Cetățeanul Wikileaks

Povestea începe cu un soldat pe nume Bradley Manning. La numai 22 de ani, tînărul era analist de informaţii în Irak, de unde avea acces la SIPRNET, „Internetul secret“ al Departamentului Apărării. Cu un militar american drept tată şi cu o mamă din Ţara Galilor, Manning s-a născut în Crescent, Oklahoma, un orăşel cu puţin peste 1200 de locuitori. Cînd părinţii s-au despărţit, s-a mutat cu mama sa în Marea Britanie. La 16 ani a renunţat la şcoală şi s-a întors în SUA, unde a lucrat într-o pizzerie. La 18 ani s-a înrolat în armată. Nu a fost uşor pentru un om obişnuit cu transparenţa preferinţelor sale sexuale să fie integrat în această structură. S-a simţit izolat sub politica „nu întreba nimic şi nu spune nimănui“ referitoare la homosexuali, a fost degradat pentru că a atacat un coleg şi a fost acuzat că era disperat în căutarea atenţiei. Păstra legătura cu prietenii pe Facebook, unde, de altfel, a şi publicat destul de des părerile sale legate de armată şi de politica americană, în ciuda limitărilor impuse de slujbă cu privire la mediile sociale. Frecvenţa comentariilor a crescut odată cu despărţirea de iubitul său din State, perioadă (în 2008) în care Manning ar fi luat legătura cu Julian Assange.  Assange, un activist internaut de 39 de ani, s-a născut pe Insula Magnetică, într-o suburbie a oraşului Townsville, Australia. Julian şi-a primit numele de familie de la cel de-al doilea soţ al mamei sale. Şi-a petrecut copilăria între hippioţi, yoghini, circari şi actori de teatru. A fost caracterizat ca fiind un copil extrem de deştept, întotdeauna de partea celor slabi şi împotriva bătăuşilor. Din cauza unor neînţelegeri de familie, Assange s-a mutat, împreună cu mama sa, de peste 20 de ori de-a lungul copilăriei. La 28 de ani avea primul copil, la 30 era arestat pentru infiltrarea în reţeaua firmei de telecomunicaţii Nortel. A ajutat la fondarea unuia dintre primele servicii de Internet din Australia, a programat aplicaţii pentru scanarea de porturi şi a publicat un număr de lucrări cu privire la hacking şi criptologie. 

Doi pe un cablu de Internet 

În 2006, Julian Assange a fondat Wikileaks, un cvasi-ONG online specializat pe dezvăluiri de documente secrete; în ideea că angajaţii, descoperind activităţi ilegale în interiorul organizaţiilor din care fac parte, decid să le facă publice, în scopul dreptăţii. Wikileaks le-ar oferi, în schimb, anonimitate. Termenul folosit este de whistleblower şi s-ar traduce drept „avertizor de integritate“. Şi aşa s-au cunoscut Bradley Manning cu Julian Assange: unul, un frustrat al sistemului militar american, naiv şi adînc dezamăgit de pierderea reperelor morale ale ţării sale, şi celălalt, un wunderkinder al erei internaute australiene, un activist şi hacker educat împotriva sistemului, oricare ar fi acela.  

Manning a copiat de pe SIPRNET cîteva DVD-uri de informaţii, conţinînd deja faimoasele documente legate de războaiele din Irak şi din Afganistan şi, mai nou, telegramele diplomaţiei americane. Un alt fişier foarte mare, numit „asigurare pentru istorie“, există pe Internet, în reţeaua de torente, împărţit între mii de surse şi distribuit cu o parolă pe care numai Assange o cunoaşte. Bradley Manning a fost arestat în mai 2010 şi este judecat pentru folosirea şi distribuirea de documente clasificate, după ce au fost descoperite arhive de chat în care îşi asumă dezvăluirile pentru Wikileaks. Pentru apărarea sa au fost donaţi 50.000 de dolari din partea a peste 1200 de organizaţii şi persoane fizice, Wikileaks promiţînd să-l susţină cu o „sumă substanţială“. Pînă în acest moment, banii promişi în iulie 2010 de organizaţie n-au fost transferaţi, Wikileaks avînd, în siajul scandalului Cablegate, în jur de un milion de dolari recent suspendaţi în conturile din Elveţia.  

