Religia scrisului

8 mai 2020
Religia scrisului jpeg

● Mircea Cărtărescu, Creionul de tîmplărie, Editura Humanitas, 2020.

„Contemplăm azi, cu ochi stinși și bătrîni și dezamăgiți, panorama tristă a unei civilizații fără cultură, a unei culturi fără arte, a unor arte fără literatură, a unei literaturi fără poezie și a unei poezii fără lirism. Plăci groase de rugină ne-au anchilozat și spiritul, și inima, și sufletul, așa încît – la ce bun să mai scrii? Penru cine să mai scrii?”, se întreabă Mircea Cărtărescu (vezi și continuarea în fragmentul de mai jos) în noua sa carte apărută, parcă ironic, taman în timpul pandemiei, cînd librăriile sînt închise și cînd poate fi cumpărată doar online. Mircea Cărtărescu răspunde la această întrebare în (mai multe locuri din) cartea sa, așa cum a făcut-o, de altfel, și săptămîna trecută în interviul acordat chiar revistei noastre.

Simplu spus, cartea de față este o profesiune de credință față de scris și de literatura văzută ca religie, ca predestinare (de unde și episodul cu tîlc al tăierii moțului din textul confesiv ce dă titlul cărții), o colecție de eroi personali din sfera literaturii și de gînduri intime despre scris, o culegere de portrete și amintiri, omagii și declarații de dragoste pentru o serie de scriitori, mulți congeneri care nu mai sînt printre noi, alții mai tineri, români și străini. Nu toate textele sînt inedite, unele au fost scrise ca prefețe sau eseuri de însoțire a unor cărți (de la Panait Istrati la Svetlana Cârstean), altele ca splendide discursuri ținute cu prilejul primirii unor premii și distincții, dar montajul lor capătă o însemnătate superioară și dă măsura dragostei, admirației și a modestiei lui Mircea Cărtărescu nu doar față de iluștrii săi înaintași literari, vorba clișeului (Kafka, Salinger, Sábato), dar și față de colegii și contemporanii săi (de la Andrei Codrescu și Olga Tokarczuk la Ana Maria Sandu și Cezar Paul-Bădescu).

Fiecare medalion din prima jumătate a cărții intitulată „Cum i-am cunoscut” are savoare și fiecărui scriitor Mircea Cărtărescu îi găsește un unghi inedit de a-l privi, de a scrie cuvinte memorabile despre ei sau despre poezia lor. Îndrăgostit de Eminescu (despre care a scris de mai multe ori, inclusiv o carte) și de avangardiști (Sașa Pană și Bogza, „cel anormal de înalt pentru un bătrîn și neplăcut de ceremonios”, sau Gellu Naum, ale cărui poezii sînt „cu neputință de a fi citite, căci ele nu se citesc, ci ele cer, asemenea mantrelor, o modulare a respirației”), Mircea Cărtărescu mai scrie și despre Ștefan Aug. Doinaș („arhitect de ruine, de forme deja căzute-n uitare”), M. Ivănescu („un om mărunt, cu un fel de ceață peste trăsăturile feței”, „rămăsese cel mai mare, mai admirat și mai recluziv poet al României”), Paul Georgescu („stîngaci ca o focă pe uscat”), Mircea Dinescu, Florin Mugur, Șerban Foarță, Mircea Ciobanu, Marin Preda, G. Bălăiță, sau despre întîlnirile cu criticii Crohmălniceanu, Manolescu, Martin, Ion Pop) în jurul cenaclurilor sau al revistelor (Echinox). Asupra unora dintre aceștia se oprește mai mult (eseurile despre poezia lui Doinaș și Naum sînt, pe cît de concise, pe atît de exacte și de frumoase, iar vizita la Paul Georgescu este plină de umor), pe alții doar îi prinde în cîte-o scenă.

