Peisaj după bătălie

Publicat în Dilema Veche nr. 874 din 7 - 13 ianuarie 2021
Peisaj după bătălie jpeg

● The Trial of the Chicago 7 / Procesul celor 7 din Chicago (SUA, 2020), de Aaron Sorkin.

Istoria și statu quo-ul au avut dintotdeauna o relație perfidă, dar organică. Este nevoie de distanțarea pe care o dă timpul pentru a înțelege mai fidel cît este context și cît evoluție, manifest într-un anume moment-cheie al istoriei. O astfel de relație, deseori polimorfă, este cordonul ombilical al filmului The Trial of the Chicago 7, unul dintre cele mai bune filme ale anului trecut (e drept, un an lipsit de premiere notabile, multe fiind amînate din cauza pandemiei).

Momentul rămas în istorie ca procesul din Chicago, din 1969, este tema acestui film politic în esență și realist ca formă, cu vagi accente poetice. În 1968, în plin război cu Vietnamul, un grup de tineri radicali de stînga a organizat un amplu protest și un concert rock care au avut loc în fața clădirii în care se desfășura Congresul Național Democratic din Chicago. America era la răscruce, manifestațiile antirăzboi, cît și mișcările pentru drepturile civile sau pentru drepturile persoanelor de culoare transformaseră țara într-o bombă cu efect întîrziat. Era o epocă în care americanii, cu mult înaintea promovării corect politice a diversității, își cereau drepturile pe toate vocile. Ciocnirile de la Chicago între protestatari și poliție au degenerat într-o revoltă ardentă. Șapte activiști și Bobby Seale – liderul  Black Panthers – au fost acuzați de conspirație pentru incitare la revoltă și au fost trimiși în judecată într-un proces gestionat de un reprezentant fidel al sistemului, judecătorul Julius Hoffman.

Deși mare parte din film se desfășoară într-un tribunal, el nu este static. Ruperile de ritm, care îmbină abil și imagini de arhivă (montate astfel încît să fuzioneze într-un tot cu protestele înregistrate pe peliculă), fac ca miza să fie mai profundă. Căci confruntarea-cheie nu este a activiștilor cu sistemul, cît a veșnicei lupte între idee și Ideal. Mai importantă este dinamica din interiorul grupului de activiști, în care se confruntă două tabere radicale, performerii Abbie Hoffman (Sacha Baron Cohen) și Jerry Rubin (Jeremy Strong), pe de o parte, poeții revoluției, clovnii anarhiei, și Tom Hayden (Eddie Redmayne), liderul mișcării Students for a Democratic Society și susținător peremptoriu al ideii de revoluție. „Revoluția reală este mai importantă decît revoluția culturală“, îi spune Hayden lui Abbie Hoffman. Sau, în cuvintele lui Bobby ­Seale (Yahya Abdul-Mateen): „Martin’s (n.r. – Martin Luther King) dead. Malcolm’s (n.r. – Malcolm X) dead. Medgar’s (n.r. – Medgar Evers) ­dead. Bobby’s dead. Jesus Is dead“.

De altfel, semnele revoluției culturale sînt mai mult funcționale, regizorul Aaron Sorkin nu folosește aproape deloc însemnele spiritului timpului, era psihedelică este doar un context, pletele și veșmintele hippie nu inundă cadrul, formația Cream este amintită în treacăt. În schimb, așa cum, dincolo de Ocean, Jean-Luc Godard era pe meterezele revoltelor din Paris din același istoric an 1968, beatnik-ul Allen Ginsberg este o prezență emblematică în mijlocul tinerilor furioși că America își trimite copiii să moară pe cîmpiile asiatice („Am devenit un altfel de copil acum / Mă trezesc / Văd o lume zbuciumată, rătăcind pe drum“, spunea el). 

Regizoral, Aaron Sorkin nu a riscat prea mult (nici nu prea avea cum, fiind o producție Netflix), însă i-a ieșit bine. Aflat la al doilea film ca autor, după o carieră ca scenarist multipremiat, cineastul reușește o frescă plină de acuratețe a unor timpuri esențiale, susținută de o interpretare de grup de primă clasă (care îi mai include și pe impecabilii Mark Rylance, Michael Keaton, Frank Langella sau Joseph Gordon-Levitt). Spiritul epocii nu este un gest al nostalgiei, ci mai degrabă o lentilă lucidă a perenității acelor revolte, care deși nu i-au împiedicat pe zeii politicii să trimită milioane de tineri pe front pe fondul unei mize imense (războiul din Vietnam a însemnat și o investiție financiară enormă pentru Statele Unite, care doreau să își asigure hegemonia perioadei), au demonstrat că statu quo-ul nu este implacabil.

Climatul discret al emoției, textura luminii, culorile desaturate, tușele de ludic și umor, greutatea stropilor de sînge („Sîn­gele nostru a pornit revolta“, amintește Tom Hayden la tribunal), liniile de forță care sînt personajele și care au compus mizanscena, toate duc spre acea Americă ce îi evoca lui Henry ­Miller un „Coșmar climatizat“: „Visătorul ale cărui vise sînt lipsite de utilitate nu are loc în această lume. Oricine nu se lasă vîndut sau cumpărat, pe tărîmul lucrurilor, ideilor, principiilor, viselor sau speranțelor, este exclus“. Lecția dată de istoria acelor ani a fost că supremația politicii poate fi demolată și că însăși punerea sa sub semnul întrebării este o victorie. Căci așa cum, într-un registru total diferit, funcționarii erau vrăjiți de primii fulgii de nea în Peisaj în ceață al marelui cineast Theo Angelopoulos, polițiștii care își smulg insignele vorbesc, poate, tot despre nevoia de miracol. Sau, așa cum spunea același Henry Miller, dacă te-ai opri măcar un minut din viața ta ca să te gîndești ce-ar însemna pentru omenire să devină pe deplin conștientă, să nu mai fie nici exploatată, nici compătimită, nimic nu ar mai putea împiedica progresul.

