Pe Schiel

18 aprilie 2020
Ultimele zile din viața pisicii jpeg

Acum cîteva zile, cînd toată lumea era desigur în izolare, răstignită prin case, tatăl meu, Anton, care are aproape 72 de ani și care dintotdeauna a fost umblăreț – de cînd dă firul ierbii prin martie nu mai poate să stea în casă (apropo de „bătrînii” noștri de peste 65 de ani care de multe ori sînt mai energici și mai tonici decît „tinerii” de 40), de cînd ai mei s-au mutat la Cîmpina cam o dată la cinci-șase zile ia trenul, uneori de unul singur, ca să meargă măcar pînă la Sinaia și să urce un pic pe Furnica –, mi-a scris un mesaj ușor romanțat, dar care m-a emoționat. „Am ajuns să urlu de disperare”, zice el, „că nu pot să mă urc în tren, să merg la Bușteni, apoi pînă la gura Diham, să urc spre Poiana Izvoarelor, să mă las printre ierburi în poiana de unde începe drumul spre vîrful Bucșoiu, apoi să cobor încet prin pădurea de brazi spre cabana Diham și să mă întîmpine lumea pe terasă, să-mi iau o bere, să o împart pe a doua cu caprele bețive de acolo, să stau la soare… Lumea, oamenii din jurul meu pe care i-aș îmbrățișa unul după altul, unul după altul… voi mai apuca vreodată?” M-a emoționat, deși mi s-a părut un pic nerealist, nu cred că nici în condiții normale ar mai fi putut el, la vîrsta lui, să mai facă traseul ăsta din Bucegi, nici eu nu sînt sigură că l-aș mai putea face fără vreo lună de antrenament, mai ales după izolare, cînd simți cum ți se atrofiază mușchii, în fiecare dimineață te trezești de parcă ai fi dormit în cort, pe nisip. Totuși, mi-am amintit la rîndul meu nu doar de Poiana Izvoarele și de Diham (da, acolo erau într-adevăr două capre mereu „ambetate”, le învățaseră turiștii să soarbă din sticlele cu bere, sper că au murit de ciroză fericite), cabane simpatice amîndouă, dar la care de regulă ajungeau toți pantofarii. Ca și la Babele, nu există nicăieri mai mulți pantofari decît la cabana Babele pentru că urcă cu telecabina. Însă mi-am amintit de Jepii Mari, traseul meu preferat din Bucegi pe care de-abia așteptam să-l facem în fiecare vară, cam prin ultima zi de concediu, cînd eram deja destul de bine antrenați după trasee din astea mai mărunțele, Gura Diham și Poiana Izvoarelor. Jepii Mari este unul dintre cele trei sau patru trasee de cinci-șase ore (pe timp de vară) care urcă de jos, de la o altitudine de sub o mie de metri, pînă pe la o mie opt sute, sus, pe platou. Pe parcursul întregului „sejur” pe care ni-l petreceam la gazda noastră, doamna Roșca, din Bușteni, ne pregăteam, de fapt, pentru clipa cea mare – „să facem Schielul” (așa se mai numește traseul, după numele unor frați industriași de final de secol al XIX-lea care au construit fabrica de hîrtie din Bușteni, tot ei au construit și funicularul pînă sus, pe munte).

Povestea, de fapt, e alta – pe vremea aceea, atunci cînd România era cu adevărat în izolare, chiar dacă oamenii circulau aparent liberi pe stradă, ai mei nu puteau să mă plimbe prin Italia, Franța sau Elveția, cum pot face astăzi părinții cu copiii lor, așa că mă duceau pe munte. M-au cărat pe munte de la trei ani, de cele mai multe ori în brațe cînd nu mai puteam să merg, îmi amintesc vag o escapadă din asta cînd ne-a prins noaptea aproape de Cota 2000, ne-au atacat și niște cîini de stînă, pînă la urmă am ajuns la cabana care era închisă, dar ne-au lăsat să dormim într-o sală de mese. Treaba asta cu urcatul pe munte era chiar mai mult decît o evadare sau o distracție, în momentul în care treceai de ultimele case din Sinaia sau Bușteni te simțeai liber și fără spaima că ai fi fost urmărit de vreun milițian sau securist, Anton, de pildă, își alegea locuri anume în care să-l înjure cu voce tare pe tovarășul Nicolae Ceaușescu despre care eu învățam la grădiniță și la școală că era tatăl nostru, al tuturor. Înjurăturile lui se spărgeau de versanții muntelui și aveau ecou în pădurea de brazi, Anton scăpa de frustrare și se simțea fericit, mama, în schimb, tot era speriată că ar putea să apară vreunul după un brad ca să-l aresteze. E bine să-mi amintesc de aceste lucruri acum, pentru ca două-trei luni de stat în casă în care pot să comunic pe Internet cu oricine din lumea asta și pot înjura pe oricine să nu mă dea peste cap, n-are rost. S-au întîmplat altele, mult mai cumplite, de-a lungul timpului, cei foarte tineri de acum sînt singurii care n-au repere și deja pandemia din 2020 devine evenimentul vieții lor.

