Noua normalitate

Publicat în Dilema Veche nr. 841 din 23 - 29 aprilie 2020
Noua normalitate jpeg

Îmi fac curaj și încep să mă pregătesc pentru cumpărăturile săptămînale. Îmi va lua ceva timp. Mai întîi, declarația pe propria răspundere, aceeași, trebuie doar recompletată, de cînd cu pandemia asta am învățat să convertesc PDF-uri în documente Word (și invers), să adaug semnături pe documente virtuale, să descarc tot felul de progrămele care poate ajută la ceva, să repaginez texte și să mă enervez atunci cînd nimic nu-mi iese. Haine pregătite pentru marea ieșire, doar hainele de casă se mai strîng acum în maldăre la spălat. Încălțările de exterior mă așteaptă în curte, am trecut de la bocanci la adidași, în curînd voi trece la sandale. Nici n-am mai scos din dulap haine pentru un anotimp intermediar, nu avea nici un rost. Cel mai mult durează să fac lista, mă gîndesc că acolo, în marile spații închise și pline de potențiali infectați, trebuie să mă mișc repede, să fiu expeditivă. Îmi pun obiectele pe care vreau să le am la îndemînă prin buzunare – telefonul, lista, pachetul de țigări, bricheta, deși ar fi bine să mă abțin de la fumat, să nu duc țigara la gură. Gelul dezinfectant e în geantă, am găsit un gel nou, am dat pe el 30 de lei, sper să-mi ajungă măcar vreo două săptămîni. Mănuși n-am și am renunțat să mai caut, mîinele mele sînt calde, vii, expuse. Să-mi amintesc ca sub nici o formă să nu mă scarpin la nas oricît de cumplită ar fi mîncărimea. Deși voi avea masca pe față, însă masca mă enervează cel mai tare pentru că respir prost cu ea și mi se aburesc ochelarii. De altfel, mai am doar trei măști, ce voi face cînd se vor termina? Nu voi mai ieși deloc? Ideea de a plăti 150 de lei pentru peticele astea care ne acoperă fețele, expresiile, zîmbetele (acolo unde ele mai există) nu mă încîntă deloc, dar probabil că voi comanda de pe net, voi fi nevoită să o fac. Masca dă o falsă (?) senzație de siguranță, e mai bine cu ea decît fără. Totuși, într-o seară am ieșit pînă la un Shop & Go din cartier, cu un sfert de oră înainte de a se închide, mi-am dat seama că se impunea să mai cumpărăm o sticlă de vin, m-am grăbit, am mers val-vîrtej fără mască. În magazin era pustiu, nu m-am atins de nimic, am înșfăcat sticla de vin, am plătit cu cardul și am ieșit. Abia la întoarcere, cu sticla în mînă, ca bețivii (mă feresc cît pot de pungile de plastic, posibile obiecte contaminate inutile), cînd am trecut pe lîngă un echipaj de poliție care se pregătea să-și facă rondul de seară și să comunice prin megafon să rămînem în casă (s-au uitat lung după mine, dar nu mi-au cerut nimic, oricum nu aveam nici o declarație pentru mica mea ieșire), mi-am dat seama că trăiesc un mic moment de fericire. Fără mască puteam, în sfîrșit, să respir în voie. Și era un aer bun, de după ploaie, ușor înmiresmat, mirosea a pămînt și a flori scuturate. M-am oprit la colțul străzii și am tras adînc aer în piept de cîteva ori. M-am simțit liberă. Cu mască, poți merge oriunde, însă tot te simți captiv.

