„În toate țările autocrate viața celorlalți este o opțiune“ – interviu cu Alexander NANAU

Publicat în Dilema Veche nr. 838 din 12 - 18 martie 2020
„În toate țările autocrate viața celorlalți este o opțiune“ – interviu cu Alexander NANAU jpeg

Documentarul Colectiv este genul de întrebare fără răspuns, dar și de întrebare cu tot atîtea răspunsuri individuale. Pentru regizorul româno-german Alexander Nanau, cazul Colectiv înseamnă momentul în care democrația a murit. Iar filmul său poate funcționa și ca o întrebare colectivă la adresa întregii societăți: pot fi limitele „banalității răului“, celebra formulă a Hannei Arendt, un punct de plecare pentru o deloc utopică banalitate a binelui? Colectiv, selectat la festivalurile de la Veneția și Sundance și premiat la Zürich, a intrat pe ecrane din 28 februarie și va fi prezentat printr-o serie de caravane în toată țara.

Alexander Nanau, ați plecat de la cazul Colectiv, ca un catalizator al filmului dvs., apoi documentarul se extinde treptat și spre cazul Hexi Pharma, între cele două fiind un liant care se dovedește apoi foarte important. Structura scenariului a fost fixă sau adaptată pe parcurs?

Structura filmului are foarte mult de-a face cu forma documentarului observațional, practic nu știi niciodată care va fi povestea, mergi către o temă, către niște personaje. Și pentru noi a fost totul o uimire pe măsură ce se derulau întîmplările. Pe parcurs ne-am dat seama că investigațiile de presă despre manipularea care a avut loc, despre minciunile sistemului de sănătate vizavi de tratamentul arșilor de la Colectiv ne vor ajuta să înțelegem mai bine ce s-a întîmplat decît dacă am face o repovestire cu interviuri. Meseria mea e să traduc ce s-a întîmplat într-o poveste de cinema așa încît un spectator să aibă experiența comprimată, ca martor, a ceea ce am trăit noi. Am făcut multe interviuri de documentare, poate la început nici nu știam care va fi forma filmului. Încerci să înțelegi tema, încerci să înțelegi universul și să-i găsești cea mai bună traducere în imagini. După un timp s-a arătat foarte clar forma filmului și care va fi ea.

Care a fost momentul precis cînd a început să se contureze?

Cred că momentul în care au început să se rostogolească evenimentele pe partea de investigație și cînd a început o luptă foarte clară a jurnaliștilor cu guvernanții, la momentul acela guvernanții din Guvernul Cioloș, care erau atît de înverșunați să falsifice realitatea.

Puterea s-a schimbat, Guvernul Ponta a căzut, însă pe fond nu s-a schimbat nimic, chiar dacă erau exprimate foarte bune intenții.

S-au schimbat declarațiile, s-a schimbat PR-ul. A fost un efort și pentru mine, și pentru spectactor, cînd ești pentru prima dată într-o redacție de ziar zi și noapte și vezi lupta minut cu minut pentru informația corectă. Ce înseamnă lupta cu cei care guvernează și care lansează o realitate paralelă cu adevărul. Cum obții adevărul, care e meseria asta a jurnalistului de a stabili o realitate care e, de fapt, împotriva realității paralele pe care încearcă să o lanseze cei de la putere. Ne-am dat seama că aia e cheia în care funcționează societatea și aia va fi forma filmului, cea a unui thriller despre o investigație jurnalistică. Niciodată nu știi pînă nu închei montajul dacă povestea are destulă desfășurare și dacă vei putea povesti destul de coerent pentru spectator, astfel încît să împachetezi totul într-un film de cinema puternic și coerent. Încerci să colectezi povestea într-un vizual cît se poate de bine, așa încît să o dai mai departe către spectatori.

colectiv 405138l 1600x1200 n a659f981 jpg jpeg

Un rol important în filmul dvs. îl au femeile.

