Cum relansăm economia. Planul german

17 aprilie 2020
Bătălia cu giganții jpeg

Economia intrată în colaps nu poate fi repornită la manivelă, precum un motor Daimler-Benz. Nici măcar economia germană nu repornește la prima cheie. Ce e de făcut odată cu încheierea fazei critice a crizei sanitare? Guvernele încearcă să pună la punct strategii de relansare. Toate aceste strategii se bazează pe politica pașilor mărunți. Nimeni nu vrea să-și asume riscuri inutile: prioritatea e sănătatea publică și, mai ales, protejarea vîrstnicilor și a celor vulnerabili. Regulile de distanțare socială nu pot fi abandonate peste noapte, oamenii sînt în continuare îndemnați să rămînă în izolare. Însă semne ale relaxării au început să apară. Austria e una dintre primele țări care au anunțat redeschiderea comerțului și a unor afaceri. Măsură de precauție: obligația de a purta mască de protecție în supermarket-uri și în transportul public. Dacă această formă de prevenție e suficientă se va vedea probabil peste zece zile. Dar, pînă una-alta, perspectivele sînt bune. Sistemul de sănătate s-a dovedit robust și pînă acum a făcut față afluxului de îmbolnăviri. Și Spania a permis unor întreprinderi să se întoarcă la muncă: ecomomia slăbită nu-și permite un lockdown de durată. După cîteva săptămîni intense, cu multe decese într-un sistem de sănătate care și-a atins limitele, Spania se poate redeschide timid și parțial. Italia, țara europeană cea mai lovită, cu peste 20.000 de decese, va permite mai întîi marilor întreprinderi să-și reia activitatea. Iar Danemarca vrea să redeschidă școlile și apoi să relaxeze, treptat, măsurile de distanțare socială. Franța, în schimb, menține toate restricțiile pînă cel puțin pe 11 mai, după cum a anunțat președintele Emmanuel Macron.  

Germania pare singurul stat din Europa care are un plan clar de relansare economică și de redeschidere a societății. Pînă de curînd, germanii au respectat cu strictețe restricțiile adoptate de guvernul federal. Iar disciplina se bazează în mare măsură pe bunul-simț civic și pe încrederea în autorități. Sistemul de sănătate a funcționat bine sub presiunea celor 100.000 de cazuri confirmate. S-au înregistrat 1.600 de decese, însă, pînă la urmă, curba infectărilor a fost aplatizată. Acum, cuvîntul de ordine e normalizarea. Academia de Științe propune, într-un raport, reluarea treptată a activităților. „Măsurile guvernului ar trebui să fie concepute astfel încît, pe de o parte, să asigure o bună asistență medicală și, pe de altă parte, să poată fi susținute pe perioadele necesare”, notează specialiștii. „Planificarea acestei tranziții trebuie să înceapă imediat în politică, administrație, companii și alte organizații.” Noua doctrină se bazează tot pe precauție, dar vizează sustenabilitatea economică.

Guvernul pune la dispoziție un pachet de salvare în valoare de 750 de miliarde de euro. E vorba de împrumuturi pentru întreprinderi și de sprijinirea lucrătorilor aflați în situație de risc. Pachetul financiar este printre cele mai mari lansate vreodată.

Prioritare ar trebui să fie industriile cu valoare adăugată mare, cum ar fi telecomunicațiile și construcția de mașini. Revenirea la muncă se face pe bază voluntară (atenție: nu voluntariat!). Toate activitățile care pot fi prestate de la distanță (adică de acasă) vor fi menținute în aceiași parametri. Sectorul produselor de sănătate și îngrijire este o altă prioritate: companiile de producție se vor deschide rapid. Apoi se va deschide comerțul general, adică magazinele mai mari sau mai mici considerate „neesențiale” și care au fost închise în perioada de vîrf a pandemiei.