Cînd rămîne doar unul 

S-ar putea spune că Manning a fost tras pe sfoară. Dar Wikileaks nu este prima organizaţie de acest gen din lume. Este chiar nouă în structura internaţională a pieţei de informaţii şi, în subtext, a fenomenului cypherpunk (definită ca fiind o mişcare a activiştilor care-şi doresc schimbări sociale şi politice prin intermediul criptografiei). Diferenţa majoră, evidentă odată cu publicarea a numeroase arhive de chat ale membrilor săi, este că Assange a concentrat acţiunile organizaţiei sale într-un scop eminamente personal, transformînd datele obţinute într-o sursă de faimă şi celebritate. Acesta este şi motivul pentru care arestarea sa pare cusută cu aţă albă, ca o reacţie a naţiunii-stat – indiferent de nivelul ei de democraţie – împotriva individului. Simplificînd în extremis, Assange s-a prezentat drept un terorist informaţional, ameninţînd cu dezvăluiri succesive, în cazul arestării sau asasinării sale, în situaţia în care alte organizaţii de tipul Wikileaks fac comerţ cu informaţii într-un mod cu mult mai elegant. Cei de la Scotland Yard chiar glumeau – spun sursele – cu faptul că ar fi trebuit să se deghizeze în fotografi, pentru a-i da de urmă.  Asumarea rolului de fugar internaţional a reprezentat doar una dintre greşelile lui Assange, care acum se bucură de statutul de martir internaut. Putem chiar specula, în urma unor declaraţii legate de cum va schimba Wikileaks lumea, în accepţiunea sa, că Assange se vedea drept un Liu Xiaobo, scriitorul chinez închis pentru „crime“ împotriva statului şi premiat cu Nobelul pentru pace. Diferenţele, în mod evident, sînt strigătoare la cer, după cum au notat în mod foarte public şi foşti membri ai Wikileaks. Neînţelegerile din interiorul Wikileaks au dus şi la plecarea în septembrie a purtătorului de cuvînt Daniel Domscheit-Berg, fapt ce l-a forţat pe Assange să-şi asume şi acest rol şi a precipitat evenimentele legate de arestarea sa. Este important de menţionat faptul că, odată cu arestarea lui Assange, Kirstinn Hrafnsson, un jurnalist islandez, a preluat rolul de purtător de cuvînt al organizaţiei şi îşi asumă noul job cu mult mai puţină publicitate. 

O a două greşeală majoră a lui Assange a reprezentat-o modul în care informaţiile au fost date publicităţii. Dacă, în cazul documentelor din Afganistan şi Irak, Wikileaks nu a protejat detaliile, oferind de foarte multe ori nume şi informaţii confidenţiale legate de surse din teatrele de război şi riscînd vieţi, în cazul Cablegate, Assange a hotărît să se bazeze pe cele cinci ziare de stînga care au primit arhivele Departamentului de Stat american. Practic, în ciuda lipsei de încredere în mass-media pe care exponenţii mişcării sale o exprimau, fondatorul Wikileaks a permis, practic, tabloidizarea acestora. În paralel, documentele urmau să fie oferite publicului larg încetul cu încetul, după ce cotidienele respective le analizau. Mişcarea a trădat amatorismul organizaţiei pe care fondatorul său o supranumea „serviciul secret al cetăţenilor lumii“, a încetinit şi a bastardizat tocmai principiile sale de bază. Cei care-l susţin momentan pe Assange pe Internet şi care îngenunchează, în mod virtual, corporaţii precum Paypal, Mastercard, Visa sau Amazon, care au refuzat sa-şi mai ofere serviciile organizaţiei Wikileaks, sînt extremişti „de vanilie“, care reacţionează la statutul de celebritate al arestatului şi nu neapărat la importanţa dezvăluirilor în sine.  

Ultimul stinge netul 

Pe scurt, un puşti de 22 de ani şi un imatur de 40 au dus la primul război informatic între cetăţeni şi stat, într-un cadru democratic; şi, ca cetăţeni, au pierdut. Nu vorbim de hacking, ci de o nouă formă de activism politic. Dacă se permite paralela dîmboviţeană, să ne aducem aminte de sursa Eminescu şi de stenogramele PSD, apărute în 2004. Şi aceia au pierdut, pe termen scurt. Dar contra cost sau nu, sistemul informatic permite copierea şi distribuirea instantă a orice fel de informaţie, lucru care devine îngrijorător pentru guvernele lumii şi poate duce la nişte efecte destul de dure în linia cenzurii. Undeva, că tot am adus vorba de Liu Xiaobo, chinezii privesc şi rîd.  Informaţiile care există deja pe Internet nu vor dispărea niciodată, la fel cum arestarea lui Julian Assange nu a dus la oprirea dezvăluirilor făcute de site. Dar acţiunea Scotland Yard de acum cîteva zile a dus la oficializarea unei ideologii de mult existente pe Internet, a unui soi de activism haotic individual, susţinut de tineri fără direcţie, dar extrem de inteligenţi şi capabili să provoace daune masive oricărui sistem organizat; şi totul, în numele unei cetăţenii şi a unor valori asumate în nume propriu, în depărtarea din ce în ce mai mare dintre individ şi stat. Assange este doar urma de cola de pe radar.

Mihnea Dumitru este doctorand în ştiinţe politice la Universitatea Bucureşti. În timpul liber, este activ în mediul online şi are un blog de analiză politică.