Da, un rol important în societatea românească îl au femeile, sigur, femeile puternice și deștepte, nu cele analfabete ca doamna Dăncilă. Am avut un premier pînă acum cîteva luni, care evident nu a obținut postul de pricepută ce era. E o impostură destul de generalizată în toate domeniile și ea pornește de la instituțiile statului. Vorbim de un fenomen de impostură din societatea românească, de oameni cățărați pe niște funcții, ei fiind de fapt niște analfabeți funcțional. Ieri a fost arestat un doctor care vindea posturi (n.r. – Mircea Beuran), deci nu știm în spitale dacă sîntem operați de medici care într-adevăr au performat și sînt în stare să fie medici buni sau și-au cumpărat posturile. Femeile joacă un rol important pentru că, într-adevăr, tot adevărul pe care l‑am aflat, după Colectiv, despre Colectiv și despre manipularea statului, a fost inițiat de către femei. Avertizorii de integritate care au vorbit în film sînt toți femei. Au existat și bărbați-surse, m-am întîlnit cu ei prin jurnaliști, dar nicidecum bărbații nu aveau destul curaj să își asume ceea ce au de dezvăluit despre sistem.

Deci bărbații tolerează mai bine impostura.

Așa se pare, da. Majoritatea oamenilor care sînt în poziții-cheie în România la noi sînt deocamdată bărbați. Bine, nu aparține minciuna doar bărbaților, dar strict în acest caz al filmului meu, oamenii cei mai curajoși au fost femei.

Credeți că filmul ne poate crește gradul de luciditate individuală?

E greu de spus dacă un film poate face asta. Cînd spui o poveste, cînd faci un film, tot ce poate spera o echipă întreagă din spatele acestuia este că unii spectatori, după film, cumva, se vor uita în oglindă și se vor întreba: „Dar eu, cu atitudinea mea în viața de zi cu zi, cam unde stau? Am coloană vertebrală, accept în jurul meu corupție sau sînt conștient că și moartea unor tineri este cumva și contribuția fiecăruia dintre noi, cel care închide ochii?“. Avem sute de ore pe care le-am tot vizionat în sus și în jos în care stă un politician în mijloc, minte că se pot trata arșii ca într-un spital normal, ba chiar ca în Germania, și în jurul lui stau cinci doctori care dau din cap ca niște maimuțe, știind bine că aia e o minciună, dar ei dau din cap așa, ca un automat. Noi neștiind exact ce se ascunde în spatele acelor halate de doctori. Globul pămîntesc devine din ce în ce mai mic, avem o generație tînără acum care a călătorit mai mult, oamenii au văzut ce înseamnă o viață civilizată, o societate în care se respectă regulile, în care meseriile sînt făcute cu responsabilitate și cu o cultură a profesiei în spate. Faptul că cei mai înalți oameni din minister vînd posturile de medici este ceva halucinant. Noi, cînd stăm în fața doctorului, nu știm dacă într-adevăr este doctor sau cineva care și-a cumpărat diploma și, practic, niciodată nu a performat ca doctor, dovedind că stăpînește profesia. La momentul acesta sîntem în fața unei situații în care putem să fim aproape siguri că toate posturile din țara asta au fost obținute prin bani, nu prin exercitarea profesiei la nivelul necesar profesiei. Avem o mare problemă, ce facem, mai mergem în spital? Dl Bănicioiu spune undeva că adevărul va fi descoperit peste 50 de ani. Sau în cazul dlui Hogea, al cărui fiu a fost trimis la Veneția în loc să fie trimis la Bruxelles, ei, ca părinți, au fost trimiși la Bruxelles, au întîrziat transferul lui și nu le-au spus nici asta, invocîndu-se apoi o eroare de comunicare.

Deci viața noastră depinde de o eroare de comunicare...

Chiar și asta este o minciună, viața noastră depinde de cineva care ia decizii foarte greșite pentru că nu știe să își facă meseria. E un reflex pe care par să îl aibă toți decidenții din țara asta, de a lansa tot timpul o realitate paralelă cu ce e cu adevărat în spate.

colectiv 781374l jpg jpeg

Ați simțit vreun moment, pe parcursul documentării și al filmărilor, că viața noastră este, ca să îl parafrazez pe Camus, o opțiune pentru decidenți, în timp ce ei se erijează în prioritatea noastră?