Așadar, mergem cu mașina ca să facem cumpărăturile săptămînale, în mașină port masca lejer pe bărbie, unii zic că e noul maiou suflecat pe burtă, și fumez. Mă uit pe geam: cît de verde a devenit orașul în doar cîteva zile sau au trecut cîteva săptămîni, luni, nu mai știu deja, nu mai contează. Abia după ce parcăm mașina începe aventura, odată cu atingerea și împingerea căruciorului. În magazin, mă strecor printre rafturi ca o umbră, cu ochii după produsele de pe listă, încercînd să nu mă ating de nimeni și de nimic. Nu mă mai uit la ceilalți oameni, nu mai există. Ciulesc, în schimb, urechile la orice tuse suspectă. Odată, la o coadă într-o farmacie, femeia din fața mea tușea. Deși avea mască, am mărit distanța socială de la doi pînă la vreo cinci metri, aproape că am ieșit din farmacie, pe stradă. Probabil că se observă că mi-e frică, dar și celorlalți le este, trăim o frică comună, ne suspectăm unii pe alții. Distanțarea socială se transformă treptat în aversiune, în ură față de propria ta specie, apoi în mizantropie. Oare se va schimba ceva după ce totul se va sfîrși? Vom reuși să ne mai apropiem, să ne mai atingem la un mod firesc, ca înainte? Sau toată spaima asta va pluti în continuare în aer, invizibilă, la fel ca virusul? Vreo cinci băieți tineri dau năvală la raionul de băuturi, își cumpără gin de fițe, probabil că o pun de-o băută deseară. Rîd, gesticulează, nu țin cont de nimic, se freacă de tine, te dau la o parte, „Doi metri, doi metri!”, le atrage cineva atenția. Pe ăștia îi urăști cel mai tare, deși înainte erau perfect încadrați în normalitate. Acum au devenit niște inconștienți. Frica ține și de vîrstă – o adolescentă de vreo 16 ani, genul inocent, nu sexy, într-o rochie de vară, încălțată cu espadrile, împingea cu grație căruciorul, se prelingea ca o boare, ca o adiere proaspătă printre rafturi, printre sticle cu spirt și hîrtie igienică, tot fără mască și fără mănuși, cu o listă interminabilă în mînă cît pentru trei familii, și se uita cu mirare la noi, ăștia mai boșorogi, bine echipați, baricadați, suspicioși. În lumea ei, coronavirusul nu se inventase încă. Ajungem și noi la casă cu căruciorul plin, cumpărăm mult mai mult ca înainte din moment ce cumpărăturile au ajuns să fie singura formă de entertainment săptămînală, singurul spectacol cu public. La casă trebuie să aștepți, o așteptare istovitoare, de-abia aștepți să ieși din magazin. Abia aici mă uit la fețele oamenilor, ascunse de măști – ăla are cearcăne, nu arată prea bine, femeia aia are o paloare ciudată, e posibil infectată, toți sîntem, de fapt, bolnavi. O zbughim cu căruciorul spre ieșire, profit din plin de dezinfectantul pus la dispoziție de către cei de la magazin, îmi frec zdravăn mîinile, căci vreau să fumez. În mașină, mă mai dau și cu gelul din poșetă, just in case, pornim spre casă, acum regret că toată călătoria se apropie de final. De mult timp îmi propun să ies pur și simplu să mă plimb prin oraș, să scriu pe amărîta aia de declarație – plimbare în scopuri terapeutice, n-aș scrie asta, desigur, aș inventa altceva, să merg 10.000 de pași ca înainte. Dar parcă nu-mi vine. Ce rost au cei 10.000 de pași dacă după ce-i faci nu te poți opri la o terasă, la o bere? Ce rost are orașul fără oameni? Acasă începe adevărata corvoadă – lăsat încălțările în curte, aruncat masca, spălat pe mîini, dezinfectat fiecare obiect și obiecțel – ochelarii, bricheta, telefonul, iar spălat pe mîini, dezinfectarea cumpărăturilor care ia cam o oră, aruncarea ambalajelor exterioare, iar spălat pe mîini. Totul e fără rost – te speli, te atingi, iar te speli. Și cînd crezi că ai terminat pui mîna pe clanță, oftezi și o dezinfectezi, iar te speli. Acum vreo săptămînă începusem să mă relaxez – n-o fi dracul chiar atît de negru, n-o fi virusul ăsta chiar peste tot, atunci ar fi trebuit să fim cu toții bolnavi, n-am auzit de nici un caz de casieră la Mega Image sau de lucrător comercial la Kaufland. A doua zi citesc pe Facebook despre un prieten din Franța care s-a îmbolnăvit fără să se întîlnească cu nimeni, fără să iasă nicăieri, doar pînă la magazin. Devin din nou vigilentă, o iau de la capăt, tresar la cea mai vagă durere de cap, la orice usturime în gît.

