TÎLC SHOW

Aș îndrăzni să spun că grecii au un fel de manie a bisericilor. Sînt cu siguranță mai multe decît preoții. Peisajul e splendid.

Printre caracteristicile mai puțin evidente ale arheologiei de teren este și aceea că îți oferă multe ocazii de a admira, iar asta e o chestie fără care progresul într-o meserie e incomparabil mai greu.

Unii dintre cei care apără demnitatea și drepturile persoanelor cu altă opțiune sexuală decît cea a majorității cred despre un ortodox, bunăoară, că e un înapoiat iremediabil. La fel de bine cum unii dintre cei care apără societatea tradițională cred că o persoană gay e apogeul ideii de stricăciune.

Fotbalul e un mare pişicher. Îţi dă avînt pentru ca apoi să facă totul ca să te prăbuşească. Şi dacă n-ai aripi, e rău. Îţi rămîne doar să visezi că zbori.

M-a abordat deunăzi vecinul meu de la etajul patru, Victor Momberon, un simpatic medic reumatolog cam de vîrsta mea.

Jocul de cuvinte a deghizat, în acest caz, un termen al deghizării. Foarte probabil, transformarea glumeaţă a cuvintelor româneşti în cuvinte franceze se va produce tot mai rar, pentru că e tot mai redusă cunoaşterea limbii franceze.

Nu știu de ce a murit cîrmaciul lui Manelaus în acel loc, dar știu că eu mor de frică văzînd că rotirea timonei nu mai are nici un efect. Iar de la panica timonierului pînă la cea a echipajului nu-i decît un pas.

„Portret funerar al unei aristocrate palmyrene, sec. III d.Hr., observați podoabele, ochii enormi, tristețea inefabilă“; pe dreapta, buda.

CSM, chiar ea, a cîştigat Liga Campionilor sezonul trecut, deşi în grupa principală a terminat ultima dintre calificate. Cum ar veni, Munţii Carpaţi sînt un fel de montagne russe (să-mi muşc limba!).

Lăsați-mi două cafele! Și lapte… Hai că merge și un ceai! Numai să fie de fructe! Mă întreb sincer de ce nu aveți prevăzute în protocol și niște dulciuri? E cam rudimentar serviciul în varianta lui actuală, să știți! N-ar strica și niște șervețele aromate!

Ambiguitatea între o evaluare pozitivă a intensităţii şi una negativă poate produce confuzii grave – sau doar comice; evident, în ciuda caracterului peiorativ al termenului babă, o babă extraordinară e cu totul altceva decît o babă îngrozitoare...

O persoană apropiată, căreia îi arăt articolul înainte de a-l trimite la tipar, îmi zice concesiv: „Da, destul de bun. Dar de ce te-ai luat numai de ALDE?“

Acolo, în apropierea intrării în golful Korissiei, pe fundul mării zace uriașul Britannic, frate geamăn cu Titanicul, din aceeași faimoasă generație de transatlantice a companiei White Star ­Line din Liverpool.

Nu li se cere cercetătorilor să fie rentabili sau să meșterească ceva colorat de pe azi pe mîine.

Practic, democrația nici nu mai are definiție, așa cum nici unul dintre noi nu vrem să avem, ci să fim unici, inimitabili, prezențe irepetabile. Democrația nu mai are chip, ci nenumărate variante.

Se creează o lume cu obiecte şi figuri familiare. Ne uităm la Formula 1 şi la războiul din Irak fără a le fi practicat pe una sau pe alta. Aşa, luate la pachet, aş zice că din fericire.

La cîteva străzi mai încolo este un dentist care îi scoate unuia măseaua în mijlocul străzii. Are o trusă cu dinţi adevăraţi aşezată în faţa covorului murdar rău pe care îşi rezolvă pacienţii. O vacă trece agale prin mijlocul străzii, blocînd întreaga circulaţie. Ajung fără să vreau la bazarul de mătăsuri.

L-au pensionat pe caz de boală și, de atunci, umblă pe stradă, meditînd la revoluționarea limbii Marelui Will. În concluzie, bătrîne, ca și profesor, te atenționez că ai decît o șansă – să fii prudent cu brava lume nouă!“

Limbajul colocvial inovează în permanenţă, adaptîndu-se la realităţi noi şi diferenţiindu-se de registrul standard. Crănţănelele pentru animăluţe, absente din dicţionare, aparţin acestei zone pitoreşti şi instabile a limbii române de azi.

