La zi în cultură

Întîlnirea cu valahii majoritari este șocantă, pentru el, dar probabil și pentru majoritatea cititorilor de astăzi.

Pe bucăți, filmul e admirabil. Luat împreună – nu tocmai, fiindcă arată mai mult ca un exercițiu de stil foarte îndemînatic, fără însă o reală adîncime sau justificare a asociațiilor pe care ni le solicită.

Trupele rock au fost în mod tradițional preocupate să publice materiale de Crăciun – poate pentru că balada rock are unele asemănări structurale cu colindul.

Cinema-ul fără cinematograf pentru noi nu funcționează decît paliativ.

Dramatismul situațiilor este un mare atu al acestei cărți în care aproape toate situațiile te solicită emoțional.

Romanul lui Trojanow acoperă mai bine de șase decenii din istoria recentă a Bulgariei, din 1944 și pînă în 2007.

O arhitectură a chipului uman care pare să se nască mereu ca din întîmplare.

Textele își croiesc propriul drum în ceea ce am putea numi muzică aptă să adreseze coerent problematici socio-politice.

Principiul după care artistul se ghidează constă în alăturarea unor elemente disparate prin care „noul“ ia fiinţă, corespondent al unui model al fanteziei şi componentă a creaţiei suprarealiste.

Surprinzător, privit prin fanta îngustă a criticii literare și a teritoriilor conexe, abia încheiatul 2020 n-a fost atît de rău pe cît ne-am fi așteptat.

Grădinaru face „dosare” biografice și investigații-fulger în cîte o chestiune intrigantă sau doar sclipicioasă.

Practic, VR întreține iluzia spațiului și a apropierii.

Gazetarul Eminescu de acum un veac și jumătate e mai bun decît oricare alt condeier din presa noastră de azi.

În martie 1998, revista noastră a publicat un număr dedicat lui Mihai Eminescu.

Pentru Steinhardt livrescul este cu adevărat funcţional slujind o natură aluzivă, subversivă.

Au apărut cărți bune și foarte bune la edituri care mizează pe poezie.

Cu Tsai, tot mai puțin dispus să facă concesii progresiei narative fără opreliști (a și amenințat că se lasă de film acum ceva ani), știm că trebuie să dispunem de tot timpul, altfel nu merită.

Bărbatul alb heterosexual nu mai e doar o etichetă improvizată ironic, a devenit concept academic ori termen peiorativ.

Culoare și emoție – reunite, ele îi desemnează vocația. Vocația eliberatoare a „decorativului” și tot ce implică el ca acord cu lumea.

Tema morții (cancer, crime, accidente fatale, 9/11) este însoțită de tema dublului care apare, într-un fel sau altul, în multe dintre povestiri.

Ceea ce am observat în ultimul timp a fost cheful de memorialistică ce i-a cuprins pe unii dintre scriitorii și intelectualii noștri ajunși la o anumită vîrstă.

Momentul rămas în istorie ca procesul din Chicago, din 1969, este tema acestui film politic în esență și realist ca formă, cu vagi accente poetice.

Noul album a fost înregistrat în casa sa din Sussex exact ca și celelalte două, artistul britanic mutîndu-se de la un instrument la altul.

Un volum consistent, eteroclit, care ascunde multe frumuseți, bijuterii poetice, într-un univers marcat de negativitate.

E o strategie recurentă la Julian Barnes faptul de a aborda subiectul „prin învăluire”.

Povestea e incapabilă să inventeze o privire proaspătă sau o reflecție profundă asupra memoriei.

Preferințele muzicale ne sînt pragmatice, audiția trebuie să servească unor scopuri utilitarist-lăutărești.

În această „nebunie” de posibilități, dacă îți păstrezi coerența, atunci reușești să îți creezi un stil.

Ansamblul este transpunerea în imagini a unui „model ideal“, hibrid care îngemănează anatomia umană și pe cea a unui „robot feminin“ acționat mecanic.

El nu-și explica niciodată lucrările, nu făcea decît să-i incite pe cei curioşi să le privească.

Vînzările din librăriile online au înregistrat o creștere între 30-70%, dar acestea nu au compensat pierderile din retail-ul clasic.

Seismograf al cotidianului, teatrul a preluat problemele pandemiei – teama, singurătatea, moartea.

Există și acest tip de a face politică cu parul și făclia în mînă, acest tip de presiune conservatoare care, în cazul de față, coagulează niște energii locale.

Cutremurătoare nu e doar fișa clinică a maladiei (la care Sîrbu se referă insistent vorbind despre „soarele japonez” care i-a răsărit pe cerul gurii), cît mai cu seamă aceea, tot clinică în felul ei, privitoare la destin.

Deși punctul de plecare sînt imaginile pictorului, reflecțiile care se dezvoltă pică în sarcina prozatorului.

Pe lîngă reflexia în oglindă față de Kane, este și un omagiu adus epocii de aur a Hollywood-ului.

Aspirația contemporană a frontman-ului trupei din Chicago se traduce prin compoziții și o producție care pun accentul pe sunetul sintetizat.

„Online-ul ăsta“, cînd e corect realizat și nu deteriorează spectacolul, se definește printr-o natură dublă, aceea de prezență/absență.

Cronica literară era ucenicie, acum e bază pentru cursurile de creative writing.

Mikoian a reușit să pară distanțat de unele excese ale politicilor de stat, deși le știa perfect magnitudinea criminală.

Sînt secvențe ceva mai acerbe, pline de venin și ură, în care adulții se văd chemați în fața camerei pentru a defula în tot ce au ei mai abject și mai crud.

Echivalentul pentru 2020 al evenimentului Korn-Tool de anul trecut sînt materialele tandemului Deftones-Puscifer.

De la debutul său de la jumătatea anilor ʼ90 a fost, pentru multă vreme, singurul scriitor autodeclarat gay, publicînd mai multe cărți de poezie cu subiect homoerotic.

Adrian Papahagi așază, în „rime” simbolice, două cîte două marile scrieri shakespeariene.

Noua speranță a cinema-ului rus, Kantemir Balagov face mai puțin un film clasic despre război privit dintr-un unghi feminin, cît mai degrabă un film complex și intrigant despre sufletul slav.