Om mani padme hum
Fotografia are ceva neliniștitor în ea. Primarul din Botoșani îngenuncheat în fața unor moaște în procesiune prin oraș. De-a stînga și de-a dreapta demnitarului sînt doi polițiști. Și ei tot în genunchi. Sînt credincioși? O fi ordin? Nu e clar. Dar stau acolo toți trei, cu măști pe față și cu privirea spre obiectivul aparatului foto. Cel din stînga pare că își face o cruce.
Comentariul acesta nu e despre libertatea de credință, ci despre adecvare. Despre semnalul pe care un primar îl poate trimite comunității lui. Doar Dumnezeu o mai fi rămas? Sau e bine să fii sigur? O fi poate nevoie și de interpretarea unei mantre?
Om mani padme hum.
Cu accent moale, de est de Românie.
Polițiștii din Botoșani sînt probabil de altă religie decît jandarmul din Brăila pe care cineva l-a surprins lovind din senin un tînăr. Inspectoratul local de jandarmi anunță sobru că ei nu tolerează abuzuri. Ce s-o mai întîmplat cu ancheta privind intervenția din 10 august? Domnul știe.
Pe Facebook apar diverși năuci care insistă că oamenii trebuie să meargă la slujba de Paște. Reacția firească de enervare pe care o creează oamenii ăștia produce pagube pe o arie mult mai mare decît simpla enunțare militantă a unei tîmpenii. Am căutat o poziție oficială a Bisericii Ortodoxe din care să rezulte că ar încuraja așa ceva. Nu există. Instituția stă în limitele stabilite de ordonanțele militare și a găsit soluții pentru a-și continua misiunea.
Ce nu a făcut BOR a fost să încerce, măcar așa, timid, să își potolească exaltații. Se mulțumește să le plătească stoic nota de plată. În cîteva luni se va mira iar că nu primește înțelegere din partea societății. Se va întreba – a cîta oară? – de ce discursul privind banii pentru catedrale e întotdeauna mai puternic decît cel privind întreprinderile sale caritabile.
Și nu va înțelege.
Falsul conflict al credincioșilor cu coronavirusul e și prin alte părți. În Statele Unite, spre exemplu, cîteva dintre așa-numitele mega-churches rămîn deschise. Sînt aproape sigur că, pe undeva prin Biblie, cineva a atras atenția cu privire la inutilitatea sfidării și păgubele trufiei. Și dacă nu, o face constant universul: în Sacramento, California, una dintre aceste mega-biserici a fost acuzată că, prin refuzul de a suspenda slujbele, a contribuit la infectarea unui număr semnificativ dintre pacienții cu COVID-19 descoperiți în zonă. De altfel, cam o treime dintre cazurile identificate de oficiali au, într-un fel sau altul, legătură cu slujbele religioase. Descoperiri de felul acesta au pus gaz pe focul războaielor ideologic-culturale mai vechi. Conservatorii acuză stînga că e intolerantă, stînga acuză bisericile că sînt iresponsabile. În schimbul acesta de replici e greu să observi că toate cazurile discutate sînt mai degrabă excepții de la regulă, iar marea majoritate a populației, creștină sau nu, încearcă să respecte restricțiile cerute de guverne.
Înapoi în România: o altă față a micului nostru război cultural e aceea a concurenței confesionale. Cel puțin unul dintre cultele religioase importante încearcă să își marcheze diferența față de cel majoritar prin sublinierea în tușe ușor cam groase a faptului că, din primul moment, ierarhia sa a decis să nu conteste în nici un fel limitele impuse prin ordonanță militară. Un pic cam neelegant, dar, hei, cine stă să țină scorul?
Apoi mai e și partea de propagandă politică. În Italia, spre exemplu, Matteo Salvini și-a găsit un nou cal de bătaie și cere insistent deschiderea bisericilor de sărbători.
Izolaționiști care se plîng de izolare. E ironie în pandemie.
Salvini a fost ignorat pînă acum, la fel cum ignorați sînt și năucii noștri locali. Dar sînt destui care vor rămîne cu senzația că sînt victime. În funcție de gust și aplecări, asupritorul poate fi vreo conspirație globalistă sau una medievală.
Urmărindu-i, trăind printre ei, dar nefiind de acord cu nici unii, nu poți decît să mai spui și tu din cînd în cînd: om mani padme hum.
Dacă nu îi poți convinge, măcar stupefiază-i.
Teodor Tiţă este jurnalist. Îl puteţi găsi la twitter.com/jaunetom.
