Infernul Alexandrei

Publicat în Dilema Veche nr. 968 din 27 octombrie – 2 noiembrie 2022
Portret
Portret

 Alexandra Furnea, Jurnalul lui 66. Noaptea în care am ars, Editura Humanitas, 2022.

„De unde motivația de a scrie un memoir? Ai o cauză socială pe care o susții cu multă perseverență? Ești lipsit de speranță în fața propriei vieți și nu știi cum să scrii un roman autobiografic care să exploateze sau să exploreze sau să transforme acest lucru în artă? Te afli în situația de a fi trăit ceea ce numim «catastrofă demnă de invidie»? Vrei să intri în templul narațiunii pe ușa din spate pentru că acolo sînt banii? Ești predispus să ne împărtășești prea mult din viața ta neinteresantă? Faptul că mulți tineri își scriu deja memoriile nu mai este subiect de glumă, ci este deja un fapt cultural. Cititorii i-au împins de la spate pe editori să accepte faptul că ne place să citim memorii. Și de ce nu? Cărțile de ficțiune abordează acum, în mod predominant și nefericit, subiecte de film abreviate sau mituri urbane, mult mai puțin impresionante decît poveștile de viață reale. Oamenii ne spun povestea vieții lor și ne vorbesc despre viețile lor private, și chiar dacă n-au cine știe ce structură, iar stilul este la fel de «strălucit ca al doilea credit ipotecar», rămînem alături de ei tocmai pentru că sînt adevărate”, scria prozatoarea americană Lorrie Moore într-un eseu de acum mai bine de zece ani. Între timp, moda cărților de memorii scrise de tineri a ajuns și la noi și, în opinia mea, vor apărea tot mai multe de aici încolo, oferind experiențe literare foarte variate ca mediocritate.

Jurnalul Alexandrei Furnea (n. 1988), bravă supraviețuitoare a incendiului din clubul Colectiv, de la care se împlinesc zilele acestea șapte ani, are „ghinionul” să conțină cea mai legitimă dintre motivații și toate ingredientele tematice necesare, dar, mai ales, să dețină toate calitățile scriiturii pentru a fi o carte de memorii extra-ordinară, o carte cum nu s-a mai scris în literatura noastră (în siajul lui Max Blecher și Sorana Gurian, frații ei literari întru suferința fizică), o carte de referință cu vaste implicații (va deveni subiect de studii despre diarism, corporalitate, identitate, feminitate, traumă, mentalitate), unică (probabil în lume), cu potențial de a fi tradusă și de a deveni o carte-cult a genului memoir

Alexandra Furnea era jurnalistă, cu studii de filologie, la o revistă muzicală și avea 27 de ani cînd a fost cuprinsă de flăcările din timpul concertului trupei Goodbye to Gravity. Acel incendiu din seara de 30 octombrie 2015, izbucnit și întreținut de iresponsabilitatea mai multor indivizi prinși în hora nefastă a corupției din antreprenoriat, a rănit 186 de oameni și, beneficiind ulterior și de complicitatea altor indivizi corupți moral din mediul spitalicesc de stat, a reușit să omoare, în timp, 65 de tineri. Scrie Alexandra Furnea la începutul cărții: „În 2017, la doi ani după ce am fost rănită în incendiu, am scris despre tratamentul primit la Spitalul de Arși din București. Reacția celor care și-au rupt din timp ca să citească despre suferința mea – a noastră – a fost copleșitoare. Forța și încurajările pe care mi le-au transmis m-au determinat să continui să traduc în cuvinte clipe din această viață de «supraviețuitoare» a unei tragedii naționale. Pun ghilimele pentru că încă îmi este foarte greu să-mi asum această identitate, care mi se pare nedreaptă față de cele 65 de suflete care nu au avut șansa să și-o atribuie... Am ezitat multă vreme să scriu, dar am decis că merită să mă întorc la acea seară și la ceea ce i-a urmat întrucît întîmplările de atunci trebuie să iasă la suprafață. Poate că așa voi putea să fac din infernul meu un vehicul al mîntuirii noastre. M-am apucat să scriu Jurnalul lui 66 cu acest scop în gînd și în inimă. Se numește astfel – și nu, cuminte, Jurnal de supraviețuitor – pentru că în cei care sîntem astăzi aici printre voi, după ce am scăpat din Colectiv, a murit ceva”.

