Anul cinematografic 2020 – anchetă

Publicat în Dilema Veche nr. 877 din 28 ianuarie - 3 februarie 2021
Anul cinematografic 2020 – anchetă jpeg

Am încercat să aflu cum a fost acest an pandemic, cu cinematografele închise și fără festivaluri. Și, mai ales, ce s-a putut vedea/recupera online și ce titluri au păstrat criticii de film. (A. M. S.)

 Oana GHERA

2020 a fost un an în care cinema-ul a fost deopotrivă mai prezent și mai absent ca niciodată din viața mea. A fost primul an în care am semnat direcția artistică a Festivalului Internațional de Film Experimental București, așa că în lungile săptămîni de izolare din primăvară m-am lăsat dusă dincolo de pereții casei de sute de scurtmetraje din lumea întreagă. Puse laolaltă, preferatele mele, adunate în programul final al festivalului, care s-a putut vedea spre sfîrșit de noiembrie online și în cîteva galerii de artă bucureștene, sînt (și) un fel de imagine compozită a acestei minunate lumi noi, o distopie privind spre utopie. Un titlu din multele de păstrat: They parlaient idéale al Laurei Prouvost. A fost totodată un an în care de-abia dacă am apucat să calc în vreun cinematograf, iar unul dintre puținele filme preferate ale anului – The Woman Who Ran al lui Hong Sang-soo – l-am văzut în aer liber, înghesuit pe un ecran încropit și cam murdar la MȚR.

Și undeva la mijloc a fost anul în care pe ecranul televizorului s-au derulat sute de ore de filme și seriale: Harry Potter pe repeat, căci cine nu și-a dorit anul ăsta un pic de magie, Friends și Seinfeld și Gilmore Girls, pentru zilele în care mi-a fost dor de fețe familiare, dar și alți prieteni vechi, ca Rohmer și Almodóvar, la care m-am întors în zilele însorite ale verii, toate între reprizele nesfîrșite de binging cu Emily in Paris și zeci de alte mostre de cinema ambiental în care m-am refugiat zapînd dincolo de finalul unui an care a părut interminabil.

 Victor MOROZOV

Am ținut în septembrie-octombrie un jurnal în care consemnam la cald toate ieșirile mele la cinematograf în Paris, acolo unde mă aflu cu o bursă de studiu. Sălile s-au închis la finalul lui octombrie – a rămas jurnalul să mai dea seamă de acest sentiment straniu al ultimei proiecții (nu atît Peter Bogdanovich, în The Last Picture Show, ci Tsai Ming-liang în Goodbye, Dragon Inn), pentru care nu mă pregătise nimic. Îmi amintesc acea seară, în care ne strînseserăm să vedem o melodramă japoneză din anii ʼ50 – îmbărbătările, asigurările reciproce („Vom fi aici la redeschidere”), teama de a nu mai găsi drumul spre casă, pentru că cinema-ul era pentru noi o casă în plus. Lucrurile astea încă nu s-au sfîrșit. Am înțeles în 2020 că cinema-ul fără cinematograf pentru noi nu funcționează decît paliativ. Cît de greu a fost să ne mulțumim cu chircirea în online a festivalurilor, odată trecută euforia cu „Voi putea vedea cîte filme vreau, în sfîrșit” – atunci cînd ne-am reamintit că un festival nu înseamnă doar o listă de titluri, ci tot ceea ce se țese în jurul ei: contactul cu ceilalți cinefili-prieteni, discuțiile inevitabile de dinainte și de după. Mă apucă tristețea și simt cum devin brusc intransigent în compania oamenilor care țin să-mi sublinieze avantajele online-ului în toată afacerea asta, un pas mare către lumea nouă: UberEats, Netflix, Amazon. Cinematograful a fost pentru noi, cinefilii care s-au uitat și la granulația specială a peliculei, și la interiorul vag-socialist al cinematografelor încă active în fostele cartiere populare, și la mîinile abia ghicibile în întuneric ale amicului nostru cu care speram să aprindem ceva mai adînc, și la cele două-trei metrouri de schimbat pînă la sala radicală în care se proiecta nu-știu-ce operă nemaivăzută. Cinematograful a fost pentru noi, care nu prea știm să trăim decît acolo, în noapte americană, originea tuturor poveștilor. Mă gîndesc că fiecare dintre noi sîntem Proiecționistul din Goodbye, Dragon Inn la capătul acelui ultim film; fiecare dintre noi trăim cu frica lui de a stinge lumina.

