Secta cicliştilor

Vine primăvara şi iar o să începem să visăm la circuite de Formula 1 în România. Dar cu ciclismul cum mai stăm?

Aiurea, nu mai visăm la nimic. Visele sînt pentru cei care se uită la cer, nu pentru cei care stau cu capul în pămînt să nu dea în gropi. Cît despre ciclism, la noi a devenit un sport extrem, iar practicanţii lui fac figură de sectanţi sinucigaşi. Pentru ei circuitele de Formula 1 sînt reale, rulează permanent pe ele, rătăciţi printre bolizi. Un vis abudhabian transformat în coşmar. Pedalează hipnotic într-un ocean de ţevi de eşapament nepăsătoare, se strecoară halucinant, de parcă ar trăi într-un univers paralel.

Şi sînt mulţi, dar nu-i vede nimeni. Muşcaţi rău de microb, se luptă pentru o ţară a lor, una dintre multele care se înghesuie între aceste graniţe. Ba mai mult, cîţiva lunateci pe care i-a luat flama imaginilor din Alpi şi Pirinei pun la cale un Tur al Sibiului, competiţie a Uniunii Cicliste Internaţionale, a doua după Turul României. Au gînduri mari, încă mai cred că se poate face ceva pe teritoriul ăsta pe care-l călcăm în picioare. Ei nu visează, ei fac. După umila mea părere, nu cred că ar trebui să scape nepedepsiţi. Adică doar o biată cursă ciclistă pe pămînt, cînd noi plănuim circuite de Formula 1 suspendate?!