Însă cel mai însuflețit și cu multă căldură scrie despre colegii săi optzeciști dintre care, vai, mulți nu mai sînt: Mircea Nedelciu („era tot numai inteligență, cînd copilăroasă, cînd brutală”, „singurul lider adevărat al generației ’80, singurul iubit și respectat, singurul impus de la sine, liniștit, fără luptă sau rezistență”), Gheorghe Crăciun („cel mai egal cu sine om pe care l-am cunoscut”, „un model intelectual cum din păcate sînt foarte puține la noi”), Ion Stratan („microfizician al cuvintelor”, „diabolic de inteligent, maladiv de inteligent”), Mariana Marin („excesivă în toate, dar mai cu seamă în admirație, nesăbuită și autodistructivă”) și Traian T. Coșovei, cel care i-a fost cel mai apropiat și căruia îi face cel mai complex portret („o anume tendință spre boierie, spre la dolce vita, ceva din solzoșia-sa Mateiu, dar în registru ușor burlesc”).

Născută în plin comunism și ajunsă la apogeu în ultimii și cei mai grei ani ai dictaturii comuniste, după cum se exprimă Mircea Cărtărescu, generația ’80 „a plătit din plin mizeria și suferința din care s-a ivit”. Cu toate astea, cînd scrie despre colegii săi de generație – pe cei din legendarul Aer cu diamante îi numește frumos „membrii unei restrînse fraternități întru poezie” –, istoriile sînt toate la timpul trecut: „ce vremuri!, cînd solidaritatea generației noastre era aproape reală”, „în ultimii ani ne-am văzut destul de rar”, „am fost împreună chiar dacă nu ne-am văzut cu lunile sau chiar cu anii”. Se citește aici o mare nostalgie pentru credința, efuziunea, coeziunea, solidaritatea de altădată cînd generația nu fusese decimată și poezia era mai puternică decît istoria, deși „dintre toate iluziile, cea a prieteniei a rezistat cel mai mult”.

Cele trei discursuri ținute cu prilejul primirii premiilor internaționale Formentor și „Thomas Mann” și al titlului de Doctor Honoris Causa din partea Universității „Babeș-Bolyai” sînt trei eseuri splendide (în special „Poezia ca vîrf al cunoașterii”) și arată nu doar calitatea înaltă a scrisului lui Mircea Cărtărescu, ci și gîndirea sa profundă asupra literaturii, despre care poate vorbi în cele mai frumoase și surprinzătoare metafore.

O carte ca un cadou în aceste vremuri confuze, stranii, înspăimîntătoare.

***

Creionul de tîmplărie (fragment)

Lumea a devenit un loc al crimelor de război și-al ideologiilor totalitare, al abandonării umanismului, al inundării noastre cu dejecțiile știrilor false și-ale artei comerciale. Nivelul de educație scade cu fiecare generație nouă, numărul cititorilor descrește permanent, piața cărții se restrînge. Scriitorii nu mai sînt vedete, nu mai au vizibilitate, nu mai pot visa la glorie, notorietate și bani.

În plus, o disperare milenaristă a acoperit lumea azi cu un mare nor melancolic: pare să vină sfîrșitul, al speciei noastre, al lumii noastre, al iluziilor noastre. Nu printr-o catastrofă exterioară, ci prin copleșirea sufletului nostru, care știe azi că sînt două trilioane de galaxii în universul cunoscut, fiecare avînd miliarde de stele. Că însuși acest univers este, conform stringurilor, doar unul dintre cele 10 la puterea 500 de universuri, că nu ne mai putem agăța nici măcar de ideea de realitate, pentru că trăim, poate, într-o hologramă. Ce mîntuire, ce valori, ce umanitate mai pot rezista în fața acestui asalt al neantului? Voi dispărea într-o milionime de secundă, și va fi ca și cînd n-aș fi fost niciodată, cu toate cărțile mele, cu talentul și stupiditatea și impostura mea cu tot. De ce mai scriu într-o astfel de apocalipsă derizorie, într-un astfel de vid supraaglomerat?

Cel mai bun răspuns dat vreodată acestui șir patetic de întrebări rămîne cel al lui Samuel Beckett: „Pourquoi j’écris? Bon qu’à ça!” („Uite-așa”). Ultima dată cînd am fost întrebat și eu de ce continui să scriu, am răspuns de asemenea cu primul și cel mai simplu lucru care mi-a venit în cap: „Întrebați o pisică de ce face pui, de ce continuă să-i aducă într-o lume care e deja plină de pui de pisică și care n-are nici o nevoie de ei. În care milioane de pisoi mor în primele lor zile de viață. Dar pisicii nu-i pasă de asta. Ea face pui mai departe pur și simplu pentru că e pisică și nu poate să nu facă pui, așa cum nu poate să nu aibă lăbuțe, mustăți sau coadă.”

