O pădure, trei călăreți, o fată frumoasă. Și „Persona” lui Andryi Zholdak la FITS

30 iulie 2022
image

Despre teatru ca altar. Despre teatru ca picătură de sînge. Despre teatru ca elan mistic. Sibiu e orașul care l-a descoperit românilor pe regizorul ucrainean Andryi Zholdak încă din 2007, cînd Viața cu un idiot de Viktor Erofeev vrăjea și dezbina deopotrivă. Cîteva note fugare pe marginea spectacolului Femeia mării, prezentat pe scena Festivalului de Teatru de la Sibiu de trupa Teatrului Național Marin Sorescu.

Dacă Dumnezeu a creat femeia, Andryi Zholdak a recreat femeia. La fel de actuală azi ca acum un secol, cînd răzvrătita Ellida, personajul căzut pradă propriilor demoni, dar și propriului înger căzut, făcea din piesa lui Ibsen un mit contemporan. Femeia mării nu e atît despre alienare și acea taină perpetuă care e femeia, cît mai ales despre fascinația față de feminitate („aș lua o femeie și aș transforma-o în navă spațială”, a spus Zholdak la Sibiu).

În teatrul antic, pentru greci măștile erau obiecte sacre. În teatrul contemporan, măștile sînt la vedere. Cu atît mai prețioase cu cît sînt mai vizibile. În rolul Ellidei, actrița-fenomen Costinela Ungureanu este pe rînd sau simultan femeia magică care știe bine poțiunile iubirii, femeia-sirenă, femeia-amazoană sau femeia-copil cu forța de a crede în binele întotdeauna deghizat, femeia-zînă ascunsă în propriul basm, femeia-mistică plină de revelații, femeia-martir contorsionată într-un strigăt prelung și fără speranță în fața prejudecăților și stereotipiilor (perene, deși cu altă formă decît acum un secol).

c sebastian marcovici 2 jpg

„Asociez teatrul cu sîngele”, a declarat la conferința de presă de la Sibiu controversatul regizor ucrainean, al cărui talent e umbrit constant de scandaluri (acum cîțiva ani, a fost protagonistul unui episod de violență față de o actriță din Cluj, dar par detalii dacă ții cont că sala Thalia a Filarmonicii sibiene era arhiplină la conferința artistului, care apare, de altfel, foarte rar în fața presei).  

„Această Ellidă se află într-o stare de schimbare titanică, de la cea «ea însăși» de astăzi la cea «nu ea însăși» de mîine. Așa cum se întîmplă cu reflecția unei figuri în apă, cînd vîntul spulberă apa, reflecția tremură și își schimbă proporțiile, nu mai e aceeași cu originalul. Pshicul și mentalitatea Ellidei mele, zdrobite. Lumea armonioasă, puritatea și claritatea ei sînt reținute și ascunse acestei Ellide contemporane (…)  O oglindă mare cade, rama poate să rămînă întreagă, dar cioburile se împrăștie” – Andryi Zholdak din caietul-program.

Fizicalitatea actorilor. Expresivitatea totală. Zbaterea Ellidei, contorsionarea ei veșnic imprevizibilă. Zborul ei frînt de pescăruș e precum cuiul care zvîcnește singur în palma însîngerată, în preambulul din Persona lui Ingmar Bergman. Adevărata suferință e viscerală, cauzele reale sînt mereu invizibile. „E important cum stă actorul în fața mea. Are nasul lung sau are o anume privire. Sînt ca un pictor, completez apoi tabloul”, spunea Zholdak, discipolul lui Anatoli Vasiliev, la conferința de presă de la Sibiu. Un mare șlefuitor de actori, dar mai ales de actrițe.

„Mă simt ca o pasăre, doresc să zbor ca acea pasăre”, a mai spus regizorul ucrainean în amintita conferință. Ellida sa ia spațiul minimalist în posesie, orice colț poate fi un altar improvizat, orice unghi, o spovedanie. Zborul, aspirația spre înalt sau plutirea către străfundurile mării, toate sînt dansate pe sîrmă de Ellida, care se naște și renaște egal între fiecare elan divin și fiecare plonjare spre abisul ființei. „Oglinda e zdrobită, dar ce reflectă cioburile?” (Ingmar Bergman în cartea de memorii Imagini)

Cine e mai real? Visul, visătorul? Marea, teritoriul privilegiat al oniricului. Fluiditatea, curgerea. Zborul spre niciunde. Persona lui Bergman vorbea despre imposibilitatea de evadare. Scăldată în transparențe mereu egale, clare ca nevoia de adevăr, marea era un alt nume pentru femeie, ca și noaptea. Femeia mării vorbește despre singura șansă de evadare, cea interioară.

