⬆
TÎLC SHOW
Pagina 75
Creștinii uitați în Egipt
În Egipt, oficial sînt între 9 şi 10 milioane de creştini, cei mai mulţi de rit copt, dar ei susţin că numărul atinge 15 milioane, iar alte surse, tot creştine, spun că sînt chiar 20-22 de milioane. Guvernul ascunde numărul real de creştini – susţine o activistă şi jurnalistă creştină care a acceptat să vorbească doar sub acoperirea anonimatului.
Secta cicliştilor
Nu mai visăm la nimic. Visele sînt pentru cei care se uită la cer, nu pentru cei care stau cu capul în pămînt să nu dea în gropi. Cît despre ciclism, la noi a devenit un sport extrem, iar practicanţii lui fac figură de sectanţi sinucigaşi. Pentru ei circuitele de Formula 1 sînt reale, rulează permanent pe ele, rătăciţi printre bolizi.
Pensionarii alpini
Era opt dimineaţa şi un soare cu dinţi. Dintr-un Peugeot destul de vechi au coborît un om de peste 70 de ani şi două doamne cam de aceeaşi vîrstă. El purta un fes roşu cu creastă şi ciucure, ele aveau pantaloni negri de lînă. Mici simboluri ale apartenenţei la o generaţie în ale cărei vremuri de glorie se purtau altfel de echipamente de schi.
Zoom urban
Nimic nu rezumă mai bine românitatea domestică decît îngrijitul. Cel puţin aceasta este concluzia unui antropolog britanic care şi-a petrecut cîţiva ani prin apartamentele sucevenilor şi a scris o excelentă teză de doctorat despre ele. Şi aceasta în primul rînd deoarece, după cum remarcă el, cîmpul semantic al „îngrijirii“ acoperă sau însoţeşte practic toate activităţile omului, motivat de griji şi îngrijorări.
Despre Federer
Fără să fie una din problemele arzătoare ale lumii, putînd să sune chiar ca o diversiune inacceptabilă de la cîte ne stau pe cap, trebuie totuşi să recunoaştem, nu excesiv de vinovaţi, că mai sîntem o mînă de oameni preocupaţi de sfîrşitul domniei lui Federer în tenisul mondial.
Tangouri, crăpelnițe și portocale
Un bun prieten mi-a povestit cum a reuşit să ocupe, la un moment dat, prin 1972, locul de frunte în ierarhia grupului său de prieteni. Reuşise ceva cu totul extraordinar. Prinsese o excursie în Franţa, la Paris, şi reuşise să vadă patru filme legendare.
Vrăji adevărate
De curînd, vrăjitoarele din România au devenit subiect al presei internaţionale. BBC, CNN şi AP au difuzat ştiri şi reportaje legate de acest fenomen, cu ocazia faptului că vrăjitoarele din România au anunţat că vor face farmece împotriva autorităţilor care au intenţia să le impună taxe pentru activitatea lor... de vrăjitorie.
Țiganiada parlamentară
„Nu se poate susţine ideea că vrea Consiliul Europei sau că vrea altcineva, de vreme ce ţări ale Consiliului Europei îi denumesc pe ţigani «ţigani», şi nu «romi», şi nu cred că au de gînd să dea o lege prin care să îi numească altfel decît aşa cum îi numesc acum“ – a declarat de curînd senatorul PNL Puiu Haşotti, susţinînd iniţiativa lui Prigoană referitoare la controversata poveste a denumirii oficiale a romilor.
Notă informativă, cod "Abator - Timpuri Noi"
Se fac 60 de ani – atîţia, susţine Malraux că sînt necesari pentru a deveni un om – de cînd am fost trimis la „munca de jos“ ca frezor necalificat la uzinele Timpuri Noi; redactor la Scînteia Tineretului, aveam de plătit pentru un unchi care, dansator la Viena, fusese fişat ca spion de organele noastre; mi s-a spus că plec într-o probă de foc pentru a-mi dovedi devotamentul.
Scule profesionale
Înainte de 1990, în serile în care nu se lua curentul electric, la întîlnirile între prieteni, deseori se asculta muzică. Întîlnirea pentru o audiţie muzicală era foarte diferită de cea pentru o petrecere. În cele mai multe cazuri, o audiţie era un moment solemn, în care regula principală era să taci şi să asculţi. Mai toate grupurile de prieteni aveau vorbăreţul lor.
