Hrabal pe Bega
● Alexandru Potcoavă, Viața și întoarcerea unui Halle, Editura Polirom, 2019.
Autor a trei romane, o carte de proză scurtă și două de poezie, Alexandru Potcoavă este unul dintre cei mai consistenți scriitori ai generației afirmate după 2000, dar abia ultimul său roman, Viața și întoarcerea unui Halle, îl aduce în prim-planul scenei literare. Nu doar că e o carte foarte bine scrisă, plină de umor și excelent documentată, dar are și un subiect major: Rudolf (Rezsö) Halle, evreu germanofon timișorean, își rememorează în lagărul de concentrare nazist de la Közseg viața și ascendența, făcînd astfel un compendiu de istorie transnațională care leagă laolaltă destine nemțești, maghiare, românești, evreiești, elvețiene și produce un mesaj puternic despre traversarea unei istorii ostile de către omul oarecare.
Numele lui Bohumil Hrabal apare ca de la sine în memorie atunci cînd te întîlnești cu o astfel de temă, marele prozator ceh care a luat propunerea lui Hasek de a face din umor o armă politică și a transformat-o în filosofie antitotalitară. Perspectiva sa se regăsește în proza timișoreanului Alexandru Potcoavă, care împlinește astfel un mai vechi vis al studioșilor imaginarului politic central-european, completînd universul mental al celei de-a Treia Europe cu reprezentările spațiului românesc. Dar dacă – e o părere personală – aceste ambiții de fuziune literar-culturală din anii ʼ90 aveau o rezonanță cam provincială, autocolonizatoare, părînd că decupează Banatul și, eventual, Transilvania din spațiul românesc pentru o mai eficientă alipire la mentalul chezaro-crăiesc, cred că sîntem pregătiți să privim altfel lucrurile astăzi, și cartea lui Alexandru Potcoavă ne ajută să facem asta.
Geografia politică a Banatului, pe care romanul o explorează, este una extrem de variată, multiformă, mobilă (ce mai: fractalică!); ea interesează nu doar statele care au anexat-o, ci și numeroasele proiecte politice utopice care au avut-o în vedere, ca și înrudirile surprinzătoare la distanță, vecinătățile momentane, contactele culturale neprevăzute. Rezsö Halle, de pildă, participă în calitate de cadet, în 1918, la înăbușirea mișcărilor bolșevice în orașul său natal, observînd: „Nu mi-a venit să cred că iau parte la un asalt de infanterie în propriul meu cartier şi că trebuie să-mi eliberez prin luptă băcăniile şi berăriile preferate”. Această legătură sistematică între „acasă” și revendicarea politică a spațiului este tropul esențial al romanului. Apoi este trimis în același scop la Szeged, unde vede la lucru teroarea albă maghiară a lui Pál Pronáy. Din martor al terorii, tînărul evreu va deveni obiect al acesteia peste doar două decenii, odată cu escaladarea măsurilor antisemite în România și cu ascensiunea nazismului, astfel de răsturnări explicînd neîncrederea în istorie a personajelor.
Vocația Banatului pare să fie aceea de monedă de schimb în negocieri agresive, cu mici episoade de autonomie precară și caraghioasă. În timp ce regiunea este ocupată de sîrbi, apoi de români, un avocat timișorean, Otto Roth, se apucă să proclame Republica Bănățeană pentru vreo cîteva săptămîni; amuzant e că, după căderea micii republici, Roth continuă să practice avocatura, ca un burghez cuminte care s-a trezit din visul său de înălțare politică. Iar la toate acestea, Potcoavă mai adaugă și posibilele vecinătăți bănățene ale primei conflagrații mondiale, prin inițiativa unui birocrat zelos, von Matscheko, care susține într-un memoriu o politică balcanică agresivă a Austro-Ungariei chiar în momentul în care o astfel de politică putea genera conflicte globale. Întîmplarea face că respectivul Matscheko o avusese ca guvernantă pe soacra de origine elvețiană a timișoreanului Halle, care poate astfel da mărturie despre copilăria criminalilor în masă: „Îşi trăgea surorile de păr, evita orele de franceză şi detesta să doarmă după-amiază. Ca şi dumneavoastră”. E o morală aici pe care romanul o formulează cu eleganță: între oportunism și utopie, între conformismul burghez și teroare, distanța nu este așa de mare.
Dar în Viața și întoarcerea unui Halle nu e loc pentru o singură morală; e un roman bogat, care acoperă spațial cam toată Europa Centrală, coborînd în timp pînă în secolul al XV-lea, fără să dea senzația de lăbărțare. Alexandru Potcoavă mixează surse documentare fantastic de diverse (istoria fotbalului local, folclorul evreiesc, povestea instituțiilor și clădirilor timișorene, muzica și cinema-ul anilor ʼ30, istoria numeroaselor schimbări de graniță din zonă) cu un talent neobișnuit, integrîndu-le într-o țesătură narativă solidă și făcîndu-le să vorbească despre aceeași temă majoră. O frumoasă reușită.
Doris Mironescu este critic literar. Cea mai recentă carte publicată: Viaţa lui M.Blecher. Împotriva biografiei, Editura Humanitas, 2018.
