Revival

Publicat în Dilema Veche nr. 869 din 3 - 9 decembrie 2020
Revival jpeg

● Puscifer, Existential Reckoning, BMG, 2020.

● Deftones, Ohms, Reprise, 2020.

Scena care a dat naștere popularului gen nu-metal, cea din California, a fost resuscitată anul trecut cu albumele pionierilor Korn și Tool – primii felicitați pentru nostalgiile răscolite, ceilalți pentru distanța la care s-au îndepărtat de gen. Semnele revigorării genului sînt de fapt mai numeroase – System of a Down au aruncat recent niște momeli, trupele cărora le-au murit recent liderii revin (Linkin Park, Static-X), muzicienii care au inspirat genul redeschid discuția despre asocierea neplăcută în care istoria i-a implicat involuntar (Rage Against the Machine, Mike Patton). Vice au publicat articolul „The Nu-metal Revival is Real“, de fapt cu asta trebuia începută argumentarea – e acolo un inventar al trupelor nu-metal noi și e destul de surprinzător cît de populată este această scenă considerată de mulți cavou.

Totuși, echivalentul pentru 2020 al evenimentului Korn-Tool de anul trecut sînt materialele tandemului Deftones-Puscifer.

Puscifer e, de altfel, o extensie Tool, albumul fiind al treilea capitol din seria de resuscitări bine primite ale proiectelor lui Maynard James Keenan – o trilogie începută acum doi ani cu relansarea după 14 ani a trupei A Perfect Circle, continuată cu revitalizarea după 13 ani a trupei Tool și încheiată anul acesta cu un nou album Puscifer, perceput drept proiect solo deși are o consistență instrumentală rezonabilă, cu o trupă live solidă (nu chiar membri permanenți, ce-i drept). Rămîne de văzut dacă ciclul va fi reluat într-o nouă iterație, însă cel mai probabil anul viitor Keenan va lansa vreun nou sortiment de vin, oenologia fiind al patrulea proiect de mare angajament al său. Dintre cele trei albume, materialul Puscifer e cel mai pop și mai politic – din capul locului se adresează unui public care nu înghite abstracțiunile prog ori rock-ul alternativ nouăzecist al celorlalte proiecte, e pentru publicul contemporan care trăiește „in the now”, se adapă din cultura ironiei și comentariul ideologic. Trupa a debutat cîndva cu un album intitulat V is for Vagina, prima piesă de pe noul material se numește „Bread and Circus”, iar primul videoclip e despre coronapocalipsă. Pe scenă și pe copertă, alter ego-ul lui Keenan arată ca un Trump răpit de extratereștri, așa că era esențial ca materialul să fie lansat în preajma alegerilor americane – în funcție de rezultat, putea fi primit drept o odă sau o parodie.

869 17 a biro cover2 jpg jpeg

Deftones au avut o istorie apropiată de Keenan – au făcut împreună o piesă mare pe vremuri, au și împărțit scena, iar chitaristul Stephen Carpenter e atît de cufundat în psihedeliile Tool, încît recent și-a anunțat credința în noua religie a Pămîntului plat. Rămîne de discutat ce ar trebui să înțelegem în aceste condiții din piesele intitulate „The Spell of Mathematics” sau „Ohms”. Se știe că muzica nu-metal s-a născut în licee, făcută de trupe de liceeni revoltați, dar iată că orele chiulite te afectează mai tîrziu în viață, chiar dacă atunci credeai că nu se predă nimic „util”; pe de altă parte, e un drept fundamental al artistului să fie rupt de realitate. Dacă ne limităm la ce se aude pe album, e cel mai bun Deftones după mulți ani – în condițiile în care trupa a menținut totuși un nivel rezonabil, fără căderile bruște care au fărîmițat cariera Korn. Albumul e mai mult decît o reciclare de nostalgii, mai degrabă un mix între acestea și idei culese de pe drum (inclusiv de la Tool).

Probabil va fi ținut minte drept al treilea vîrf de carieră al lor – după cele din 2000 și 2010 –, se pare că Deftones are nevoie de un ciclu de zece ani pentru a căpăta un plus de detentă și a redeschide discuția „Care e cel mai bun album al trupei?”.

Aron Biro este autorul blogului http://aronbiro.blogspot.com.

