Natură moartă
● Spirál / Spirala (Ungaria-România, 2020), de Cecilia Felméri.
De la Labirintul lui Faun, iconicul film al lui Guillermo del Toro, fantasticul și-a cîștigat un statut legitim de categorie în sine a realului. Fluiditatea cu care cineastul mexican decupa felii de miraculos ca și cum ar fi parte organică din fluxul firesc al vieții vorbea despre osmoza interferentă dintre cele două lumi. Deși lăsa la vedere separarea dintre bine și rău în lumea reală, lumea fantastică părea adevărata instanță care armoniza cele două tărîmuri.
O reinterpretare a fantasticului, pînă la un punct, încearcă Spirala, promițătorul film de debut al cineastei româno-maghiare Cecilia Felméri. În universul ambiguu și obscur din Spirala, viața este aparent luminoasă, Bence (Bogdan Dumitrache) și Janka (Diána Magdolna Kiss) par un cuplu fericit, încă tînăr și pasional, deși ea începe să fie exasperată de solitudinea locului și de pericolul difuz, dar tot mai prezent. Căci în acest loc luxuriant, pulsînd de mirifice ritmuri vegetale, solare și acvatice, viața pare sortită pieirii. În rezervația piscicolă pe care a primit-o moștenire de la un tată absent și egoist, Bence se luptă să păstreze afacerea, grav afectată de o boală misterioasă în urma căreia îi mor peștii. O gîscă este găsită rănită de Bence, o mică pasăre se lovește de geamul casei (semn rău, îi atrage atenția mama sa), iar măruntaiele bolnave ale peștilor sînt lăsate la vedere, spre disperarea senzitivei Janka. O rază de speranță se întrezărește atunci cînd un bărbat suferind de nanism (o apariție bizară desprinsă din filmele lui Lynch) îi aduce lui Bence o specie de somn (terminator), în care el își pune toate speranțele că va extrage boala necunoscută din apele lacului pe care îl închiriază pescarilor.
Lacul mirific (ca din vis, cum observă cineva) este adevărul personaj în jurul căruia pivotează destinele celor din preajma lui. Janka, de exemplu, care ar putea fi însărcinată, dispare în apele lui înghețate în căutare de semnal la telefon pentru a aranja preluarea unui post de profesoară, ca prim pas de a se desprinde de locul damnat. „M-am săturat de peștii tăi amărîți“, îi reproșase cu puțin timp înainte să se înece lui Bence care, în aceeași notă bizară prevestită din acumularea de detalii și atmosferă, procesează și dispariția ei. După ce încearcă în van să o salveze, o spală, o dezbracă, o piaptănă ca pe o păpușă uriașă și se întinde alături de ea în pat flancat de pisica familiei.
Un nou ciclu, un nou început, care debutează în cheie solară, este momentul apariției Norei (Alexandra Borbély, protagonista din On Body and Soul, acel film de neuitat al cineastei maghiare Ildikó Enyedi). Nora este consultant pe proiecte europene și încearcă să îl ajute pe Bence să acceseze fonduri pentru rezervația lui. Se decide să rămînă o vreme la proprietatea de pe lac, care anterior Jankăi îi adusese sfîrșitul și tatălui lui Bence, cel care nu a putut fi convins o viață să părăsească locul.
În rolul ambivalentului Bence, parcă ros permanent de o obsesie ascunsă, Bogdan Dumitrache reușește un nou rol din galeria celor care i-au adus recunoașterea (în filme ca Pororoca, Poziția copilului sau Un om la locul lui). Fața sa cu o expresie înghețată, uneori cu accente sarcastice, care nu lasă să se ghicească emoția decît foarte rar, e ca un tablou gotic în clarobscur. Te intrigă, dar nu știi de unde să îl iei. Ca Maestrul din capodopera lui Mihail Bulgakov, Bence pare să fie genul de om care „nu a binemeritat lumina, doar liniștea“, premisă care poate explica și finalul deschis. Este secondat excelent de cele două talentate actrițe maghiare.
Imaginea lui György Réder alternează luminile desaturate cu irizații surprinse plenar, lentoarea mișcării cu surpriza unei rochii roz prăfuit apărute din senin sau cu vagul surîs cu care o femeie mănîncă un măr roșu. Pentru o debutantă, Cecilia Felméri are un decupaj precis și plin de acuratețe, are o dezinvoltură fără complexe față de povestea ei. Lasă suspansul să se acumuleze nu din trucuri fantasy, ca în filmele de la Hollywood, ci din elemente singulare – unele grotești, altele neașteptate –, din detalii ale corpului, privirii sau frînturi de gest. În universul pe care ni-l propune ea, stranietatea e o lege la fel de firească precum respirația, iar tăcerea un alt fel de lege cosmică imuabilă. „Ce nu ar spune pesimiștii, lumea este minunată, iar sub lună, în general e irepetabilă“, spunea același Bulgakov. Cineasta Cecilia Felméri a reușit să convingă că da, sub lună și lîngă un anume lac lumea este irepetabilă. Mai mult, e încifrată (de dincolo de codrii de aramă), însă nu prea a știut ce să facă cu asta.
Spirala intră în cinematografele din toată țara din data de 19 noiembrie.
Andreea Vlad este jurnalist și critic de film.
