„Ceaușescu” din copilăria mea

Publicat în Dilema Veche nr. 352 din 11 - 17 noiembrie 2010
Mai mult decît servicii jpeg

Filmul lui Andrei Ujică, Autobiografia lui Ceauşescu, mi-a stîrnit diverse tipuri de reacţii: ba mi s-a părut că personajul central iese „prea bine“, prea isteţ, ba prea uman ori prea comic; ba prea naiv, ba prea victimă a dezinformărilor celorlalţi. Mi s-a mai părut că, în ceea ce priveşte ultima perioadă, cea mai „feroce“, de sfîrşit al anilor ’80, nu sînt redate destule amănunte în mod real horror. 

Şi totuşi, una peste alta, am considerat filmul un demers important şi reuşit: în sfîrşit, cineva a avut curajul să arate epoca aceea de „tristă amintire“, subiect, pînă atunci, doar al mitologiilor şi speculaţiilor. Faptul că cineva a adunat, indiferent în ce viziune, toate acele materiale de arhivă, mi se pare, în primul rînd, extraordinar şi foarte necesar. 

În al doilea rînd, selecţia lui Andrei Ujică, mai ales dacă o interpretăm prin prisma pe care titlul filmului o anunţă răspicat, şi anume cea a lui Ceauşescu (personajul...) însuşi, este cît de poate de riguroasă. Avînd, în plus, şi meritul de a aduce în faţa publicului neavizat imagini inedite, precum cele din vizitele lui Ceauşescu în străinătate sau din viaţa lui privată. 

Acestea din urmă, în mod special, ar putea avea darul să „îmblînzească“ spectatorul trăitor măcar o parte a vieţii sale sub Ceauşescu: pe firul logicii „uite că era şi el om, săracu’...“. Mai ales că, dacă în epoca de atunci, de penurie şi izolare, distracţiile lui păreau dezmăţuri, astăzi, cînd ne raportăm la alt grad de opulenţă, acestea nu mai par mare lucru. Ci, mai curînd, stîngace şi lipsite de imaginaţie (cu excepţia vînătorii, care rămîne strict criminală). 

Cu toate acestea, pentru mine, copil trăitor în epoca aceea într-o familie care nu era deloc de acord cu ea, şi nu se sfia să mi-o spună, Ceauşescu rămîne, patetic formulat (dar asta e...), întruchiparea răului. A lipsei de libertate şi perspectivă. A absurdului ca mod de viaţă. A arivismelor, oportunismului şi turnătoriilor. A lucrurilor făcute de formă cu frica fondului. 

Din cauza lui am ajuns eu, copil preşcolar fiind, să produc aforisme de genul „Să fim patrioţi în bloc!“. Pentru că pe vremea aceea, prin anii ’70 spre sfîrşit, prietenii care veneau la noi vorbeau ce vorbeau, orice fel de lucruri, inclusiv împotriva regimului, după care se cenzurau şi, mai ales, îmi atrăgeau mie atenţie ca nu cumva să spun la şcoală. De aici cred că mi se trag, pînă în ziua de azi, frica şi stinghereala de a vorbi în public: de cîte ori vorbeai, atunci, trebuia să spui ceva într-o anumită proporţie neadevărat, de la jurămîntul UTC-ist pe care l-am depus şi pînă la imnul „Trei culori“ pe care îl cîntam în fiecare dimineaţă. 

Continuînd cu introducerile la compunerile de la română pe teme istorice în care „dădea bine“ să pui o frază-standard cu „vitejia de veacuri“ a poporului român, neclintit ca o stîncă... frază care, pavoazată cu cîteva date, mergea, de altfel, şi la istorie. 

Tot din cauza lui, în copilăria mică, Mihaela şi Azorel ţineau doar zece minute, după care venea... emisiunea lui, îngrozitor de plictisitorul telejurnal. 

Şi multe lucruri fireşti pe care mi le doream trebuiau să rămînă la nivel de dorinţă, sau să vină de undeva de departe, şi anume de la naşa mea din Germania (norocul meu că o aveam), care îmi trimitea cam de trei ori pe an pachete conţinînd bomboane, haine şi păpuşi. 

Desigur, o să-mi spuneţi, nu are nici un rost să te lamentezi cu copilăria ta oprimată, toţi am avut experienţe similare... 

