Înapoi la cărți
Piața de carte n-a mai trecut printr-o asemenea criză din anul 2009, cînd a avut nevoie de un deceniu pentru a-și reveni la nivelul inițial. S-au închis librăriile, comerțul de carte a funcționat doar online și, oricum, foarte mult redus, s-au suspendat festivalurile literare, editurile și-au încetinit, mai mult sau mai puțin, ritmul publicării de noi titluri ori și-au amînat planurile editoriale și au încercat să speculeze momentul publicînd cărți despre COVID-19, pandemie și izolare (Corint, Polirom, Nemira), s-au concentrat pe ofertele online și pe diverse strategii de promovare (cluburi de lectură și lansări online, scriitori publicați de Humanitas au semnat din izolare exemplare din noile lor cărți) și, în general, au încercat să reducă efectele dezastrului.
Asta pentru că, după ce librăriile s-au închis, piața de carte s-a prăbușit cu 70% și mai puțin de 10% din cei care cumpărau cărți din librării au migrat către online. Altfel spus, românii n-au „pus preț” pe cărți în perioada de carantină, cu atît mai mult cu cît, așa cum a comentat Radu Gârmacea pe Facebook (taman de Ziua internațională a cărții și a drepturilor de autor), românii au o percepție nejustificată legată de prețul lor: „6-7 euro costă în medie o carte scoasă de o editură bună din România. Cam cît o sticlă de vin franțuzesc acceptabil sau de vin românesc prost. Cît 12 doze de bere ieftină. Cît jumătate de agendă de birou, cît un kil de carne de vită de gătit. Percepția generală este că la noi cartea e scumpă”.
Între timp, cea mai mare parte dintre librării s-a deschis, dar în Italia acest lucru s-a întîmplat mult mai devreme, ministrul Culturii afirmînd că, laolaltă cu supermarket-urile, librăriile asigură desfacerea de „bunuri esențiale” (la noi, Cărturești a trebuit să se partenerieze cu Mega Image pentru a vinde fizic în timpul pandemiei). E greu de estimat însă cît va dura revenirea și pînă la ce nivel, dată fiind scăderea majoră a pieței. „Această criză e total diferită de cea din 2009. Ea s-a instalat brusc și aproape nimeni nu a avut timp de ajustare din mers, nici a personalului, nici a cheltuielilor. Revenirea din această criză se anunță aproape imposibilă pentru editurile mici, tocmai cele care dădeau sarea și piperul pieței de carte. Sînt doar cîteva edituri mari care mai mișcă în perioada asta. Celelalte ori au închis, ori se pregătesc să o facă. Cam la fel e situația și în cazul titlurilor noi: cele mai multe au fost suspendate sau vor fi cît de curînd. Mai ales că nici Bookfest, care era programat în perioada 27-31 mai, nu se mai face, deci nu mai există o presiune din piață să vii cu titluri noi pînă la o dată anume”, declara în urmă cu cîteva săptămîni Mihai Mitrică, directorul Asociației Editorilor (AER), pentru Profit.ro.
Cum am scris și cu alte ocazii, cartea, lectura, literatura nu au prestigiu la noi (și) din cauza dezastrului din sistemul de învățămînt care, de treizeci de ani, nu reușește să-și îndeplinească principala menire, aceea de a-i apropia pe elevi de una dintre activitățile esențiale în viață: cititul. O spune recent, în stilul său, și Florin Iaru pe platforma de educație Scoala9.ro: „Pentru cine nu știe, cu rare excepții, manualele de limba și literatura română sînt, vorba lui Creangă, cumplit meșteșug de tîmpenie. Ce au putut aduna între paginile lor autorii e o poveste de pe tărîmul celălalt. Adică texte ce nu pot fi citite fără să ți se rupă fălcile de la căscat, fără dicționar de termeni arhaici sau fără batistuțe pline cu mucii sentimentelor nobile, texte care nu ar fi primite, azi, nici la poșta redacției, nici pe un blog cu floricele, albinuțe și păsărele, texte care nu interesează pe nimeni, de parcă ar fi scrise în persana veche. Pe scurt, manualele de română sînt cel mai mare dușman al cititului. Și ăsta e secretul faptului că, în România, doar cel mult 1% din populație cumpără cărți ca să (țineți-vă bine) citească. Însă ipocrizia salvează România. De la miniștri pînă la educatori și părinți, toată lumea se usucă de dorul și jalea cititului. Dar, după ce îi asculți vorbind (tot de la ministru pînă la ultima roată de la căruță), te prinzi repede că nici ei nu au prea citit la viața lor. Și uite ce mîndri stau în șaua funcției!”.
„Ce e de făcut?”, se întreabă Florin Iaru și tot el răspunde încurcat: „Cinstit să fiu, nu știu. Fiecare părinte își va rezolva problema cum îl vor duce capul și inspirația. Ori ascunde tableta, ori promite marea cu sarea, ori alternează biciul cu zăhărelul. Nu există rețete, pentru că puștii sînt organizați în rețele elastice și tiranice. Firește, un program național de trezire a interesului pentru lectură și recompensarea cititului ar fi binevenit. Concursuri, caravane, festivaluri (cum e cel de la Iași, în care recordul de participare e bătut de elevi), întîlniri cu scriitori vii și hazlii, ecranizări, premii… Și toate astea întinse pe douăzeci de ani, pînă se creează obișnuința, pînă devine tradiție. Da’ cine s-o facă? Întreb asta de treizeci de ani și aflu, cam la patru ani o dată, că, dacă vine cine trebuie la putere, se rezolvă și asta”.
Între timp, Ioana Nicolaie a cîștigat Premiul Naţional de Proză „Ziarul de Iaşi“ pentru romanul de anul trecut Cartea Reghinei (Humanitas) și, odată cu revenirea în print și într-un nou format a revistei noastre, ne reluăm, în această pagină, seria de recenzii de carte, împreună cu cea mai bună echipă de cronicari literari de pe piață: Cosmin Ciotloș, Doris Mironescu și Bogdan-Alexandru Stănescu, cărora le mulțumesc aici pentru perseverență și pentru încrederea în carte ca bun esențial.
