Salvarea cetății Ninive
● Ioana Pârvulescu, Prevestirea, Editura Humanitas, 2020.
Cartea lui Iona din Biblie are vreo două pagini și cuprinde o poveste brutală în scurtimea și inocența ei colțuroasă. Este istoria manifestării gratuite a unei vocații profetice, cea a lui Iona, și nu a unei spectaculoase apocalipse locale, ca la Ezechiel sau Ieremia. Iona aude chemarea lui Dumnezeu de a profeți distrugerea cetății Ninive, mult îndepărtată de casa sa din Galileea, și fuge de această chemare pe o corabie. Dar un chit îl înghite în timpul unei furtuni pe mare și îl leapădă nevătămat pe țărm după trei zile, așa că Iona își acceptă vocația profetică și merge să-i anunțe pe niniveni de soarta care-i așteaptă pentru multele lor păcate. În mod uimitor, locuitorii cetății se căiesc pentru tot și îmbracă haine de sac. Considerîndu-se victima unui capriciu, Iona, într-un acces de cruzime naivă tipic narațiunilor testamentare, îi cere socoteală zeului autocrat pentru indulgența aceasta, de vreme ce el își dăduse osteneala unei călătorii lungi și primejdioase. Astfel că Dumnezeu îi trimite un semn și îi propune o pildă despre caritate, care nu cunoaște măsură și nu îngăduie argumente raționale; povestea lui Iona nu trebuie înțeleasă, deci, ca istoria unei vocații irosite, ci ca o dovadă a atotputerniciei divine și a milei fără de margini.
Din această scurtă istorie biblică, doi scriitori români au scos cărți remarcabile. Primul a fost Marin Sorescu, cu piesa Iona (1968), care subțiază și mai mult această legendă descărnată, reținînd din ea episodul înghițirii de către balenă și dramatizînd drumul paradoxal și ambiguu al profetului înspre „lumină“. Anul trecut, în schimb, Ioana Pârvulescu s-a oprit asupra aceleiași legende, alegînd o cale opusă. În romanul ei Prevestirea, Iona capătă o identitate caracterologic ă și o istorie personală. Satul său natal, Gat-Hefer, portul Ioppe, îndepărtatul oraș iberic Tartessos, coliba săracă a unor pescari filisteni, cetatea Ninive cu palatul regelui Assur-Nirari și cu cel al curteanului Belal devin scene vivace ale unei povești complexe, în care e vorba despre teama de propria vocație, dar și despre înțelepciunea matură, despre paternitate, iubire și despre filiația feminină a poveștilor.
Din fiecare detaliu al poveștii biblice autoarea scoate o motivație caracterologică a personajului, iar atunci cînd textul devine opac, se străduiește să-l facă transparent inventînd genealogii, speculînd asupra unui gest, descoperind o poveste de familie. Ca pentru a explica scurtimea cărții biblice, Iona e un om zgîrcit la vorbă, aproape mut, iar muțenia sa e dată ca rezultînd din responsabilitatea îngrozită a profetului față de puterea cuvintelor. Iona află la maturitate, odată cu chemarea sa de către Dumnezeu, că tatăl său adevărat e un altul decît cel tocmai răposat, și anume unchiul său Iacob, medic și om de lume, care îl va însoți în toate peripețiile sale, pe corabie ca și la Ninive. În cetatea asiriană, Iacob moare, slăbit de încercările expediției, și moartea sa motivează inexplicabila furie a profetului galileean atunci cînd vede că cetatea pe care fusese trimis să o nimicească cu viziunile sale rămîne în picioare, iar tatăl său regăsit nu mai este. E un efort de a face legenda biblică mai realistă – dar cît de realistă poate fi istoria unui om nevătămat după ce a fost înghițit de o balenă, om care vorbește cu Dumnezeu și cunoaște viitorul?
De fapt, Ioana Pârvulescu scrie un fantasy localizat în timpuri biblice, o țesătură de episoade, unele miraculoase, altele veridice, dar cu miez parabolic. Pe corabie se oploșesc un mic cerșetor din Ioppe și prietenul său orb: unul simbolizează curiozitatea tinerească, celălalt sapiența autosuficientă. Văduva Hannah îi va naște un copil lui Iona, dar pînă atunci acesta va fi „prizonier în carne“, ceea ce descrie condiția umană și luminează astfel, simbolic, experiența din mare a profetului.
Romanul Ioanei Pârvulescu nu vine doar să umple golurile din povestea biblică cu materie narativă. El trebuie să ofere o interpretare a mitului și chiar oferă una, ambițioasă și contemporană. În finalul cărții, aflăm că cetatea Ninive e salvată de pietatea ei regăsită în colectiv, laolaltă: „înăuntrul zidurilor trăiau oameni care nu deosebeau dreapta de stînga și binele de rău, dar se simțeau totuși vinovați fără să știe de ce și voiau tare mult să scape cu viață împreună cu toți cei dragi, pur și simplu cu toții“. Aceeași idee o exprimă și transmiterea poveștii pe o filieră predominant feminină, odată cu învățăturile pentru viață a cîteva zeci de generații de mame, nu foarte diferite de la epoca bronzului la cea a telefonului mobil. Epoci diferite gîndesc la fel, iar prezentul e un alt fel de a fi trecut. Prevestirea este o admirabilă continuare a proiectului Ioanei Pârvulescu de recitire a epocilor istorice una prin cealaltă și a prezentului ca (un alt fel de a fi) trecut.
Doris Mironescu este critic literar. Cea mai recentă carte publicată: Viaţa lui M. Blecher. Împotriva biografiei, Editura Humanitas, 2018.