Dar nici nu vreau să mă lamentez. Şi copilăria mea nu a fost deloc oprimată, ci foarte fericită. Dar asta în nici un caz datorită epocii în care am trăit sau sistemului social de atunci. Ci familiei mele şi prietenilor noştri, care au ştiut, cam în stilul tatălui din filmul La vita è bella al lui Benigni, să-mi creeze o utopie. 

Ceauşescu – cel din film – a fost cel care ne-a pus la treabă să închipuim asemenea utopii. Ne-a învăţat cumva să trăim în ele, să fim un soi de autişti. 

Deşi, odată cu trecerea anilor şi cu schimbarea sistemelor, ne-am mai obişnuit cu existenţa pragmatică, o doză de autism tot ne-a rămas. Filmul lui Ujică mi-a adus aminte, cu tristeţe necesară, de acest lucru. Şi de cauzele lui.

GettyImages 1311472388 jpg
De la economii la finanțare: rolul contului bancar în accesarea creditelor
Drumul de la economisire la finanțare nu începe în momentul în care completezi o cerere de credit.
Dilemaveche ro jpg
Accesul la produse financiare se mută online: cont bancar, credite și carduri
Accesul la produse financiare se mută tot mai mult din sucursale în aplicații și platforme web.
sos bolognese png
De ce sosul bolognese nu se face niciodată în grabă și de ce merită așteptarea
Un ragù bolognese bun nu se construiește din grabă, ci din timp, tehnică și echilibru. De la sofrito până la rolul vinului și al laptelui, diferența dintre o simplă pastă cu sos de carne și un bolognese autentic stă în felul în care fiecare ingredient este tratat.
GettyImages 1281297414 jpg
Vacanțele din septembrie: cum plătești inteligent în țară și în străinătate
Plata inteligentă în vacanțele din septembrie presupune utilizarea instrumentelor bancare digitale pentru a evita comisioanele nefavorabile de schimb valutar, taxele neprevăzute la ATM și riscurile de securitate asociate numerarului
Dilemaveche ro jpg
Bankingul viitorului: cont online, credit și card de credit în câteva clickuri
Îți amintești vremurile în care deschiderea unui cont bancar înseamnă o dimineață întreagă pierdută la ghișeu, cu rând, cu formulare completate de mână și cu o programare stabilită cu două săptămâni în avans?
Articol Dilema jpg
Cum te ajută aplicațiile bancare să gestionezi mai bine cheltuielile din sezonul de toamnă
Aplicațiile bancare pot ajuta la gestionarea cheltuielilor de toamnă prin trei tipuri de funcții: urmărirea tranzacțiilor, organizarea banilor pe obiective și controlul plăților.
DilemaVeche (1) (1) jpg
De ce ne exfoliem atât? Scurtă istorie a obsesiei moderne pentru pielea „perfectă”
Într-o cultură care asociază tinerețea cu vitalitatea și frumusețea, apariția semnelor îmbătrânirii poate fi percepută negativ. Suntem evaluați, adesea fără să vrem, și prin felul în care arătăm, iar îngrijirea pielii a devenit pentru mulți un mod de a recâștiga senzația de ....
dilemaveche ro 258 0 jpg
A îmbătrâni nu este un diagnostic. Când schimbările de după 65 de ani merită evaluate medical
Există o formulă pe care o folosim cu o ușurință surprinzătoare atunci când vorbim despre părinții sau bunicii noștri: „E de la vârstă.”
inkstar 04 jpg
După un piercing, primele zile contează: ce merită să clarifici cu salonul despre îngrijirea de bază
Primele zile după un piercing sunt mai ușor de gestionat atunci când pleci din salon cu instrucțiuni clare, potrivite zonei în care a fost făcut și bijuteriei folosite.
1786610560 SAWn jpg
Blender Philips pentru smoothie-uri, supe și sosuri: ghid pentru rezultate constante
Îți place să începi dimineața cu un smoothie cremos, să mănânci la prânz o supă fină și să completezi cina cu un sos făcut în casă? Cu un blender potrivit, pregătești toate aceste lucruri rapid, fără complicații și fără să umpli bucătăria de vase.
Greseli pe care le faci cand alegi un fiset metalic pentru birou jpg
Greșeli pe care le faci când alegi un fișet metalic pentru birou
Amenajarea unui birou eficient înseamnă mai mult decât alegerea unui mobilier cu un design plăcut.
GettyImages 2154796506 jpg
Bănci cu credite de nevoi personale 100% digitale în România: cum alegi rapid și fără surprize
Pentru un credit de nevoi personale de până la 10.000 de lei, cele mai importante criterii sunt DAE, rata lunară, comisioanele, suma totală de rambursat și posibilitatea de a finaliza întregul proces online. BCR, ING, Banca Transilvania, Raiffeisen, CEC Bank și UniCredit oferă variante care pot fi s