Campionii lumii noastre
Noi arătăm a popor fără proiect. Trăim calduţ, duşi de curenţii circulari ai scandalurilor. N-avem imperative. Ne-am creat un microclimat care exclude confruntarea externă. Ne sîntem suficienţi. Sîntem, deci, campionii lumii noastre.
Viaţa în cîteva agape
La prima întîlnire pe care am avut-o cu foştii colegi, după 10 ani de la terminarea facultăţii, am avut parte de senzaţii ciudate. Cei ce fuseseră tineri, subţirei, idealişti şi rebeli aveau deja fire albe, burţi, „pernuţe“, chelii şi aere de îmburghezire. Pe unii nici nu i-am mai recunoscut. Mi s-a părut un semn bun că totuşi mă recunoşteau ei pe mine
Reversul machismului
În moduri şi grade diferite, modernitatea capitalistă este şi o cultură erectilă. De la putere la sănătate, reuşită şi succes, totul este întrupat în această fantasmă; pentru masculii economiei de piaţă, competiţia şi competenţa încep, se exersează şi se legitimează în pat şi substitutele sale. La aceasta se adaugă religia recentă a corpului.
Muzica de sub vălul islamic al Iranului
„Poţi să-mi spui Q“, îmi zice tînărul de 22-23 ani, îmbrăcat cu un tricou colorat, blugi la modă şi o eşarfă aruncată neglijent după gît. Mă aflu în Gandi Shopping Center, loc de întîlnire al hipsterilor din Teheran. Dacă faci abstracţie de vălurile cu care fetele se prefac că-şi acoperă capul, lăsate fashionably pînă la limită, şi de faptul că berea are 0% alcool, nu ai zice că te afli în Republica Islamică Iran.
Casablanca în trecerea timpului
Stimate lucrătoare şi stimaţi lucrători din serviciile multilateral-dezvoltate; ţin să vă comunic că, în prima duminică a anului 2011, am văzut pentru a nu ştiu cîta oară Casablanca la postul TV Acasă; nu am rezistat ispitei de a revedea această non-capodoperă mai tare decît multe capodopere, acest hymne à l’amour la care ne uităm din tinereţe ca Bogart la Ingrid Bergman.
Sportul „made in China”
La Olimpiada de la Beijing, din 2008, am asistat o zi întreagă la o competiţie de tir, chiar la una dintre probele unde mare favorit era un sportiv chinez. El trăsese impecabil în prima serie şi conducea detaşat. Se îndrepta spre medalia de aur, încă una în Patrimoniul Gloriei Transpirate.
Dezordinea simbolică (X) - indivizi alfa, ritualuri și dezvirginări
Dezvirginarea unui disc, a unei casete, a unui pachet de ţigări sau a unei sticle cu o băutură rîvnită, ruperea cu nesfîrşită precauţie a foiţei care proteja „comoara“ însemna un eveniment important. Iar de dezvirginat, nu se dezvirgina orice. O sticlă de vin „de şaişpe ţîţe“, un pachet de Carpaţi, un disc al Romicăi Puceanum sau o sticlă de ţuică „Ochii lui Dobrin“ nu se dezvirginau.
Everestul scade
„Acoperişul lumii“ – cum a mai fost numit, sau Chomolungma (mama universului sau mama sfîntă, după denumirea locală) – a stîrnit imaginaţia şi ambiţia oamenilor de a-l cuceri, încă de cînd a fost declarat oficial drept cel mai înalt vîrf din lume, în 1856. Pînă atunci se considera că cel mai înalt vîrf ar fi Kangchenjunga.
Cultură și agricultură
De la Kogălniceanu la Constantinescu, mai toate guvernările noastre, indiferent de culoare, au împărtăşit cam aceeaşi cultură politică referitoare la „chestiunea agrară“: „Politica agrară a partidelor politice trebue să fie înlocuită printr-o politică agricolă“ – afirma în anii ’30 ministrul Agriculturii Constantin Garoflid.
Titlul ca lume şi blestem
Dacă la Rimbaud lumea începe cu cîteva rîsete de copii, la noi, la Dilema, totul a început cu hazul titlului. Am prins o perioadă grea pentru botez: mureau sau erau pe moarte titluri fabuloase, cum de la Moftul român, supremul, nu mai trecuseră prin mintea românului: Mangafaua, Microbistul, Fraierul român, The Foamea, Robinson.
