Pelicule interesante la Película

Cea de-a patra ediţie a festivalului Película – Un festival ca o fiesta!, care celebrează cinematografia şi cultura ibero-americană, are loc între 11 şi 15 septembrie. În fiecare an, Película îşi îndreaptă reflectoarele spre una dintre ţări, anul acesta fiindu-i dedicată o secțiune specială Braziliei.

Din competiție, care în acest an include cinci filme din Brazilia, Peru, Mexic, Argentina şi Chile, mi-a atras atenția Benzinho / Loveling (Brazilia-Uruguay, 2018), selecţionat la Sundance şi Rotterdam și distins cu Premiul pentru Cel mai bun film ibero-american la Festivalul de Film Spaniol de la Malaga (2018). În regia atentă și deseori surprinzătoare a lui Gustavo Pizzi, Benzinho este despre un cuplu obișnuit, Klaus și Irene, care trăiește într-un orășel din apropiere de Rio de Janeiro și visează la o viață mai bună pentru ei și cei patru copii.

Această familie impetuoasă, în perpetuă efervescență într-o casă care pare să se clatine din toate încheieturile, este simultan comică, haotică și nostalgică. O nostalgie de final de vară, în care fiul cel mare, adolescentul Fernando, va pleca în Germania pentru a juca într-o echipă profesionistă de handbal, Klaus va renunța la afacerea cu o librărie demarînd un business turistic contra sumei pe care o va obține printr-un sacrifiu personal (vînzarea modestei case de vacanță a familiei de pe malul mării), iar Irene va debuta la primul job din viața ei. Karine Teles compune o excelentă Irene, caldă și febrilă, care aspiră la independență financiară după o viață de casnică, reușind să își ia diploma de bacalaureat la aproape 40 de ani. Cadrele statice, descriptive, care parcă îmbrățișează fluid actorii rînd pe rînd, prelungesc pe ecran acea legătură permanentă, de tip orizontal, a vaselor comunicante. Este un haos ludic și organizat care, în mod paradoxal, îi unește pe toți dincolo de diferențele de înțelegere, aspirații, emoție dintre ei („ceea ce separă o insulă de alta – marea – este și cel mai bun mijloc de comunicare“, spunea regizorul de teatru Eugenio Barba). Benzinho îmbină realismul abordării (dialoguri vii, teme sociale, sunet în priză directă) cu o poezie a domesticului ce țîșnește din toți porii, în neașteptate compoziții impresioniste (într-un cadru filmat de foarte sus, Irene stă alături de Fernando pe o plută rotundă, ca într-un imens cocon vegetal care proiectează în cosmos solida lor legătură, cordonul ombilical încă netăiat). Benzinho va rula vineri, 13 septembrie 2019, de la ora 21, la Cinema „Elvire Popesco“, și duminică, 15 septembrie 2019, de la ora 12, la Cinema Muzeul Ţăranului.

Într-un registru total diferit, precis-completativ și de un estetism funcțional, Wiñaypacha / Eternity (Peru, 2017) surprinde istoria a doi soți uitați de lume undeva, pe înălțimile Anzilor peruvieni, într-o izolare deplină. Octogenarii Willka și Phaxsi (care înseamnă soare și lună în dialectul Aymara) trăiesc în bordeiul lor din piatră, alături de cîinele, lama și oile lor. Filmul regizat de Oscar Catacora este o meditație elegiacă despre singurătatea devotată a doi bătrîni care îl așteaptă în zadar pe fiul lor Antuku („poate crede că am murit“, remarcă resemnat unul dintre ei). Bătrîna Phaxsi cheamă vîntul în ajutor de cîte ori dă de greu și ascultă cu atenție suspinele naturii și șoaptele zeilor. Fideli zeilor, spiritelor și unor ritualuri străvechi, pentru eroi timpul pare a curge invers, ca și cum ar fi fost prinși în gheață, iar memoria înghețată. Îi leagă armonia dintre ei, pe care o aseamănă cadenței culorilor pe un poncho nou, la care Willka visează. În acest film derulat lent și construit din cadre lungi, culori saturate și contururi clare, liniștea este perfectă și definitivă. Este un micro-univers din afara timpului profan, aproape sacru, unde, vorba poetului, „orele durează zile și anii devin minute“. Durata amorfă, suficientă sieși, reușită de acest talentat și premiat cineast peruan poate fi o mostră din acea imagine-timp în care Gilles Deleuze vedea „experiența imaginii în sine“, actorii funcționînd ca ființe-imagine sau ochi pentru un univers arhetipal cu care se identifică organic. La acesta vor reveni, în momentul despărțirii, cu același firesc cu care soarele răsare, păsările zboară în înaltul cerului sau apele curg la vale, fără a blama sau judeca zeii. Wiñaypacha / Eternity are proiecții speciale în afara competiției vineri, 13 septembrie, de la ora 19, respectiv duminică, 15 septembrie, de la ora 13, la Cinema „Elvire Popesco“.

În Hoje eu quero voltar sozinho / The Way he looks (Brazilia, 2014), regizorul Daniel Ribeiro ne spune cu delicatețe și o scriitură vizuală intimistă povestea lui Leonardo, un adolescent nevăzător din naștere, curajos și inteligent, care se luptă cu limitările dizabilității sale, dar și cu nevoia de independență. Giovanna, devotata lui prietenă, îi este un fel de înger păzitor, ea îl ferește de farsele crude jucate de colegii lui Leo (la o petrecere vor să îi dea să sărute o cățea, în locul frumoasei clasei, Marta). Prietenia celor doi este dată peste cap în momentul în care apare un nou coleg de clasă, fermecătorul și exuberantul Gabriel, de care ambii devin fascinați. Filmul, distins cu premiul FIPRESCI al secțiunii Panorama la Berlinala din 2014, va mai fi proiectat vineri, 13 septembrie, de la ora 17, la Cinema „Elvire Popesco“.