PE CE LUME TRĂIM

Nu este exclus ca în viitor pe post de diavol unic să fie desemnat omul alb, sau mai bine spus rasa albă.

Am identificat cîteva tipuri de sindrom mesianic, declanșat acut la unii compatrioți, și mi-am permis, ca atare, să le inventariez succint.

Diferența de uz dintre „acum” și „acuma” pare să fie mai ales cea dintre oralitate și scris.

Aș vedea transformate aceste centre de excelență în centre de sprijin diferențiat.

Să descoperi un obiect antic straniu, cum n-ai mai văzut niciodată, e una. Cu totul altceva e ca peste o sută de dodecaedre romane (foto) să fie expuse în muzee și totuși nimeni să n-aibă habar pînă azi la ce foloseau.

Cazuri sînt în continuare, eu cred în ele, nu sînt o fantasmă, însă oamenii s-au plictisit deja de COVID-19.

Cîteva zile mai tîrziu o să fiu în Nablus și o să simt din nou nevoia să îl rog pe Dumnezeu sau pe oricine altcineva care se ocupă de noi să oprească un pic dricul ăsta, că eu vreau să mă dau jos.

Cîștigător va fi cel care va reuși să își impună definiția despre identitatea celuilalt.

În joc nu e atît piața de carte, cît bazele unei educații elementare.

Meciurile au fost cu şpriţ, acidulate, pline de faze şi de antren. Sau poate eram noi nejucaţi…

Vechea şi tradiţionala „luptă de clasă” a fost înlocuită cu „lupta de rasă”.

„Retorii” eficienți reprezintă, în viziunea detractorilor, cel mult niște „actori” iscusiți, adică personaje de „suprafață”, cu talentul performanței scenice.

Sensurile noi ale substantivului silicon și familia lexicală dezvoltată de acesta în limbajul așa-zisei „prese mondene” și în registrul familiar al românei actuale s-au banalizat deja, de mai bine de un deceniu.

Avem pretenția de a ne da acordul cu privire la educarea copiilor noștri, aducînd pretextul absurd al pierderii inocenței ca argument.

Mulți din contemporanii lui aveau o asemenea „conștiință de papirus”.

Un timp, o epocă nu se pot rescrie și reinterpreta, așa a fost atunci, îți asumi sau nu, nu mai poți repara nimic decît stricînd în altă parte.

Scandalul care a zguduit zilele astea redacția New York Times e relevant.

„Less is more” suna bine înainte de criza sanitară. Mai ales în mediile eco-caviar care își permit să renunțe la caviar.

Bölöni şi-a dus fosta echipă, în sezonul trecut, pe cea mai bună poziţie ocupată în întreaga ei existenţă.

Valul de indignare pornit din Statele Unite este mai mult decît un protest împotriva rasismului şi a violenţelor poliţieneşti.

Pot observa, retrospectiv, că am „discutat” cu diverse tipuri de roboți pe majoritatea palierelor vieții mele de individ social în America.

Blănița pe care îți poți sprijini picioarele la coborîrea din pat nu avea un nume, așa că termenul se dovedea necesar și chiar indispensabil.

M-am iritat din nou cu privire la abordarea semnificației titlului unui text liric, pe care profesoara le-o impusese.

Arhiva lui Zenon e remarcabil de timpurie (261-229 î.Hr.). În ea e material pentru multe teze de doctorat și un teanc de tabloide.

Există postimpresionism, postmodernism, de ce n-ar exista și o literatură postpandemică?

Ceea ce fac eu bine nu e separat de opiniile mele politice, căci nu sufăr de bipolaritate.

Nici o soluție nu vine de la vîrful administrației americane.

Violenței i se răspunde prin apelul la violență polițienească. De unde și escaladarea galopantă.

Pandemia a născut în oameni tot felul de dezordini, naivitatea fiind una dintre ele, de care tocmai m-am făcut vinovat.

Acest mare povestitor şi militant idealist nu merita să moară aşa, ucis de un lanţ de evenimente malefice pe care, de fapt, îl denunţa.

Pujol a fost un spaniol (catalan) născut în 1912, care s-a oferit, voluntar, după 1940, să spioneze în favoarea aliaților.

Sensul cel mai frecvent e de aranjament al spațiului în care se desfășoară o petrecere sau se ia masa.

Moșii Statler şi Waldorf, poziționați de regulă într-un balcon de unde privesc de la relativă distanță show-ul, sînt tipici pentru ceea ce înseamnă bîrfitul de pe margine.

Am dat peste distihul din titlu căutînd în opera lui Eminescu – ce altceva ? – cuvîntul „arheologie” și derivatele lui.

Și muzica ei trece prin mine într-un fel în care habar nu aveam că se mai poate și e o lumină roșie cu un soare care moare dincolo de ploaie și am chef să mă pierd în memoriile cu raze multe și miros de piele caldă.

Ipocrizia e cancerul care mănîncă din încredere în lideri, instituții și proceduri. Prostia și greșelile pot fi iertate sau tolerate, nu și aroganța.

Campania electorală, atîta cîtă va fi, nu va putea oferi contextul unei competiții politice reale.

Simona nu arată ca un „cetăţean al lumii” care ar putea trăi oricînd oriunde.

Există însă şi o parte „bună” a lucrurilor pentru generaţia COVID-19. De exemplu, că îşi începe viaţa activă fără nici o iluzie.

Pe palierul funcționalității sociale a unui individ, experiența tinde – în percepția tuturor – să constituie principala virtute.

Toată lumea a observat, în ultimele luni, rapiditatea cu care schimbarea vieții cotidiene produce transformări lingvistice,

De ce n-am face din acest ciudat ceva unic, tocmai prin neobișnuitul său devenind o amintire de neșters, o emoție a clipei păstrată altfel?

Acum, privind retrospectiv, sînt convinsă că am avut virusul și că am scăpat ușor. Și odată cu mine, la fel de convinsă e jumătate din populația țării.

Conspirațiile sînt seducătoare pentru că oferă celui care le vehiculează senzația că păstrează controlul asupra narațiunii.

Modelul franco-german de conlucrare și declarația de solidaritate mai trebuie acum susținute de statele membre.

Mulți sînt în linia întîi – doctorii, farmaciștii, politiștii... le mulțumim, desigur. Dar cine e în linia a doua? Dar în a treia?

FRF, avînd de luat o decizie în timp de pandemie, a hotărît ca lupta la promovare în Liga 1 să se desfăşoare doar între cele șase echipe cu şanse şi acte în regulă şi – aici e rana – să înjumătăţească punctele.

Thackeray nu lasă loc pentru „dileme”. Evoluția rămîne o farsă. O farsă proastă pe care omul o joacă la nesfîrșit, cu fiecare generație nouă care intră pe scena istoriei.

Perechea de sinonime atrage atenţia asupra unui conţinut, îi conferă mai multă greutate: două cuvinte legate printr-o conjuncţie par să spună mai mult decît unul singur.

Criza sanitară, cu tot cortegiul ei de sechele, a exacerbat din nou rivalităţile franco-germane.