Andreea VLAD

În „Sonata de toamnă” (1978), Ingmar Bergman dedică acest anotimp transpunerii unei întîlniri dintre o mamă și o fiică înstrăinate.

Cîteva note fugare pe marginea spectacolului „Femeia mării”, prezentat pe scena Festivalului de Teatru de la Sibiu de trupa Teatrului Național Marin Sorescu.

Ca cineast a redat filmului treimea de aur imagine, sunet și cuvînt, dar a rezolvat și eterna dilemă dacă imaginea precedă cuvîntul sau cuvîntul precedă imaginea.

Toate cadrele lente, atent construite de Kiarostami fără să fie ostentativ estetizante, par să pledeze pentru faptul că miza artei a șaptea este chiar ea însăși.

Premisa e simplă și la vedere: flirtul cu abisul face parte din condiția umană.

„Nu contează atît de mult tipul de stat, cît caracterul moral al puterii.“

O reinterpretare a fantasticului, pînă la un punct, încearcă Spirala, promițătorul film de debut al cineastei româno-maghiare Cecilia Felméri.

Narațiunea curge lent și se construiește organic în ritmul interior impus de acest foarte talentat tînăr regizor Alexandre Koberidze.

Cineastul Vadim Perelman nu se ia foarte în serios, ceea ce ferește filmul său de capcana foarte greu de evitat a pledoariei teziste.

Otto barbarul este în egală măsură un film despre vină, dar și despre neputință.

Este un spațiu oarecum tainic, în care pătrunzi, ca în preambulul filmului, în șoaptă și pe furiș.

Este acea candoare umană cu o lungă tradiție în cinema-ul italian, începînd cu Vittoria de Sica sau Rosselini sau, mai actual, Roberto Benigni sau Matteo Garrone (în ultimele sale filme).

Filmul britanicului Harry Mcqueen evită cu eleganță propaganda ostentativă, o capcană greu de ocolit avînd în vedere tema peliculei sale.

La 30 de ani distanță de la premieră, Dubla viață a Veronicăi are alura unui clasic.

Film poetic cu elemente de basm, fără să aibă anvergura debutului său Cîinele japonez (2013), este în primul rînd un exercițiu de stil, o etapă coerentă și promițătoare a căutărilor formale ale autorului.

Regizorul Darius Marder, aflat la debut, reconstruiește aproape matematic, minimalist și fără efuziuni noua realitate a lui Ruben, pe două coordonate.

Peliculele sale labirintice, în care te pierzi în căutarea unui fir al Ariadnei care nu ți se descoperă decît după ce s-a terminat filmul, au o fascinație anume fără să fie intimidante.

Este în primul rînd un experiment social, un performance antropologic.

„Omul modern a ales: preferă să trăiască în virtual, în această lume pe ecran, unde noțiunile de libertate și de demnitate nu mai au nici o semnificație.”

Undine este clădit în ansamblu pe o estetică a minimalismului, cu o poveste de dragoste plasată perfect în modernitate, dar cu discrete accente supranaturale calate pe forța atemporală a mitului.

Filmul se construiește lent, dar armonios din registre diferite și complementare.

Filmul abundă în referințe mitologice și reflecții ludice despre condiția artistului modern, dar și despre efemeritatea condiției umane.

O arhitectură a chipului uman care pare să se nască mereu ca din întîmplare.

Momentul rămas în istorie ca procesul din Chicago, din 1969, este tema acestui film politic în esență și realist ca formă, cu vagi accente poetice.

Pe lîngă reflexia în oglindă față de Kane, este și un omagiu adus epocii de aur a Hollywood-ului.

Noua speranță a cinema-ului rus, Kantemir Balagov face mai puțin un film clasic despre război privit dintr-un unghi feminin, cît mai degrabă un film complex și intrigant despre sufletul slav.

Se spune că omul nu devine nicicînd mai vulnerabil ca atunci cînd se oglindește în celălalt.

„Cînd mă observi, pe cine crezi că observ eu?”

Nu poți scăpa de impresia unui artefact prețios, a unei instalații vizuale mai degrabă decît a unei mostre de cinema pur.

În lumea jurnalismului de prima linie, numele lui Marie Colvin a devenit o legendă încă din timpul vieții.

Short Term 12 are o furie și o febrilitate a cadrelor, o nervozitate a camerei de filmat care sfidează convențiile tehnice și uneori pare neglijență, însă această alegere sporește senzația de autenticitate și de adevăr trăit prin fiecare por al pielii.

Una dintre terapiile cele mai moderne în tratamentul dependențelor este terapia cu povești.