Cu Rizi/Zile, Tsai Ming-liang ne-a oferit poate cel mai frumos film al lui 2020: o poveste despre singurătăți paralele.

 Laurențiu PARASCHIV

Nu-mi imaginam, la începutul lui martie, cînd am ieșit din cinematecă de la un film de Buñuel, că perioada care avea să urmeze avea să fie la fel de suprarealistă. Sigur, am fost în cele din urmă la Tenet, cinci oameni rătăciți într-o sală pentru 500, și la festivaluri și proiecții în aer liber, însă nici una dintre aceste experiențe nu s-a apropiat de cea a mersului la cinema de dinainte de pandemie. Și deși inițial mi-a surîs ideea de a sta mai mult acasă și a recupera filme peste care am tot sărit de-a lungul timpului, mi-am dat repede seama că nu mă pot concentra și am simțit nevoia să evadez. Așa am ajuns să văd, în sfîrșit, toate filmele Star Wars și Mission: Impossible, o bună parte din cele cu James Bond și animațiile lui Miyazaki. Cînd am reușit să mă mai deconectez, am vizionat, printre altele, mai multe titluri de Melville și Mizoguchi, Diop Mambéty și Charles Burnett. Dintre filmele noi care nu și-au amînat premiera și s-au putut vedea, sub o formă sau alta, mi-au plăcut foarte mult First Cow și Never Rarely Sometimes Always, despre prietenie în cele mai neașteptate forme ale ei, documentarele Time și Dick Johnson Is Dead, ambele foarte emoționante, dar și Lovers Rock și David Byrne’s American Utopia, cele mai apropiate experiențe de o petrecere, respectiv un concert, pe care le-am trăit anul trecut. Iar cu tensiunile politice tot crescînde și în speranța că putem învăța oricînd din greșelile trecutului, sînt nerăbdător ca lumea să descopere Quo vadis, Aida? al Jasmilei Zbanic, despre genocidul de la Srebrenica, care probabil va ajunge în săli mai tîrziu anul acesta.

 Cristi LUCA

Pentru mine, dispoziția de a vedea filme importante, din prezent sau din trecut, a fost redusă în pandemie. Mi-am găsit adesea refugiul în lungmetraje și seriale de pe canale de streaming, gen Netflix, HBO Go sau Prime Video. Rolul lor nu a fost cu nimic mai presus decît al meciurilor de fotbal văzute la TV, al campionatelor online de șah, al clipurile video, al conversațiilor la telefon sau pe Facebook, al muzicii sau al unor cărți. Sînt prea multe piese și titluri, amestecate haotic într-un fel de puzzle multimedia, unde ficțiunea e subminată de realitate. Probabil orice e legat de cinema se transformă deja, în speranță găsirii  unor forme de expresie și manifestare (nu toate noi) ce vor fi stabile cîndva. Ăsta e și motivul pentru care i-am admirat pe toți cei din industria cinematografică din România, care au căutat și găsit metode de supraviețuire în condiții mai mult decît vitrege: de la actori sau regizori pînă la distribuitori, personal al cinema-urilor sau al spațiilor alternative în aer liber, producători sau organizatori de festivaluri (TIFF, Festivalul Filmului European, Astra Film Festival, One World Film Festival, Bucharest International Experimental Film Festival etc.). Dintre titlurile pe care le-aș păstra din 2020 sînt The Woman Who Ran (Hong Sang-soo), Malmkrog (Cristi Puiu), Colectiv (Alexandru Nanau), Acasă (Radu Ciorniciuc),  Tipografic Majuscul (Radu Jude).