Imaginați-vă acum un asteroid orbitînd fără griji pe traiectoria sa. Cîndva, poate mult prea devreme, poate foarte tîrziu, ea urmează să intersecteze orbita Terrei într-un moment nefast. Un fizician înțelept ne va consola spunîndu ne că atît spațiul, cît și timpul ating, la scară cosmică, asemenea proporții, încît, comparate cu scara vieților, istoriilor, civilizațiilor noastre planetare, probabilitatea să ne ciocnim mîine cu un asteroid e infimă.

Se știe că marinarii sînt superstițioși. Noi, nefiind chiar marinari, nu sîntem încă atinși de problema asta. Așa se face că nici nu ne dăm seama măcar că sîntem într-o zi de marți, 13 septembrie.

La picioarele calului sînt montate rotițe, pe osii ale căror capete sînt cam excentric plasate, ca să nu fie mascate de copite și să se întîmple cumva să nu le observăm. Șapte ferestre pătrate se deschid în corpul calului și în ele se ițesc fețe de războinici din profil, cu un aer hîtru, din cauza așa-numitului zîmbet arhaic.

Cîtă vreme putem vedea limpede că societăți pe care le admiram și le numeam „lumea civilizată“ seamănă perfect, uneori, cu ce găsim în preajma noastră, parcă simțim cum reînvie elanul de a spune că politica e o porcărie fără seamăn, și că mizeria asta are o singură soluție.

Patronul Stelei se prezintă la transferuri precum turistul clasic la cumpărături. Nu are vreme să caute pe ultimele rafturi, acolo unde de obicei se ascund cele mai bune afaceri. De aceea liderul actual n-are jucători fix acolo unde îi lipseau de mult şi, dacă tocmai şi-a cumpărat un atacant central demn de acest nume, îl va putea folosi abia din primăvară.

E şi el un pic transpirat. Are ochii dilataţi. Barba neagră. Sunetul tastelor lovite mai tare se suprapune peste muzică. Muzica se schimbă în intensitate şi se aud voci în arabă. O imagine blurată.

Coordonatorul s-a năpustit nebunește asupra lui, strigîndu-i „maimuțoiule“ și primind, la schimb, apelativul „gibonule“. Am fugit îngrozit. Mi-am cumpărat, în grabă, niște banane de la un chioșc (îmi scăzuse glicemia teribil) și am urcat în mașină, demarînd în trombă către casă.

Azi, abrevierea etc., pronunţată adesea „pe litere“, e-tî-cî, e transcrisă ca atare, într-un stil colocvial-glumeţ pentru care găsim exemple în proza contemporană.

Între şansele pe care le-am ratat în viaţa mea a fost şi aceea de a deveni, la începutul anilor ’90, consultant lingvistic la redactarea primei Constituţii postdecembriste a României.

Pe valuri de aproape doi metri și cu vînt foarte bun din travers, ne apropiem cu yachtul nostru de 41 de picioare de insula Kythnos.

Alteori ne vorbesc fetele însele, sau cel puțin așa dorește autorul inscripției să ne lase să credem: „Du-te cu bine, Victor, tu cel care te descurci așa bine“.

Cert e că „Efectul Puiu“ funcționează perfect, din moment ce produce asemenea reacții. Unii îi spun „ieșire din zona de confort“, dar folosesc cuvintele astea de o sută de ori pe zi, referindu-se la orice, de la tranzitul intestinal la terapia de cuplu.

La Tîrgu Jiu se termină curînd o superarenă, la fix pentru ca spectatorii să poată ţine un moment de reculegere pentru echipa locală, Pandurii, aflată cu un pas în groapa financiară. România dezvoltă o ironie aparte: pe măsură ce fotbalul ei sucombă, execută tot mai multe arene, ca tot atîtea morminte faraonice.

Puştiul de lîngă mine are toate semnele de supradoză. Nu pare să aibă mai mult de 8 ani, dar o să aflu că tocmai împlinise 12. Miroase rău, probabil că a făcut pe el. În mod sigur nu s-a mai spălat de zile întregi. E clar că e în pericol, aşa că îl car pînă la maşină. Mă gîndesc cu groază la ceea ce o să mi se spună la spital.