Străinul, chemarea, aspirația. Ellida nu există decît în contrapunct față de o iubire poate imposibilă, dar necesară. Poate singura reală din viața ei de om al mării, supusă mereu fluxului și refluxului. Valurilor, himerelor, respirației. Nevoii de preaplin. Nostalgiei începuturilor, intuiției înălțării.

c sebastian marcovici jpg

Costinela Ungureanu joacă mereu, timp de aproape patru ore, ca și cum Ellida sa ar fi mult mai reală decît cea care îi dă voce, trup și suflet. Ca și cum iluzia vieții e mai consistentă, mai inteligibilă decît viața. „Întrebările sînt nişte peisaje, şi a răspunde la ele e ca un popas în mijlocul acelor peisaje”, spunea un alt îndrăgostit de mare, Alessandro Baricco. În acest spectacol, întrebarea e răspunsul. Căutarea Ellidei pînă în adîncurile ființei sale e acel voiaj al lui Ulise care nu-și mai găsește niciodată drumul înapoi, care pe parcurs devine similar cu drumul său. Să privești tot cu veșnică mirare, să dai o reflexie unică lumii în jumătatea de față luminată din Persona.

Invitat de teatrologul George Banu să creioneze o imagine preferată care îi vine spontan în minte, artistul ucrainean a amintit o pădure, un bătrîn care culege lemne, fiii săi călăreți și o fiică frumoasă, dar bolnavă. Peisaj care lui George Banu i-a evocat prologul unei posibile montări pe care i-ar propune-o lui Zholdak, Procesul de Kafka.

Andreea Vlad este jurnalist și critic de film.

Credit foto: Sebastian Marcovici

FFF 16mars ©Cristina Voinea 13 jpg
c6fa33870d97d4c96b1680a5d942a3cf jpeg
Cine poate să ridice un clopot de sticlă? – Sylvia Plath / Ester Greenwood –
Astăzi depresia poate fi privită mai degrabă ca un fenomen decît ca o simplă tulburare, cuprinzînd mai multe entități, forme clinice, episoade complete, cu simptome core și simptome nespecifice.
986 15 interviu1 JPG
„Pianul este cel mai bun psiholog al meu” – interviu cu muzicianul Jay-Jay JOHANSON –
Da, puţin şi nu prea bun. La fel i s-a întîmplat şi lui Scott Walker, care a început să-şi alieneze publicul, muzica însăşi a devenit alienantă, nu că ar fi dificil de ascultat, dar nu mai e ancorată în propriul univers.
985 15 foto Afrim jpeg
„Sînt un fan al fragilității“ – interviu cu regizorul Radu AFRIM –
Chiar dacă marea din Seaside Stories era marea voastră, a fiecăruia/fiecăreia dintre prozatori/prozatoare, s-au scris cronici în care se vorbește despre „marea lui Afrim“.
p 15 confesiunile unui iubitor de vin jpg
Degustări de vin cu Julian Barnes
Unul dintre efectele secundare complet neașteptate ale muncii mele este cartea de vizită socială pe care o oferă acum.
983 15 vlad petri director RO jpg
„Mă pasionează granița dintre documentar și ficțiune” – interviu cu regizorul Vlad PETRI –
O posibilă legătură ar fi faptul că în ambele filme sînt oameni în stradă care își doresc o schimbare reală, dar în afară de asta nu văd o legătură clară între ele.
Photo by Alex Belciuganu (12) jpg
„Mă incită contradicțiile și polii opuși” interviu cu artistul vizual Josef WURM
Tot ce ai spus deja rezumă foarte bine atmosfera lucrărilor mele. În viață, ironia se regăsește întotdeauna într-un amalgam de pură seriozitate, rigiditate, mult chin și bucurie.
982 15 foto Bogdan Zop jpeg
„Reţelele de socializare pretind că poţi evita iadul eliminînd oamenii” – interviu cu scriitorul Richard FLANAGAN –
Mie acesta mi se pare scopul vieţii. Dar ai zis că este o carte sumbră. Mie mi s-a părut că este şi un roman comic.
982 16 jos coperta jpg
Două beri goale cu OCS
Cînd am auzit prima dată „Vara pe oliță”, eram în primul an de facultate și ascultam trupe de rock alternativ de afară.
981 15 Cazacu1 jpg
Leonard Cohen în Biserica Neagră
Un alt motiv pentru care îl prefer pe Dylan este gama tematică: subiectelor lui Cohen, în principal dragoste, moarte, religie, depresie, acoperite și de Dylan, le lipsesc temele sociale/politice suplimentare ale acestuia.
index jpeg 5 webp
„Cum să nu fii aşa fragil cînd frontierele ţărilor tale au fost mereu vulnerabile?” – interviu cu scriitoarea Adriana BABEŢI –
Dicţionarul e felul meu personal de a depune mărturie despre cum oameni care azi nu mai sînt au trecut prin această lume atît de ciudată, atît de ambiguă, paradis şi infern deopotrivă
977 15 ioana parvulescu JPG foto Sidonia Calin JPG
„Povestea e cea care dă coerență lumii” – interviu cu scriitoarea Ioana PÂRVULESCU –
Viața însăși. E singura scriitoare cu adevărat importantă. N-o sun niciodată, să n-o deranjez. Însă îi dedic toate romanele mele.
976 15 Societatea paliativa png
Descoaserea societății și a instituțiilor ei
Colecția „Novus” a Editurii Contrasens, coordonată de Alex Condrache, își propune să aducă pe piața intelectuală astfel de cărți, poate mai puțin cunoscute de publicul larg, dar care sînt sigur că vor avea un impact semnificativ.
p 15 Ai Da WC jpg
Ai-Da, jucărie pentru oameni mari – mic eseu pro(c)ustian despre păpuși –
Pygmalion-Meller a lăudat-o pe Ai-Da inclusiv pentru capacitățile sale de profeție și... iluminare.
Infinitul intr o trestie jpg
Irene Vallejo - Infinitul într-o trestie
Să nu uităm că dintotdeauna cartea a fost aliatul nostru, de multe secole, într-un război care nu figurează în manualele de istorie.
974 15 Foto Richard Schroeder jpg
11850107 big jpg
Istoria lumii în 21 de statui
Cuvintele și viața personalităților istorice sînt investigate în căutarea oricărui moment care ar putea fi perceput ca defect de caracter ori lipsă de discernămînt.
971 15 WC jpg
Moartea morţii
Moarte, moartea fiind ea însăşi muritoare, spre deosebire de Moarte.
971 22 Cinty Ionescu jpeg
970 15 foto I  Rusu jpg
„Sîntem preocupați de chestiunea morală” – interviu cu regizorul Luc DARDENNE –
Sigur, dimensiunea societății e o permanență, toate personajele noastre evoluează în situații existențiale sau sociale aparte.
Arnaud Desplechin jpg
Cinemaul poate provoca amintirile - interviu cu regizorul Arnaud Desplechin -
Viața ne obligă să traversăm sentimente negative de care trebuie să scăpăm, să le rezolvăm singuri.
968 15 coperta jpeg
Saramago și romanul istoric
Așa cum subliniază Saramago în „História e ficção”, nu este vorba însă de o fugă de realitate, de o simplă dorință de evadare într-un trecut reimaginat
p 1 ovidiu verdes jpg
In memoriam Ovidiu Verdeş
De altfel, Mircea Cărtărescu spunea, la apariție, că „Ovidiu Verdeș nu este Salinger, dar nici mult nu a lipsit, cartea sa fiind cea mai adevărată, mai vie, mai înveselitoare și mai nostalgică proză românească citită de mine de zece ani încoace
Alessandro Grande jpg
„Nu mă grăbesc” interviu cu regizorul Alessandro Grande
Cînd scriu o poveste pornesc mereu de la personaje și de la problemele lor, de la caracterul și personalitatea lor și de la felul cum viața îi pune la grea încercare.

