Brăila - orașul și cîinii

Publicat în Dilema Veche nr. 352 din 11 - 17 noiembrie 2010
Brăila   orașul și cîinii jpeg

Există oraşe pentru care apropierea apei e vitală. Şi nu pentru că, în prezent, ar mai depinde neapărat de Apă (mă refer la o apă cu personalitate – fie ea fluviu, mare sau ocean), cum este şi cazul Brăilei, unde portul în care se mai pot vedea rămăşiţe ale depozitelor construite după planurile lui Saligny, la sfîrşit de secol XIX, pare în părăsire, iar vechea pescărie din faţa lui, ce fusese mutată „pe o latură“, pe la 1830, din cauza mirosului, a dispărut de mult, şantierul naval a fost salvat printr-un noroc de sud-coreeni, iar pe Dunăre arareori mai trece cîte-o barcă, ca şi cum fluviul ar fi mort şi n-ar duce nicăieri. Brăila de astăzi nu mai are nici o legătură directă cu apa, este doar un tîrg de provincie ce poartă cicatrici încă proaspete ale deceniilor de comunism şi ale industrializării forţate, şi pentru cei mai mulţi dintre localnici Dunărea nu mai înseamnă decît faleza unde vara, pe caniculă, sînt cu cîteva grade mai puţin decît în centru – aşa că devine o patrie a teraselor, a grătarelor şi manelelor, invadată la orele serii de ţînţari. Şi cîteodată mai înseamnă vasul de croazieră care trece la ore fixe, mai ales pentru mătuşile pensionare ce vin special în port să vadă vaporul care vine dintr-o altă lume ce doar se prelinge pe lîngă a lor fără s-o atingă, amintindu-mi de o secvenţă din documentarul bulgarului Andrey Paounov – The Mosquito Problem & other stories. Însă pentru străinul care ajunge pentru prima oară la Brăila şi are impresia că se învîrte în cerc (impresie datorată, în parte, bulevardelor care au formă de arce de cerc, tăiate de străzile ca nişte raze) pînă cînd se lasă sedus de aerul hipnotic şi în acelaşi timp dezolant al oraşului, adulmecînd izul fin de mîl şi de peşte pe care localnicii nu-l mai deosebesc de cele domestice, cotidiene, apropierea apei e fascinantă, dîndu-i o permanentă senzaţie de libertate. Apa înseamnă garanţia că poţi pleca dintr-un loc, dar şi că te poţi întoarce. Bucureştiul, de pildă, din acest punct de vedere e un oraş „închis“. 

Oraşul ca o tablă  de „Nu te supăra, frate!“ 

Strada Regală, un loc de promenadă în perioada de înflorire a oraşului, după eliberarea de sub ocupaţia otomană (biserica Sfinţii Arhangheli a fost la începuturile ei moschee, nici astăzi ea nu are turle) a fost refăcută aproape în totalitate, a redevenit zonă pietonală, cu terase, cu magazine, unele cu firme socialiste, altele noi, s-au replantat salcîmii lui Mihail Sebastian, nişte puieţi aduşi se pare din alte ţări despre care brăilenii spun că n-o să le meargă bine aici. Una peste alta, strada de acum – un soi de Lipscani al lor – îţi poate da o idee despre cum ar putea să arate toată partea veche a oraşului dacă cineva s-ar ocupa într-adevăr de ea. Şi, în acelaşi timp, îţi poate da iluzia că într-o bună zi Brăila ar putea deveni un oraş turistic. Pe pagina de web a Primăriei (clădire nouă, chipurile în formă de navă, în apropierea fîntînii cinetice despre care am aflat că e faimoasă şi n-am înţeles de ce – seamănă cu cele de la Casa Poporului, iar în spatele ei se vede Dunărea, făcînd-o astfel să pară meschină şi inutilă), secţiunea „Obiective turistice în Brăila“ este complet goală, deşi oraşul e un muzeu în sine. Nicăieri n-am văzut ca la Brăila atîtea clădiri de patrimoniu în ruină, aflate în interminabile procese de retrocedare, unele recuperate de foştii proprietari, dar care n-au bani să le restaureze, aşa că bat în cuie anunţuri cu „De vînzare“ şi nimeni nu are bani să le cumpere – un uriaş talcioc de case, fără muşterii. Astfel, oraşul vechi se degradează, se prăbuşeşte, pare măcinat din interior. 