The Trial of the Chicago 7 este difuzat de Netflix.

Andreea Vlad este critic de film.

Palatul Versailles aerial jpg
Palatele și castelele Europei: o incursiune în luxul și rafinamentul regal
Palatele Europei au fascinat generații întregi. Fiecare palat oferă o experiență unică pentru cei pasionați de arhitectură, artă și istorie, de la splendoarea barocă din Budapesta, până la bijuteria regală din România,.
dilemaveche ro   Literatura clasica pentru copii   De ce merita redescoperita jpg
Literatura clasică pentru copii: De ce merită redescoperită
"A fost odată, ca niciodată..." Cine nu-și amintește aceste cuvinte magice care deschideau porțile unei lumi fantastice?
dilemaveche ro   Dragostea pentru lectura O mostenire pentru generatiile viitoare jpg
Dragostea pentru lectură: O moștenire pentru generațiile viitoare
Îți amintești de clipele petrecute în copilărie când stăteai cufundat în paginile unei cărți captivante?
comunism jpg
Istoria comunismului: lecturi esențiale pentru a înțelege un fenomen global
Comunismul a fost un fenomen global care a influențat profund secolul XX, iar studiul său continuă să fie de mare interes pentru istorici, politologi și publicul larg.
comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.

Parteneri

13943721 m jpg
Victor Montagliani nu va candida la șefia FIFA, Gianni Infantino răsuflă ușurat
Anunțat drept principal contracandidat al lui Gianni Infantino la conducerea Federației Internaționale de Fotbal Asociație (FIFA), Victor Montagliani, preşedintele CONCACAF, nu intenţionează să-şi depună candidatura.
photo collage png   2026 10 10T103259 696 png
Cheltuieli de lux din bugetul ANM: parfumuri, haine și lenjerie intimă feminină de peste 200.000 de lei. Diana Buzoianu trimite raportul la Parchet
Diana Buzoianu, ministrul interimar al Mediului, a anunțat că va trimite la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție raportul Corpului de control privind cheltuielile Agenției Naționale de Meteorologie (ANM).
donald trump si navi pillay jpg
Trump, furios că nu a primit Premiul Nobel pentru Pace. A lansat un avertisment către Norvegia: „Nu vom uita”
Donald Trump a criticat dur Comitetul Nobel după ce Premiul pentru Pace din 2026 a fost acordat juristei sud-africane Navi Pillay. Președintele american a susținut că distincția ar fi trebuit să ajungă la Statele Unite, reprezentate de el, și a avertizat Norvegia că decizia nu va fi uitată.
masini vanzare automobile noi parcare foto shutterstock
Țara în care încă poți cumpăra mașini second-hand cu doar 1.000 de euro. Trei modele sunt foarte ieftine
De obicei, achiziționarea unei mașini este un angajament financiar serios, chiar și atunci când alegem un autovehicul second-hand. Însă, există și variante perfecte pentru un buget foarte redus, iar partea cea mai bună este faptul că aceste modele se găsesc chiar lângă România!
Fiul lui Sorin Chelmu, președintele AUR Vaslui, a murit la 29 de ani. Tânărul fusese diagnosticat cu o afecțiune gravă
Tragedie în familia unui lider AUR. Fiul său a murit la doar 29 de ani: „A plecat mult prea devreme să lumineze cerul”
Fiul lui Sorin Chelmu a murit la doar 29 de ani. Alexandru Andrei Chelmu a fost diagnosticat cu o afecțiune gravă la nivelul trunchiului cerebral.
Christa Pike jpg
Care sunt cele trei scenarii luate în calcul după ce Christa Pike a supraviețuit injecției letale. Ce se va întâmpla cu deținuta?
Christa Pike, deținuța din Tennessee care a supraviețuit unei execuții prin injecție letală, se află în centrul unui caz fără precedent. După ce procedura a eșuat, autoritățile trebuie să decidă dacă vor încerca din nou să o execute, dacă vor recurge la o altă metodă
Franța în stradă, educația sub presiune (1) png
Franța în stradă, statul la limită
Franța trăiește ruptura dintre promisiunea unui stat care îi protejează pe toți și teama unei generații că va plăti pentru un model social de care nu va mai beneficia
maturator adobestock jpg
Ce salariu are un măturător în Germania. Venitul anual ajunge la sume impresionante
Cu toții ne așteptăm să fim înconjurați de un oraș cât mai curat, însă mulți oameni nu se gândesc prea des la efortul uriaș pe care mii de angajați trebuie să-l depună în fiecare zi pentru acest lucru.
Călin Georgescu este însoțit de ofițeri de poliție la sediul DIICOT pentru audiere, în București. FOTO Inquam Photos / George Călin
Călin Georgescu, mesaj din arest pentru susținători. Cum a apărut postarea de pe Facebook, el neavând acces la telefon
Călin Georgescu a publicat un mesaj scurt pe pagina sa de Facebook, în care le mulțumește celor care îl susțin și le transmite că sentimentele lor sunt reciproce. Mesajul apare la mai puțin de două săptămâni după ce fostul candidat la alegerile prezidențiale a fost arestat preventiv.