Termometrizare
Toată lumea a observat, în ultimele luni, rapiditatea cu care schimbarea vieții cotidiene produce transformări lingvistice: prin crearea, răspîndirea și (eventual) abandonarea unor cuvinte și expresii. La începutul epidemiei, cînd cazurile de îmbolnăvire erau puține și ridicarea de la domiciliu a celor infectați era prezentată în detaliu de posturile de televiziune, și-a făcut apariţia termenul izoletă. Cuvîntul a fost intens folosit timp de cîteva săptămîni, dar e pomenit tot mai rar în ultima vreme, când cifrele mai mari ale îmbolnăvirilor au făcut să devină irelevantă – din punct de vedere mediatic – transportarea la spital a fiecărei persoane în parte. Cuvîntul momentului a devenit, de cîteva zile, termometrizare, termen folosit pur descriptiv, dar și cu conotații negative sau în preluări ironice. Concurentul său – termoscanare – e mai bine încadrat în limbă, mai uşor de înţeles şi de acceptat, deci mai puţin interesant.
Uşurinţa cu care româna formează verbe şi nume de acțiune e cunoscută: în locul unei sintagme se poate crea imediat un derivat, pornind mai ales de la denumirea instrumentului sau a efectului; în acest caz, a termometriza (derivat cu sufixul -iza) înlocuieşte sintagmele (puţin mai lungi, dar mai simple şi mai fireşti) a lua, a măsura, a controla sau a verifica temperatura (cu termometrul). Platforma dexonline indică prezenţa, în diferite dicţionare româneşti, a 1.247 de cuvinte cu terminaţia -izare, formate de la verbe împrumutate sau create în română, în diverse momente; printre acestea, abatorizare, aureolizare, cocacolizare, festivizare, flaconizare, pumnulizare etc.
Verbul a termometriza nu e cuprins în dicţionare, dar nici nu a fost inventat în ultimele săptămîni. Era deja folosit, sporadic, în sfaturi pentru mame şi în alte recomandări medicale prezente pe Internet; apare chiar şi într-un Regulament din 23 decembrie 2004, emis de Ministerul Sănătăţii, în care se preciza că asistenta medicală „cîntărește, termometrizează, măsoară presiunea arterială”. Larga sa răspîndire este însă, evident, de dată foarte recentă. Chiar dacă nu e un termen medical consacrat, verbul evocă, prin forma sa, limbajul tehnic şi oficial, fiind de aceea folosit cu indignare de unii vorbitori, evitat sau citat cu ironie de alţii. Pentru cei indignaţi, verbul se potriveşte perfect cu teoriile conspiraţiei: o forţă malefică şi impersonală termometrizează, aşa cum controlează, supraveghează, manipulează, scanează etc. Alți vorbitori preiau ironic tehnicismul popular. Realizatorii emisiunii Bună, România! au parodiat folosirea bătăioasă a verbului și a numelui de acţiune, prin subtitluri ca: „Românii înfruntînd termometrizarea”, „Rezistenţa anti-termometrizare nu cedează”; „N-au reușit să-l termometrizeze...” etc.
În comentariile online postate de cetăţenii indignați (unul dintre aceştia vorbeşte de „termometrizare asupra oamenilor”), mai puternică şi mai tulburătoare decît teoria conspiraţiei este tema umilinţei: controlul temperaturii, act preventiv în interesul comunității, e tratat ca un atac la demnitatea personală, pentru care se folosesc formule ca „tratament degradant”, „tratament degradant, umilitor”, „tratament degradant și discriminatoriu”, „act umilitor («pleci» fruntea, ţi se pune «pistolul la tîmplă»)”, „atentat la demnitatea umană” etc. Discursul cetățeanului ofensat („Păi, cînd îţi iau temperatura, nu-ţi iau demnitatea?”) pare să reflecte aceeași susceptibilitate şi frustrare acută pe care le remarcam altădată în discursul politic obsedat de demnitatea naţională.
Procedeul de verificare a temperaturii nu pare să fi creat aceeaşi reacţie (inventivitate de limbaj, fantezii conspiraţionist-magice, indignări patriotice) în presa și în spațiul online din Italia. Folosit în aceleaşi condiţii, pe scară largă, la intrarea în fabrici, clădiri de birouri sau magazine, obiectul – numit termometro sau termoscanner, termometro laser, termometro a distanza, termometro a infrarossi – nu pare să fi fost asociat cu practicile de control al identităţii şi al gîndurilor şi nici cu umilirea. Cel puţin în presa disponibilă online (care, e drept, nu oferă cu aceeași generozitate ca presa românească spațiu tuturor comentariilor posibile, indiferent de agresivitatea sau absurditatea lor), procedeul este descris în mod obiectiv sau evocîndu-se, în cheie spectaculoasă şi pe un ton amuzat, analogia vizuală: banalizarea gestului aparent amenințător al îndreptării pistolului către fruntea cuiva („Abituarsi alla «pistola» puntata per la temperatura”; „il gesto di qualcuno che ti «punta» il termometro alla fronte” etc., corriere.it).
Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).