Ne oprim în faţa fostului Hotel Bristol. Golurile ferestrelor şi uşilor sînt acoperite de cartoane, Andreea dă unul dintre ele la o parte. „Vrei să intri? Noi am fost înăuntru acum cîteva luni... mai rămăseseră o groază de lucruri... mobilă, lustre, oglinzi sparte. Ne place să ne imaginăm tot felul de chestii care s-au întîmplat, tot felul de poveşti.“ Sînt aici în cadrul unui proiect care se numeşte „Povestind Brăila“ şi care a încercat să-i convingă pe tinerii sub 25 de ani să-şi (re)descopere oraşul şi să-l „povestească“ în cuvinte sau în imagini. Pentru Andreea şi Alexandra, care sînt acum într-a XII-a, oraşul e locul unde se pot juca de-a v-aţi ascunselea. Totul e un mister, mai ales casele unde au locuit cîndva armatori greci, negustori evrei, familii bogate de armeni şi de turci, personajele lui Panait Istrati pe care l-au citit dincolo de bibliografia şcolară. De la ele aflu că nu se mai ştie prea bine care e casa bîntuită de pe strada Ana Aslan, poate să fie cea în care acum e un azil de bătrîni şi unde locatarii sînt ei înşişi nişte apariţii fantomatice care se pot confunda uşor cu spiritele. Au stări legate de case, căci „n-are sens să le priveşti doar de afară, trebuie să intri“ şi „vezi pe unde calci că podeaua e şubredă!“, pe pereţii din interior scrie Mihaela + Giani = LOVE, au mai trecut şi alţii pe acolo recent, intersectîndu-se cu umbrele altor vremuri pe scări care nu mai duc nicăieri, mai multe lumi se suprapun, ca straturile de praf de pe bufetul într-o rînă dintr-un colţ de salon (cineva l-a lovit cu un topor într-o parte, apoi şi-a abandonat intenţia de a-l transforma în lemne de foc), lumina intră filtrată prin geamlîcul rotund, murdar, „vrei să vezi şi etajul?“. Cele două fete intră şi ies ca la ele acasă, nicăieri nu există încuietori sau lacăte, parcă aş fi în compania a doi agenţi imobiliari, la o vizionare. Şi tot şotronul ăsta din casă-n casă îmi aminteşte de adolescenţa mea, scotocind în zadar prin Bucureşti, o mică gaşcă în căutare de locuri care „să ne inspire“, de spaţii „ambientale“ unde să ne petrecem cîteva ore, departe de cîrciumi să ne găsim un „locaş“ al nostru. În cele din urmă, ne refugiam la ruinele din Cişmigiu, în lipsă de altceva, dar aici trebuia să împărţim „misterul“ cu alte găşti, şi toată povestea se răsufla. 