 Ionuț MAREȘ

Izolarea în casă mi-ar fi putut da șansa de a recupera ceva din entuziasmul de la începuturile cinefiliei de a vedea, cu poftă și cvasi-aleatoriu, filme și chiar filmografii, fără „obligațiile” de critic și de curator. În mod paradoxal, nu am reușit asta decît într-o mică măsură. Fac parte din minoritatea tot mai restrînsă a cinefililor care (mai) cred în plăcerea mersului la cinema. Apoi, explozia ofertei de filme disponibile pe Internet poate produce paralizie: ce să vezi mai întîi și unde să te oprești? Dilema arată importanța activității de curatoriat. E drept, deși premierele au fost ca și inexistente, mai multe festivaluri (de la noi sau de aiurea) au avut totuși loc (în formule hibrid), așa că nu am fost deconectat complet de la actualitate (dar nici încîntat de ideea de a participa de pe canapea la cîte un festival sau de a vedea filme în aer liber după miezul nopții sau în frig). Dar e cert că întreaga situație mi-a știrbit încrederea în relevanța cinematografiei în astfel de vremuri (și mi-a dat oportunitatea să citesc mult mai mult). Sper să o recîștig. Însă poate ar trebui ca întreaga lume a filmului, în continuă expansiune, să își regîndească mecanismele. Din tot ce am văzut în 2020, nou sau vechi, mi-a rămas aproape bogata și stimulanta filmografie – întinsă pe trei decenii și cuprinzînd zeci de titluri, deopotrivă de ficțiune și documentar – a cineastei japoneze Naomi Kawase, invitata specială, în format virtual, a Les Films de Cannes à Bucarest. Și mă bucur că am avut timp în sfîrșit pentru cîteva cărți esențiale de cinema, dintre care aș aminti și recomanda insistent Screening Modernism: European Art Cinema, 1950-1980, de András Bálint Kovács, și Transcendental Style in Film: Ozu, Bresson, Dreyer, de Paul Schrader. 

 Andreea VLAD

Într-un an atât de diferit de tot ce am cunoscut pînă acum, cinema-ul s-a reinventat, s-a numit fie Netflix, Mubi, HBO Go sau multe proiecte virtuale care au ținut locul pînzei marelui ecran. Au fost puține premiere, dintre care mi-au plăcut (dar precizez că nu am urmărit toate evenimentele): răvășitorul Uncut gems al fraților Safdie, stilizatul Mank de David Fincher și mostra de cinema politic The trial of the Chicago 7. Cinemateca maghiară a pus la dispoziție o generoasă arhivă de filme clasice, inclusiv titluri ale unor Zoltán Fábri, Márta Mészáros sau István Szabó, cu a sa capodoperă Dulce Emma, dragă Böbe. La Les Films de Cannes à Bucarest am descoperit-o pe japoneza Naomi Kawase, o cineastă subtilă și foarte specială.

Un efect secundar binevenit al pandemiei a fost răgazul de a mă retrage sub un clopot de sticlă pentru a contura tabloul compus din filme prin care redescopăr mereu de ce iubesc, de fapt, filmul. Ca și în cazul marilor cărți, la care mă întorc regulat, pot defini mai precis, odată cu distanța timpului, motivele exacte ale fascinației de la prima vizionare. Am revăzut mai multe titluri de Paradjanov, Bergman, Pasolini, Buñuel, Kelly Reinchard, Spike Lee sau clasice ca Miracol la Milano (de Sica), Stromboli de Rossellini, Cerceii doamnei de... (Max Ophüls), Une femme est une femme al lui Godard, Giuletta și spiritele de Fellini, If (Lindsay Anderson), Structura cristalului de Zanussi, Conformistul de Bertolucci, Three women de Robert Altman, Cerul desupra Berlinului (Wim Wenders), Peisaj în ceață (Theo Angelopoulos).

 Cătălin OLARU

Filmul anului în România nu poate fi decît un documentar. Își dispută titlul Colectiv, primul film românesc cu șanse reale la cel puțin un premiu Oscar, Acasă, al lui Radu Ciorniciuc, care tratează abil transformarea forțată a unor oameni în cetățeni, și Noi împotriva noastră, debutul în lungmetraj cu care cineasta Andra Tarara nu doar pune piciorul în prag, ci pulverizează ușa, cu perete cu tot. Între documentar și ficțiune, Ivana Mladenovic defrișează o reconstituire plină de tandrețe, umor și firesc. Dintre filmele de ficțiune, ar trebui să facă valuri în 2021 Mia își ratează răzbunarea, o nouă producție independentă a regizorului Bogdan Theodor Olteanu, care compune extrem de convingător eterna felie de viață, de data aceasta din ingrediente cu desăvîrșire noi.