Cred că toate țările autocrate sau dictaturile văd viața celorlalți ca pe o opțiune. Asta spune și povestea, care e de fapt rolul presei într-o societate democratică și liberă. Fără o presă care corectează manipularea sau ne asigură accesul la informația corectă, da, viața noastră este în mîna lor. Cînd presa încetează să facă acest lucru, noi, ca cetățeni, pierdem și nu mai avem nici un mecanism de control. Iar cînd presa face parte din Putere sau cumva facilitează Puterii servicii împotriva cetățenilor și ajută la manipularea informației, atunci sîntem într-o situație gravă. Libertatea pe care o democrație pretinde că o oferă cetățenilor constă și în faptul că luăm decizii pentru viața noastră într-un mod liber. Pentru a lua decizii într-un mod liber trebuie să avem o informație corectă, în baza căreia luăm aceste decizii libere. Cînd informația este manipulată, decizia nu mai este liberă. Dar pentru ce s‑a întîmplat la Colectiv a fost o manipulare, practic în momentul acela democrația nu a mai existat.

Nu a mai fost liber-arbitru.

Da, oamenii nu au mai luat ei decizii într-un mod liber pentru viața copiilor lor. În momentul acela altcineva a luat o decizie asupra vieții. Din cîte înțeleg eu despre democrație, cam aici s-a terminat cu democrația atîta timp cît eu, ca cetățean, nu sînt liber în a lua deciziile care privesc viața sau moartea mea sau a copiilor mei.

Sîntem acum, după patru ani de la Colectiv, mai puternici, mai informați, mai asumați?

Da, cred că societatea este mai lucidă și mai trezită, în sensul în care mulți s‑au coalizat și societatea civilă este mult mai puternică. Iată, construim și un spital împreună (n.r. – al Asociației „Dăruiește viață“), pentru că politicul ne minte de zeci de ani că le construiește și doar fuge cu banii. Iar pe de altă parte, oamenii sînt destul de lucizi încît au luat o decizie asupra vieții lor, plecăm din România. E un moment de libertate la fel de important ca decizia de a rămâne și de a face ceva. Important este că oamenii au început să vadă că adevărul iese la suprafață din ce în ce mai mult și că am început să luăm decizii libere. Filmul nu este atît despre Colectiv, cît despre 2016, anul trezirii de după Colectiv. Asta e ceva ce trebuie să conștientizăm, nu contează cît de mic ești, vocea ta mică poate răsturna și un guvern. E vorba de curajul de a fi demni, de puterea de a influența societatea în bine prin forța de a dezvălui adevărul. Care mai tîrziu se transformă într-un exemplu, sigur. Însă dacă nu ai o presă care te ajută să amplifici informația, ai o problemă. Presa fără avertizori de integritate nu are nici un sens, nu este vorba de echipa lui Cătălin Tolontan, ei sînt o metaforă pentru jurnaliștii care în cazul Hexi Pharma și-au făcut treaba foarte bine. Este o metaforă a piesei într-un mecanism, a jurnalismului care lucrează împreună cu cetățenii pentru a asigura libertatea. Vlad Voiculescu la fel, nu e vorba despre Vlad Voiculescu, ci despre cum reacționează un om normal cînd este pus în situația de a lua decizii din scaunul unui ministru. Decizii în favoarea pacienților sau în favoarea unei rețele corupte din sistemul de sănătate?

A existat și factorul imprevizibil în realizarea filmului?

Întotdeauna există ceva imprevizibil la un documentar; mediul în care filmezi, că e Ferentari (n.r – fundalul documentarului Toto și surorile lui) sau alte lucruri care te surprind. Acolo era mediul în care se dezvoltă Toto, Andreea și frații lor. Aici, imprevizibil și cumva șocant, traumatizant pentru noi, a fost lipsa de umanitate și de sînge rece pe care am descoperit-o în rîndul decidenților. Credeam că așa ceva există doar în filme sau în cărțile de istorie care povestesc cum erau oamenii acum sute de ani.

afis colectiv jpg jpeg

Există o scenă în care fețele sînt acoperite în spital cu cearșafuri ca un fel de mască albă, care cred că a inspirat și afișul filmului. Poate fi aceasta o metaforă pentru complicitatea tăcerii foarte multora dintre noi?