Un exerciţiu de imaginaţie 

Ne pierdem pe străduţe, toate cu un aer tihnit, cu un asfalt plin de petice sau cu piatra cubică ca într-un puzzle în care piesele nu se mai îmbină, evitîndu-le pe cele unde se strîng haitele de cîini, anunţîndu-ne zgomotos că e teritoriul lor. O casă din zece e nelocuită. Din celelalte se aud glasuri, muzici, se simte miros de mîncare, foarte rar de peşte prăjit, Brăila nu e Porto, oraşul al cărui iz de bacalhau care s-a îmbibat în tot, aşa cum intră în haine fumul de ţigară, a devenit un soi de simbol olfactiv, comercial. Fac mental o listă cu cîteva „repere“ care ar putea să atragă turişti la Brăila: casele, restaurate desigur, fiecare cu povestea ei, inclusiv cele memoriale – Panait Istrati (pentru care, cu ceva timp în urmă, au venit aici francezii ca să-l celebreze, căci brăilenii îl „uitaseră“; restaurantul „Chira Chiralina“ este deschis numai pentru nunţi), Perpessicius, Casa Goangă care se surpă de la o zi la alta, casele Mihail Sebastian şi Nae Ionescu care nu există, aşa-zisele case cu stafii, Teatrul „Maria Filloti“ cu spectacolele lui Radu Afrim din care mulţi brăileni nu înţeleg nimic („Am vrut să o duc pe nevastă-mea la teatru şi n-am avut la ce... nu tu un Caragiale, un Titanic vals, nimic! Doar teatre din astea noi de care n-a auzit nimeni!“), Grădina Publică cu ceasul floral, care se pare că ar mai arăta ora doar la serbările locale, şi cu Castelul de apă, bisericile, dintre care Biserica Greacă e în top, hrubele din secolul al XVIII-lea prin care locuitorii se retrăgeau cu căruţe cu tot din calea turcilor (unii spun că tunelele ar trece pe sub Dunăre, probabil aşa cum iarna trecută mistreţul care a traversat fluviul înot ar fi intrat în Primărie, cerîndu-şi drepturile – un subiect de prima pagină într-un ziar local), străzile „de pe şanţ“ care au inspirat poantele fără perdea cu tanti Elvira – pe Strada Neagră se mai văd şi acum felinarele care au rămas de atunci, la intrările în anumite case, portul, cu morile lui celebre, dintre care Moara Violatus, părăsită, lugubră, „de vînzare“, faleza unde au apărut cîteva pechinettes care ar putea avea cochetăria celor de la Paris, de pe Sena şi vreo două restaurante „pe vapor“, Dunărea în sine care ar putea să ofere mai mult decît croaziere şi lecţii de navigat, Insula Mare de vizavi cu plaja ei de unde cîţiva tineri au strîns gunoaiele în grămezi pe care dup-aia nu le-a mai ridicat nimeni şi Insula Mică – rezervaţie naturală, un fel de mică deltă (am auzit că preţul unei excursii e mai mult decît exagerat şi că tot nu vin străinii...), seri tematice şi cine tradiţionale în fostele cartiere grecesc şi armenesc sau în cartierul lipovenesc care încă mai adăposteşte o comunitate închisă ce nu e foarte prietenoasă, însă ar putea deveni cu timpul o „atracţie“ în sine. Vorbim însă de un potenţial ipotetic, căci nu există nimic la modul concret, în afară de ruine şi de cîini vagabonzi, cu sutele. Oraşul turistic Brăila există doar în imaginaţia mea, aşa cum cele două fete de liceu îşi imaginează toate acele case pe care le colindă – vii, locuite, împrumutînd din personalitatea unor la fel de ipotetici proprietari. Aşa că plimbarea noastră se rezumă pînă la urmă doar la un exerciţiu de imaginaţie, ceea ce nu e rău în fond, căci Brăila, dincolo de decorul său fabulos, ar putea să le „vîndă“ străinilor, înainte de toate, poveşti. 