image

Publicat inițial pe contul personal de Facebook și pe un site creat special (genunderground.ro), jurnalul, numit așa oarecum convențional, căci prima lui parte nu a fost scrisă în timp real, nu marchează strict cronologic faptele și întîmplările și este, de fapt, o amplă narațiune care descrie, cu un lux al detaliilor frisonant și într-o remarcabilă stilistică a atrocității, calvarul pe care Alexandra Furnea și ceilalți cîțiva „arși ai nimănui” l-au îndurat în spatele ușilor închise ale Spitalului de Arși din București, un fel de dispensar de țară transformat oficial în incintă de tortură de către un sistem corupt, condus și populat de indivizi incompetenți și profund inumani, care au mințit o țară și o lume întreagă rostind mantra ucigașă „Avem tot ce ne trebuie!”. 

Aceste „tales from the Crypt” din interiorul sinistrului „spital al nevindecării”, scrise cu stiloul lui Palahniuk înmuiat în cerneala lui Poe, oferă o lectură insuportabilă pe alocuri. Nenumărate descrieri, situații, gesturi și replici rememorate și consemnate aici în pasaje răvășitoare ar fi fost considerate neverosimile într-un roman de ficțiune. Din păcate însă, viața își permite exagerări teribile și i-a fost dat Alexandrei Furnea să fie supraviețuitoarea care depune mărturia acestei nenorociri cu un remarcabil talent (cuvînt care, rostit în acest context, pare nelalocul lui) și cu o stăpînire deopotrivă de sine și a limbajului care anunță o potențială mare scriitoare. 

Jurnalul Alexandrei, acest behind the scenes ale unei orori exploatate politic și mediatic, asupra căreia s-a pronunțat te miri cine, despre care s-au formulat cele mai debile teorii ale conspirației și căreia încă nu i s-a făcut dreptatea cuvenită, este o rană deschisă care supurează între două coperte și vor fi cititori care nu vor îndura lectura cu atenție și pînă la capăt. Dar lectura acestui jurnal ar trebui să fie obligatorie pentru toți cei care (mai) cred că în cazul Colectiv nimeni n-a fost de vină, că s-a făcut ce trebuie, că s-au alocat toate resursele, că s-au luat deciziile corecte. 

Fata care spune povestea pierderii de vie a unor bucăți din propriul corp, cu ajutorul neprecupețit al unor doctori incompetenți profesional și mitocani ca ființe așa-zis umane, tratată ca un animal jupuit de asistente lipsite de medicamentele necesare, expusă frigului, escarelor și toxinelor (căci Spitalul de Arși nu deține nici saltele speciale, nici sistem de încălzire, nici dezinfectanți nediluați), supusă unor proceduri barbare de curățare a rănilor care i-au compromis o vindecare mai bună (proceduri care, ulterior, i-au șocat pe medicii germani, așa cum în trecut o făcuse reportajul cu orfanii muribunzi legați de paturi în sanatoriile ceaușiste), afurisită de preoți troglodiți, certată de doctori impertinenți (că e tristă și de-aia nu se vindecă), mințită de doctori fără scrupule (că procedurile sînt corecte, că nu e infectată, că tratamentul este bun), mutilată de chirurgi măcelari și de echipamente medicale primitive, înfruntată de chirurgi infatuați și emfatici în cabinete pline de icoane și cristale vindecătoare (vezi fragmentul de mai jos), refuzată grosolan de medici privați fără demnitate – această biată fată este avatara lui Iov în mediul spitalicesc românesc actual, un spital care o externează, ascunzîndu-i faptul că e infectată cu nosocomiale, în speranța că va muri acasă și vor putea da vina pe îngrijirile improprii din familie.

