Obsesie, pasiune, durere

● Zeruya Shalev, Durere, traducere de Gheorghe Miletineanu, Editura Polirom, 2022.

În romanul Zeruyei Shalev, fantoma iubitului din adolescenţă o bîntuie pe femeia care, reîntîlnindu-l treizeci de ani mai tîrziu, se pregăteşte să-şi părăsească soţul, incapabil de vreun efort pentru a-şi salva căsnicia. De altfel, în toate cele cinci romane ale sale (traduse şi la noi, din 2009 încoace: Viaţa amoroasă, Thera, Soţ şi soţie, Fărîme de viaţă), Zeruya Shalev (n. 1959) se ocupă de relaţiile de cuplu, conflictul dintre părinţi şi copii, bolile celor mai bătrîni din familie, crizele identitare ale celor tineri. Remarcam şi altă dată că explorarea psihologică a relaţiilor de familie (scriitoarea a urmat un scurt stagiu de psiholog în armata israeliană) este specialitatea literaturii Zeruyei Shalev, care mărturisea într-un interviu că, pentru ea, „complexitatea, fragilitatea, conflictele şi contradicţiile, copilăriile, orbirea, tînjirea după dragoste, dorinţa de a fi fericit, alături de forţele autodistructive – toate aceste lumini şi umbre sînt surse de fascinaţie, compasiune şi inspiraţie”.

Despre orbire şi tînjirea după dragoste este cel mai mult vorba şi în această carte a sa în care Iris, soţia absentului Miki, mama lui Omer şi a Almei, supravieţuieşte psihologic cu greu celor două evenimente traumatizante din viaţa ei: părăsirea de către Eitan, marea ei dragoste din adolescenţă, singurul bărbat pe care l-a iubit, şi atentatul terorist în urma căruia a rămas cu un corp fragil, plin de cicatricile operaţiilor, din care durerile nu s-au retras nici după un deceniu. (Măcar în paranteză fie spus, Zeruya Shalev însăşi a trecut prin experienţa de a se găsi în raza exploziei unui atentat sinucigaş.) Cele două dureri ale lui Iris, cea fizică şi cea sentimentală, se suprapun aproape total în momentul în care, după treizeci de ani de la despărţire, află întîmplător că iubitul ei din adolescenţă a ajuns un doctor renumit, specializat chiar în tratarea durerilor cronice.

Odată motivul celei mai mari dureri în dragoste, Eitan devine şansa ei de vindecare, inclusiv fizică. Fără a mai fi stăpînă pe corpul ei, Iris cedează cu totul obsesiei pentru Eitan, care, la rîndul lui, îi răspunde cu aceeaşi pasiune nu renăscută, dar niciodată pierdută în tot acest timp în care şi el a fost căsătorit şi a devenit tată. Reîntîlnirea în culmea maturităţii a celor doi adolescenţi de altădată îi face pe amîndoi să se comporte imprudent: Eitan o vizitează pe Iris peste zi la ea acasă, iar Iris, sub pretextul unor călătorii adminstrative, face escapade cu Eitan în afara oraşului. În tot acest timp, soţul Miki, care joacă şah cu calculatorul la modul compulsiv, pare incapabil să sesizeze pericolul şi să-şi recîştige soţia pe care, de fapt, n-o cîştigase niciodată.

Dacă Omer, băiatul adolescent, este un personaj mai degrabă absent din această ecuaţie familială, Alma, sora lui mai mare, pe de altă parte, are o evoluţie care complică decizia lui Iris de a-i părăsi pentru Eitan. Plecată de acasă pentru a-şi trăi viața independent, Alma intră sub influenţa nefastă a unui guru impostor care o convinge, sub pretextul unei aşa-zise eliberări şi împliniri spirituale, să întreţină relaţii sexuale cu diverşi. (În Pastorala americană de Philip Roth mai apare o adolescentă plecată de acasă, dar acolo raţiunile nu erau atît spirituale, cît politice, căci secta care o cooptează pe tînăra fată organizează atentate.) Dacă tatăl ei, Miki, este o dată în plus incapabil să înfrunte realitatea, Iris este cea care înceracă să-şi salveze fiica, chiar dacă acest efort poate periclita relaţia ei secretă cu Eitan, precum şi viitorul acesteia. Directoare de şcoală pricepută, dedicată şi ambiţioasă, care a marcat pozitiv viaţa multor tineri, atrăgîndu-i şi menţinîndu-i în şcoală, Iris se găseşte neputincioasă în ipostaza de a-şi salva propria fiică.

Apelez la un alt interviu al autoarei în care aceasta spunea: „Încerc să creez crize care vor zgudui personajele, întrucît o situaţie de criză ne zdruncină şi ne constrînge să vedem adevărul, fără a-l nega sau reprima. Din acea situaţie tulburătoare, cîteodată, dar nu întotdeauna, ieşim învingători”. În acest roman, crizele majore ale familiei sînt două: regăsirea dragostei pierdute şi rătăcirea fiicei. Romanul are trăsăturile stilistice ale unui psalm despre dragoste şi familie şi, o dată în plus în scrisul Zeruyei Shalev, frazele cărţii incorporează citate din Biblie („pentru mine, Biblia este o comoară în ceea ce priveşte puterea literară şi inspiraţia”, mărturisea scriitoarea în acelaşi interviu), care conferă poveştii o dimensiune nu atît religioasă, cît spirituală. 

Sacrificiul şi durerea, dragostea şi moartea sînt, astfel, modelele simbolice pe care ţesătura scrisului Zeruyei Shalev le întinde peste această poveste despre iluzie, împlinire şi eliberare.