Aşteptînd un vapor care nu mai vine 

În port, terasele cu manele pe timp de vară s-au transformat acum în mustării, însă vremea rea le alungă clienţii. Mustăria îmi inspiră mereu nostalgia unui timp netrăit, mai ales că în Bucureşti ea a dispărut aproape cu desăvîrşire. Aici însă ritualul tomnatic se desfăşoară după toate regulile – adăpostul e din stuf, bătrîneii care şi-au pierdut dimineaţa dînd la peşte beau mustul în picioare din cănuţe de lut; e un pic prins, doar cît să le dezlege limbile, femeia de la grătar – plictisită, dar suspect de amabilă (de la must?) te lasă să-ţi alegi bucata crudă de pastramă şi te invită s-o guşti ca să te convingi că „e numai un pic sărată“, adică atît cît trebuie, apoi ţi-o aduce la masă pe un fund de lemn, împreună cu cîţiva mici „că merg şi ei la must“ – spune un muşteriu, îţi torni din belşug mujdei dintr-o oală mare, de supă, cu un polonic. A ieşit un pic şi soarele, iar negura de pe apă s-a risipit, chiar începi să te simţi într-un port de la un ţărm departe de lume, aşteptîndu-ţi fără grabă vaporul care s-ar putea să nu mai vină nici astăzi, nici mîine, timpul nu mai are valoare căci e totuna cu spaţiul, cu locul unde ai vrea să arunci o ancoră, ai vrea să rămîi. 

Bărbatul de la bar îmi dă „talonul“ pentru toaleta publică, care e la doi paşi pe alee. „E acolo o bătrînică, îi arătaţi ăsta şi dup-aia puteţi să mergeţi de cîte ori vreţi!“ Bătrînica mă întîmpină de parcă ar fi aşteptat un musafir şi mă invită înăuntru ca la ea acasă. De fapt, toaleta publică chiar e casa ei pe timp de vară, cîştigă cîţiva bănuţi în plus pe lîngă pensie, aşa că îşi face datoria: totul e curat, frecat, lustruit. „Nu ştiţi, o să fie iarnă grea? Ştiţi ce iarnă a fost la noi anul trecut? Vai! A ajuns zăpada pînă sus la geamuri de nu credeam că o să mai ies vie din casă. Şi s-a pus aşa, într-o noapte. Am dat telefon la fiică-mea: «Mamă, vino să mi-aduci o pîine că nu mai am de nici unele!». Noroc că lemne mai aveam. Şi a pornit fata spre mine şi a dat telefon: «Mamă nu pot ajunge, că nu se poate circula prin oraş!». Era totul îngropat de nămeţi. Şi în noaptea aia m-am rugat la bunul Dumnezeu şi nu ştiu ce minune a făcut, că a doua zi dimineaţă mi-a dat putere şi am luat o coadă de mătură, am început să dau la o parte zăpada de la uşă... dup-aia am făcut eu potecuţă – una pînă la WC, alta pînă la magazie, la lemne, şi încet am răzbit şi pînă la poartă. Poate că iarna asta n-o să mai fie atît de grea! Dar aţi auzit ceva că o să fie cutremur?“ Cînd am vrut să plec, mi-a luat mîinile într-ale ei: „Am 77 de ani. Vă mulţumesc că aţi stat de vorbă cu mine!“. Cînd aţi întîlnit ultima oară un om care să vă mulţumească că l-aţi ascultat? 

Duminică, ora 6. Un oraş ce pare părăsit sau cel puţin în care oamenii nu se văd, străzi pe care nu trece nici o maşină, bîntuite doar de cîinii care se învîrt bezmetici în cerc. Asta e imaginea cu care am plecat. Brăila ar putea să fie şi altfel, deocamdată e halucinantă.

Fotografii din cadrul proiectului Povestind Brăila.

