Titlul ca lume şi blestem

Publicat în Dilema Veche nr. 362 din 20 - 26 ianuarie 2011
Revizuirea în fotbal jpeg

Dacă la Rimbaud lumea începe cu cîteva rîsete de copii, la noi, la Dilema, totul a început cu hazul titlului. Am prins o perioadă grea pentru botez: mureau sau erau pe moarte titluri fabuloase, cum de la Moftul român, supremul, nu mai trecuseră prin mintea românului: Mangafaua, Microbistul, Fraierul român, The Foamea, Robinson, culminînd cu acele Veşti proaste pe care şi azi îl consider o capodoperă, frizînd dialogul paradisiac:
 
– Daţi-mi Veşti proaste!
– S-a terminat!

Ele au murit din cauză că erau prea bune. Există titluri atît de bune că strivesc ziarul. Veşti proaste e un titlu anormal de bun care-şi ucide redactorii, dacă aceştia sînt inteligenţi şi nu vor să facă băşcălie de ei înşişi. De aceea, ca în junglă, au rămas în viaţă – şi e o veste bună – titlurile normale: Adevărul, Dimineaţa, România liberă; nu trebuia să ajungem la ele, dar nici la prea originalele – vechea lege a sumbrului jdanovism: a nu fi original cu orice chip! Trebuia făcută o medie, groaznică operaţie. Un titlu serios şi vesel. Grav, dar nu prea, voios, însă nu exuberant, neavînd de ce. Solid, dar şi uşure. Nietzscheean vorbind, mai mult Bizet decît Wagner. Antonpannesc – şi cu carne, şi cu brînză. În dimineaţa aceea de dinaintea Crăciunului ’92, eram categoric binedispuşi, nu vroiam să cedăm solemnităţii de botez, ne sticleau ochii. Poate că am avut, astfel, noroc.
 
Cuvîntul a venit la prima cădere pe gînduri lîngă Andrei Pleşu. Aflat într-una din acele veşnic discutabile zile bune, cînd habar nu ai cîte celule mor şi se nasc în tine, domnia sa a pornit să parodieze cam ce probleme înalte le-ar sta pe limbă, într-o asemenea clipă sacră, superrafinaţilor: limbajul ca stare, ironos-ul ca sferă, livrescul ca dilemă... Stop-cadru. I-am propus: Dilema! Dilema? Am intrat imediat într-o surescitare farfuridistă, într-o fosforescenţă brînzovenească, semne sigure ale purităţii de simţire, ale elanului în inspiraţie şi conspiraţie: nu e prea tare? nu e prea moale? nu e prea abstract? nu e prea?... Natural excesivi, la noi spaima de „prea“ se vrea mortală. Nu e.

Rîdeam sănătos, repetînd cînd aşa, cînd pe dincolo, cînd ironic, cînd „înalt“, căutînd să-l potrivim în atmosferă, cuvîntul care, ce-i drept, ne cam exprima adevărul: Dilema! Rezista. Cineva îl susţinea. Ştiam cine. Nu trebuia numit. O autoritate în materia acestei ţări şi a vorbelor ei. Bineînţeles că a venit momentul stringent al refuzului: nu-i bun! Şi atunci cum? Un ange passa. Era Îngerul acela – combinat cu Talleyrand – care veghează la a nu prăpădi gîndul bun al primului impuls; e o probă clasică – în orice, în poezie, în tehnică, în amor: odată găsită ideea cea bună, cuvîntul exact, toate celelalte, care se reped împotrivă-i, nu mai au haz, nu mai au forţă, nu se mai potrivesc, toate dînd sentimentul acela la fel de pregnant ca tristeţea şi humorul, poate chiar sinteza lor: nefericirea. Orice titlu – rostit după Dilema – părea în ziua aceea nefericit; sîntem competenţi măcar în a auzi acest dezacord. A rămas „aşa cum am vorbit“... Nu mai păream deloc glumeţi.
 