Palatul Versailles aerial jpg
Palatele și castelele Europei: o incursiune în luxul și rafinamentul regal
Palatele Europei au fascinat generații întregi. Fiecare palat oferă o experiență unică pentru cei pasionați de arhitectură, artă și istorie, de la splendoarea barocă din Budapesta, până la bijuteria regală din România,.
dilemaveche ro   Literatura clasica pentru copii   De ce merita redescoperita jpg
Literatura clasică pentru copii: De ce merită redescoperită
"A fost odată, ca niciodată..." Cine nu-și amintește aceste cuvinte magice care deschideau porțile unei lumi fantastice?
dilemaveche ro   Dragostea pentru lectura O mostenire pentru generatiile viitoare jpg
Dragostea pentru lectură: O moștenire pentru generațiile viitoare
Îți amintești de clipele petrecute în copilărie când stăteai cufundat în paginile unei cărți captivante?
comunism jpg
Istoria comunismului: lecturi esențiale pentru a înțelege un fenomen global
Comunismul a fost un fenomen global care a influențat profund secolul XX, iar studiul său continuă să fie de mare interes pentru istorici, politologi și publicul larg.
comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.

Parteneri

GettyImages 3240472 jpg
Cele mai periculoase metode de înfrumusețare din istorie: corsete care zdrobeau coastele, plumb și creme radioactive. Ce accesoriu se numea „ucigașul tatălui“
De-a lungul istoriei, frumusețea a avut uneori un preț uriaș. De la corsete care deformau trupul și machiajul cu plumb până la creme radioactive, rochii cu arsenic și epilarea cu raze X, aceste practici dezvăluie cât de departe au mers oamenii în căutarea perfecțiunii.
Săpături arheologice la Tell Abu Saifi (© Facebook / Ministry of Tourism and Antiquities)
Un oraș pierdut al Egiptului antic, descoperit pe traseul original al Căii lui Horus
Săpăturile arheologice desfășurate la Tell Abu Saifi, în orașul East Qantara, au adus noi dovezi privind traseul antic al Căii lui Horus, importantul drum militar care lega Egiptul antic de Levantul mediteraneean.
Interviu | Ambasadorul Sri Lankăi la București: „Ne dorim un parteneriat pe termen lung cu România”
Relațiile dintre România și Republica Democrată Socialistă Sri Lanka cunosc în ultimii ani o evoluție pozitivă, susținută de intensificarea dialogului politic și de interesul reciproc pentru dezvoltarea cooperării economice, comerciale și culturale. În contextul apropierii aniversării a 70 de ani de
Sofer - masina FOTO Shutterstock
Doi părinți români au circulat 100 km cu fiul mort pe bancheta din spate, în Italia, crezând că doarme
O familie de origine română a parcurs aproximativ 100 de kilometri fără să își dea seama că fiul, în vârstă de 31 de ani, aflat pe bancheta din spate, murise în timpul călătoriei.
premierul ceh andrej babis a cules flori dintr o zona protejata foto facebook andrej babis jpeg
Premierul Cehiei și-a cerut scuze după ce a cules flori dintr-o zonă protejată de lege: „Voi plăti amenda, dacă va fi necesar”
Premierul ceh Andrej Babiš și-a cerut scuze duminică, 16 august, după ce a cules flori dintr-o zonă protejată a unui parc național, adăugând că va plăti amenda, dacă va fi necesar. Presa locală a relatat că florile culese erau epilobiu purpuriu și flori galbene de soc.
dronă shahed FOTO shutterstock jpg
Cât ne costă goana după drone?
Mult, zic surse diverse. Chiar merită de știut cât anume/ din moment ce din bugetul național se achită totul?
image png
Nepotul lui Mircea Redinic a murit cu o zi înainte de nuntă. Doliu la Voința Sibiu
Mircea Marius Totolici, nepotul lui Mircea Rednic și fost susținător al clubului Voința Sibiu a murit în somn la doar 37 de ani, în noaptea de vineri spre sâmbătă. A doua zi urma să meargă în fața altarului.
Horoscop, foto shutterstock jpg
Horoscop luni, 17 august. Gemenii își schimbă locul de muncă, iar Fecioarele riscă să-și rănească partenerul
Lorina, astrologul Click!, vine cu predicțiile complete pentru toate cele 12 semne zodiacale, pentru ziua de luni, 17 august.
andrei klepach captura video youtube  World Economic Journal   Eurasia png
Putin s-a răzbunat pe expertul rus care avertizase că Rusia „nu va câștiga” războiul din Ucraina. A fost demis din funcția de economist-șef al unei bănci de stat
Andrei Klepaci, economist-șef al Băncii de Stat pentru Dezvoltare și Afaceri Economice Externe (VEB.RF), a fost demis din funcție după ce a declarat că Rusia nu va putea câștiga „războiul de uzură” împotriva Ucrainei.