Dintre titlurile internaționale, DAU. Natasha e la fel de instructiv, cînd vine vorba de mult discutatul suflet rus, ca un roman de Dostoievski sau un sejur într-un hotel all-inclusive, indiferent care. Martin Eden strălucește cît timp protagonistul său se zbate în mizerie. Acolo unde Aquarius (2016) a dat greș, Bacurau (2019) eșuează. Debutul O Som au Redor / Neighboring Sounds (2012) rămîne cel mai convingător film al lui Kleber Mendonça Filho, ceea ce nu înseamnă că vreunul dintre aceste trei titluri e altceva decît un festin. Portrait de la jeune fille en feu completează strălucit podiumul unui an sărac, răzlețit suplimentar de faptul că am folosit pandemia ca alibi pentru o nerușinată trîndăveală mentală. Dacă am mai recuperat cîte ceva, asta se datorează aproape exclusiv festivalurilor. Pentru mine, un an fără TIFF ar fi fost greu de imaginat – din fericire, n-a fost cazul. Faptul că, pe final de an, am mers la un al doilea, apoi la un al treilea festival (Este Film Festival de la Sibiu și Festivalul de film de la Varșovia, din al cărui juriu FIPRESCI am făcut parte), drept urmare, că am văzut din nou filme, și nu puține, într-o sală de cinema, a fost un cadou neașteptat ale cărui ambalaj și panglică încă le mai păstrez, în sertarul afectiv auster al lui 2020.

anchetă realizată de Ana Maria SANDU

Foto: flickr

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
Câți ani de pușcărie riscă românul acuzat de trădare
Conform articolului 394 din Codul Penal, Alexandru Piscan, care este acuzat că a desfășurat activități de spionaj în beneficiul Federației Ruse, vizând obiective militare românești și NATO, poate înfunda pușcăria ani grei.
image
Anchetă extinsă în cazul Coldea: sunt vizați și Alexander Adamescu și Mihai Tufan. „Șeful cel mare”, fondator al „statului paralel”
Anchetă a fost extinsă în dosarul generalilor SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, fiind cercetate fapte de corupție în legătură cu firme controlate de către oamenii de afaceri Bogdan Alexander Adamescu și de către milionarul Mihai Tufan.
image
Pățania ciudată a unui șofer băut din Neamț. A făcut accident exact în momentul în care polițiștii îi făceau semn să tragă pe dreapta
Acţiunile poliţiştilor din Neamţ, pentru combaterea evenimentelor nedorite din traficul rutier, s-au soldat cu depistarea mai multor şoferi care erau băuţi la volan, întocmindu-se dosare penale

HIstoria.ro

image
Răpirea lui Mussolini
În vara anului 1943, dictatorul italian Benito Mussolini (mai cunoscut și sub apelativul  pe care acesta și l-a ales – „Il Duce” – „Conducătorul”), aflat la putere de peste 20 de ani, se confrunta cu serioase probleme.
image
Cadoul de nuntă primit de Zoia Ceaușescu de la părinți
Fabricat în Franța, la o comandă specială a familiei Ceaușescu în anul 1983, automobilul Fuego GTS a fost facturat de către Renault (Service des Ventas Speciales Exportation) pe numele Ceaușescu Elena Zoia, unul dintre copiii familiei prezidențiale, care l-a primit cadou de nuntă de la părinți.
image
O tentativă de sinucidere în închisoarea Pitești: Povestea dramatică a lui Nicolae Eșianu
Nicolae Eșianu s-a născut la Cluj în 1923. Tatăl, director la Banca Ardeleană, iar mama, profesoară. Școala primară o face la Sibiu și apoi Liceul Militar la Târgu Mureș. În 1942 își dă bacalaureatul la Liceul Gheorghe Lazăr din Sibiu.