Jurnalul depune mărturie despre ce s-a întîmplat în spital, dar fără să judece la nivel individual, căci nu reține numele reale ale persoanelor („am dat pseudonime deoarece nu doresc să-mi întinez demersul cu impresia unei răzbunări”), tonul scriitoarei nefiind acuzator, chit că indignarea cititorului este la ordinea fiecărei pagini. Există doar îndîrjirea de a nu uita, de a rezista pentru ca într-o zi infernul spitalicesc să iasă la suprafață. De altfel, galeriei de personaje reprobabile i se opun, în mod salvator, și cîțiva oameni-excepție, cum îi numește Alexandra, oameni parcă „trimiși de Dumnezeu” să aline ce mai poate fi alinat, oameni cărora, poate, li se datorează însăși supraviețuirea fetei pentru ca aceasta să ajungă, în cele din urmă, în clinica germană care a și pus-o pe picioare. 

Am toată admirația pentru tăria, rezistența și dorința de viață a bolnavei (altfel deloc străină în copilărie de suferință și tristețe), pentru perseverența, simțul observației și capacitatea de introspecție a diaristei care a desăvîrșit o adevărată estetică a plăgii, pentru gîndirea scriitoarei care a structurat această carte nedorită (capitolul final are un twist de roman), pentru devotamentul activistei social și, nu în ultimul rînd, pentru credința Alexandrei Furnea că „împreună putem să facem ca această tragedie să devină momentul în care România a decis să nu mai accepte inacceptabilul”. 

APROAPE DE CARTE

Alexandra FURNEA

Jurnalul lui 66

(fragment)

Doctorul îmi cere să mișc degetele. Nu se urnesc. Apoi vrea să vadă cum îndoi încheieturile, dar acestea sînt rigide. Îmi spune să ridic brațele, dar nici ele nu urcă mai sus de cîțiva centimentri. Nu pot să întorc capul din cauza grefelor de pe ceafă.

– Ai sechele majore. Mobilitatea este aproape zero. Vei avea nevoie de tratament de lungă durată. Să vedem ce putem să facem.

În timp ce vorbește cu mama, privesc în jur. Domnul profesor are o bibliotecă voluminoasă, încărcată cu cărți. Printre ele, sînt așezate din loc în loc cristale de culori diferite și o mulțime de icoane, de diverse dimensiuni. Pe birou tronează un obiect care pare a fi o piramidă de cuarț. Studiez cu grijă spațiul, ușor încurcată.

– Poți să te îmbraci.

Mă ridic și mama începe să meșterească la mînecile hanoracului lălîu. Nu am mai purtat bluzele mele frumoase de cîteva luni. Sînt strîmte și corpul meu inflamat nu le mai suportă. Oricum, la cît sîngerez, le-aș distruge într-o clipită.

– Ce imprimeu e pe maioul tău?

Nu izbutesc să îmi aplec capul să mă uit. Fac un efort, dar nu reușesc. Realizez că nu m-am preocupat deloc de aspectul hainelor. Singurul argument în alegerea lor a fost să le așez cumva pe mine. Mama studiază desenul mijindu-și ochii. Își ajustează ochelarii, dar nu observă nimic deosebit.

– Nu-mi dau seama ce e. I l-am cumpărat pentru că părea comod pentru ea, fiind așa lejer, explică ea, amuzată.

– E un craniu de vită, remarcă apăsat doctorul, arătînd cu degetul spre pieptul meu. De ce ai purta o asemenea emblemă, mai ales după... tot ce-ai pățit?

Înmărmurim și eu, și mama.

– Știi ce vreau să spun. Toate simbolurile astea, muzica aia de acolo. Pari o fată inteligentă, mi-e clar că pricepi la ce mă refer. Las-o baltă, nu mai pune asemenea țoale pe tine și renunță să mai asculți zgomotul ăla. Vei vedea că nu vei mai trece prin... așa ceva.

Spune ultima frază cu dezgust, făcînd un semn ca și cum m-ar prezenta din cap pînă în picioare cuiva. De parcă aș fi un exponent bizar al unei specii de tarantulă periculoasă. 