La început fiind cuvîntul, am trăit o săptămînă clasicul spectacol de sunet şi lumină al facerii. Un titlu ca lumea se face, se coace. De la „stupid!“ la „excelent!“, de la ridicarea din umeri şi sprîncene la baterea de gene şi pe omoplat – La Bruyère a fost cu noi: cei mai grijulii, vrînd să fie şi riguroşi – specie nostimă! –, ne sugerau ca acolo unde se plasa pe vremuri „Proletari din toate ţările, uniţi-vă!“ să punem clar: „Din această dilemă nu puteţi ieşi!“. Ca să se ştie de unde venim... Alţii – Gaiţă avant la lettre! – ne sfătuiau să dăm explicaţia cuvîntului, tot lîngă frontispiciu, în fiecare număr. Că lumea nu mai ştie ce e o dilemă, lumea e proastă, lumea e incultă. Argumentul că Dilema nu va fi pentru proşti şi inculţi, nicicum pentru toată lumea, că Dilema nu va rezolva problema (cum ne urase generos Dan Laurenţiu!) stîrnea cumplitul din om: „Păi, atunci cine o să vă cumpere? Ce tiraj o să aveţi?“. Cei mai descuiaţi nu puteau evita duplicitatea: toţi cereau accesibilitatea „pentru a nu cădea“ într-un elitism pe care, în sufletul lor, îl recunoşteau ca salvator; accesibilitatea însemna şi unanimitate, să fii citit de toţi, să fii plăcut de toţi, „toţi fiind însă proşti şi inculţi“; mai trăieşte unde nu te aştepţi vechea idee a secretarului de partid de la un ziar al anilor ’60, care trasa ca o sarcină „capetelor limpezi“: „Puneţi-vă pe poziţia celui mai tîmpit cititor!“. Scăpaţi măcar de această obsesie, ceea ce cred că a devenit pozitiv în titlul Dilemei este prelungirea lui într-un blestem, şi el serios, dar sunîndu-ne nouă, redactorilor, vesel: sîntem în sensul cel mai expresiv – al cui? Al Guvernului sau al Opoziţiei? E veşnicia dilemelor româneşti; am ajuns să ne identificăm titlul cu substanţa, cu eternul. E bine. Purificatorii etnici ne zic cînd hoţi, cînd, mai subţire, „podoabe“. Purificatorii etici, şi mai rău. Oameni ai Preşedinţiei se uită la noi, dilematicii, ca la antiprezidenţiali, antiprezidenţialii zic că sîntem ai Guvernului, ziarele Guvernului cer să vină peste editorul nostru controlul financiar, iar ziarele Opoziţiei îl demască pe Mircea Iorgulescu ca duplicitar, fiindcă vorbeşte la Europa Liberă şi scrie la Dilema, organul Puterii. Cel mai „dulce“ a fost un drag disident, admirabil ziarist şi poet, care i-a mărturisit unui coleg: „Ştiu ai cui sînteţi, nu vă scriu, nu vă înjur, mie revista voastră îmi place“. E un blestem tonic ca o certitudine, liniştitor ca o mîngîiere; el coboară din ardenţa dilemei de după ’89, cea din care într-adevăr nu se poate încă ieşi: a fi anticomunist sau antifascist nu asigură instinctul democratic, cu atît mai puţin o logică democratică. Ca redactor la Dilema e o plăcere să lucrezi sub semnul acestei „confuzii“, căutînd între criptocomunism şi criptofascism acea criptoviaţă căreia mai nimeni n-are buna dispoziţie să-i găsească un titlu.

Doar Johann Strauss a făcut din Ziare de dimineaţă titlul unui vals. Mă uit în jur: de unde Johann Strauss? Mai mult de un ton nu am găsit. Dar s-ar putea să fie însăşi muzica. 

Dilema, nr. 120, 28 aprilie 1995

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Imagini din mega-închisoarea din El Salvador, cu mii de deținuți dezbrăcați încătușați. „Au văzut exteriorul pentru ultima oară”
Imagini teribile cu deținuți aduși în gigantica închisoare din El Salvador (America Centrală) deschisă în 2023, publicate de autoritățile din această țară, au făcut, joi, înconjurul lumii.
image
O țară europeană a descoperit un zăcământ mai important decât petrolul și gazul și amenință monopolul deținut, până acum de China
O descoperire uriașă pentru Europa a fost făcută, recent. Compania minieră Rare Earths Norway a anunțat descoperirea celui mai mare zăcământ dovedit de pământuri rare din Europa continentală, situat la Fen Carbonatite Complex din sud-estul țării.
image
Cum a reacționat patronul unui bar după ce şase turişti au băut 27 de beri la micul dejun şi au plecat fără să plătească
Şase studenţi aflaţi în Italia cu Erasmus s-au oprit la un bar din Bari şi au consumat un mic dejun bogat cu cafea, cornuri și nu mai puțin de 27 de beri. La final, nu s-au mai obosit să plătească nota de plată. „A fost doar o scăpare de câteva secunde și nu i-am mai văzut”, a spus patronul păgubit.

HIstoria.ro

image
A fost sau nu Alexandru Ioan Cuza membru al Masoneriei?
La un deceniu după abdicarea lui Cuza, în 1876, la București a fost înființată Loja Alexandru Ioan I, apoi, în 1882, la Dorohoi a fost înființată Loja Cuza Vodă.
image
Marcel Pauker, lider al comuniştilor români, anchetat şi împuşcat în URSS
La începutul lui octombrie 1937, Marcel Pauker, lider al comuniştilor români, e chemat la Moscova pentru a răspunde unei anchete a Kominternului.
image
Hanurile de altădată, precursoarele caselor de schimb
Zarafii s-au orientat spre construcțiile ce ofereau cele mai sigure condiții, dar și accesibilitate, adică hanurile, precursoarele hotelurilor, în curțile cărora își puteau desfășura activitatea.