Revenind la Schiel, plecam pe la opt dimineața, cu rucsacuri clasice tip raniță în care aveam cam tot ce-i trebuia pe munte unui excursionist în anii ’80 – tricouri și maiouri de schimb, sticla (de sticlă pentru că nu existau pet-uri) plină cu apă, cîteva sandviciuri, piersici sau mere, eventual o ciocolată. Traseul începea de lîngă hotelul „Silva”, unde toți pantofarii se înghesuiau în cozile încremenite la teleferic, mai ceva ca acelea la pîine. Îi depășeam cu un sentiment de triumf – noi urma să urcăm tot muntele pe jos. Apoi, dunga albastră se despărțea de traseul spre cascada Urlătoarea (tot pentru pantofari, în plimbare), dar și de crucea albastră a Jepilor Mici (mai aventuros și mai abrupt, l-am făcut mult mai tîrziu, spre finalul adolescenței) și începea să urce prin pădure, cocoașă după cocoașă, de-ți blestemai zilele. Abia ce se termina una și ziceai că ai dat de o mică porțiune de drept, că începea alta. Te mai opreai la cîte un stîlp ruginit al funicularului fraților Schiel, mai luai o gură de apă, îți mai trăgeai sufletul, după care iar urcuș de-ți săreau ochii din cap, iar apă, iar piersică. Nici nu-ți dădeai seama cînd lăsai în urmă foioasele, apoi cînd te pomeneai printre conifere, în pădure era o umbră densă prin care răzbăteau cîteva raze de soare, frunze moarte din anii trecuți, trunchiuri căzute, păsări uneori amuțite la ora amiezii. Din cînd în cînd apăreau puncte de belvedere și vedeai Bușteniul din ce în ce mai jos, îți dădeai seama cît ai urcat, de fapt, și aveai mici momente de satisfacție. Ca să o iei de la capăt – Schielul era lung, plicticos, interminabil, exact ca povestea noastră de acum cu pandemia, căci să urci un munte nu e niciodată ușor, mai ales dacă știi că-l poți coborî relaxat, fluierînd. Un alt moment de bucurie era cel cînd, după vreo patru ore de transpirație și epuizare, ieșeai în sfîrșit din pădure și nimereai pe pășunea alpină, vîrfurile pe care le știai de jos, din Bușteni, ți se păreau neverosimil de aproape. Și ajungeai „la lanțuri”, partea mea preferată. Prăpastie, pericol, instabilitate, stîncărie, un pas ți se părea unul de uriaș, mai ales pentru un copil de 8 ani. Mă mai împingea Anton de la spate, mă mai trăgea mama de mînă, mai vedeam și capre negre, ne mai întîlneam și cu alți excursioniști care coborau veseli – „Dom’le, mai e mult?”. Cînd vedeai cantonul Schiel, deja erai ca și ajuns sau cel puțin aveai un scop, cabana era în fața ta, toate eforturile tale își găseau un rost și căpătau o reprezentare. Pînă la canton trebuia doar să urci iarăși, printre jnepeni, iar ultimii metri căzniți erau cei mai grei. Cantonul stă de mai bine de o sută de ani pe o buză a muntelui, dacă ajungi acolo poți vedea tot traseul pe care l-ai urcat și ți se pare un efort incredibil. Bușteniul deja e atît de departe, ca dintr-o altă lume, ca de pe o altă planetă. Stai acolo, pe teresa cantonului (care, apropo, acum e în paragină, după așa o minunăție de drum te așteaptă un loc în ruină), cu picioarele atîrnate deasupra hăului, la aproape 2000 de metri, și te năpădește o stare de fericire care nu se poate compara cu nimic. Ai vrea pur și simplu să rămîi acolo, în vîrful muntelui pe care l-ai urcat, ce urmează în viața ta după această ascensiune parcă nu mai are nici o importanță. Da, de astfel de nostalgii avem nevoie acum, cînd ne învîrtim fără rost prin casă, cînd abia dacă facem 500 de pași zilnic… chiar dacă știu că poate nu voi mai urca niciodată pe Schiel, din diferite motive, în primul rînd din comoditate, știu că drumul e acolo, cantonul sper că n-o să dispară de tot, dincolo de ușile închise și de ferestrele casei tale e o lume, aceeași, n-am pierdut-o, încă ne așteaptă.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