Dezordinea simbolică (IX) - dubla mimare
Instituţia culturii alternative din perioada comunistă a avut o sumedenie de chipuri. De la şcolile neoficiale ale unor maeştri care adunau în preajma lor, cu riscuri, cîţiva adepţi ai culturii sistematice, pînă la credincioşii cultelor interzise care păstrau canoanele credinţei prin educaţie discretă, în familie.
Anchiloza
România e în handbal ceea ce e Egiptul în general – o naţiune ale cărei piramide par construite de alţii. Aşa privind lucrurile, sîntem o bizarerie: ne-am pus lumea la picioare după care am plecat să ne culcăm vreo cîteva mii de ani, ca vrăjitorul Merlin.
Vagonul de cărbuni
Era iarnă şi unitatea militară avea nevoie de încălzire şi apă caldă, chiar dacă de această din urmă invenţie, noi, soldaţii, aveam parte cel mult o dată pe săptămînă, timp de cîteva minute. Ne învăţaserăm să facem duş cu apă rece, oricît de frig ar fi fost, iar din sala de baie se auzeau zilnic urletele celor care făceau asta.
Gîlceava lemnului cu piatra
Şi totuşi... Ne declarăm fraţi cu codrul pentru a-i avertiza pe toţi că nicăieri nu se fură ca-n codru; şi ne naştem în casă de lemn şi murim în biserică de lemn, dar cînd e, la o adică, să ne construim propria viaţă, ne urăm cu ochii umezi de speranţă „casă de piatră!“.
Dezordinea simbolică (VIII) - Călăuza
În ierarhiile grupurilor de prieteni care evadau simbolic, locul de frunte era ocupat, de obicei, de cel care reuşea să atingă două niveluri de performanţă în acelaşi timp. Să deţină şi să fi citit cît mai multe cărţi, dar să fie şi posesorul celei mai bogate colecţii de viniluri, casete audio şi benzi de magnetofon.
Răspuns la scrisoarea deschisă a lui Andrei Pleșu
Dragă Andrei, de ce este aşa de rău să ne certăm în public? Şi înţeleptul se gîlcevea cu lumea. La urma urmelor, ar merita şi cititorii tăi şi ai mei să aibă parte de o discuţie urbană. Aşa deduc nu atît din scrisoarea ta cît din multele comentarii în marginea răspunsului meu din Observator cultural şi, mai recent, la articolul meu din 22.
În mijlocul traficului
O Dacia Nova roşie a frînat brusc şi zgomotos înaintea unei treceri de pietoni, pentru a-l lăsa să treacă pe un individ cu cizme ciocate şi căciulă de blană. Era dreptul lui să treacă pe acolo, dar nici şoferiţa nu putea fi acuzată că nu a frînat. Pietonul s-a speriat şi a reacţionat în mod clasic: „Mîţa dracului, cu cine ţi-a pus colacul în mînă“.
Fenomenul guriță - garofiță
„România a devenit o ţară de mămici şi bebeluşi!“ – s-a revoltat nu de mult preşedintele nostru. N-a prea găsit nici obiectul, nici momentul potrivit pentru această ieşire publică, dar în privinţa diminutivelor are dreptate, ce să zic. Doar că asta o ştiam şi noi, muritorii de rînd...
Dezordinea simbolică (VII) - discul de vinil
Pentru unii, nu puţini, discul era mult mai important decît toate celelalte obiecte care se găseau în „bocceluţa“, în „trusa de urgenţă“ a transfugului simbolic. Colecţia de viniluri era o poartă de evadare imaginară spre libertate, o modalitate de a participa la spectacolul unei lumi interzise, dar şi un semn al recunoaşterii în public.
Kakistocrația românească
De cîţiva ani, asist la un fenomen extrem de ciudat: dispariţia din societatea noastră a oamenilor de calitate (nu puţini), pe care îi cunosc sau despre care cel puţin am auzit. Nota bene: nu mă refer nici la moartea, şi nici la plecarea lor definitivă din ţară.
Blink...
În zilele mahmure şi cenuşii de după sărbători, lumea se gîndeşte să-şi reintre în ritm, avînd încă în cap aburii petrecerilor. Unora le-au ieşit mai bine, altora mai rău, iar pentru unii există suficiente motive de reflecţie asupra a ceea ce înseamnă beţia în viaţa omului.
