Gesturi tandre pentru ceilalți
Pentru că am făcut interviul cu elevii, m-am simțit apoi dator să fac unul și cu profesorii, pentru a vedea cum se raportează ei la contextul pe care îl trăim. În linii mari le-am adresat aceleași întrebări, ușor adaptate. Fără să le comentez astăzi, redau cîteva răspunsuri la prima întrebare. Am ales profesori din diferite părți ale țării, atît de gimnaziu, cît și de liceu, ba chiar o profesoară care predă în diaspora. Unii au preferat să răspundă anonim, alții și-au asumat identitatea.
Ce a rămas la fel și ce s-a schimbat pentru tine?
Monica Halaszi, Bistrița, gimnaziu și liceu: Au rămas la fel responsabilitatea, care e intrinsecă profesiei pe care mi-am ales-o, și bucuria de a lucra cu tinerii. Îmi vine să spun că nimic nu s-a schimbat, dar nu, nu e așa. De exemplu, îmi pun mai des întrebarea cum pot dezvolta competența X la elevii mei într-o manieră simplă, dar fascinantă.
Maria Pleșa, Luxemburg, prof. dr., primar și gimnaziu: Am muncit mult mai mult, atît pentru pregătirea cursurilor, cît și pentru evaluarea activității elevilor. Mijloacele online pot fi utilizate cu succes, putem să obținem rezultate bune și prin intermediul acestora. Ideea este că în orice activitate nouă trebuie să avem încredere că putem construi ceva. Acesta a fost principiul pe care l-am transmis de la început părinților și elevilor. Al doilea principiu important în această perioadă a fost să-i asigur pe elevi și pe părinți de sprijinul meu, de disponibilitatea totală pentru a crea și acasă un climat favorabil învățării. […] În mod cert, ceea ce ne lipsește este prezența fizică prin care mai reușeam să facem un gest de încurajare, să propunem un joc de socializare, să-i privim în ochii curioși atunci cînd îi mai alintăm.
Dana Anghelescu, Iași, liceu: Rolul de profesor a rămas același, doar că acum sînt cu motoarele turate. Ceea ce faceam în mod natural în clasă, acum s-a mutat în online. Culmea e că online-ul a devenit și el natural. Dacă înainte ni se cerea spectacol tehnologic la ore, acum spectaculosul a devenit piece of cake. S-a schimbat poate viziunea unora asupra modului de a face educație. Pentru mine nu a fost foarte greu să mă adaptez, dar am dublat efortul în sensul că a trebuit să concep materiale și să le postez pe diferite platforme, să verific mereu ce au lucrat copiii, să mă reinventez zilnic.
Anca Trif, Cluj-Napoca, gimnaziu și liceu: A rămas neschimbat dragul de a preda. În rest, s-a schimbat cam totul: activitatea se desfășoară altfel, petrec mult mai mult timp pregătindu-mi orele, nu mai există interacțiunea directă cu elevii și asta îmi lipsește foarte tare.
Laszlo Alexandru, prof. dr., Cluj-Napoca, liceu: Pentru mine, ca profesor, este esențială comunicarea cu elevii, în mod direct și onest, iar conținuturile științifice transmise trebuie să se sprijine pe o temelie afectivă reciprocă. Aceste lucruri nu s-au schimbat, de la începutul exersării meseriei mele pînă azi. În ultimul deceniu s-a adăugat componenta tehnică la activitatea tradițională: țin legătura cu elevii pe Facebook, am constituit chiar grupuri separate, la clasele unde am fost/sînt diriginte, pentru o comunicare mai eficientă, ne transmitem mesaje urgente pe WhatsApp, sintetizăm cîte o lecție mai importantă în Power Point (ba chiar le cer lor, în ultimul an de liceu, să elaboreze PPT-uri însoțite de prezentări libere, în limba italiană, despre istoria literaturii italiene). Pentru pregătirea olimpiadelor școlare și a bacalaureatului exersăm pe filme și scurte clipuri în limba străină studiată, preluate de pe site-uri educative. Aceste ultime aspecte tehnice ar fi fost de neimaginat acum 30 de ani, la începutul carierei mele, cînd aveam un singur volum de Dante (reminiscență a studiilor universitare) și le scriam elevilor pe tablă, cu creta, versurile pe care urma să le studiem în clasă – fiindcă nu exista nici măcar un fotocopiator.
Titiana Zlătior, prof. dr., Cluj-Napoca, liceu: Au rămas, în primul rînd, cîteva constante, precum competența pe care orice profesor își construiește demersul, cunoștințele de specialitate, metodice și didactice; fără a deține controlul în acest plan, cu sau fără computer, nu putem învăța pe nimeni nimic. A mai rămas și dorința aceea pe care profesorul o are de a împărtăși mereu ceea ce știe cu ceilalți, nevoia de a comunica paideutic. În ceea ce mă privește, este esențială această comunicare.
Cristina Popescu, Cluj-Napoca, gimnaziu și liceu: La fel au rămas cunoștințele mele științifice, cele de specialitate și cele de psihopedagogie, metodele de predare, obiceiurile și deprinderile zilnice pe care mi le-am exersat frecvent, corectînd ceea ce îmi mai rămăsese restant și concepînd chiar fișe de lucru cu exerciții amuzante, prin care am încercat să-i ajut pe elevi să treacă mai ușor prin această perioadă complicată.
Luciana Andronic, Cluj-Napoca, liceu: Au rămas la fel: programa, clasele, pasiunea mea didactică, dar s-au schimbat: abordarea, mijloacele de comunicare, iar munca didactică s-a triplat.
Roxana Cotruș, prof. dr., Tîrgu Mureș, gimnaziu: La început, experiența a fost ca o săritură cu parapanta: pe de-o parte, panică, senzație de sufocare, pe de alta, eliberare, oportunitatea de a-mi trage sufletul, întrucît anul școlar anterior și cel în curs fuseseră un carusel plin cu de toate. Acum, însă, am început să visez că mă pregătesc să merg la școală, iar cînd sînt pe punctul de a ieși din casă, o voce neidentificabilă îmi amintește că se prelungește starea de urgență. Așadar, au rămas la fel dorul de elevi, de ore, apetitul pentru organizarea activităților didactice. Schimbarea majoră s-a petrecut la nivelul interacțiunii; chiar dacă am mutat orele propriu-zise în online, chiar dacă ne vedem/auzim/citim tot de atîtea ori precum am face-o la școală, îmi lipsește interacțiunea „tradițională”.
S.D., București, gimnaziu: O să încep cu schimbarea. Nu îi mai „simt” pe copii. Cînd sînt alături, este un flux energetic benefic pentru ei, dar și pentru mine ca profesor. Chiar dacă ne vedem uneori pe Skype, sînt doar chipuri, nu văd mîini emoționate, gesturi tandre pentru ceilalți („Uite un pix bun!”), nu ne auzim bine, întîrziem răspunsuri, sîntem mai puțin veseli. Ca să nu mai spun de situația în care corectăm lucrări sau dăm explicații scrise. Nu mai lucrăm împreună, doar individual, ceea ce este bine pentru consolidarea cunoștințelor fiecăruia, dar pierdem afectiv. S-au schimbat strategiile de învățare, pentru că ai nevoie de un suport pregătit anterior ca să nu pierzi timpul (exemple, texte puse în format electronic, fiindcă dispar tabla și creta) și totul durează cel puțin dublu. Feedback-ul de la elevi este incert, pentru că nu ai cum să observi ce fac singuri acasă (se uită în caiet, au scris sau nu). Altfel spus, nu știi dacă au învățat cu adevărat și este pentru profesor foarte frustrant.
Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română.