972 16 coperta jpg
Iași, România
„Ce-i cu fatalismul ăsta mioritic? Nu-i chiar așa.”
972 17 Cabinele foto D  Ivan jpg
3 x FNT 2022
Este arta (literatura, teatrul, muzica) o formă de comunicare între două sau mai multe părți sau se consumă în intimitate?
MNLR dezbatere 25noiembrie 2022 png
Sociologul Gelu Duminică, scriitorul Vasile Ernu și experta în politici de gen și minorități Fatma Yilmaz dezbat pe tema identității etnice
Muzeul Național al Literaturii Române își propune să continue și să dezvolte proiectul, organizînd noi ediții dedicate și altor minorități etnice.
Afis 25 nov 2022 Sala Radio jpg
Uverturi celebre din opere și aniversarea a 70 de ani de la inaugurarea clădirii Radio România
Evenimentul din data de 25 noiembrie punctează și o aniversare specială a Sălii Radio
p 16 Fernando Pessoa WC jpg
De ce moare, totuși, Ricardo Reis?
Ricardo Reis se întrupează din adîncurile mării, vine din străfundurile apelor, purtat de o navă fantomă, pentru a se incarna.
p 17 1 jpg
Departe de tot
O casă pe buza sălbăticiei. O pădure care promite tihnă și de fapt ascunde belele. O protagonistă care fuge zadarnic de propriul trecut
971 17 Breazu jpeg
Rebelă cu mai multe cauze
Chiar dacă punch-ul primelor albume a rămas în urmă, în 2022 M.I.A. propune tot o formulă a insurgenței.
Afis 18 nov Sala Radio jpg
Cîștigător al celebrului Concurs de dirijat Gustav Mahler - FINNEGAN DOWNIE DEAR - invitat la Sala Radio
Cîștigător al celebrului Concurs Internațional de Dirijat Gustav Mahler, Germania - 2020, FINNEGAN DOWNIE DEAR, care va debuta în noua stagiune la Staatsoper Berlin.
970 16 coperta Chirita jpg
Uciderea unei metafore
Thomas Hobbes descrie, în Leviatanul, apariția gîndurilor din mici mișcări mecanice care au loc în interiorul creierului.
p 17 jpg
Eșuat pe mal
Insula e un buchet de mici intuiții care se chinuie din greu să se coaguleze în ceva rotund.
970 17 Biro coperta1 jpg
Muzici cu tronc
Jazz-ul postmodern se întoarce în cluburile noastre după o spectaculoasă ofertă de festivaluri de peste vară; să fim o piață așa primitoare chiar și cu cele mai elitiste nișe?
970 21 Ioana jpg
Un film cu mize mari înecat în derizoriu
Din punct de vedere imagistic, filmul este ireproșabil, însă nu rezistă nici sub raportul construcției narative, nici al construcției personajelor și nici măcar al criticii pe care se angajează să o facă.
green hours lives   square jpg
Green Hours celebrează cei aproape 30 de ani de activitate printr-o expoziție multimedia imersivă
Experiență culturală imersivă – 30 de ani de Green Hours relevați în cadrul unei instalații gîndite sub forma unui parcurs – expoziție
Afis Sala Radio 11 nov 2022 jpg
CHRISTIAN LINDBERG - desemnat artistul anului în 2016 - este invitat la Sala Radio
Desemnat în 2016 „Artistul anului” în cadrul galei International Classical Music Awards, trombonistul, dirijorul și compozitorul suedez CHRISTIAN LINDBERG este invitat special la SALA RADIO
comunicat noutati anansi noiembrie png
Noutăți în colecția ANANSI: integrala operei poetice a lui César Vallejo, un nou roman de Gheorghi Gospodinov și una dintre cărțile-revelație ale ultimilor ani, semnată de chilianul Benjamín Labatut
Trei noi titluri din portofoliul literaturii universale au fost publicate recent în traducere în cadrul îndrăgitei colecții Anansi. World Fiction de la Editura Pandora M.
Afis Sala Radio 10 nov 2022 jpg
Concert spectaculos de electro-swing: Big Band-ul Radio și Alice Francis
Joi, 10 noiembrie 2022, BIG BAND-UL RADIO dirijat de SIMONA STRUNGARU va susține la SALA RADIO un concert de electro-swing, invitată specială a serii fiind solista vocală ALICE FRANCIS.
Online MarkLetteri jpg
Jazz post-modern - Mark Lettieri, The Baritone Sessions vol. 2, Leopard (6) Records, 2022 -
Mark Lettieri Group vor concerta în Clubul Control din București pe 7 noiembrie.
969 15 Banu1 jpg
„Eu, eu, eu… ce plictis” (Cioran)
Eul e pernicios cînd se constituie în focar prioritar al artei, dar el nu intervine monoton, căci manifestările îi sînt multiple și ele reclamă evaluări diverse.
969 16 sus coperta Romila jpg
Bacovia, prima „viață”
Cîteva lucruri evită să facă autorul cu subiectul său și cred că ele sînt esențiale pentru o reușită a genului.
969 16 jos coperta Marius jpg
Riscul de a citi
Citind Lolita în Teheran rămîne prima carte care dezvăluia riscurile de a citi literatură occidentală într-o țară fundamental islamică.
p 17 jpg
Dubla doi
Regizorul Michel Hazanavicius și-a făcut o reputație (pompată, trebuie spus) din voluptatea cu care pastișează mituri ale cinema-ului.
969 17 Breazu jpg
Forme și fonduri
Foarte probabil că acesta este motivul pentru care Stumpwork poate fi tot ceea ce a fost anul trecut New Long Leg, dar este încărcat, pe fond, cu mai multă autonomie, cu mai mult spațiu, cu mai multă atmosferă.
p 23 Intilnirea golului plin cu plinul gol, 1959 jpg
„Arca lui Noe“ și bestiarul braunerian
De la începuturile creației lui Victor Brauner pînă la ultima serie de lucrări consacrată Mitologiilor și Sărbătorii Mamelorîn anul 1965, opera sa este traversată de reprezentări ale păsărilor și animalelor.
Afiș spectacol „Interior Exterior” png
„Interior/Exterior” – Un spectacol al zidurilor pe care le-am ridicat în noi
O radiografie a spaimei, dar și o fotografie a speranței. Un spectacol al zidurilor pe care le-am ridicat în noi, dar pe care le putem ocoli oricînd în pași de dans. Dar cine ne învață să dansăm?

