şi mie momentul în care am alunecat şi-am plonjat pe spate în pauza de cafea a unui colocviu de literatură, în faţa tuturor membrilor juriului, şi, mai ales, minutele alea din clasa a X-a, cînd am aşteptat în zadar pe scările de la BCU un băiat căruia îi lăsasem un bileţel cu „Meet me“ într-o seară de sîmbătă a anului 1998. Se poate? (L. V.)
● Uzinele Tata Motors din India fabrică cea mai ieftină maşină din lume. Nano chiar e o maşină nano la preţ micro. Numai că totul ţine de unghiul din care priveşti. Raportat la preţurile şi la veniturile din Occident, 2500 de dolari (cît costă maşina indiană) e o nimica toată – ţi-o cumperi dintr-o leafă, două sau, mă rog, o plăteşti într-un an. În India modelul a avut succes relativ. De cînd cu criza, au scăzut însă vînzările. Anul acesta, în India s-au vîndut doar vreo 500 de Nano. Tot anul acesta, Ferrari a vîndut 500 de maşini în Emiratele Arabe Unite. (M. M.)
● De-a lungul zilei de 2 decembrie, în Piaţa Victoriei din Bucureşti a zăbovit o maşină de deszăpezit cu girofarul în funcţiune. Părea gata să intervină în orice moment. Întrucît n-a nins nici un pic, seara a plecat. Am înţeles: autorităţile locale n-au mai vrut să le prindă iarna „pe nepregătite“ şi au pus utilajul să stea la pîndă. Acum, că utilajul a plecat, precis o să ningă gros… (M. V.)
● În sfîrşit, i se poate scrie oficial lui Moş Crăciun: Poşta Română a instituit un plic standard, în care este inclusă, printre altele, o scrisoare pare-mi-se începînd cu „Dragă Moşule“, pe care copiii o pot trimite la Rovaniemi, în Finlanda. Înţeleg că, scriind, poţi cîştiga o excursie în Laponia. Foarte frumos. S-au dus vremurile din copilăria mea, în care legai scrisoarea, cu destinatar, dar fără adresă, de un balon, şi-i dădeai drumul… (I. P.)
● Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului are gînduri mari. Vrea să le propună regizorilor români să insereze în lungmetrajele lor imagini frumoase cu diverse zone turistice din ţară, cărora să le facă în felul acesta reclamă. Evident, ar urma să susţină o parte din costurile de producţie. Singura problemă e că doamnei Udrea i-a venit această idee fără să fi văzut vreun film românesc din ultimii ani, cu Vasluiul lui Porumboiu sau cu spitalele din Moartea domnului Lăzărescu. Dacă le-ar fi văzut, probabil le-ar cere regizorilor despăgubiri că subminează campaniile cu frunza. (A. M. S.)
CINE ARE NEVOIE SĂ I SE MAI SPUNĂ CĂ CINEVA DEMN DE CINSTE TE FACE SĂ TE CUTREMURI DE RÎS, FOLOSIND INCLUSIV CORZILE UNISEX?
● Într-o pauză publicitară, printre reclamele obişnuite la detergenţi, cosmetice, telefoane, maşini, băuturi, una mi-a dezmorţit sinapsele. Reclamă la banane? Dar cine are nevoie să i se mai spună că banana e bună? (S. G.)
● „A da onorul“ are de-a face mai degrabă cu onoarea, cu calitatea de „onorabilitate“, decît cu onorariul şi înseamnă, după DEX, „a acorda cuiva o favoare de care trebuie să fie mîndru“ sau „a face pe cineva demn de cinste, de laudă“, dar şi a retribui sau a remunera. De 1 Decembrie, onorul dat lui Emil Boc a fost un fel de „renumeraţie mică, după buget“… (S. S.)
● Noua campanie împotriva violenţei în familie te face să te cutremuri de rîs, în loc să te cutremuri pur şi simplu. Leonard Doroftei, înmănuşat şi pregătit de meci, are un mesaj clar pentru bărbaţii violenţi: „Îţi place să dai? Alege-ţi un partener pe măsură“. Înainte, asta se chema legea talionului, acum se cheamă doar publicitate proastă. (L. V.)
● La concertul extraterestrului Nik Bärtsch de duminica trecută de la Sala Palatului, care a cîntat la pian în sensul total al expresiei, folosind inclusiv corzile şi plăcile de rezonanţă de lemn din interior, o domnişoară din faţa mea se apleacă la urechea iubitului: „Ţie cum îţi place? Mie-mi vine să rîd“. Mda! (M. C.)
● Pentru că a venit iarna (oficial, calendaristic şi cum mai vreţi voi), şi pentru că iarna nu-i ca vara, şi pentru că moda revine, a (re)apărut (cel puţin pe micile ecrane) „fesul lui Băsescu“. Aşa că, dacă sînteţi în pană de idei pentru cadourile de Crăciun, puteţi alege acest accesoriu vestimentar „unisex şi de toate culorile“. (P. M.)
CREDEAŢI CĂ DOMNII TĂIETORI DE NIMIC AŞTEAPTĂ ECHIPA TEHNICĂ?
● Credeaţi că maneliştii români au cea mai extravagant-ridicolă imaginaţie?! Ei bine, bulgarii ne-au întrecut şi la asta. Vedeţi-l mai jos pe numitul Azis cu ceea ce eu aş numi space-queer-maneaua. Să aveţi la dispoziţie tot simţul umorului! (M. C.)
● Un calculator din Cambridge a stabilit, folosind tot felul de date şi de algoritmi, că cea mai plictisitoare zi din istoria omenirii e 11 aprilie 1954. Atunci au avut loc alegeri în Belgia, s-a născut un academician turc şi a murit un fotbalist. Aş vrea totuşi să-i întreb pe domnii Joyce, Beckett şi Cioran dacă ei confirmă această judecată de valoare asupra zilei respective, pentru că am dubiile mele. (L. V.)
● De prin anunţuri descoperim că e mare căutare de personal în domeniul alimentaţiei publice. Şi respectivele meserii sînt tot mai specializate. Pe lîngă cunoscuţii pizzari şi shaormari, acum se caută şi tăietori de shaorma, covrigari, mezelari, scuterişti, grataragii, bufetiere, „femei salată“ şi „femei vase“, ciontolitori tranşatori carne, bucătari cu „experienţă probantă“, bucătari „la rece şi sushi“, preparatoare şi modelatori de gogoşi experimentaţi, „măcelar pentru buştean“ , precum şi sterilizatori. (A. M.)
● Puţină lume ştie că recent răposatul Leslie Nielsen a fost logodit, pentru cîteva săptămîni, cu Michelle Pfeiffer. Dintre aforismele sale, preferatul meu e acesta: „Să nu faci nimic e foarte greu: nu ştii niciodată cînd termini“. (M. C.)
● Pe 1 decembrie, printre festivismele bucureştene, a venit şi iarna. Nu pe deplin, adică cu ninsori sau viscol, ci cu temperaturi scăzînde de la o oră la alta şi cu ploaie transformată în gheaţă. Departe de parada militară, un vatman stătea, trist, în cabina sa de tramvai 41, declarînd unor reporteri că e blocat, n-are ce face, drept urmare aşteaptă echipa tehnică să „ciocănească“ în firele electrice, ca să pice gheaţa şi să poată pleca mai departe. Era printre cei pe care nu-i mai surprinde nimic în ţara noastră. Nici măcar iarna. (S. G.)