După sărbători
După sărbători, în noul an, codru’ aşteaptă să-nverzească şi românu’ să-nflorească. Ne e greu, dar la anul va fi mai bine – spun, pe scurt, toate felicitările cu care ne încurajăm reciproc în această perioadă, adăugînd, eventual, un Doamne’ajută, în final. Ciclurile vegetale ale ţării sînt cuprinse deja de presimţirea sevei ce va să vie...
Dezordinea simbolică (VI)
Evadarea simbolică deschidea în minţile multora dintre noi o plajă imaginară, însorită şi vastă. Devenise un reflex asumat să trăieşti cu trupul în comunism, iar cu aspiraţiile, cu idealurile, cu sufletul – în povestea despre Vest. În imaginea pe care o aveam despre Vest – din cărţi, din filme, din muzici, din mărfuri rostuite „pe şestache“, din ambalajele care rămîneau de la aceste mărfuri, pe care le refoloseam, ca nişte naufragiaţi.
Berlin 20
Am stat să urmăresc pe TV5 Monde, pînă am căzut de oboseală, un megadocumentar despre căderea Zidului berlinez. O imensă desfăşurare de forţe civile şi militare pentru mai nimic a avut loc în acel „memorabil“ 9 noiembrie! Nu c-aş fi dezamăgit că n-a murit nimeni la Berlin, deh, comunistă ţara – RDG, dar ceva mai civilizată decît celelalte din blocul socialist, zic unii.
Iluzii
Cîţi dintre noi n-or fi vrut, măcar uneori, să facă lucruri nemaipomenite. Cîţi nu s-or fi visat mari eroi, mari artişti, mari gînditori sau mari conducători, avînd modele din cărţi, din filme sau de la televizor (poate şi de pe YouTube). Cu cît mai multe canale prin care să poţi descoperi lumea în mod indirect, cu atît mai multe iluzii posibile.
Produse tradiționale ca la tata acasă
Şi iar a venit Crăciunul, şi iar am mîncat ca românul de sărbători... Mai întîi şi mai întîi porcăriile, printre care s-au amestecat însă şi ceva cîrnaţi de oaie, ceva pastramă de raţă şi Dumnezeu ştie ce alte orătănii. Pe de altă parte, brînzeturi, de vreo zece feluri, bune de să trezească interesul chiar şi unui francez.
Dezordinea simbolică (V)
De la Eric Voegelin, de la sfîrşitul anilor ’30, pînă azi, unii freamătă de entuziasm la orice apariţie a unui studiu care mai pune o cărămidă la edificiul teoretic al examinării resorturilor religioase din ideologiile totalitariste. Alţii fac urticarie, instantaneu, la auzul unor asemenea „bazaconii“ şi deplîng maniile speculative care „degradează“, „poluează“, prin gîndire contemporană, orice formă de înţelegere a sacrului şi a religiosului.
Sfîrșitul lumii (jurnalistice?)
O compatrioată de-a noastră, emigrată încă din anii ’80 în Noua Zeelandă şi revenită, în vară, pe meleaguri mioritice, pentru a-şi revedea familia, a dorit, într-o seară, să urmărească un buletin de ştiri băştinaş. Cum rudele erau setate pe programele informative ale PRO TV-ului şi Antenei , i-au oferit îndrăzneţei călătoare din Oceania o mostră de jurnalism vizual românesc.
Cum se trage
Într-una din zilele Revoluţiei, pe 25 decembrie cred, mă aflam cam fără treabă la întreprinderea (cum se zicea pe atunci unei companii) la care eram angajat, undeva prin piaţa Chibrit. Eram cu toţii agitaţi şi comentam de zor evenimentele încă în plină desfăşurare.
Anul I după Brucan
Nu vă supăraţi, aici e scara 3? – o întreb eu pe femeia care spăla geamurile de la intrarea în bloc.
Nu, asta-i 2, în stînga e 3 – îmi răspunde ea fără a se opri din lucru. Mă duc aşadar la scara următoare, urc la etajul I şi sun la uşa din dreapta, aşa cum aveam instrucţiunile. Nimic. Mai sun o dată, aştept, bat apoi discret în uşă, tot nimic.