Scotocesc printre cumpărăturile pe care le-am făcut, nu vreau nimic de acolo, nu mi-e poftă de nimic. Aș mînca altceva, ceva bun, comand o pizza prin Glovo. E o gloveriță drăguță, o aștept la poartă, scoate pizza din cutie și-mi zice rîzînd: „Puteți să vă apropiați, n-am coronavirus. Încă”. Mă apropii, dar cu fereală, chiar așa speriată de bombe i-oi fi părut? Mi-e rușine de mine. Îmi întinde cutia, pentru o clipă mîinile noastre fără mănuși se ating, simt atingerea ca pe un șoc electric. Orice apropiere a devenit un chin. În noaptea de Înviere, în timp ce mă uitam la slujba online de la o biserică din cartier, o frază din liturghie îmi atrage atenția: „Să ne apropiem, purtători de lumină, și să prăznuim împreună!”. E cîntată de preot în biserica goală și reprezintă perfect paradoxul vremurilor pe care le trăim acum.

Foto: wikimedia commons

O mare invenție – contractul social jpeg
Adevărul, premisa dreptății
Această limită este și mai evidentă dacă se înțelege că nici un proces judiciar nu se confundă cu Judecata de Apoi.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Sürdürülebilirlik
A crede înseamnă a paria pe o inevidență, a „credita” un „posibil”, dincolo de exigențele stabile ale „realului”.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Pensiile francezilor
Dar vigoarea protestelor, dincolo de faptul că e vorba despre o tradiție franceză adesea desconsiderată și subiect de glume, mai arată ceva.
Frica lui Putin jpeg
Inamicii diversității
Privite în ansamblu, aceste cerințe ale cultelor, care s-au așezat, din păcate și spre detrimentul lor, cred, la remorca BOR, nu vor încuraja deloc predarea Religiei într-un spirit tolerant
AFumurescu prel jpg
Păstori, tătuci și influenseri (I)
Așa apar „tătucii” aleși democratic. Nimic nou sub soare.
index jpeg 5 webp
Un veac de Time
Scopul principal pe care cei doi și l-au propus a fost să furnizeze cît mai eficient știri cititorilor, chiar și celor mai ocupați dintre aceștia, care nu prea au timp de citit – de unde și denumirea Time.
Iconofobie jpeg
Rațiune și simțire
Se demontează aici un mit care a făcut carieră în secolul XX, mitul naturii prezumtiv candide a creaţionistului.
„Cu bule“ jpeg
Beat criță
Expresia beat criță este foarte răspîndită azi, în registrul colocvial; alte construcții în care intră cuvîntul criță cu sensul său propriu sau cu înțelesuri figurate au devenit însă extrem de rare.
HCorches prel jpg
Încă un Minister al Educației
Presiune care, în unele cazuri, se transformă în adevărate forme de bullying, fără doar și poate.
IMG 8779 jpeg
În cazul Hagi, tatăl şi fiul, să fii copilul unui mare fotbalist e binecuvîntare sau blestem?
Tot ce vine de la el nu poate fi decît excepţional. Hagi spune „eu sînt Ianis şi Ianis e Hagi”.
p 7 Curba Laffer WC jpg
Ultima redută a globalizării
Dar geopolitica nu e singurul motiv pentru eșecul celui de-al doilea val al globalizării.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cîte divizii are CPI?
Așadar, noua acuzație că președintele ar fi comis ceva contra copiilor, fie ei și din Ucraina, ar putea avea un ecou special în Rusia.
index jpeg 6 webp
„Poleiala” de pe Selly
În ultimii doi ani, am ciulit urechile la știrile despre Selly, încercînd să-i urmăresc traiectoria.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
De ce se depărtează românii de UE
Niciodată în istoria ei n-a avut România o perioadă așa lungă de prosperitate și dezvoltare.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Feminitate și destin
Destinul converteşte „ordinea“ naturală (şi pe cea divină?) în viaţă, în dinamism imanent, în armonie de inanalizabile.
Frica lui Putin jpeg
Telefonul mobil
Ca să rezumăm printr-o imagine totul: ducem o viață de anexă a telefonului mobil.
index jpeg 5 webp
Una dintre cele mai inteligente femei din secolul al XIX-lea
Nu au trecut prea mulți ani, vreo cinci să fi fost, și Elena Ghica a mai urcat un munte, a mai ajuns pe un vîrf: pe Mont Blanc.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Iconofobie jpeg
Despre „dinamicile” literare
Dinamica trecutului face loc unei noi dinamici analitice, mult mai sofisticate decît odinioară.
„Cu bule“ jpeg
De la pivniță la cîrciumă
Circulă în ultima vreme, în articole jurnalistice și în postări care le preiau conținutul și formulările, o explicație fantezistă pentru originea expresiei beat criță.
HCorches prel jpg
Dragul meu fiu,
Cînd Selly avea vîrsta ta, avea în cont mai mulți bani decît valorează tot ce familia ta a adunat de-a lungul timpului.
IMG 8779 jpeg
Dacă xenofobia nu-i rasism, fotbalul e sport?
Aşa că, o fi fotbalul un sport, doar că voi, care intraţi, lăsaţi orice toleranţă! Dacă ar fi privit mai atent, Virgiliu ar fi găsit în dantesca lui coborîre cohorte de driblangii.
p 7 WC jpg
Va reconsidera Biserica Catolică doctrina despre contracepție?
Unii dintre teologii catolici de prim rang care au participat la dezbatere au sugerat că utilizarea anticoncepționalelor poate fi, în anumite circumstanțe, legitimă.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Diferențe
Dacă ar fi să fac o comparație, Val Gardena, de exemplu, e o zonă de schi în Italia în care pîrtiile legate între ele însumează 500 de kilometri.