Monteaza hota din inox profesionala si scapa de mirosurile neplacute din bucatarie jpg
Montează hotă din inox profesională și scapă de mirosurile neplăcute din bucătărie
Mirosurile persistente din bucătărie nu reprezintă doar un disconfort temporar, ci pot influența întreaga experiență de lucru, pot afecta calitatea aerului și pot crea un mediu mai puțin plăcut atât pentru angajați, cât și pentru clienți.
e1f968fcf438071d07be7afbd697630df3 jpg
Hotel aproape de plajă sau resort mare în Grecia: ce alegi pentru vacanța de vară?
Grecia rămâne una dintre primele opțiuni pentru vacanța de vară. Zbori două ore până în Creta sau Rhodos, mergi cu mașina până în Thassos sau Halkidiki, iar la finalul drumului te așteaptă mare limpede, plaje curate și seri lungi în taverne.
e11cab09fc205ea2eea18828db7a4d97e9 jpg
8 modele de sandale cu toc care alungesc vizual silueta
Vrei să pari mai înaltă fără să îți schimbi garderoba complet? Începe cu pantofii. Sandalele cu toc bine alese pot modifica proporțiile ținutei și pot crea o linie vizuală mai lungă a picioarelor.
dilemaveche png
Anvelope all season în oraș: soluție practică sau compromis?
În oraș, mașina este folosită diferit față de drumurile lungi sau traseele montane. Distanțele sunt mai scurte, opririle sunt mai dese, vitezele sunt mai mici, iar asfaltul poate trece rapid de la uscat la umed, mai ales în perioadele cu vreme schimbătoare.
cpap7 jpg
Sforăitul, somnul fragmentat și oboseala care nu trece: când zgomotul nopții e un semnal medical
Există o scenă familiară multor cupluri: unul doarme, celălalt se holbează la tavan. Nu din insomnii propriu-zise, ci pentru că ritmul haotic al sforăitului din camera alăturată sau din același pat transformă noaptea într-un exercițiu de răbdare.
clasicii literaturii n ediii de colecie jpg
Clasicii literaturii în ediții de colecție
Portretul lui Dorian Gray rămâne același roman, fie că îl citești într-o ediție simplă sau într-una legată elegant. Totuși, dacă ai ținut vreodată în mână o carte bine făcută, știi că experiența nu este chiar aceeași.
Cum s a transformat industria fashion de a lungul marilor epoci istorice Magnific jpg
Cum s-a transformat industria fashion de-a lungul marilor epoci istorice
Modul de a se îmbrăca oamenii de-a lungul timpului a reflectat valorile, resursele și transformările societății din care făceau parte.
autobronzant jpg
Autobronzant gradual: Ce este și cum funcționează
Autobronzantul gradual este o loțiune sau cremă care îți oferă un bronz treptat, prin aplicări repetate, fără expunere la soare. Îl folosești zilnic, ca pe o cremă de corp, iar culoarea se intensifică de la o zi la alta. Rezultatul? Un ton cald, uniform, pe care îl controlezi ușor.
BRAT jpg
BRAT își prezintă poziția față de textul curent al Digital Omnibus VII și atrage atenția asupra importanței acestuia pentru sustenabilitatea și libertatea presei
Biroul Român de Audit Transmedia (BRAT) își exprimă poziția față de textul actual al Digital Omnibus VII, propus de Președinția Cipriotă a Consiliului Uniunii Europene în data de 21 mai 2026, si susține propunerea de excludere din acest proiect de lege a prevederii privind gestionarea ...
pexels artbovich 6301180 (1) jpg
Produse esențiale pentru confortul casei tale
Confortul unei locuințe nu este dat doar de dimensiunea spațiului sau de aspectul mobilierului, ci de modul în care toate elementele funcționează împreună pentru a crea o atmosferă echilibrată.
e128e6605e07942ba1046d597fed6e22cf jpg
Cum să îți alegi sandalele pentru ținutele din această vară? 7 recomandări
Vara îți schimbă ritmul și garderoba. Rochiile devin mai lejere, pantalonii mai subțiri, iar încălțămintea trebuie să țină pasul cu temperaturile ridicate și cu planurile tale spontane. O pereche bine aleasă de sandale îți susține ținuta, dar și confortul zilnic – fie că mergi la birou...
e1bc93b4bddb4412281d9fc37921f51f77 jpg
Utilizări mai puțin cunoscute ale ipsosului în amenajări interioare
Ipsosul (pulbere obținută prin arderea și măcinarea gipsului, care face priză rapid în contact cu apa) apare frecvent în reparații. Îl folosești pentru a umple găuri sau pentru a fixa doze electrice și, de multe ori, te oprești aici.