Adevarul.ro

1669494557875057 1XMKigNP jpg
Argentina-Mexic. Foștii campioni mondiali au jucat prost, dar au avut un jucător Messianic
Selecţionata Argentinei rămâne în cursă pentru optimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal din Qatar, după ce a învins echipa Mexicului cu scorul de 2-0 (0-0), sâmbătă seara, pe Lusail Stadium din Al Daayen, în Grupa C.
Bataie intre suporteri jpg
Bătaie între fanii englezi și cei galezi. Pumni, picioare și scaune folosite în ciocnire VIDEO
Două grupuri de fani, unul din Anglia, celălalt din Țara Galilor, după cum arată tricourilor pe care le purtau, s-au luat la bătaie în stațiunea spaniolă Tenerife. Meciul dintre cele două naționale va avea loc marți.
smurd masina foto shutterstock
Un șofer de 82 de ani a omorât doi pietoni, după ce, în urmă cu puțin timp, accidentase un biciclist
Un grav accident rutier a avut loc sâmbătă seara în Argeș. Doi pietoni accidentați pe DN7 au murit. Tragedia a fost provocată de un șofer în vârstă de 82 de ani, la scurt timp după ce mai provocase un accident.

HIstoria.ro

image
Planul în 10 puncte de comunizare a României din martie 1945
În timp ce Armata Română participa, alături de cea sovietică, la luptele din Ungaria și Cehoslovacia, partidul comunist, încurajat de Moscova, dădea asaltul final pentru acapararea puterii.
image
Cucerirea Vidinului, cea mai puternică fortăreaţă otomană de pe Dunăre
La începutul lunii mai 1877, Armata Română s-a concentrat în Oltenia pentru a împiedica manevrele otomane și a ține sub control cetatea Vidin, cea mai puternică fortăreață turcească de pe Dunăre.
image
Războiul Fotbalului: Meciul care a declanșat conflictul armat dintre El Salvador și Honduras / VIDEO
În istorie sunt consemnate tot felul de conflicte, pornind de la motive mai mult sau mai puțin întemeiate: pentru teritorii, pentru bogății, pentru glorie, pentru onoare, pentru amor... Iată însă că atunci când două națiuni sud-americane, Salvador și Honduras, au ajuns să se războiască, printre motivele conflictului s-au regăsit și niște partide de... fotbal.