elena udrea bulgaria 2 mai 2022 jpg
Elena Udrea ar putea fi pusă în libertate. Cine face parte din completul care judecă revizuirea condamnării ei
Elena Udrea, aflată în Penitenciarul de la Târgşor din 2022, aşteaptă joi decizia magistraţilor în ceea ce priveşte cererea sa de revizuire a condamnării pe care a primit-o în dosarul „Gala Bute”.
Padure din viitoarea Centura Verde Bucuresti Ilfov foto Centura Verde jpeg
Singurul animal din lume care zâmbește. E foarte simpatic, deși unii oameni se tem de el
În lumea fascinantă a faunei, există un animal care a cucerit inimile oamenilor datorită unui detaliu unic și fermecător: zâmbetul său. Este vorba despre quokka, o mică marsupială originară din Australia, supranumită „cel mai fericit animal din lume”.
profil facebook WS24 promovare eugen sechila jpg
Sute de conturi de Facebook cu identități false îi promovează pe Călin Georgescu, George Simion și Diana Șoșoacă
În ultimele săptămâni, pe Facebook s-au înmulțit conturile cu identități false de pe care sunt postate numeroase comentarii pro-Călin Georgescu, George Simion și Diana Șoșoacă.
Lucian Mîndruță a fost invitat în cadrul emisiunii „40 de întrebări cu Denise Rifai”, difuzată la Kanal D
Prezidențiabilii de pe Facebook. Pe cine nominalizează internauții pentru candidatura la Cotroceni
După anularea alegerilor, negocierile politice au trecut pe Facebook, unde numele potențialilor candidați pentru prezidențiale sunt deja pe buzele tuturor.
image png
Prognoza meteo joi, 12 decembrie. Vreme închisă şi precipitaţii uşoare. Unde sunt anunţate ninsori
Vremea va fi predominant închisă în cea mai mare parte a ţării, cu temperaturi cuprinse între -1 şi 9 grade Celsius şi ninsori slabe în zonele montane.
meritocratie candidat alegere shutterstock 743670856 jpg
Care este profilul ideal de candidat pentru cetățeni? Analist: „Nu cred în varianta anonimilor scoși din joben”
Un candidat ideal pentru România trebuie să fie onest, autentic și să aibă experiență politică solidă, spun analiștii Valeriu Turcan și Adrian Zăbavă. Într-un context intern și internațional tot mai provocator, portretul liderului de care țara are nevoie devine tot mai clar.
Sens giratoriu FOTO Shutterstock jpg
Regula de circulație pe care mulți șoferi o ignoră! Ce trebuie să facem când ieșim dintr-un sens giratoriu
Atunci când ne urcăm la volan, vom ajunge destul de rapid la un sens giratoriu. Acestea sunt extrem de comune de-a lungul țării, iar în ciuda faptului că par destul de simplu de navigat, există anumite reguli la care trebuie să fim atenți.
profimedia 0945201513 jpg
Ultimele zile ale lui Assad la putere. Ce s-a găsit în biroul său
Luptători rebeli și civili s-au plimbat marți prin palatului prezidențial al lui Bashar al-Assad, călcând pe afișe făcute bucăți ale fostului dictator sirian care fugise în Rusia cu câteva zile înainte.
Iernile de alta data  Foto Facebook, Muzeul Transilvaniei, Scinteia jpg
Cum arătau iernile de altădată ale românilor: „Satele sunt terorizate de haite de lupi. Lumea arde gardurile, cine mai are”
Numeroasele fotografii publicate pe rețelele de socializare înfățișează „iernile de altădată”,cu copii jucându-se pe ulițele satelor înzăpezite și familii strânse în jurul meselor de sărbători. Imaginile fac furori, trezesc nostalgii, dar și controverse.