Parteneri

A murit şi a treia fetiţă preluată de SMURD după intoxicaţia cu tomoxan FOTO ziarulfaclia
Planul Roșu de intervenție, activat după ce 11 persoane au manifestat simptome de toxiinfecție alimentară la o sală de evenimente din Avrig
Autoritățile din județul Sibiu au activat sâmbătă seara Planul Roșu de Intervenție după ce mai multe persoane prezente la o sală de evenimente din orașul Avrig au acuzat simptome compatibile cu o toxiinfecție alimentară.
Lavrov FOTO Profimedia
Lavrov și ministrul german de Externe, întâlnire secretă la ONU. O premieră de la invadarea Ucrainei
Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, s-a întâlnit sâmbătă, 26 septembrie, la sediul Națiunilor Unite din New York, cu omologul său german, Johann Wadephul.
Dentist - cabinet stomatologic FOTO Shutterstock
Un simptom banal poate ascunde cancerul. Ce văd stomatologii înaintea altor medici
O simplă vizită la dentist poate scoate la iveală semne ale unor boli grave. Sângerarea gingiilor și leziunile persistente nu trebuie ignorate.
e79db3c9 0e1e 4602 962d 9d6370c53690 jpg
Brașovul intră în ritmul dansului. Două zile de competiții pe 3 și 4 octombrie al Carpathian Dance Cup
Primul weekend din octombrie aduce două competiții de dans la Brașov. Pe 3 octombrie are loc prima ediție Carpathian Dance Cup, iar pe 4 octombrie este programat Campionatul Național de Salsa, Bachata și Caribbean Show 2026.
Artileriști sovietici pregătesc pentru tragere un obuzier greu B-4 de 203 mm, august–septembrie 1941
Arsenalul lui Stalin: între planul de ofensivă și dezastrul din 1941
Al Doilea Război Mondial a izbucnit la 1 septembrie 1939 prin atacul Wehrmachtului asupra Poloniei și apoi s-au implicat și puterile occidentale. N-a stat deoparte nici Uniunea Sovietică și pârjolit s-a extins dincolo de frontierele nefericitei Polonii.
isabella 2 jpg
Povestea Isabellei a Franței: și-a detronat soțul, folosindu-se de amant, și și-a pus fiul pe tron
În toamna anului 1326, Isabella a Franței s-a întors în Anglia într-o poziție cu totul diferită de cea în care plecase cu un an înainte. Nu mai era regina trimisă peste Canalul Mânecii pentru a negocia în numele soțului său, Eduard al II-lea, ci liderul unei alianțe care urmărea îndepărtarea oamenil
adina buzatu si fiica ei, sara jpg
Adina Buzatu, în lacrimi la nunta fiicei sale, Sara. „Am dat apă la șoricei”
Zi specială pentru Adina Buzatu, care este soacră mică, Fiica ei, Sara, îmbracă rochia de mireasă, iar emoțiile nu sunt mici deloc
George Simion, Ilie Bolojan, Sorin Grindeanu / FOTO Mediafax Foto
Simion, Grindeanu și Ivan, plângeri penale pentru trădare după afirmațiile atribuite ambasadoarei SUA despre căderea Guvernului Bolojan. Liderul PSD: „Pure fabulații”
Curg reacțiile după ce Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea Statelor Unite în Grecia, ar fi invocat căderea Guvernului Bolojan pentru a sugera că Washingtonul poate provoca schimbări de guvern și în alte țări.
Design fără titlu (6) png
Papa Leon al XIV-lea, moment impresionant la Paris. Au fost sute de mii de participanți la slujbă
Papa Leon al XIV-lea a oficiat o slujbă în Place de la Concorde, la Paris, în fața a aproximativ 700.000 de oameni, în a doua zi a vizitei sale în Franța.