Dreptate și/sau libertate?
Luna trecută, un mic manifest publicat de Harper’s, ediția americană, și intitulat „O scrisoare despre dreptate și dezbatere liberă” a făcut înconjurul mapamondului literar. Manifestul a fost semnat de peste 150 de scriitori și artiști, istorici și filozofi, profesori universitari și oameni de știință, din mai multe generații, cu background-uri culturale și convingeri politice diferite, de etnii și rase diferite.
În contextul unor schimbări majore necesare, deseori însoțite și de proteste în masă, legate de justiția socială și rasială, egalitate și incluziune, „s-a conturat și un nou set de atitudini morale și angajamente politice care tind să slăbească normele dezbaterii libere și ale toleranței diferențelor în favoarea conformării ideologice. În timp ce susținem primul fenomen, ne exprimăm împotriva celui de-al doilea. Forțele iliberalismului capătă amploare în toată lumea și au un puternic aliat în Donald Trump, care reprezintă o amenințare reală la adresa democrației. Dar rezistența nu trebuie să se anchilozeze în propria dogmă (to harden into its own brand of dogma) sau în coerciție – lucru pe care demagogii de dreapta deja îl speculează. Incluziunea democratică pe care ne-o dorim poate fi realizată doar dacă luăm atitudine împotriva climatului de intoleranță instaurat de ambele părți”, spune primul paragraf al scrisorii semnate de nume precum Martin Amis, Margaret Atwood, Anne Applebaum, John Banville, Ian Buruma, Noam Chomsky, Jeffrey Eugenides, Francis Fukuyama, Malcolm Gladwell, Daniel Kehlmann, Steven Pinker, Salman Rushdie sau Andrew Solomon, pentru a nu-i numi decît pe acești scriitori traduși și în română.
„Schimbul liber de informații și idei, substanță vitală pentru o societate liberală, se restrînge treptat. Ne așteptăm la așa ceva din partea dreptei radicale, dar cenzura se răspîndește tot mai mult și în cultura noastră: intoleranța la părerile contrare, moda rușinării publice și a ostracizării, tendința de a reduce probleme politice complexe la o certitudine morală oarbă. Considerăm necesar contraargumentul solid și chiar caustic din orice direcție ar veni acesta. Dar acum auzim frecvent voci care cer pedepse imediate împotriva unor derapaje (transgressions) ale exprimării și gîndirii. Încă și mai problematic este faptul că cei care conduc instituții, în spiritul panicard al limitării dezastrului, optează pentru pedepse pripite și exagerate în locul unor reforme bine chibzuite. Editori sînt concediați pentru că publică articole controversate, cărțile sînt retrase din cauza unor pretinse inadecvări, jurnaliști sînt opriți să scrie despre anumite subiecte, profesori sînt cercetați din cauza citării unor opere literare, un cercetător este dat afară pentru că a pus în circulație un studiu academic, iar șefii unor organizații sînt înlăturați din funcție chiar și din cauza unor simple stîngăcii (clumsy mistakes). Indiferent de argumentele folosite în cazul fiecărui incident în parte, consecința a fost o limitare a ceea ce poate fi spus fără riscul unor represalii. Scriitorii, artiștii și jurnaliștii plătesc deja prețul aversiunii și își văd amenințate mijloacele de trai dacă se îndepărtează de consens sau fie și numai dacă le lipsește entuziasmul asentimentului (lack sufficient zeal in agreement).”
Un amănunt nu lipsit de semnificație este faptul că această scrisoare a venit și ca reacție la „linșajul” din social media al scriitoarei britanice J.K. Rowling, care, inițial într-o glumă pe Twitter, apoi și într-un text de clarificare, a afirmat că femeile (women) și nu oamenii (people) au menstruație. Lucru care i-a atras imediat eticheta de transfobă din partea membrilor comunității LGBTQ, care pînă în acel moment o idolatrizau de vreme ce, în faimoasa ei serie Harry Potter, existau personaje reprezentative pentru orientarea lor sexuală.
Și finalul: „Această atmosferă sufocantă va dăuna celor mai vitale cauze ale timpului nostru. Restrîngerea dezbaterii, fie din cauza unui guvern opresiv, fie din cauza unei societăți intolerante, îi va răni invariabil pe cei lipsiți de putere și ne va reduce tuturor participarea democratică. Ideile rele pot fi combătute prin demascare, argumente și putere de convingere, nu prin încercarea de reducere la tăcere sau ținere la distanță. Refuzăm falsa opțiune între dreptate și libertate, care nu pot exista separat. Ca scriitori, avem nevoie să trăim într-o cultură care ne permite să experimentăm, să ne asumăm riscuri și chiar să facem greșeli. Trebuie să menținem posibilitatea unui dezacord de bună-credință (good-faith disagreement) fără consecințe profesionale extreme. Dacă noi nu apărăm acest lucru de care munca noastră depinde în primul și în primul rînd, nu ne putem aștepta ca publicul sau statul s-o facă în locul nostru”.
The Washington Post a compilat reacțiile stîrnite în social media, cel mai important (și amuzant) aspect fiind faptul că cîțiva scriitori și-au retras ulterior semnătura în semn de protest față de unii co-semnatari ale căror convingeri, pe diverse alte teme, nu le împărtășeau. (Meta)ironia situației fiind că „posibilitatea unui dezacord de bună-credință” s-a dovedit inacceptabilă, în primul rînd, pentru ei înșiși. Thomas Chatterton Williams, autorul (afro-american, for that matter) al draftului scrisorii colective, a comentat situația: „Unii au înțeles greșit scopul unei scrisori deschise: e vorba de susținerea ideilor formulate în scrisoare, nu a fiecărei idei exprimate de fiecare dintre ceilalți co-semnatari în orice alt moment al vieții”.