Eu sînt un om care scrie, să scriu intră în definiția mea. Aș continua să scriu și dacă n-ar mai exista nimeni care știe să citească, ba chiar și dac-aș rămîne ultimul om din lume. Scrisul e un organ vital al corpului meu, o funcție vitală a lui. Să mă-ntrebi de ce mai scriu cînd nimeni nu mai citește e ca și cînd m-ai întreba de ce mai respir dacă nu mai respiră nici un om pe lume.

Afis 14 dec Sala Radio jpg
Violonistul francez DAVID GRIMAL, invitat special la Sala Radio
Concertul va fi dedicat în exclusivitate muzicii unuia dintre mari compozitori germani: FELIX MENDELSSOHN, considerat un geniu al muzicii sec. XIX, așa cum fusese Mozart un secol mai devreme.
974 16 Iamandi coperta jpeg
Pledoarie pentru revalorizarea arhaicului
Sîntem destul de receptivi la astfel de influențe, de care uneori nici nu mai sîntem conștienți.
p 17 2 jpg
Puzzle
Pe urmele ei, Serre-moi fort se dovedește un veritabil film de laborator, de joacă cu posibilitățile mediului
974 17 Breazu jpeg
Anatolia neopsihedelică
Iar peste toate astea stă vocea lui Gaye Su Akyol, versatilă și stăpînă pe situație.
p 23 Omul ideal, 1943 jpg
Victor Brauner – Alfa și Omega. Pictura în ceară și „desenul cu lumînarea“
În creația brauneriană a anilor 1943-1945, desenul incizat în ceară devine o imagine magică adecvată timpurilor moderne.
Afis 9 dec Sala Radio jpg
CHRISTIAN BADEA DIRIJEAZĂ SIMFONIA „DIN LUMEA NOUĂ” LA SALA RADIO
Vineri, 9 decembrie 2022 (de la 19.00), veți asculta lucrarea compozitorului ceh în interpretareaORCHESTREI NAŢIONALE RADIO.
973 15 Banu Walter Sickert, The Old Bedford jpg
Rătăciri pariziene
Rătăcirile pariziene m-au condus către un alt pictor, Walter Sickert, puțin cunoscut, descoperit în ultimii ani și prezent la Petit Palais.
973 16 coperta1 jpg
Poezia LGBT+ – dincolo de manifestul identitar –
În literatură totul este important, doar dominanta se schimbă periodic.
p 17 2 jpg
Misterul Lisabonei
O scenă de club e frumoasă fără să inspire la dans sau hormoni; o scenă de la filmare nu mizează deloc pe virtuozitatea mizanscenei încîlcite în camere și cabluri.
973 17 Biro coperta1 jpg
Plictis & angoasă
Ambii artiști sînt specializați în conținut inerent plictisitor ce eludează percepții superficiale, dar în același timp angoasează ca muzică în surdină.
317464034 503814775101509 8297660474908428773 n jpg
Andrei Pleșu în dialog cu Andrei Cornea despre Platon – Opera integrală, volumul III
Andrei Pleșu în dialog cu Andrei Cornea despre al treilea volum din seria operei integrale a lui Platon.
5680565535 553329df21 k jpg
„Străinătate” (fragment)
Marea sculptată în tavan era tot acolo, valuri albe, bleu, bleu închis și gri, care rămăseseră cu crestele încremenite, în așteptare.
Afis 7 dec 2022 Sala Radio jpg
„GLORIA” de VIVALDI: atmosfera sacră a Crăciunului la Sala Radio
Miercuri, 7 decembrie 2022 (de la 19:00), veți asculta lucrarea lui Vivaldi la Sala Radio
972 16 coperta jpg
Iași, România
„Ce-i cu fatalismul ăsta mioritic? Nu-i chiar așa.”
972 17 Cabinele foto D  Ivan jpg
3 x FNT 2022
Este arta (literatura, teatrul, muzica) o formă de comunicare între două sau mai multe părți sau se consumă în intimitate?
MNLR dezbatere 25noiembrie 2022 png
Sociologul Gelu Duminică, scriitorul Vasile Ernu și experta în politici de gen și minorități Fatma Yilmaz dezbat pe tema identității etnice
Muzeul Național al Literaturii Române își propune să continue și să dezvolte proiectul, organizînd noi ediții dedicate și altor minorități etnice.
Afis 25 nov 2022 Sala Radio jpg
Uverturi celebre din opere și aniversarea a 70 de ani de la inaugurarea clădirii Radio România
Evenimentul din data de 25 noiembrie punctează și o aniversare specială a Sălii Radio
p 16 Fernando Pessoa WC jpg
De ce moare, totuși, Ricardo Reis?
Ricardo Reis se întrupează din adîncurile mării, vine din străfundurile apelor, purtat de o navă fantomă, pentru a se incarna.
p 17 1 jpg
Departe de tot
O casă pe buza sălbăticiei. O pădure care promite tihnă și de fapt ascunde belele. O protagonistă care fuge zadarnic de propriul trecut
971 17 Breazu jpeg
Rebelă cu mai multe cauze
Chiar dacă punch-ul primelor albume a rămas în urmă, în 2022 M.I.A. propune tot o formulă a insurgenței.
Afis 18 nov Sala Radio jpg
Cîștigător al celebrului Concurs de dirijat Gustav Mahler - FINNEGAN DOWNIE DEAR - invitat la Sala Radio
Cîștigător al celebrului Concurs Internațional de Dirijat Gustav Mahler, Germania - 2020, FINNEGAN DOWNIE DEAR, care va debuta în noua stagiune la Staatsoper Berlin.
970 16 coperta Chirita jpg
Uciderea unei metafore
Thomas Hobbes descrie, în Leviatanul, apariția gîndurilor din mici mișcări mecanice care au loc în interiorul creierului.
p 17 jpg
Eșuat pe mal
Insula e un buchet de mici intuiții care se chinuie din greu să se coaguleze în ceva rotund.
970 17 Biro coperta1 jpg
Muzici cu tronc
Jazz-ul postmodern se întoarce în cluburile noastre după o spectaculoasă ofertă de festivaluri de peste vară; să fim o piață așa primitoare chiar și cu cele mai elitiste nișe?