Potrivit raportului, și grădinițele și școlile se pot deschide relativ repede, deoarece tinerii nu prezintă simptome severe, iar părinții oricum nu ar putea lucra dacă unitățile de îngrijire a copiilor și școlile rămîn închise. Însă, cum educația nu e un domeniu al politicii federale, regimul va fi stabilit la nivel regional. Astfel, restricțiile ar putea fi relaxate mai întîi în zonele cu rate mici de infecție sau cu risc redus de transmitere, cum ar fi comunitățile rurale. Pe măsură ce trece timpul, regiunilor în care populația a acumulat un anumit grad de imunitate ar putea să li se permită să funcționeze cu mai puține restricții. Prioritatea: clasele primare și anii terminali – însă după orare recalibrate, care pun accentul pe materiile de bază. Elevii vor învăța, pe cît posibil, în grupe mici, pentru a se putea asigura distanța socială. Pentru ca planul să funcționeze, avertizează experții, e însă nevoie ca autoritățile să crească masiv capacitatea de testare a populației și să găsească formule pentru a izola persoanele infectate de restul populației.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

trump netanyahu foto epa efe
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
În ziua alegerilor intermediare din SUA, Donald Trump a anunțat oprirea finanțării anuale de 4 miliarde de dolari acordate Israelului. Analistul Cătălin Buciumeanu o interpretează ca pe o mișcare electorală și anticipează o reevaluare a relației dintre Washington și Israel.
Vasile Iliuta FOTO Facebook Vasile Iliuta jpg
Vasile Iliuță, reacție după dezvăluirile despre proprietățile din Italia: din ce bani le-a cumpărat și ce arată declarația de avere
Președintele Consiliului Județean (CJ) Călărași, Vasile Iliuță, a reacționat marți, 3 noiembrie, la informațiile apărute în presă privind proprietățile achiziționate de acesta în Italia, precizând că au fost cumpărate în 2023, din dividendele aferente anului precedent.
Theo Rose, foto Instagam jpg
Theo Rose, depășită de prima criză de furie a lui Sasha! Și-a sunat soțul să vină în ajutor: „Nu mai puteam”
Theo Rose a povestit în podcastul lui Horia Brenciu cum fiul ei, Sasha, a avut o criză de furie, a lovit-o și a mușcat-o de deget.
banner geambasii jpg
Călin Geambașu, război în instanță cu tatăl și mama fiului său! Ce se întâmplă în cele două dosare
Cele trei generații Geambașu: bunicul, fiul și nepotul! DaviN a împlinit 18 ani, care e marea lui pasiune
Nicolae şi ElenaCeauşescu, primiți de preşedintele Mao Tzedun, în timpul vizitei oficiale în Republica Populară Chineză, din iunie 1971
România comunistă și mirajul Chinei maoiste: prețul unei prietenii păguboase
Relațiile cu China au fost dezvoltate în mod deosebit după ce Moscova a început o zisă politică de destalinizare, ceea ce l-a nemulțumit pe Gheorghe Gheorghiu-Dej.
banner il vom ucide pe trump in iran
„Îl vom ucide”. Amenințare cu moartea la adresa lui Donald Trump, afișată pe un panou uriaș în Teheran
Un panou publicitar de mari dimensiuni, cu un mesaj de amenințare la adresa președintelui american Donald Trump, a fost dezvelit marți în centrul capitalei Iranului. „Îl vom ucide pe Trump”, este mesajul afișat în Piața Enghelab, una dintre cele mai aglomerate zone din Teheran.
cine este laura giurcanu jpg
Cum o răsfață Marian Huja pe Laura Giurcanu când este plecat: „Sunt singură acasă, în Maroc”
Laura Giurcanu a dezvăluit ce surpriză i-a pregătit Marian Huja în Maroc, în timp ce fotbalistul era plecat la meci.
paula chirila jpg
Ce mânca Paula Chirilă în copilărie, când bunicul o chema la masă. Rețeta simplă care i-a rămas în suflet
Rețeta din copilărie pe care Paula Chirilă nu o poate uita. Bunicul ei pregătea acest preparat pentru toți copiii din cartier
Carla sDreams ChisinauArena 12 jpg
Carla's Dreams revine: ani de pregătire, o seară sold-out la Chișinău Arena și un standard pe care puține spectacole îl ating
Pe 30 octombrie 2026, după aproape doi ani în care s-a dedicat concertelor, Carla's Dreams a revenit cu cel mai ambițios proiect din cariera sa. Carla's Dreams Simfonic a umplut Chișinău Arena într-un show sold-out.