Vină & obsesie
● Zeruya Shalev, Viaţa amoroasă, traducere de Ioana Petridean, Editura Humanitas Fiction, 2020.
Multipremiat şi ecranizat de Maria Schrader, acest al doilea roma al ei, apărut în 1997, a propulsat-o pe scriitoarea israeliană Zeruya Shalev (n. 1959) în arena celor mai incitanți prozatori europeni ai începutului de mileniu și a deschis calea unei trilogii neconvenționale a cuplului, fiind urmat de romanele Soț și soție (2000) și Thera (2005), unul mai bun decît altul (ambele traduse la Polirom). În momentul în care-și încheiase trilogia, Zeruya Shalev avea să se afle în raza exploziei unei bombe, atentat din care și-a revenit greu, publicîndu-și următorul roman după o pauză de mai bine de un deceniu (Fărîme de viață, Polirom), subiectul traumei atentatului regăsindu-se în următorul ei roman (Durere, Polirom), poate mai puțin reușit decît celelalte din această extraordinară serie.
În toate romanele ei, Zeruya Shalev se ocupă de relaţiile de cuplu, de conflictul dintre membrii familiei, bolile celor bătrîni, traumele adulților, crizele de identitate ale celor tineri. „Complexitatea, fragilitatea, conflictele şi contradicţiile, copilăriile, orbirea, tînjirea după dragoste, dorinţa de a fi fericit, alături de forţele autodistructive – toate aceste lumini şi umbre sînt surse de fascinaţie, compasiune şi inspiraţie”, mărturisea prozatoarea într-un interviu, frază care descrie și țesătura psihologică din Viața amoroasă, o carte cu titlu înșelător.
Yaarrah, o doctorandă promiţătoare căsătorită cu Yoni, individ bun şi iubitor, de încredere, dar şters ca bărbat, resimte, subit și violent, o atracţie erotică, aparent inexplicabilă, pentru Arie, enigmatic prieten al tatălui ei, om al contrastelor, deopotrivă senzual și crud. Situația sentimentală adulterină, cu un twist cumva incestuos, escaladează pe măsură ce se împlinește, devenind lent calea, benevolă, spre autodistrugere a femeii. Vîrsta înaintată a lui Arie, promiscuitatea lui erotică, misterul prieteniei cu familia ei (şi ce secret!), cinismul, autoritatea şi felul în care bărbatul o tratează şi o desconsideră, nimic din toate acestea nu diminuează pasiunea coruptibilei Yaarrah. Intensitatea pasiunii stabilește o proporție inversă între iubire şi calităţile celui iubit. Cu cît relaţia este mai compromiţătoare, mai scandaloasă şi mai promiscuă, cu atît Yaarrah e mai predispusă obsesiei şi delirului erotice („crezusem că există un penis înăuntrul inimii, o inimă înăuntrul fundului, un fund înăuntrul ochilor, ochi înăuntrul organelor genitale”).
Yaarrah îl înşală pe Yoni cu premeditare, consimte la perversiunile sexuale ale proaspătului văduv Arie, minte şi, în cele din urmă, îşi trădează profesorii, prietenii, părinţii în virtutea „luxului de a rămîne fără putere şi fără voinţă”, în numele unei iubiri obscure şi autodistructive. Captivă la propriu în dormitorul capriciosului și îndoliatului Arie, imediat după moartea soţiei acestuia, tînăra Yaarrah se lasă posedată, de fapt, de propria ei obsesie erotică: „Măcar adu-mi ceva de mîncare, am cerut eu, iar el a spus, mai întîi, arată-mi cît de mult mă doreşti, şi eu, într-un acces de furie, m-am aşezat pe podea în patru labe şi, ca un animal înfometat, m-am năpustit asupra lui, muşcînd şi zgîriind şi devorînd tot ce era în jur, deja cu greu făceam distincţia între mine şi el, unde începe şi unde se sfîrşeşte, l-am tras pe podea şi am spus, hai, nu mai pot aştepta, iar el s-a aplecat deasupra mea şi şi-a desfăcut pantalonii, izbucnind în hohotele lui de vulpe, şi a spus, e bine să te înfometeze omul puţin, uite că lupţi, dar eu m-am întors cu faţa la podea, nu mai voiam să-i văd mutra, şi el a rîs, o vei primi la noapte, dulceaţă, exact aşa, pe podea, ai reuşit să mă convingi că vrei. L-am auzit plecînd şi încuind uşa, dar eu n-aveam puterea să mă ridic de pe podea, mi-era foame de el…”
Între obsesie şi vină, Yaarrah rămîne neconsolată şi nehotărîtă ca o victimă de bunăvoie, iar odată cu degradarea întrezărim şi celălalt nivel al poveştii acestui teribil adulter. Teza despre decăderea umană în legendele despre distrugerea celui de-al doilea Templu pe care intenţionează să o scrie Yaarrah este, de fapt, o punere în abis a vinovăţiei unui păcat originar înscris în secretul de familie şi, mai mult, o reinterpretare şi o reconsiderare a tradiţiei ebraice. („Pentru mine, Biblia este o comoară în ceea ce priveşte puterea literară şi inspiraţia”, mărturisea scriitoarea într-un alt interviu.) Nimic nu e pur, păcatele se plătesc, de aceea viaţa amoroasă este o „bătaie de joc”, iar „viitorul, un animal hăituit”.
Senzual și tulburător, intens şi profund, cu bătaie dincolo de percepţia creştină, remarcabil stilistic (omogen şi compact, cu fraze lungi, dar fluente, în stilul indirect liber, fără umplutură şi fără momente moarte), acest roman al Zeruyei Shalev, o revelaţie personală la momentul primei sale ediții în traducere acum mai bine de un deceniu, este un must, vorba clișeului, pentru cei care n-au descoperit-o încă pe această originală, provocatoare scriitoare.