Dezordinea simbolică (IV)
Ei bine, în timp ce ordinea simbolică a societăţii socialiste multilateral dezvoltate creştea şi se dezvolta ca o cultură de bacterii într-un mediu primitor, ca pe orice răzor cultivat cu seminţe selecţionate, pe lîngă tulpinile principale, apar, vrînd-nevrînd, şi alte vrejuri, buruieni, unele dintre ele chiar mai arătoase decît soiul aşteptat.
Mafia Sicilia
La sfîrşitul sesiunii de reexaminări, verificîndu-mi, la un moment dat, poşta electronică, am făcut un gest necugetat. Am rămas cu ochii pironiţi pe un mesaj trimis de cineva cu numele Mafia Sicilia. Nu „Mafia Siciliană“, ci chiar aşa – „Mafia Sicilia“. Era fără titlu (no subject), sărind cumva în ochi din mulţimea de spam-uri ce mă invitau, ca de obicei, să cumpăr diverse obiecte şi/sau fiinţe.
Iarna Capitalei
Cum adică Oţelul Galaţi pe primul loc la încheierea primei părţi a campionatului intern? Unde-i Miliţia, unde-i Armata? Ca să răspund în spiritul săptămînii în care se rememorează Revoluţia, Armata e cu noi! Armata a pactizat cu fiecare echipă din Liga 1, care a adunat de la Steaua puncte. Vorba vechilor, adică optimiştilor, microbişti: Steaua a ajuns echipa păcii, nu bate pe nimeni.
Specialiști în jurnalism
Televiziunile au nevoie de specialişti, de comentatori şi analişti avizaţi şi independenţi la care să apeleze cînd e cazul. Aceasta este logica normală, iar observaţiile dlui Vintilă Mihăilescu din numărul precedent, referitoare la relaţia dintre specialiştii şi jurnaliştii din România, sînt cît se poate de corecte.
Suspectat de a fi român
Da, ştiu, am mai spus-o de cîteva ori chiar aici, în Dilema, şi m-am enervat cu fiecare ocazie, dar de data aceasta a pus stăpînire pe mine un sentiment profund diferit: am tot mai mult impresia că s-a schimbat ceva în Constituţia României şi, peste noapte, ni s-a pus în dosare, nouă, tuturor (sau, mă rog, nouă „celor mulţi“), ştampila SUSPECT.
Dezordinea simbolică
Odată cu trecerea de la gimnaziu la liceu, avea loc şi schimbarea cravatei roşii cu tricolor, în carnetul de membru al Uniunii Tineretului Comunist. Vastul spaţiu simbolic al perioadei pioniereşti începea să se esenţializeze în repere simbolice mai puţine, dar mai încărcate cu semnificaţie „grea“.
Ce mai înseamnă astăzi să fii român?
Întreaga Românie a „sărbătorit“, încă o dată, Ziua Naţională a României. Ura! Presa a „acoperit“ fireşte şi acest eveniment. A scris despre cum nu mai sîntem noi românii uniţi de nici o idee comună – să ne fie ruşine! A scris despre cum „unirea a străbătut ca un fir roşu istoria românilor“, începînd din „comuna primitivă“, trecînd prin „societatea sclavagistă“, supravieţuind „fărîmiţării feudale“, ajungînd la „pohta“ ce-ar fi „pohtit Mihai Viteazul“, sfîrşind triumfător în decembrie 1918.
Morţile Stelei
Steaua poate să moară în multe feluri după ce (sau în timp ce) vede oraşul de adopţie al lui ăla micu’. Să moară de frică. Să moară de prea mult curaj. Să moară pe teren (mamă, ce bine sună asta în gura fotbaliştilor!). Să moară şi să învie. Să moară de foame de goluri. Să moară cu zile (sau cu minute, în prelungiri).
Scene cu oameni bolnavi
Pe scară stau înşiraţi vreo zece pacienţi cu priviri opace, aşteptînd cuminţi să vină doamna doctor. Unii au lîngă ei sacoşe şi bagaje, pregătiţi, probabil, pentru internare. Oameni simpli, îmbrăcaţi mai ca la ţară. Lîngă uşă e un alt grup de indivizi, mai agitaţi – bucureştenii: o fată care, cu mişcări bruşte din cap, îşi tot aruncă pletele blonde peste umeri; două cucoane de vreo 70 de ani care par a se cunoaşte mai de mult şi care s-au întîlnit întîmplător.