Tropice triste
Tribul bercenoro e mult mai sărac decît cel piperiot. Splendoarea palatelor piperiote te face să te gîndeşti mai abitir la nevoile în care se zbat bercenoro. Ambele triburi au o viaţă şi relaţii sociale extrem de complexe. Pelegrin etern, uimit am fost şi mai cu seamă atins de generozitatea fără de margini, dar şi de lumea închisă pe care cu mare preţuire şi-o protejau bercenoro. În blocurile în care locuiesc au un conducător: se numeşte administrator. El face un soi de liste-răboj cu nefericiţii care nu au cotizat la porţia comună de apă şi încălzire. Listele atîrnă la intrarea în clădire, în nişte rame ritualice din lemn. De regulă, textul e scris într-o lingua franca a castei: „Uitaţivă la lista ruşini!! Datorită celor de mai jos nu aven apă caldă şi căldură! Datori Radet 80 milioane, Apanova 60!!!“.
Semnele acute de exclamare se văd şi în ochii paznicelor de ghenă. Îmbrăcate în halate grosuţe cu modele variate florale, ele vor scruta atent fiecare pungă, fiecare găleată dusă de vreun locatar spre a fi aruncată. Cerberele pare că sînt recrutate dintre femeile mai vîrstnice ale tribului, cele care au încetat să participe la marile migraţii cu metroul. Dacă vreun neavenit îndrăzneşte să arunce sticle sau cartoane în lungul şarpe de metal, halatele înflorate vor arunca asupra lui blestemul ghenei şi pîra la administrator. Tot ele însă vor împărţi pe scară cadourile magice de Sfîntă Mărie sau de vreun parastas: turte din grîu împodobite frumos cu bombonele colorate, o mînuţă de orez cu legume şi-o aripioară de pui într-un vas-cadou. Numele lor sînt fruste, sonore, armonios-vocalice şi încep toate cu „tanti“.
Tot din categoria paznicilor face parte şi un grup – de bărbaţi de astă dată – care adastă la intrarea în bloc. De regulă, grupul are un conducător. Seamănă cu o radiografie pulmonară aducătoare de veşti rele. Înnegrit de fumul papiroaselor care nu-i lipsesc din colţul gurii, slab aţă, pieptănat minuţios peste cap cu pieptenele ud, emană siguranţă şi e aducătorul de veşti dinafara comunităţii. Cunoaşte listele ruşinii din celelalte blocuri, face comparaţii şi citeşte gazetele. În anotimpul secetos (din primăvară pînă-n toamnă) nu va lipsi de pe băncile de lemn din faţa imobilului, în cel ploios va sta în scară sau în apartament, dar cu uşa de la intrare deschisă. Tot el e cel care-l îmblînzeşte pe zeul-interfon. Adus, se pare, de alte neamuri migratoare care n-au lăsat cine ştie ce urme în populaţia locală, zeul-interfon primeşte ofrandă o cărămidă cu care se propteşte uşa grea de la intrarea în bloc. Aşa, fiecare membru al tribului se va putea strecura nestingherit înăuntru şi afară, fără să folosească combinaţia mistică de cifre de pe masca zeului ţiuitor. E o convenţie respectată de ambele părţi, dar nerostită. Verbalizarea actului în sine ar aduce nelinişti şi certuri groaznice în comunitate.
Spre deosebire de membrii tineri ai tribului, ocupaţi în timpul zilei cu vînătoarea şi culesul, vîrstnicii îşi vor asuma aşadar rolul de paznici. Ei vor îndeplini ritualurile magice de alungare a intruşilor; chiriaşi dubioşi, familii tinere şi inadaptate, vizitatori. Modalităţile de îndepărtare sînt de asemenea multiple şi adaptate situaţiei: priviri ucigaşe, comentarii cu jumătate de gură, bătaia ritmică în calorifere şi, în cazuri extreme, invocarea poliţiei prin combinaţia 112.
Cu toată aparenţa războinică însă, membrii tribului sînt nişte copii mari. Învăţaţi cîteva gesturi şi vă vor deveni prieteni pe viaţă. Deschideţi, de pildă, uşa de la lift cu un zîmbet larg şi spuneţi un „Săru-mîna“ răsunător. Ascultaţi cu atenţie şi răbdare un halat înflorat povestind despre artrită. Lăsaţi-vă uimit de intuiţia politică a paznicului fumător de la intrare. Şi atunci vă vor percepe ca de-al lor. Să nu vă iritaţi dacă auziţi: „Vai, mamă, da’ atîta Cola nu face bine!“. De aici încolo sînteţi în tribul dumneavoastră.
Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-şef la ştiri, radio Kiss Fm şi Magic FM.
