De-ale tranziției

● Radu Pavel Gheo, Un drum cu Ceapă, Editura Polirom, 2020.

„Subintitulate «clipuri vesele şi triste», prozele lui Radu Pavel Gheo aspiră la statutul unor Momente şi schiţe ale post-aderării europene. Incipitul povestirii omonime este cît se poate de explicit în acest sens: «E cald. Teribil de cald. Nu se ştie de ce, dar la Biroul de Evidenţă a Populaţiei aparatele de aer nu funcţionează nici în săli, nici în birouri... 35 de grade la umbră, de!». Ca şi la Caragiale, e vorba de mici decupaje absurd-realiste din viaţă, scrisori, dialoguri, situaţii şi anecdote populate de figuri comune, caractere ale lumii (post)tranziţiei: ţărani, orăşeni de cartier, funcţionari, pensionari, politicieni ș.a. Radu Pavel Gheo aude enorm – este un maestru al oralităţii –, dar nu vede şi nu simte cîtuşi de puţin monstruos.”

Așa descriam, la vremea apariției sale, volumul de proză foarte scurtă Numele mierlei (Polirom, 2008) din care Radu Pavel Gheo (n. 1969) a selectat pentru sumarul acestui nou volum, de data aceasta subintitulat „clipuri și povești”, cam o duzină de texte, printre care și hiturile „Pregătiri de nuntă”, „Îngerul la telefon”, „Integrare la Găureşti”, proze între timp antologate sau transformate în scenarii de scurtmetraje. Restul prozelor (volumul adună treizeci și trei în total), au apărut în ultimii ani prin diverse antologii sau reviste, inclusiv „Unchiul nostru Rafael”, o proză fantastică, cea mai amplă și lucrată dintre toate, publicată cîndva în Dilemateca. Cum toate textele „au fost selectate și revizuite în această formă definitivă”, Un drum cu Ceapă se prezintă, așadar, ca un volum de selected stories al lui Radu Pavel Gheo.

Fără intrigă propriu-zisă („clipul” care dă titlul cărții este, practic, inenarabil), textele sînt decupaje de realism minimalist în cheie satirică, felii de viață, scene, situații și dialoguri ce au în centrul lor o confruntare de ordin social, moral, de statut, de rasă, naţionalitate sau generaţie („metodă” ce îl apropie pe Radu Pavel Gheo, altfel cehovian împătimit, de regretatul Sorin Stoica și, uneori, de Dan Lungu sau Florin Lăzărescu). Nişte ţigani se bagă în faţă la Poștă ignorînd coada românilor care se ultragiază, o chinezoaică ce abia o rupe pe româneşte vinde în bazar în timp ce fiica ei pare să-i scape din mînă, o chelneriță servește în cafeneaua unui italian bătrîn și aspru, nişte moldoveni ortodocși merg în pețit la o familie de unguri catolici care vorbesc stricat românește, niște funcționari ai Primăriei corectează sau aduc la zi numele străzilor din oraș, un comisar european inspectează implementarea proiectelor într-un sat românesc recalcitrant, un tată îi explică fiului „de unde vin copiii”, iar acesta „face prostii” la școală, în clasa a cărei învățătoare este chiar tovarășa de jocuri erotice din grădiniță a tatălui, doi tineri iehoviști încearcă să aducă în stradă „mesajul lui Iisus Hristos” devenind ținta boscorodelilor, o maică stareță are ca amant un bărbat însurat din satul al cărui pămînt este revendicat și, în cele din urmă, cîștigat în proces de mănăstirea care amenință cu evacuarea ş.a.m.d.

Situațiile trădează deseori prejudecăţile, fobiile, neseriozitatea şi suficienţa personajelor care, împreună, alcătuiesc așa-zisul român de rînd, acru, încăpățînat și intolerant din post-tranziție, cu trimiteri dese la comunism (un bărbat scrisese note informative despre vecinii de bloc, mai mulți orășeni sînt filmați în timp ce povestesc cum „înainte era mai bine” ș.a). Multe dintre personajele lui Radu Pavel Gheo sînt pensionari bătrîni, singuri și/sau țîfnoși, iar televizorul este un fel de suprapersonaj al cărții care deopotrivă reflectă și instigă, astfel că aceste „clipuri” de moravuri şi caractere, mostre dialogale despre omul comun și despre tarele societății, pare că pun în scenă o tragi-comedie umană românească de dinainte şi de după aderarea europeană.

Dar Radu Pavel Gheo este savuros mai ales în prozele cu copii și adolescenți, deopotrivă de dinainte și de după comunism: cîțiva liceeni căminiști romantici pun la cale scrierea unor manifeste anticomuniste și au norocul ca acestea să nu fie descoperite, doi prieteni merg la o curvă de apartament, un licean scrie din internat o scrisoare edulcorată părinților de la țară, un băiat răsfoiește febril, pentru prima dată în viața lui, o revistă porno („Adevărul despre șampanie” fiind înrudită cu proza „Trucaje” care, din păcate, n-a fost selectată pentru volumul de față), un tată își pregătește fetița pentru prima ei serbare de Crăciun ș.a.

Grupajul ultimelor trei povești din carte este fantastic (în „Unchiul nostru Rafael”, un unchi neștiut apare de nicăieri și dă peste cap viața unui cuplu care-și pierde treptat uzul memoriei și simțul realității) și închide cumva rotund antologia de proză scurtă a lui Radu Pavel Gheo, scriitorul a cărui primă carte de proză a fost un roman fantasy (Fairia – o lume îndepărtată, 2004).

Treizeci și trei de „clipuri și povești” despre lumea românească de la unul dintre cei mai de încredere prozatori ai generației.