Doris MIRONESCU

E vorba de a merge dincolo de rictusul disprețuitor în fața kitsch-ului comunitar, de atitudinea de suficiență pe care, poate, sîntem pregătiți să o adoptăm față de satul contemporan, sărac, „înapoiat” și în curs de destrămare.

Ioana Pârvulescu scrie un fantasy localizat în timpuri biblice, o țesătură de episoade, unele miraculoase, altele veridice, dar cu miez parabolic.

Este un roman al pandemiei, din păcate insuficient dezvoltat, cu informații interesante despre umilirea carantinaților din zona Brașov de către un antreprenor mizerabil.

Lucrurile care se petrec în roman au consistența fumului, pentru că refuză precizia, deși sînt cît se poate de concrete.

Romanul filmează încet gesturi și tăceri, momente atît de goale de sens încît par ermetice și vrei să le cauți sensuri abisale.

Grădinaru face „dosare” biografice și investigații-fulger în cîte o chestiune intrigantă sau doar sclipicioasă.

Deși punctul de plecare sînt imaginile pictorului, reflecțiile care se dezvoltă pică în sarcina prozatorului.

Gabi Eftimie face o propunere foarte coerentă de poezie eco, adică de poezie cu proiect filosofic, cu angajament politic și cu o îndemînare care nu-i la îndemîna multora.

Cartea e scrisă splendid, atentă la frază și chiar la literă, fără să fie pedantă, jurînd pe metafora violentă și pe ritmul care fură cititorul.

Îndrăgostitul poet produce elogii de tot felul, de la serafic la parșiv, de la implorare la chiuitură, slăvind bucurii impure și coborînd slava pe pămînt.

Geografia politică a Banatului, pe care romanul o explorează, este una extrem de variată, multiformă, mobilă (ce mai: fractalică!).

Prozatori de azi sînt invitați să scrie continuarea unei povești clasice a humuleșteanului.

În primă instanță, Luca Ștefan Ouatu e un cetățean al lumii virtuale, al spațiilor alternative din smartphone, al emoțiilor fake exacerbate și transformate în realitate de cîte un trip la o petrecere rave.

Alina Nelega descrie lumea comunistă dintr-o perspectivă rareori accesibilă cititorului bărbat sau chiar cititoarei care nu a cunoscut această epocă dinăuntru.

Cătălina Bălan purcede la o descriere ingenioasă a relațiilor de familie sau sentimentale în cele două grupaje de poeme care compun volumul.

Cea mai importantă, cred, dintre autoarele generației 2000 este Elena Vlădăreanu, o poetă care atacă în serie teme nevralgice, și asta nu de azi, de ieri.

„Frumusețea e o agresiune“, spune Mariana Codruț în recentul ei volum de versuri cu titlul „Pulsul nu poate fi minimalist”.

Iată, în sfîrșit, o poetă aflată la debut, Anastasia Gavrilovici, care n-are nimic bacovian și nu pare să aibă nici acest reflex retractil în fața violenței realului, nu pentru că nu ar observa-o, ci pentru că preferă să contraatace.

Apocalipticul și religiosul nu denotă, mi se pare, vreo sensibilitate specială a autoarei pentru cele spirituale. Ele sînt mai curînd moduri de a sugera comoția morală, prăbușirea interioară, urletul mascat sub politețea corporatistă. Volumul jes e plin de poeme scurte și absurde, de koanuri fără aură, de narațiuni fără poantă, atît de seci și lipsite de ceea ce odată se numea poeticitate încît uneori nu își mai ating scopul de a surprinde.

Cartea conține un tablou convingător al epocii istorice pe care o panoramează și care obsedează mare parte din literatura noastră de azi. Dar mi se pare că ritualurile vieții cotidiene dinainte de 1989 (defilarea de 1 Mai, spectacolele lui Păunes

Jimmy e povestea unui licean care, la sfîrșitul anilor ’80, se îndrăgostește de o colegă, dominatoarea Bristena, fiica unui securist, și rămîne îndrăgostit de ea pînă în zilele noastre, în ciuda faptului că fata e o scorpie narcisistă și manipulatoare. Ca să o cucerească, el participă la jocurile de prestigiu dintre liceeni, iar mai tîrziu, ca să supraviețuiască mizeriilor tranziției, intră într-o mulțime de îndeletniciri și ocupații, de la bișnițar în Turcia și Polonia la hoț sau comp

