Filozofia unui spion nonconformist

Probabil că foarte mulți dintre dumneavoastră nu au auzit vreodată numele Juan Pujol García. Adevărul e că omul în cauză ar merita o faimă ceva mai mare decît o are în prezent. Faptele sale din cel de-al Doilea Război Mondial sînt, pur și simplu, fabuloase. Pe scurt, Pujol a fost un spaniol (catalan) născut în 1912 (a trăit pînă în 1988), care (oripilat, se pare, atît de fascism, cît și de comunism – cunoscute de el nemijlocit, între 1936 și 1939, pe parcursul beligeranței civile din Spania) s-a oferit, voluntar, după 1940, să spioneze în favoarea aliaților. Lipsit însă de pregătire și, mai ales, de credibilitate (pentru englezi, Juan era un „no name” cu o pregătire militară neconcludentă), s-a trezit refuzat și chiar tratat cu ironie. Nu s-a descurajat: a lansat, surprinzător, aceeași propunere și Germaniei naziste (de a deveni, carevasăzică, iscoada SS-ului și a Wehrmacht-ului). Biografii afirmă astăzi că oferta din urmă nu ar fi făcut-o în mod loial, ci viclean, întrucît personajul amintit, observam deja, ura fascismul (să pornim de la premisa că așa au și stat lucrurile). Nici în această nouă tentativă totuși, Pujol nu s-a arătat mai norocos. Nemții l-au ignorat cu desăvîrșire. Interesant, catalanul nu a abandonat lupta. A continuat să scrie oficialităților germane scrisori patetice, pline de fior admirativ pentru Hitler. Promitea marea cu sarea, cum ar fi, bunăoară, rapoarte despre Regatul Unit și, culmea, despre preconizata „debarcare” americană pe continent. García afirma că s-ar afla în Londra (lucru neadevărat – nu fusese în viața lui în Marea Britanie) și că ar avea acces la informații strict clasificate, beneficiind de echipe întregi de „colaboratori”.

Neașteptat, într-un tîrziu, nemții mușcă momeala și îi cer amănunte. Acum debutează, practic, una dintre cele mai nebunești și, implicit, neverosimile istorii din marele război. Fericit, Pujol se mută la Lisabona, unde ticluiește și de unde, ulterior, trimite către spionajul german note informative absolut fantastice, inimaginabile. Neștiind mai nimic despre Anglia, „iscoada” hitleristă își petrece timpul la bilioteca publică, strîngînd „date” prețioase. „Sursele” lui? Ghiduri turistice, atlase geografice și lucrări istoriografice. Învață enorm despre poporul englez și, din cunoștințele acumulate, elaborează povești terifiante (cu mișcări de trupe, iminente invazii, „jamesbonzi” teribili și conspirații la cel mai înalt nivel politic), toate pretins desfășurate în interiorul unei realități despre care „referentul” habar nu avea în mod direct, nemjlocit. N-o să vă vină să credeți, dar Reich-ul a fost încîntat de „munca” de informare depusă de Pujol! Atît de încîntat încît i-a atribuit una dintre cele mai importante distincții militare naziste: „Crucea de Fier“. Eroul nostru nu a părăsit nici contactul cu cealaltă tabără, în speță aliată, și a continuat să scrie spionajului britanic, încercînd să-l lămurească de buna sa credință (a precizat mereu că îi „intoxică” pe germani, fiind, ca atare, în interesul Angliei să îi accepte colaborarea). Urmarea? S-au lăsat și urmașii lui Shakespeare convinși, poate cu precădere prin prisma detaliului că Pujol García nu părea străin de virtuțile literaturii: în rapoatele pe care le scria, crea veritabile intrigi polițiste, cu ofițeri și agenți ficționali, aflați, așa-zicînd, în subordinea lui. Iată-l, în concluzie, ajungînd, în sfîrșit, la Londra, orașul mult visat și dorit.

După un interogatoriu profesionist, MI6-ul îl declară, iarăși surprinzător, perfect credibil. I se oferă o casă în capitala imperiului și i se cere să țină legătura cu nemții pe care persistă să-i intoxice, de data aceasta, „de-adevăratelea”. Pentru „serviciu credincios”, va primi mai tîrziu o decorație fundamentală și din partea Regatului Unit: MBE (Member of the Order of the English Empire). După război, „spionul” dublu a dus o viață liniștită și frumoasă pînă în zilele noastre. Sînteți mirați? Nu ar trebui. Pujol a înțeles, în fond, un aspect esențial al lumii de la începuturi pînă în prezent: autoritatea reprezintă un concept subiectiv, creionat (și întreținut) aleatoriu în (și de către) mintea umană. Ea nu există în fapt, cel puțin atît timp cît nu-i permitem noi să existe. Cine și-ar fi imaginat că rigoarea și disciplina sistemului hitlerist ar fi putut fi manipulate într-un așa hal de un biet catalan dotat doar cu fantezie epică? Sau că rafinamentul și subtilitatea englezilor ar fi putut fi cucerite cu aceleași modeste „arme”? Totul s-a petrecut întocmai, pentru că Pujol nu le-a luat niciodată în serios: nici rigoarea, nici disciplina, nici rafinamentul, nici subtilitatea (pe care le deținea, la rîndul său, din plin). Povestea acestui catalan remarcabil constituie o lecție istorică: aceea că regimurile totalitare și, în general, ororile colective nu s-ar manifesta niciodată în realitatea imediată dacă noi nu le-am accepta mai întîi în cotloanele fragile, vulnerabile, ale minților noastre.

Codrin Liviu Cuțitaru este profesor la Facultatea de Litere a Universității din Iași. Cea mai recentă carte publicată: romanul Scriptor sau Cartea transformărilor admirabile, Editura Polirom, 2017.

Foto: Juan Pujol García