PE CE LUME TRĂIM

Timpurile acestea pe care le trăim sînt, o știm deja cu toții, de mirare.

Domnul Ciontu îmi arată o crăpătură lungă de aproape doi metri şi adîncă de vreo trei centimetri, chiar la baza imobilului, lîngă uşa de la ghenă.

În ce condiții vor putea fi redeschise teatrele, cinematografele, sălile de concerte, muzeele?

Care este granița dintre nevoia de a proteja sănătatea populației și nevoia de a opri prăbușirea economică?

Un campion e un personaj cu un diavol în el care nu-i dă pace.

Rămîn perplex, cum s-a întîmplat? Am tot mîncat, am tot cumpărat, cum s-a întîmplat?

Tipologia umană a debutului de mileniu va descrie în perspectivă un profil moral și intelectual absolut nou, fără precedent, poate, în istoria speciei, cei interesați de fenomen nu au convenit încă dacă lucrul este bun sau, dimpotrivă, rău (încît să-ți dea fiori).

Cum se întîmplă în genere cu termenii populari şi argotici, mitilic alunecă uşor de la un sens la altul, păstrîndu-şi constant un nucleu semantic, conotaţiile negative şi folosirea glumeaţă.

N-ar trebui să acceptăm însă revenirea la anormalităţile de dinainte de COVID-19, atît de dramatic revelate de această tragică experienţă colectivă a umanităţii.

Încet-încet, cred că tot mai mulți profesori au început să se miște, după propriile puteri, prin acest mediu online.

Mi-a explicat foarte grafic cum „funcționează” toate instrumentele, dar a făcut-o cu exemple din familie, lucru la care mă prăpădeam de rîs.

Acum doar cîteva luni nu existau încă nici o criză și nici o pandemie, ne permiteam luxul de a ne aminti de începuturi și de a ne pune întrebări legate de rostul și sensul dilemelor într-o societate din ce în ce mai uniformă și mai lipsită de nuanțe.

Oftatul escapist în fața nefericirii de a te fi născut în România devine tot mai obositor și, din ce în ce mai des, neadevărat.

Gratuitatea favorizează democratizarea accesului la cultură. Însă prețul nu reprezintă un factor determinant.

Aflăm zilele astea că telespectatorii aduc mai mulţi bani fotbalului decît spectatorii. Demolăm tribunele?

Este o tăcere de aur a fiecărei clipe. O clipă de tăcere care te prinde în chiloți și într-o cămașă cu cravată pe Zoom.

Zimbardo a scris extensiv despre modificarea identității insului supus opresiunii.

Există şi un corespondent parţial al „familiei extinse”, în stilul colocvial: familion, definit în Micul dicţionar academic ca „familie mare” şi „familie reunită”.

Pentru prima dată umanitatea se află şi în faţa unei catastrofe culturale provocate de pandemia de COVID-19.

Singurătatea nu este un refugiu pentru cei care se tem de lume.

Mi-e dor de centrul orașului, așa cum era el înainte de pandemie... cu oameni, pentru că orice oraș înseamnă în primul rînd oamenii lui și-mi dau seama acum că oamenii, care „populau” uneori doar pentru cîteva ore centrul, veneau în plimbare sau cu treburi din prin cartiere, aveau ceva al lor, un aer comun, parcă o distincție.

Conduita Beijingului obligă însă la reflecție. Puterea actuală a Chinei, construită pe furt intelectual și propagandă agresivă, și-a arătat adevărata natură zilele astea.

Cercul vicios al datoriilor e viciat (și) de virus.

Am înlocuit morcovul cu ceafa, mititelul cu leușteanul și atunci mi-am spus, într-o beție nebună a înlocuirilor și supraviețuirii: de ce n-aș înlocui omul cu liliacul în fraza asta?

...povestea cu traseul lui Dinamo pînă în semifinalele Cupei Campionilor din 1984?

Genuinitatea rămîne o chestiune de „construcție” (ficțional-artistică) și prea puțin una de „copiere” (exact-științifică).

Expresia colocvial-argotică ţîţă de mîţă, cu rol de intensificare şi apreciere superlativă, e destul de surprinzătoare.

Şocul carantinei ne face acum să apreciem miile de gesturi simple de „dinainte”.

Elevii sînt mai abili în a comunica astfel decît profesorul.

După 30 de ani de globalizare, occidentalii descoperă stupefiaţi că au fost naivi.

Matur, dezvălui, trebuie să recunosc, mai multă umilință și sfială în relația cu noțiunile fundamentale ale culturii decît reușeam să o fac în junețe.

În ultima vreme se foloseşte tot mai des şi verbul a composta cu sensul „a produce compost”.

Pentru că am făcut interviul cu elevii, m-am simțit apoi dator să fac unul și cu profesorii, pentru a vedea cum se raportează ei la contextul pe care îl trăim.

Distanțarea socială se transformă treptat în aversiune, în ură față de propria ta specie, apoi în mizantropie.

Cînd nu e spirt, se inventează prețuri de balamuc.

...dar poți să-l compari pe Dobrin cu Hagi, pe Messi cu Pelé și Maradona sau pe Ștefan cel Mare cu Mihai Viteazul?

Politicienii vor rămîne politicieni chiar și în timpul unei crize majore.

De fapt, independenții sînt dependenți de stat pentru că sistemul în care operează e profund viciat.

Știu că drumul e acolo, cantonul sper că n-o să dispară de tot, dincolo de ușile închise și de ferestrele casei tale e o lume, aceeași, n-am pierdut-o, încă ne așteaptă.

Germania pare singurul stat din Europa care are un plan clar de relansare economică și de redeschidere a societății.

În toate crizele precedente, emoția a prevalat, ne-a extenuat și am uitat.

S-a cumpărat tot. S-a cumpărat cu nemiluita. S-a cumpărat din plăcere. Cu plăcere. Fără foame.

Să ne pregătim pentru reamatorizarea multor societari ai sportului mondial.

Care este „enigma” întîmplării? Pînă în ce punct rămîne ea un „joc”, o „coincidență” și de unde începe, așa-zicînd, lecția sa ontologică?

Ca orice eufemism, senior e pîndit de banalizarea prin abuz, ba chiar de riscul alunecării în ironie.

Virusul pe nume COVID-19 ne-a năucit pe toţi, în primul rînd, prin imprevizibilitatea sa. Disciplina cu care trei miliarde de oameni au acceptat carantina vine în principal din această revelaţie: fiecare om a înţeles că este vulnerabil şi că nu poate şti cum va reacţiona organismul său în faţa virusului.

Se tot discută în ultima vreme „cazul Germaniei” și oamenii, specialiști sau nu, își dau cu presupusul – cu un număr mare de cazuri, aproape 100.000 (la ora la care scriu) și un pic peste o mie de decese, situația pare sub control.

Nu am transformat noi toată planeta într-o piaţă liberă? Nu am urîţit-o prin uniformizare?

Ce nu a făcut BOR a fost să încerce, măcar așa, timid, să își potolească exaltații.