imagine principala jpg
De la filmele clasice cu scene de cazinou la sloturi online care împrumută teme și efecte cinematografice
Casino (1995), Rain Man (1988), Ocean's Eleven (2001), Casino Royale (2006) și The Hangover (2009) sunt doar câteva dintre producțiile de cinema celebre care au prezentat scene emblematice din sectorul cazinourilor.
alegem ceea ce ne place sau ceea ce am invatat sa ne placa jpg
Alegem ceea ce ne place sau ceea ce am invatat sa ne placa?
Există obiecte pe care avem impresia că le cunoaștem înainte de a le fi atins vreodată. Le recunoaștem forma, le anticipăm greutatea, le atribuim o istorie și, uneori, chiar o personalitate.
imagine principala jpg
Dilema pariurilor sportive - noroc sau cunoaștere?
Cât de mult putem anticipa un rezultat sportiv și unde începe, de fapt, hazardul?
poate o vedeta sa parieze online fara sa fie recunoscuta jpg
Poate o vedetă să parieze online fără să fie recunoscută?
Pentru vedetele din România, telefoanele fanilor fac parte din viața de zi cu zi. O plimbare prin mall ajunge pe Instagram, o cină la restaurant devine subiect pentru site-urile mondene, iar o vizită într-o agenție stradală poate apărea pe rețelele sociale înainte de fluierul final
dilemaveche winner jpg
Fascinația lucrurilor gratuite: de ce o ofertă ne poate schimba decizia de cumpărare
Un produs oferit cadou, transportul gratuit sau o lună de abonament fără costuri pot influența rapid decizia unui consumator.
dilemaveche 888 jpg
Norocul, între superstiție și probabilitate: de ce continuăm să credem în numere norocoase
Unii oameni evită numărul 13, alții aleg mereu cifra 7 sau consideră anumite date favorabile pentru decizii importante. Credința în numere norocoase există în numeroase culturi și continuă să influențeze comportamentul oamenilor, chiar și într-o societate în care matematica și statistica sunt...
historia(1) jpg
Între ecrane și conversație: locul șemineului în ritualurile unei seri acasă
Într-o seară obișnuită, sufrageria poate găzdui mai multe lumi care nu se întâlnesc. Cineva urmărește un film, altcineva răspunde la mesaje, iar o a treia persoană caută, fără prea mult succes, începutul unei conversații. Nimeni nu este neapărat nepoliticos.
imagine principala png
Tehnici tradiționale de prelucrare a lemnului, redescoperite la Festivalul internațional DRANICA din Sighetu Marmației
Dacă întrebi un meșter care lucrează cu lemnul cum alegi un arbore bun pentru șindrilă, fii pregătit să ai timp să îl asculți. Vei auzi o poveste întreagă. Îți va spune pe ce versant a crescut, în ce perioadă a fost tăiat, ce vârstă avea, de ce l-a ales și așa mai departe.
imagine principala jpg
Divertismentul digital după 2030: cum ar putea evolua platformele online în următorii ani
Ținând cont de viteza spectaculoasă de evoluție a tehnologiei, cu impact direct asupra divertismentului digital, a anticipa cum va arăta acest sector peste mai mulți ani este o provocare deloc simplă chiar și pentru specialiștii din industria de entertainment.
e1940afd872dd2b58aab38a6da3183985c jpg
Hygge în stil românesc: 7 idei pentru o casă caldă și primitoare toamna
Toamna se întunecă mai devreme, temperaturile scad și petreci tot mai mult timp acasă. E momentul perfect să transformi livingul, dormitorul sau bucătăria în locuri în care chiar îți face plăcere să stai. Și nu ai nevoie de renovări sau de un buget mare
WhatsApp Image 2026 10 15 at 10 37 29 (1) jpeg
De ce merită să-ți traduci cartea într-o altă limbă
Să scrii o carte durează luni sau ani. Să o publici presupune alte câteva etape, de la editare și corectură până la copertă, tipar sau distribuție. După toate acestea, traducerea poate părea un lux pe care îl lași pentru mai târziu.
1790680973 KE7j jpg
Cultura organizațională se vede și în mobilierul de conducere