Adevarul.ro

image
Destinul trist al Prinţesei Aiko a Japoniei, numită „Cea mai singură prinţesă din lume"
Fiica Împăratului Naruhito trăieşte izolată şi, deşi unii cred că are o existenţă privilegiată, viitorul nu sună bine, în niciuna dintre variantele acceptate de Palat.
image
Un șofer care a sărit la bătaie cu bâta, pus la respect de victimă VIDEO
În baza datelor strânse de polițiști, șoferul a fost reţinut, urmând a fi prezentat magistraţilor cu propunere legală.
image
Cele mai bune trei alimente pe care să le consumi dimineața. Sunt sățioase și nutritive
Micul dejun nu este o masă obligatorie, nu este necesară tuturor. De fapt, e chiar mai indicat să sari peste micul dejun decât să consumi ceva nesănătos. Ideal este să începi ziua cu ceva ușor, nutritiv și sățios.

HIstoria.ro

image
Apogeul și căderea lui Ernest Urdăreanu, favoritul regelui Carol al II-lea
Odată cu sfârșitul domniei Regelui Carol al II-lea, și-au pierdut pozițiile de la Curte și marii săi demnitari. Urdăreanu însă a fost singurul dintre aceștia ales de fostul suveran pentru a-l însoți într-un exil care s-a dovedit definitiv.
image
Prosecco și Macarons, două produse care au cucerit întreaga lume și altele din bucătarie
Radio România Cultural și Revista Historia, prin vocea Danielei Ivanov, vă aduc un proiect cultural inediat „Povești parfumate”.
image
Mândria națională – arma Ucrainei în război
Războiul declanșat de Vladimir Putin a arătat și o componentă importantă a relațiilor internaționale în secolul al XXI-lea, una a cărei vizibilitate a fost, până acum, scăzută, deoarece nimeni nu se mai aștepta la existența vreunui conflict armat pe teritoriul european.