Adevarul.ro

image
Imagini emoționante cu Bruce Willis sărutându-și soția, la aniversarea nunții. Actorul luptă cu demența
Bruce Willis și Emma Heming au sărbătorit marți cea de-a 14-a aniversare a căsătoriei lor. Soția starului și-a amintit cum și-au reînnoit jurămintele și a postat pe Instagram o fotografie emoționantă cu un sărut de la o aniversare anterioară.
image
Un șofer care a sărit la bătaie cu bâta, pus la respect de victimă VIDEO
În baza datelor strânse de polițiști, șoferul a fost reţinut, urmând a fi prezentat magistraţilor cu propunere legală.
image
Un șofer român de TIR a explicat cum a ajuns să câștige 4.200 de euro pe lună VIDEO
Un tânăr român, care lucrează ca șofer de TIR la o firmă de curierat din Germania, a dezvăluit într-un clip video publicat pe TikTok cum a ajuns să încaseze 4.200 de euro pe lună.

HIstoria.ro

image
Prosecco și Macarons, două produse care au cucerit întreaga lume și altele din bucătarie
Radio România Cultural și Revista Historia, prin vocea Danielei Ivanov, vă aduc un proiect cultural inediat „Povești parfumate”.
image
Mândria națională – arma Ucrainei în război
Războiul declanșat de Vladimir Putin a arătat și o componentă importantă a relațiilor internaționale în secolul al XXI-lea, una a cărei vizibilitate a fost, până acum, scăzută, deoarece nimeni nu se mai aștepta la existența vreunui conflict armat pe teritoriul european.
image
Elena Ceaușescu a dat ordin să se dărâme cârciuma în care mergea socrul ei
Femeie cu suflet mic și foarte răutăcioasă, Elenei Ceaușescu îi plăcea să pună limite. Cumnații și nora nu o puteau vizita decât invitați. Nu l-a iertat nici pe Andruță – tată lui Nicolae Ceaușescu – care mai vorbea cu oamenii, la un țoi, despre problemele cotidiene. Sunt întâmplări relatate de Mirela Petcu și Camil Roguski, în cartea „Ceaușescu: adevăruri din umbră”.