Adevarul.ro

image
Dieta care o ajută pe Loredana Groza să fie wow. „E o muncă foarte grea să arăți bine!”
Loredana Groza, una dintre cele mai îndrăgite artiste, are un secret atunci când vine vorba despre talie trasă ca prin inel. Vedeta ține o dietă-minune de câte ori dorește să topească din kilogramele acumulate.
image
Supraviețuitoarea tragediei de pe DN1 a murit. Familia de spanioli se afla în vizită la fiica studentă în România
Patru membri ai unei familii din Spania au murit în urma unui accident produs pe o șosea din România. Șoferul a fost arestat preventiv, iar organele victimelor au fost donate cu acceptul rudelor.
image
Tempest, avionul de luptă care citește gândurile. Trei țări colaborează pentru dezvoltarea unei arme invincibile | FOTO VIDEO
Rishi Sunak a anunțat o colaborare între Marea Britanie, Italia și Japonia pentru dezvoltarea unui nou avion de luptă care utilizează inteligența artificială.

HIstoria.ro

image
Arestarea Mariei Tănase: Reținută și anchetată de germani
Arhiva M.A.I. ne spune că în 1940 Maria Tănase a fost reținută și anchetată de germani pentru că avea o relație „fierbinte” cu Maurice Nègre
image
Căderea comunismului în Polonia şi Ungaria. „Reabilitarea” lui Imre Nagy
Dintre cei șase sateliți ai Uniunii Sovietice în Europa răsăriteană, Polonia și Ungaria au reprezentat un caz aparte.
image
Prima zi de ocupație germană în București
În dimineața zilei de 6 decembrie 1916, primarul Bucureștilor, Emil Petrescu, însoțit de mai mulți ambasadori – Vopicka (SUA) sau baronul Vredenburg (Olanda) – au ieșit în întâmpinarea armatelor Puterilor Centrale până aproape de Chitila.