Se vede cultura organizațională și în mobilierul de conducere sau e doar o chestiune de gust? Data viitoare când intri într-o companie, fă un exercițiu simplu: uită-te la scaune.
spatiu de lucru jpg
Ordinea materială ca formă de gândire: despre organizarea spațiilor de lucru
Există încăperi în care lucrurile par așezate fără o regulă și totuși cineva știe imediat unde să găsească orice obiect. Există și spații impecabile în care fiecare căutare începe cu o întrebare. Între aceste două situații se află o diferență care nu ține doar de estetică.
pexels artbovich 6980564 jpg
Bucătăria modulară, pas cu pas: cum o compui fără să greșești
O bucătărie modulară se compune ca un joc de cuburi: alegi modulele, le așezi unul lângă altul și obții exact frontul care îți trebuie.
GettyImages 1311472388 jpg
De la economii la finanțare: rolul contului bancar în accesarea creditelor
Drumul de la economisire la finanțare nu începe în momentul în care completezi o cerere de credit.
Dilemaveche ro jpg
Accesul la produse financiare se mută online: cont bancar, credite și carduri
Accesul la produse financiare se mută tot mai mult din sucursale în aplicații și platforme web.
sos bolognese png
De ce sosul bolognese nu se face niciodată în grabă și de ce merită așteptarea
Un ragù bolognese bun nu se construiește din grabă, ci din timp, tehnică și echilibru. De la sofrito până la rolul vinului și al laptelui, diferența dintre o simplă pastă cu sos de carne și un bolognese autentic stă în felul în care fiecare ingredient este tratat.
GettyImages 1281297414 jpg
Vacanțele din septembrie: cum plătești inteligent în țară și în străinătate
Plata inteligentă în vacanțele din septembrie presupune utilizarea instrumentelor bancare digitale pentru a evita comisioanele nefavorabile de schimb valutar, taxele neprevăzute la ATM și riscurile de securitate asociate numerarului
Dilemaveche ro jpg
Bankingul viitorului: cont online, credit și card de credit în câteva clickuri
Îți amintești vremurile în care deschiderea unui cont bancar înseamnă o dimineață întreagă pierdută la ghișeu, cu rând, cu formulare completate de mână și cu o programare stabilită cu două săptămâni în avans?
Articol Dilema jpg
Cum te ajută aplicațiile bancare să gestionezi mai bine cheltuielile din sezonul de toamnă
Aplicațiile bancare pot ajuta la gestionarea cheltuielilor de toamnă prin trei tipuri de funcții: urmărirea tranzacțiilor, organizarea banilor pe obiective și controlul plăților.
DilemaVeche (1) (1) jpg
De ce ne exfoliem atât? Scurtă istorie a obsesiei moderne pentru pielea „perfectă”
Într-o cultură care asociază tinerețea cu vitalitatea și frumusețea, apariția semnelor îmbătrânirii poate fi percepută negativ. Suntem evaluați, adesea fără să vrem, și prin felul în care arătăm, iar îngrijirea pielii a devenit pentru mulți un mod de a recâștiga senzația de ....
dilemaveche ro 258 0 jpg
A îmbătrâni nu este un diagnostic. Când schimbările de după 65 de ani merită evaluate medical
Există o formulă pe care o folosim cu o ușurință surprinzătoare atunci când vorbim despre părinții sau bunicii noștri: „E de la vârstă.”
inkstar 04 jpg
După un piercing, primele zile contează: ce merită să clarifici cu salonul despre îngrijirea de bază
Primele zile după un piercing sunt mai ușor de gestionat atunci când pleci din salon cu instrucțiuni clare, potrivite zonei în care a fost făcut și bijuteriei folosite.
1786610560 SAWn jpg
Blender Philips pentru smoothie-uri, supe și sosuri: ghid pentru rezultate constante
Îți place să începi dimineața cu un smoothie cremos, să mănânci la prânz o supă fină și să completezi cina cu un sos făcut în casă? Cu un blender potrivit, pregătești toate aceste lucruri rapid, fără complicații și fără să umpli bucătăria de vase.