Pictogramele care i-au făcut celebră semnătura de autor sînt compoziții perfecte și viu colorate, minuțioase tablouri vivante despărțite prin inserturi-cartoane ca în filmul mut.

Firava linie narativă a filmelor cineastei americane este contrabalansată însă de o mirare nedisimulată în fața detaliului, a gestului, a privirii, a șoaptei.

Les misérables a reabilitat un gen cinematografic oarecum desuet la momentul premierei sale (2012), deschizînd chiar o modă.

Cînd nu-i mai dăm timp, nici timpul nu mai are răbdare cu noi. Totul acum se simte altfel.

Netflix difuzează Să nu ucizi, convingătorul debut al tinerilor cineaști Gabi Virginia Șarga și Cătălin Rotaru, inspirat de scandalul diluării dezinfectanților Hexi Pharma de acum cîțiva ani.

Pot sentimentele prinde formă și chiar un parfum propriu, așa cum visează marii parfumieri ai lumii? Pot temerile și vinovăția prinde un contur anume? Cît putem oare controla necunoscutul?

Important este că oamenii au început să vadă că adevărul iese la suprafață din ce în ce mai mult și că am început să luăm decizii libere. Filmul nu este atît despre Colectiv, cît despre 2016, anul trezirii de după Colectiv.

Personajele fraților Safdie, haotice, tembele și imprevizibile, sînt deseori surprinse într-un carusel al emoțiilor și întîmplărilor foarte dependent de hazard, în care își forțează permanent limitele norocului.

Ca și în aclamatul său debut, filmul independent Lady Bird, tînăra regizoare americană Greta Gerwig se dedică cu voluptate portretului unei femei independente, ambițioase și charismatice, un alter ego al scriitoarei Louisa May Alcott.

Este un film de actorie, care pune în valoare anvergura protagoniștilor și chimia dintre ei, dar și rolurile secundare.

Claire Denis s-a impus dintotdeauna ca regizor prin mîna sigură cu care orchestrează atmosfera unui film și sensurile acestuia.

Benni suferă de o agresivitate ieșită de sub orice control, de o natură aproape demonică, de o perversitate absolută, ce pare mereu la pîndă în spatele surîsului ei luminos și al privirii de o candoare netrucată.

Il traditore, cel mai recent film al italianului Marco Bellocchio, inspirat de istoria reală a lui Tommaso Brusetta, cel care a provocat căderea grupării Cosei Nostra acum 30 de ani, propune o abordare inovatoare a filmelor despre mafioți.

Un dramaturg umanist și tandru, deghizat într-un mare cineast al contemporaneității, este suedezul Roy Andersson, în a cărui cea mai recentă creație, About endlessness, pare să nu se întîmple mai nimic. Această peliculă care cochetează atît de discret cu tristețea metafizică și austeră a vieții mărunte, anodine, care îți scapă tot timpul din palmă, pare mai degrabă, la nivel formal, un colaj de scene cu diverse personaje surprinse aleatoriu, între care nu există vreo legătură cu excepția poverii

Filmele lui Malick nu au un decupaj fix, ele se formează pe platoul de filmare ca un work in progress, ca o căutare privilegiată, inițiatică, aș spune, atît pentru cineast, cît și pentru actori și echipa tehnică. Personal, cred că semnătura autorului vine din acele cadre lungi, aparent superflue sau poate calofile, care în alte filme ar cădea la montaj sau ar fi doar momente d

Arthur, acel loser absolut, atît este de insignifiant încît nici măcar nu te mai obosești să îl privești cînd treci pe lîngă el, este disprețuit de semeni, bătut și umilit chiar și de copii, altfel prietenii clovnilor. Colegii săi îl consideră un ciudat și îi

Tot despre vise („Trăim puțin, vedem puțin, știm puțin; măcar să visăm“, cum ar spune Orhan Pamuk) este vorba și în producția spaniolă Buñuel in the Labyrinth of the Turtles / Buñuel în labirintul țestoaselor (2018). În regia lui Salvador Simó și c

Această familie impetuoasă, în perpetuă efervescență într-o casă care pare să se clatine din toate încheieturile, este simultan comică, haotică și nostalgică. O nostalgie de final de vară, în care fiul cel mare, adolescentul Fernando, va pleca în Germania pentru a juca într-o echipă profesionistă de handbal, Klaus va renunța la afacerea cu o librărie demarînd un business turistic contra sumei pe care o va obține printr-un sacrifiu personal (vînzarea modestei case de vacanță a famili