feedbook

Din această perspectivă, antologia de față oferă 26 de priviri, din toate unghiurile, asupra lumii în care trăim și a trecuturilor ei.

Sacrificiul şi durerea, dragostea şi moartea sînt, astfel, modelele simbolice pe care ţesătura scrisului Zeruyei Shalev le întinde peste această poveste despre iluzie, împlinire şi eliberare.

Citind Lolita în Teheran rămîne prima carte care dezvăluia riscurile de a citi literatură occidentală într-o țară fundamental islamică.

Aceste „tales from the Crypt” din interiorul sinistrului „spital al nevindecării”, scrise cu stiloul lui Palahniuk înmuiat în cerneala lui Poe, oferă o lectură insuportabilă pe alocuri.

Șaptesprezece scriitoare de vîrste diferite (născute între 1933 şi 1979) au fost invitate să scrie despre experienţa lor, ca femei, în comunism.

Începînd cu această ediție, deloc întîmplător intitulată „Granițe”, antologia „KIWI” (Editura Polirom, 2022) oferă un cuprins internațional.

Bureți de fag este un roman „cumsecade” și lipsit de ambiții precum personajele lui, înaintînd implacabil, fără adîncimi, fără străluciri, neriscînd să chestioneze, să contrarieze, să farmece.

În toamna lui 2013, András Forgách afla că mama lui fusese colaboratoare, între anul 1978 și pînă la moartea ei în 1985, a poliției secrete comuniste maghiare.

Capacității nelimitate a inteligenței artificiale îi lipsesc destul de multe.

Richard Kearney își manifestă constant încrederea în apariția unor posibilități narative alternative, care vor prelua funcțiile poveștii (mitice, mimetice, cathartice, practice și etice) pe alte căi, în alte medium-uri, prin forme noi de expresie.

Odată cu reducerea la tăcere întotdeauna se pierde ceva, fie și oportunitatea de a judeca cu propria minte.

„Romanul românesc din stînga Prutului” este un proiect cultural, organizat de Asociația pentru cultură și arte Arbor, cu scopul de a promova cinci dintre cele mai importante romane basarabene ce lipsesc din biblioteca cititorului român.

Proza scurtă este o cursă de viteză dificilă și spectaculoasă.

Redactor-șef al Editurii ART vreme de aproape 15 ani, Laura Albulescu (3 martie 1977 – 8 iunie 2021) a fost, pur și simplu, cea mai harnică, mai îndrăzneață și mai creativă editoare a generației sale.

Sinuciderea lui Jerzy Kosinski (1933-1991) își are originea în succesul acestui prim roman al său.

Walther A. Prager reușește, pe de o parte, să frazeze cu o frumusețe stranie, hipnotică pe alocuri, iar pe de altă parte, să dea vorbelor profunzimea înțelepciunii religioase, evitînd clișeele (para)literaturii de gen și ale retorismului bisericesc.

Skyhorse Publishing a anunţat că vor retipări luna viitoare Philip Roth. The Biography cu exact aceeaşi copertă cu care apăruse şi în versiunea trimisă la topit.

Niciodată o biografie literară n-a stîrnit asemenea discuții pasionante.

Revenind din tărîmul Celuilalt, nici un privitor/cititor nu mai este cu totul și cu totul Același.

Romanul începe dostoievskian, continuă gidian, se dezvoltă kafkian și are un sfîrșit demn de Edgar Allan Poe într-o cheie shakespeariană.

Székely János este cel mai mare scriitor maghiar născut în România de care, poate, încă n-ați auzit.

Dramatismul situațiilor este un mare atu al acestei cărți în care aproape toate situațiile te solicită emoțional.

Tema morții (cancer, crime, accidente fatale, 9/11) este însoțită de tema dublului care apare, într-un fel sau altul, în multe dintre povestiri.

Vînzările din librăriile online au înregistrat o creștere între 30-70%, dar acestea nu au compensat pierderile din retail-ul clasic.

Cronica literară era ucenicie, acum e bază pentru cursurile de creative writing.

De la debutul său de la jumătatea anilor ʼ90 a fost, pentru multă vreme, singurul scriitor autodeclarat gay, publicînd mai multe cărți de poezie cu subiect homoerotic.

Revin și cu cîteva interviuri recente care merită atenție din presa culturală românească, unde interviul a devenit, altfel, un gen literar tot mai puțin practicat.

Toamna asta am citit în presa culturală internațională mai multe conversații între scriitori străini din care am ales să spicuiesc și să traduc cîteva lucruri interesante.

Dedic acest text mai vechi lui Radu Cosașu care azi, 29 octombrie, intră în rîndul nuveliștilor nonagenari.

În primele luni ale nenorocirii a existat un trend internaţional cu nenumăraţi scriitori care au început să ţină jurnale publice ale pandemiei.

Volumul conţine o serie de proze alcătuite, ca un puzzle, din mai multe schiţe în jurul aceluiaşi personaj.

Devenit cea mai proeminentă figură din timpul activismului pentru drepturile civile, a respins această etichetă, precum și ideea conform căreia mișcarea ar fi urmărit exclusiv drepturile negrilor („negroes”), ci pe ale tuturor cetățenilor.