Rețeta standard, prescrisă de doctori tuturor bolnavilor, indiferent de patologia pe care o acuzau, era mai degrabă banală, derulîndu-se, glorios, în cinci pași.

Grija pentru corectitudinea limbii e, desigur, lăudabilă, dar împinge uneori către excese normative şi către judecăţi aspre, care nu ţin cont de variaţia în timp şi în spaţiu a limbii. În programele şcolare ar trebui să intre nu doar cunoştinţe despre norma lingvistică actuală, ci şi deschideri de orizont, perspective mai largi asupra legăturii dintre limbă şi gîndire, dintre limbă şi cultură, asupra variaţiei lingvistice, a relativităţii normelor şi a modificării lor în timp.

Cert e că, din punctul meu de vedere, homo academicus reprezintă un prototip uman, ce nu are de a face cu locul în care cineva poate fi aruncat pe tabla de șah a nomenclatorului pozițiilor sociale și profesionale. E un prototip deeopotrivă al lumii reale și al celei la care visezi, o specie umană a cărei încarnare o poți întîlni, cînd și cînd, în ocazii fericite.

Ce să fie acolo, în mijlocul mării? O epavă, un țanc de piatră? O balenă? Pînă cu o secundă în urmă erau 55 de metri. Pentru o clipă strîngem din umeri, așteptîndu-ne la cine știe ce izbitură.

Dacă te sună un coleg și zice: „Am găsit oasele Sfîntului Petru, dar le-am pus din greșeală într-un sac cu alte zece schelete și acum nu mai știu care erau“. Atunci, ca arheolog, indiferent că ești creștin, evreu sau musulman, te enervezi.

Hagi a înţeles instinctiv un lucru după ce s-a dat cu capul de pragul de sus al antrenoratului ca selecţioner al Naţionalei: că are un dar, acela al primei cărămizi. Hagi construieşte jucători în vreme ce alţii se plimbă prin aer, de unde cad dizgraţios.

După prima noapte petrecută în portul Alimos, pe yachtul abia ­luat în primire (cum am povestit în textul de săptămîna trecută), ne pregătim masa de dimineață în cockpit.

Circulă ideea că te faci stimat/iubit de muncitorii tăi dacă-ți sufleci din cînd în cînd mînecile, cît ești tu de șef, și lucrezi cot la cot cu ei.

Duminica e ziua în care ne strîngem cu toții la părinți.

Am ajuns să avem o competiție de snooker de înalt nivel la București, chiar zilele acestea. Se poate spune că ne-am rafinat?

După acea aprovizionare minuțioa­să despre care am scris săptămîna trecută, aproape novici în practicile marinăriei, cum ne știm, dar avînd în urmă o școală bună, sîntem gata să plecăm către arhipelagul Cicladelor, din portul Alimos al Atenei, cel cu peste o mie de catarge.

Arheologia e în urmă cu re­cu­noaș­terea în teren a activităților copiilor în general. Ateliere, locuri sacre, latrine, cuhnii, da. Copii care se joacă – nu. Azi despre urmele cele mai directe și cele mai vechi pe care le lasă, totuși, copiii: cele de pași.

Prima dezbatere dintre Hillary Clinton şi Donald Trump era aşteptată să mai clarifice lucrurile într-un moment în care sondajele indică egalitate, cota de neîncredere în ambii candidaţi este enormă, iar numărul electorilor nehotărîţi este foarte mare.

Din depărtare se vede o mare de bastoane agitate amenințător. Între ele mai răsare cîte un cadru care saltă într-un ritm și mai rapid.

Fotbaliştii români transferaţi în Occident par a se adapta greu. De ce?

Decid viteaz să aduc cele 3.000.000 în ţară şi să îi ajut într-adevăr pe cei 1600 de copii. Eventual să îi fac savanţi. Felul cum o să o fac o să mă pună în gura vicepremierului şi o să îmi demonstreze incapacitatea mea de a înţelege logica sistemului aparatului birocratic.

Profesorul Fălcuțeanu fusese arestat. Dintr-o confuzie, indubitabil!