Nu aș diminua filmul la o singură cheie, însă da, este despre decizia unei părți a societății aceleia de a pune voalul și a se face că nu vede, crezînd că nu poate să o afecteze vreodată corupția, neglijența, lipsa de umanitate și de profesionalism. Crezînd că nu poate deveni victimă. Însă această metaforă stă alături de metafora omului care are curajul de a devoala adevărul.

a consemnat Andreea VLAD

Credit foto Alexander Nanau: Benedetta Bressani

956 16 Cazacu1 jpg
Un maestru al jazz-ului spiritual
La cei 84 ani ai săi, Charles Lloyd a fost decanul de vîrstă al invitaților ediției de anul acesta a Festivalului de Jazz de la Gărîna.
c sebastian marcovici 1 jpg
O pădure, trei călăreți, o fată frumoasă. Și „Persona” lui Andryi Zholdak la FITS
Cîteva note fugare pe marginea spectacolului „Femeia mării”, prezentat pe scena Festivalului de Teatru de la Sibiu de trupa Teatrului Național Marin Sorescu.
955 15 Razvan Scurtu jpg
954 15 Jinte Deprez & Maarten Devoldere jpg
„Cîntecele de dragoste n-o să fie niciodată depășite” – interviu cu muzicianul Maarten DEVOLDERE
„Pentru mine, albumele cu cea mai mare însemnătate sînt despre dragoste și despărțiri.”
953 15 Gabriel Achim jpg
953 21 Banu2 jpg
Peter Brook, dispariția
El a ştiut întotdeauna cum să injecteze energie şi să însufleţească un public care a resimțit dorinţa regizorului de a-l erija în partener.
p 22 Monica Stan credit Lorand Vakarcs jpg jpg
„Cînd nu mai ai droguri, te hrănești cu afecțiunea celorlalți” – interviu cu Monica STAN
„Și relațiile de familie pot fi foarte toxice. Se creează relații codependente, toată lumea încearcă să extragă ceva de la celălalt, doar că aici nu sînt bani.”
p 23 credit P  Dalea jpg
Mai rău ca moartea
Datorită acțiunii de la Reșița, am observat cum opinia publică poate fi stîrnită printr-un demers artistic, asumîndu-și o postură interogativă sau reflexivă în raport cu lumea socială și dramele ei.
951 15 Marius Giura foto Andrei Becheru jpg
„Generațiile de muzicieni se schimbă“ – interviu cu Marius GIURA
„Sîntem mîndri de artiștii pe care am reușit să îi invităm. Ei au adus faimă acestui festival.”
951 16 Credit foto Adi Molnar 1 jpeg
„Trec printr-o perioadă crem cu abțibilduri” – interviu cu OIGĂN
Am umblat pe străzi cu sens unic, m-am uitat în casa liftului cînd el era plecat la supermarket și mi-am găsit un fel de voce doar a mea.
p 15 Delta Bucurestiului 0778 jpg
„Încerc să încetinesc dispariția amintirilor din acest loc” – interviu cu regizoarea Eva PERVOLOVICI
„Pentru mine era important să arăt în film acest trecut simbolic, în același timp artistic și spiritual, al închisorii Văcărești.”
947 15 Alexandru Belc jpeg
„Mă interesează legătura dintre trecut și prezent” – interviu cu regizorul Alexandru BELC
„Cît de mult putem să ne luptăm pentru a nu lăsa compromisul să se instaleze în noi?”
p 15 coperta2 jpg
Nota traducătorului
Seria romanelor „În căutarea timpului pierdut” de Marcel Proust va apărea, începînd din acest an, la Editura Cartier în noua traducere a lui Cristian Fulaș.
p 21 jpg
David Lynch: fuga psihogenică
La David Lynch există o doză bine echilibrată de mister și de inexplicabil, de gangsteri și femei în pericol, de dedublare și subconștient.
945 15 Sebastian Strasser png
„Mi s-ar părea fabulos să fac un film SF în România” – interviu cu regizorul Sebastian STRASSER
Tehnica învățată în ultimii zeci de ani aș vrea să o aplic la poveștile autentice care sînt parte din sufletul țării în care m-am născut.
945 22 Christian Badea jpeg
„Voiam să aud ceva care să-mi dea încredere că există potențial” – interviu cu dirijorul Christian BADEA
„Tehnic, muzicienii tineri sînt buni, atitudinea lor e bună. Trebuie timp.”
„Altfelul este de multe ori mai ademenitor și, uneori, mai trainic” – interviu cu Horațiu MĂLĂELE jpeg
„Altfelul este de multe ori mai ademenitor și, uneori, mai trainic” – interviu cu Horațiu MĂLĂELE
„Cînd viața începe să te cutremure și ești în pericol să te prăbușești e bine să te agăți de ce-ai făcut pînă atunci.”
„Cred că adevăratul personaj a fost textul” – interviu cu actrița Marina PALII jpeg
„Cred că adevăratul personaj a fost textul” – interviu cu actrița Marina PALII
„Aș investi în educație și apoi aș trăi o sută de ani să văd roadele ei într-o societate sănătoasă.“
Bienala, un loc al fugii continue – interviu cu Cosmin COSTINAȘ jpeg
Bienala, un loc al fugii continue – interviu cu Cosmin COSTINAȘ
„Sperăm ca un anumit tip de relație să se stabilească între obiectul artistic, între personajele de pe ecran și conversațiile interioare pe care fiecare dintre noi le avem.”
Istoria culturală a lumii povestită de culori jpeg
Istoria culturală a lumii povestită de culori
Albastrul prosperă doar pe tărîmurile nepămîntești ale cerului, ale mării și ale orizontului.
Jafar Panahi – film și cenzură, de aproape și de departe jpeg
Jafar Panahi – film și cenzură, de aproape și de departe
Debutul cinematografic și scenariile metaforice care vorbeau despre sistemul totalitar apar și în urma propriilor experiențe politice.
În preajma și totodată în inima Ansamblului brâncușian de la Tîrgu Jiu jpeg
În preajma și totodată în inima Ansamblului brâncușian de la Tîrgu Jiu
Noua carte trebuie percepută ca o sinteză esențială, consacrată devenirii singurei opere monumentale transmise nouă de Constantin Brâncuși, dar și semnificației acesteia.
Poetul într un oraș de graniță jpeg
Poetul într-un oraș de graniță
Despre Petre Stoica cineva mai prețios ar putea spune că a îngenuncheat în fața poeziei și a plecat din cele lumești exact de ziua ei.
„Original înseamnă să găsești personaje verosimile și să le pui în situații adevărate” – interviu cu regizorul Bogdan George APETRI jpeg
„Original înseamnă să găsești personaje verosimile și să le pui în situații adevărate” – interviu cu regizorul Bogdan George APETRI
„Plec la drum cu o idee, cu o poveste, gîndindu-mă strict doar la personaje, la situațiile în care se află ele, la problemele cu care se confruntă, la deciziile pe care trebuie să le ia.”