Parteneri

„Sub umbra «Soarelui». Falsificarea alegerilor din noiembrie 1946 și instalarea comunismului”, conferință organizată de două institute ale Academiei Române
„Sub umbra «Soarelui». Falsificarea alegerilor din noiembrie 1946 și instalarea comunismului”, conferință organizată de două institute ale Academiei Române
Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” și Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului (INST), institute ale Academiei Române, organizează joi, 19 noiembrie 2026, conferința „Sub umbra «Soarelui». Falsificarea alegerilor din noiembrie 1946 și instalarea comunismului”.
arme biologice FOTO Shutterstock
Arma care ar putea distruge omenirea. Cum transformă inteligența artificială viitorul războaielor
Inteligența artificială ar putea deschide calea către arme biologice capabile să ucidă milioane de oameni sau către sisteme autonome care decid singure cine trăiește și cine moare, avertizează cercetătorii.
Un tezaur din Evul Mediu târziu, descoperit la Ordășei, în Republica Moldova
Un tezaur din Evul Mediu târziu, descoperit în imediata apropiere a unui tumul din Epoca Bronzului
Arheologii din Republica Moldova au descoperit un tezaur de podoabe și accesorii vestimentare din Evul Mediu târziu, identificat în imediata apropiere a unui tumul din Epoca Bronzului, la Ordășei, raionul Telenești.
curte gradina gradinarit adobestock jpg
„Ai curte? Activitatea pe care trebuie să o faci în grădină înainte de venirea iernii
Pe măsură ce ne apropiem tot mai mult de începutul iernii, iar temperaturile încep să scadă vertiginos, ultimul lucru la care cei mai mulți români se vor gândi sunt florile din curte. Însă, este important să avem grijă de ele în această perioadă, altfel nu vor reuși să treacă peste iarnă.
putin scara gif gif
Măsuri draconice la sosirea lui Putin în China: liderul rus a coborât din avion printr-un dispozitiv cu potecție de sticlă, „impermeabilă la gloanțe”
Vladimir Putin a coborât din avion în China folosind din nou o scară specială, cu protecție de sticlă, despre care presa scrie că ar fi „impermeabilă la gloanțe”. Sosirea liderului de la Kremlin la summitul APEC de la Shenzhen a avut loc într-un moment cu miză geopolitică majoră.
De ce e singură acum Carmina Vârciu, fiica lui Liviu Vârciu
Carmina Vârciu iubește din nou, după despărțirea de fostul iubit. Fotografia prin care și-a dat de gol noua relație
Viața sentimentală a Carminei Vârciu pare să fi luat o turnură neașteptată. Fiica lui Liviu Vârciu a lăsat în urmă povestea de iubire cu fostul partener și pare pregătită să acorde o nouă șansă dragostei.
masina lovita de tren in campulung png
Mașină izbită de locomotivă în Argeș. Barierele erau ridicate, iar poliția a deschis dosar penal
O mașină a fost lovită de o locomotivă miercuri seară, 18 noiembrie, la o trecere la nivel cu calea ferată din municipiul Câmpulung, județul Argeș. Trei persoane au fost transportate la spital, toate fiind conștiente.
image png
Selecționerii României sortiți eșecului! Cele mai slabe rezultate pe banca tehnică după primele 6 meciuri: Gică Hagi, bilanț de uitat
De-a lungul anilor, mai mulți selecționeri au avut parte de începuturi dificile pe banca tehnică a României.
cub anamaria prodan reghecampf png
Ce a făcut Anamaria Prodan după ce l-a dat în judecată pe Reghecampf pentru abandon în familie: „Mă bucur că Bebeto o să-și primească banii!”. Fiul vedetei s-a mutat de acasă
Instanța de judecată ar fi pus poprire pe veniturile lui Laurențiu Reghecampf, iar actele ar fi fost trimise deja la FCSB, astfel că Laurențiu Reghecampf junior ar urma să înceapă să primească banii cuveniți.