Infinitul în palmă
● About endlesssness (Suedia, 2019), de Roy Andersson.
Un dramaturg umanist și tandru, deghizat într-un mare cineast al contemporaneității, este suedezul Roy Andersson, în a cărui cea mai recentă creație, About endlessness, pare să nu se întîmple mai nimic. Această peliculă care cochetează atît de discret cu tristețea metafizică și austeră a vieții mărunte, anodine, care îți scapă tot timpul din palmă, pare mai degrabă, la nivel formal, un colaj de scene cu diverse personaje surprinse aleatoriu, între care nu există vreo legătură cu excepția poverii vremurilor și a neadecvării lor la viață. O suită de happening-uri teatrale care sînt marca cineastului încă de la precedentul său titlu, A pigeon sitting on a branch reflecting on existence (2014).
Pe scurt, filmul se derulează ca un colaj de tablouri-instalație sau ca un inventar rostit din off de o voce feminină, despre oameni care revendică o anumită problemă, mai mult sau mai puțin gravă din punctul fiecăruia de vedere: un pastor se simte vinovat pentru că nu mai crede în Dumnezeu, îndoială care îi dă tot dreptul de a năvăli în criză peste psihiatrul său chiar în afara ședințelor lor regulate; o femeie este incapabilă să simtă rușinea; un profesor la vîrsta a doua este frustrat din cauză că un coleg mai puțin merituos și-a luat doctoratul, deși soția îi reamintește că și el a făcut fapte de bravură, spre exemplu a urcat Turnul Eiffel cu genunchiul rănit; un bărbat a vrut să apere onoarea familiei, pusă în primejdie de soția infidelă, și s-a răzgîndit; doi îndrăgostiți nu s-au decis încă ce joc de rol are fiecare în cuplu: cine e undă și cine particulă, cine e cartoful și cine e roșia, deși cad de acord că, însumată, energia ambilor nu va înceta niciodată să existe, ba mai mult, se va transforma în ceva nou (sau poate, bănuim, într‑un continuum spațiu-timp); fantoma lui Hitler bîntuie încă diverși susținători ai doctrinelor politice. O certitudine există, totuși, pentru toți: ninge frumos de Crăciun (la nivel profan, ca întotdeauna, e mai simplu: filmare în slow-motion a căderii fulgilor de nea).
Regizorul optează predilect pentru cadre statice, filmate cu camera fixă, contururi clare și culori neutre, mizanscenă riguroasă, gîndită geometric, în care actorii săi par mai degrabă actori de teatru, atît prin postura destul de imobilă, cît și prin tipul de arhitectură ales în cadru: puțină profunzime, care survine de obicei într-un plan secund sau în fundal, raporturi scenice fixe, puține gesturi și cuvinte, interacțiune minimală. Ca într-o piesă de Ionesco, indivizii umplu spațiile ca pioni silențioși pe tabla de șah a condiției umane, astfel încît toate aceste bucăți de viață au un numitor comun: așteptările sînt zadarnice, tăcerile se suprapun, adevărurile se confundă, grotescul este un cod perfect pentru depersonalizare.
Roy Andersson este un cineast atipic. După un debut fulminant cu A Swedish love story (1970), în care mulți au salutat apariția unui nou Ingmar Bergman al cinematografiei scandinave (care, de altfel, i-a fost profesor la facultatea de film), Andersson a căzut într-o depresie destul de gravă și, total contraintuitiv, a virat mult timp înspre publicitate, înființîndu-și propria casă de producție. Spun contraintuitiv întrucît el este unul dintre rarele cazuri de mari regizori de film (alături de David Lynch, Spike -Jonze sau David Fincher) care activează cu succes și în publicitate, o zonă în general ocolită de cineaști, pe care o asociază – în ciuda limbajului ludic și a virtuților estetice facilitate de bugetele generoase – cu o expresie artistică efemeră, la limita derizoriului avînd în vedere finalitatea sa.
Însă revenirea la cinema, regizorul a făcut-o la superlativ: lansează, după 20 de ani, Song from a second floor, primul titlu din a sa Living trilogy dedicată condiției umane, continuată cu You, the living (2007) și încheiată de filmul-capodoperă cu porumbelul. Distins cu Leul de Aur la Veneția, A pigeon sat on a branch reflecting on existence are deja un statut de clasic, de reper al esteticii postmoderniste și al deconstrucției limbajului printr-un absurd tragi-comic foarte apropiat de cel al antiteatrului unor Beckett, Mrozek sau Gellu Naum din prima lui perioadă de creație.
Sînt de neuitat scene ca aceea în care o bătrînă aflată pe patul de moarte și vegheată de cei trei copii strînge cu disperare la piept, la spital, poșeta în care își ține bijuteriile, verigheta și butonii, cu toate că odraslele încearcă să o convingă că nu are nevoie de poșeta aceea în Rai, unde oricum va primi bijuterii noi… Sau scena aproape suprarealistă în care echipajul unui avion face un brainstorming ca la carte pentru a stabili soarta prînzului unuia dintre pasageri, mort subit în timpul zborului. Doi agenți de vînzări ridicoli și în vîrstă sînt un fel de Vladimir și Estragon a căror menire aspirațională este să aducă zîmbete pe fața conaționalilor, cu ajutorul colților extralarge de vampir sau al măștii unchiului cu un singur dinte. O mostră supremă de film-teatru absurd este chiar debutul: porumbelul din titlu este împăiat într-un muzeu, într-un showcase macabru sau abundînd în umor negru – în funcție de interpretare –, care induce în eroare: este vis sau realitate? Căci vizitatorii pășeșc ca în vis sau ca în pragul spre o altă lume și sînt foarte palizi, cu fețele discret vopsite în albul unui clovn de pe scenă, sau poate este doar o fină aluzie la cîinele împăiat al lui David Shrigley. O asociere poate deloc întîmplătoare, Roy Andersson este totuși conaționalul regizorului filmului The Square, Ruben Östlund, creatorul celui mai controversat performance de pe marile ecrane, cel puțin în ultimele decade.
About endlessness cochetează rafinat și discret, în tonuri minore, cu o lipsă de sens totuși optimistă în simplitatea sa contradictorie și atît de vulnerabil umană, care păstrează însă o poartă deschisă spre înălțimi. Este poate un ecou al acelei lumi dintr-un grăunte de nisip, în care poți să ții infinitul în palmă, iar eternitatea să o cuprinzi într-o oră, ca în poemul lui William Blake.
Filmul a fost prezentat în premieră națională la Bucharest International Experimental Film Festival (BIEFF) și este disponibil pe platforma MUBI.