Adevarul.ro

image
Accesul turiştilor, interzis în Thassos. Pe ce plaje nu se mai poate ajunge
Mai multe restricţii sunt în vigoare pentru turiştii care ajung în Grecia, începând cu data de luni, 8 august. Autorităţile au interzis accesul din cauza riscului de incendiu.
image
Bătaie în tren între un controlor şi un călător fără bilet. Agresorul este căutat de oamenii legii VIDEO
Un controlor de bilete a fost lovit de un pasager fără bilet care a devenit nervos în momentul în care a fost depistat. Totul s-a petrecut într-un tren care circula pe ruta Mangalia - Sibiu.
image
Primele imagini cu muniţia românească  primită de soldaţii ucraineni VIDEO
Site-ul specializat Ukraine Weapons Tracker au prezentat imagini cu ceea ce par a fi obuze de calibrul 122 milimetri fabricate în România de Romarm în 2022.

HIstoria.ro

image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.
image
Şiretlicurile lui Vlad Țepeș: Începutul războiului cu otomanii
În 1460, câțiva dintre boierii nemulțumiți de Vlad Țepeș au sosit la Curtea lui Mahomed al II-lea și i-au prezentat situația din Valahia și probabil unele povești exagerate de-ale lor. Chemat imediat la Edirne/Adrianopol pentru a duce tributul și 500 de băieți, Vlad a trimis vorbă sultanului...
image
Dacia romană, o provincie puternic militarizată
Distribuţia armatei în interiorul teritoriului provinciei Dacia a servit scopului strategic principal al acestei provincii, şi anume de a separa şi supraveghea neamuri „barbare” care erau potenţial periculoase, în special dacă se aliau între ele contra Romei, cum au fost în special sarmaţii iazigi.