Este un roman de atmosferă al spitalului comunist (cum nu știu să se mai fi scris la noi), un spital care oferă imaginea în mic a țării pe final de comunism (cu acte de eroism, lipsuri, concesii).

Metoda incriminării în baza consemnării în scris a gîndurilor și percepțiilor personale capătă o rezonanță neașteptată pentru est-europeană.

Cine știe dacă nu cumva atunci, la nivelul subconștientului, am început să visez că voi ajunge eu însumi dacă nu un călător adevărat, atunci măcar autor de cărți de călătorii fictive.

Și-a ispășit catolica Flannery OʼConnor păcatul rasist în propriile povestiri? Ce alegem să păstrăm de la această mare scriitoare?

Necrologul din Times o numea doar „una dintre cele mai promițătoare scriitoare”; între timp, a devenit o legendă, iar cărțile ei – obiecte de cult literar.

Dedicat autorilor români cu vîrsta cuprinsă între 30 și 50 de ani – la categoriile roman, proză scurtă, poezie și eseu –, proiectul pune la dispoziția scriitorilor patru burse în valoare de o mie de euro fiecare și tot atîtea rezidențe de creație timp de o lună.

Prozele ei au o anume îndrăzneală tematică: adulterul, libertinajul, dorința sexuală a femeii emancipate, dar nefericite fiind subiecte recurente (la fel și referința la Anna Karenina).

Un mic manifest publicat de Harper’s, ediția americană, și intitulat „O scrisoare despre dreptate și dezbatere liberă” a făcut înconjurul mapamondului literar.

Este un debut spectaculos, o carte-cult a literaturii generației lansate la începutul anilor 2000.

Experiența de a fi om sau o entitate artificială dotată cu inteligență și conștiință de sine este tema tuturor povestirilor lui Ted Chiang, un prozator pe cît de speculativ d.p.d.v. științific și filozofic, pe atît de liric și de sentimental, tonul literaturii sale, altfel plină de întrebări retorice, fiind predominant elegiac.

Prozele lui Radu Pavel Gheo aspiră la statutul unor Momente şi schiţe ale post-aderării europene.

Estimările editorilor asupra revenirii pieței variază de la un an pînă la zece ani; oricum, sînt multe necunoscute și incertitudini, iar editorii par destul de îngrijorați.

Campania nici n-a fost gîndită de cineva care înțelege cum funcționează piața de carte.

Într-un moment al căutării disperate (și ignorante) de conectare cu originile nobile dacice, Lucian Boia susține că am putea fi, în termeni culturali, cel mai amestecat popor din Europa.

Ministerul Culturii face o campanie de bla-bla pe Facebook, fără buget, cu participare benevolă.

Situația sentimentală adulterină, cu un twist cumva incestuos, escaladează pe măsură ce se împlinește, devenind lent calea, benevolă, spre autodistrugere a femeii.

Cartea spune à rebours povestea unui atentat pus la cale de separatiștii basci din organizația socialistă paramilitară ETA (Patrie și Libertate, în acronim) chiar împotriva unui om de-al lor.

După ce librăriile s-au închis, piața de carte s-a prăbușit cu 70% și mai puțin de 10% din cei care cumpărau cărți din librării au migrat către online.

Supranumit „prințul reportajelor”, a marcat istoria presei românești cu reportaje legendare, din spitale sau pușcării, despre viața celor de la periferia societății.

Scaunul electric nu este decît o altă unealtă de dormit – cu acest posibil paravers aș putea rezuma noua carte de poezie a lui Ioan Es. Pop, carte care pare o vagă continuare a volumului Unelte de dormit.

O carte ca un cadou în aceste vremuri confuze, stranii, înspăimîntătoare.

Orașul promis pare genul de novella poematic gotică pe care ar fi scris-o Bacovia după ce ar fi vizionat filmele neorealismului italian.

Existenţialismul ateu, chestionarea moralităţii, obsesia morţii, sexualitatea scandaloasă, conflictul patern, antievreitatea, umorul specifice lui Roth, toate se află aici, în acest mare mic roman.

Fără manifestările artelor, pandemia e doar izolare, iar viața rămîne doar existență.

Există însă o supratemă care ține împreună și în tensiune majoritatea povestirilor, iar aceasta este memoria. Într-un fel sau altul, aproape fiecare proză are drept conflict, mai subtil sau de-a dreptul declarat, una dintre manifestările memoriei, poate cel mai frecvent fiind excursul nostalgic, al cărui leitmotiv sînt Carpații, cărările și vîrfurile cărora fiind evocate de toți protagoniștii alter ego ai prozatorului.

Scriitorii români care locuiesc în afara granițelor țării, dar care continuă să scrie literatură în limba română, sînt mai puțin citiți acasă decît scriitorii de origine română care scriu în alte limbi, fiind ulterior traduși și la noi.

O dată în plus s-a dovedit că agentul literar cel mai bun este dezastrul, dar şi că între boală şi lectură este o legătură foarte strînsă.

Cuplurile lui Sadegh Hedayat sînt fragile, măcinate de suspiciune, nerăbdare, ruşine, orgoliu şi violenţă, şi sfîrşesc întotdeauna cu moartea cuiva.