Defilarea de personaje de pe toate meridianele, bărbați și femei, talentați sau impostori, placizi sau aventuroși, afemeiați și feminiști, bețivi și abstinenți, monștri morali și îngeri autodistructivi, are hazul ei considerabil și sînt convins că Octavian Perpelea ar face figură bună ca prozator. Dar printre haiku-urile la mișto și poantele-șoc se desenează o figură convin

Elekes visează teritorii ale ocrotirii și revanșei. Frustrările dureroase, autocenzura, se transformă în elocvență și artă: „undeva copii avortați / mîngîie toate pisicile / care au fost înecate în saci, / și din toate postările social media / șterse

Cu Thanato Hotel, Livia Ștefan se află la a treia carte de poezii, după re.volver (2012) și Lolita.32 (2016). E o carte puternică, în care se aude ceea ce se cheamă o voce individuală, adică, dincolo de timbrul recognoscibil printr-o anumită fra

Dacă romanul conține o questă de tip Făt-Frumos, țara din care pleacă eroul seamănă cu împărăția din Tinerețe fără bătrînețe, în care revii doar ca să mori. Întîlnirile peste Ocean cu românii evocă mereu un neajuns dureros: „e ceva în nereg

Poezia modernă nu tace în vremuri de război; dimpotrivă, aerul plin de praf de pușcă și de gaze toxice îi priește. Nici nu i de mirare: modernismul este sinonim cu violența de reprezentare, iar revoluția poetică, de la Baudelaire la suprarealiști, înseamnă tot atîta dinamită cîtă imaginație. Așa se explică și sporul neașteptat de poeticitate pe care îl aduc în literatura română cele două războaie mondiale. Primul război a fost favorabil ecloziunii modernismului poetic, ajutîn

Radu Andriescu se simte incomod atunci cînd trebuie să se prezinte pe sine, deși poezia e genul subiectiv, n-ai ce-i face. El detestă egotismul și refuză mitul personal, ceea ce-l face atipic într-un peisaj plini de douămiiști automitologizanți.

La ce bun cărțile, cît timp viața adevărată, „viața care se viețuiește“, vorba lui Mateiu, e întotdeauna „în altă parte“, vorba lui Milan? Însăși aglomerarea citatelor în această frază e un semn de criză. O criză de care se ocupă, în cartea sa recent

Romanul are și poveste, și umor, dar asta mi se pare mai puțin important decît șansa de a citi o carte așa de bună și de curajoasă, care vorbește despre cunoaștere și rateurile ei într-o lume ca a noastră, atît de „edificată“ cu privire la toate cele.

Prin recentul roman Fontana di Trevi, Gabriela Adameșteanu a încheiat trilogia care, alături de capodopera Dimineață pierdută, îi va defini cariera literară. Ar fi simplist să spun că, puse laolaltă, cele trei romane formează povestea unei femei din

Dinții ascuțiți ai binelui este un roman profesionist și care se citește cu plăcere, lucru cu atît mai remarcabil cu cît autorul, Bogdan Răileanu, abia ce a debutat, anul trecut, cu un apreciat volum de proză scurtă intitulat Tot spațiul dintre gîndurile mele. E o carte despre lumea contemporană, urmărită prin două jaloane, inevitabil, simbolice: mănăstirea și lumea interlopă. În Mănăstirea Scărarului moare starețul, iar cel nou ales introduce tot felul de rînduieli neobișnuite,

Radu Părpăuță este un prozator ieșean care a transformat moldovenismul într-o temă de lucru, preocupat fiind, anume, de descrierea lumii rurale a provinciei de est, un topos literar de mare tradiție, cu ajutorul unui repertoriu lexical și frazeologic bogat și, mai ales, savuros. Recentul volum Rămas-bun, adunînd texte scrise de autor în ultimii douăzeci de ani, exemplifică abundent acest lucru. Pe Radu Părpăuță, lumea fericită a satului, plină de tipuri pitorești și de întîmplări

Cărtărescu este, o spune singur, un „nefericit în fericire“, un performer al ruinofiliei, iar Un om care scrie este o carte melancolică. Și celelalte volume ale Jurnalului indexau mărcile unei lumi dispărute sau pe cale de dispariție. Dar acum ele sînt mai numeroase și cuprind lumea întreagă

Ștefan Manasia este poetul cel mai cool al generației sale, un nemilos risipitor de imagini, trăindu-și cu naturalețe amorală generozitatea, neînțelegînd-o. Îmi amintește de Schwarzenegger în Terminator 2, androidul trimis din viitor ca să-l salveze pe copilul șef al unei viitoare revoluții, pe muzică de Guns