Drumul mirodeniilor prin Sibiu
● Mária Pakucs-Willcocks, Sibiu-Hermannstadt. Oriental Trade in Sixteenth Century Transylvania, Böhlau, 2007.
Cuişoare, măghiran, anason, şofran, scorţişoară, piper, tămîie, migdale şi chimen, şi cîte alte „miroase“ şi mirodenii condimentează astăzi mîncărurile noastre. E de-ajuns să intri într-un supermarket şi să te aşezi cuminte în faţa raionului pentru a petrece ore numai în citirea etichetelor ce conţin, mai nou, şi diferite reţete din plin asezonate cu minunatele mirodenii dătătoare de gusturi nebănuite. Dar n-a fost întotdeauna aşa. Pe vremuri, adică prin secolul al XVI-lea, mirodeniile se numărau printre produsele de lux, consumate doar de o „elită“ cu avere şi „gusturi“. Distanţa şi dificultăţile întîmpinate de caravane pe drumurile mirodeniilor ridicau preţul acestora. Dar cu cîtă plăcere erau consumate mai ales că raritatea lor le atribuia puteri „miraculoase“: puteau vindeca boli, aveau puteri afrodiziace şi „schimbau“ gustul vinurilor şi al mîncărurilor.
Şi chiar dacă veneau de departe, pe drumuri grele, negustorii nu se dădeau niciodată bătuţi, întrucît mirodeniile se vindeau întotdeauna cu profit, şi niciodată în pierdere. Anul 1593 a fost unul prolific pentru negustorii de mirodenii; prin vama Sibiului au trecut nu mai puţin de 1167 kilograme de piper, 460 kilograme de şofran, 27 kilograme de ghimber, 58 kilograme de cuişoare, 31 kilograme de scorţişoară. Doi ani mai tîrziu acest înfloritor comerţ avea să fie oprit, căci la Sibiu nu mai ajungeau decît vreo şapte kilograme de piper şi vreo nouă kilograme de scorţişoară. Dar aceste mirodenii nu „circulă“ niciodată singure; negustorul îşi încarcă sacul şi cu altele, marfă ce ştie, din surse şi experienţele sale trecute, că se poate vinde prin pămînturile transilvane şi valahe sau mai departe spre Europa. În acelaşi an, 1593, negustorii aveau în desagi mohair şi mătase, postav şi bumbac, blănuri şi cizme, piatră acră şi vopseluri, covoare şi scoarţe, orez şi ulei de măsline, saci din piele de capră şi căpestre, hamuri şi mantii, curele şi cingători, ştergare şi basmale. Lista oglindeşte un mod de viaţă care face trimitere la nevoile unei societăţi. Analizînd registrele de vamă ale oraşului Sibiu, Mária Pakucs arată, pe bună dreptate, că negustorii se concentrează pe mărfurile de primă necesitate. La 1593, textilele (bumbacul, inul, abaua, mohairul, taftaua) ocupau locul cel mai important în rîndul mărfurilor cerute; din urmă veneau mirodeniile, iar interesul pentru haine şi încălţări, ca şi pentru orez sau ulei era destul de slab. Au fost însă vremuri, de pildă la 1540 sau 1543 sau 1579, cînd piperul şi scorţişoara s-au vîndut mai bine decît bogasiul (stofă orientală folosită mai ales pentru lenjerie) sau strămătura (lînă folosită mai ales la ţesut şi brodat) sau mohairul şi chiar mătasea. La acest an, 1593, orezul nu tranzita deloc Sibiul, ci doar vreo 335 kilograme de stafide şi 45 kilograme de curmale, dar la 1543, populaţia se va fi hrănit destul de bine, dacă avem în vedere că negustorii au trecut prin vamă nu mai puţin de 5034 kilograme. De pildă, negustorul Dragotă din Argeş îşi petrece tot anul 1500 pe drumuri cu marfă cînd către Sibiu, cînd înapoi către Valahia, carele lui avînd peşte, haine, mirodenii şi multe alte „delicatese“ şi mărfuri de lux, aduse tocmai din Levant. Şi dacă tot se află între drumuri, negustorul nostru acceptă să facă şi mici comisioane, aşa că pune în care şi sacii cu cuţitele negustorului Nicolaus Prol. Valahi şi „greci“ (denumire generică sub care sînt cunoscuţi negustorii din Balcani), armeni şi evrei, saşi şi unguri, toţi negustori de meserie, au trecut prin vama Sibiu, lăsînd o „urmă“ a existenţei lor. Necula din Bucureşti, Ioan din Piteşti, Micloş din Lugoj, Nichifor de la Nicopole, Petru Bolovan de la Rîmnic, Zigan de la Rîul Alb, Popa Ene de la Curtea de Argeş şi-au trecut, la un moment dat, marfa prin vama Sibiului. Unii duceau cu ei mărfuri „nepreţuite“, alţii cîţiva saci, acolo, mărunţişuri ce vor fi fost vîndute prin sate pe ouă şi găini. Zigan de la Rîul Alb are marfă de numai 9 florini (1594), în timp ce Necula duce cu el mărfuri scumpe a căror valoare se ridică la 2770 florini de aur (1593). Sibiu nu este însă singura vamă prin care mirodeniile tranzitau; Braşovul era, pe acele vremuri, un oraş comercial la fel de important. Cartea Máriei Pakucs-Willcocks va oferi o pasionantă şi documentată lectură despre comerţul cu mirodenii, şi nu numai, într-o epocă în care acestea erau încă „înscrise“ în categoria produselor de lux.
Constanţa Vintilă-Ghiţulescu este cercetătoare la Institutul de Istorie „N. Iorga“ din Bucureşti. În 2006 a publicat cartea Focul Amorului. Despre dragoste şi sexualitate în societatea românească, 1750-1830.
