Mi-e dor, mi-e dor de micul din Obor

2 mai 2020
Ultimele zile din viața pisicii jpeg

Deși n-am avut niciodată o relație prea bună cu Bucureștiul, în ultimă vreme, de cînd drumurile mele au devenit foarte scurte și stricte, în general cu mașina prin geamul căreia am văzut străzile pustii, mă încearcă o senzație ciudată – mi-e dor de orașul în care locuiesc. Desigur, nu mi-e dor de întreg orașul în ansamblul său, de aglomerație și de traumele mărunte cu care mă alegeam la aproape fiecare ieșire în „exterior”, ci de anumite locuri care îi aparțin. În primul rînd, mi-e dor de centrul orașului, așa cum era el înainte de pandemie... cu oameni, pentru că orice oraș înseamnă în primul rînd oamenii lui și-mi dau seama acum că oamenii, care „populau” uneori doar pentru cîteva ore centrul, veneau în plimbare sau cu treburi din prin cartiere, aveau ceva al lor, un aer comun, parcă o distincție. Mi-e dor de seara aceea albastră și caldă de sfîrșit de mai de acum un an cînd am stat aproape două ore cu mama, la o masă așezată de-a dreptul pe trotuar, la berăria „Gambrinus”, și ne-am uitat numai la oameni – ea, cu curiozitatea omului care s-a mutat, la pensie, într-un orășel de provincie unde după lăsarea întunericului nu mai întîlnești pe nimeni pe stradă, eu după două luni petrecute la țară, undeva în Ardeal, și am ajuns amîndouă la concluzia că am fi putut la fel de bine să fim undeva la Viena sau la Paris, auzeam vorbindu-se mai multe limbi, printre care engleza aia standard, funcționărească și utilă a Uniunii Europene, o engleză de baltă pe care o vorbesc la fel de prost atît polonezii, cît și spaniolii, am văzut tineri arabi bogați, la braț cu escorte, păziți de cîte un bodyguard de la o distanță de doi metri, ca peste tot în lume, asiatici și negri, hipsteri și adolescenți care se hăhăiau în grupuri ce ocupau tot trotuarul, oameni în vîrstă îmbrăcați elegant care poate veneau de la teatru, de la Național, cucoane care lăsau în urma lor o dîră de parfum greu care-l acoperea pe cel de tei al străzii. Cît de viu e orașul nostru, cît de cosmopolit! – ne-am zis zîmbind una alteia, apoi am traversat strada ca să luăm troleul spre casă din față de la Mc, înăuntru era vînzoleală, în stradă se revărsa o lumină caldă, plăcută, ne-am dat seama că a cam trecut deja ora ultimului troleu, era deja unsprezece și jumătate, totuși am continuat să așteptăm fără nici o grabă – că poate cine știe? –, să ne bucurăm de seara albastră care încheia o zi plină la Tîrgul de Carte (acest reper al începutului de vară care anul acesta a dispărut, a fost postponed, cum se zice mai nou și aici e o altă problemă, în 2020 nu mai avem repere, nici culturale, nici personale, nimic – mîine, de pildă, e ziua lui taică-miu, aproape că nici nu mai contează). Mi-e dor desigur și de Bookfest și de senzația de normalitate cu care plecam de fiecare dată de acolo, senzația că trăim totuși într-o lume civilizată care se poate compara cu alte lumi civilizate și de micul sentiment de triumf al scriitorului care își întîlnește cititorii – anul ăsta, fără Bookfest, parcă nu-mi mai găsesc nici un rost.

Mi-e dor de Herăstrău și să înconjur lacul alături de alți oameni care înconjoară lacul, unii fac jogging, alții sînt pe biciclete, alții își plimbă cîinii, desigur pînă în Herăstrău aș putea să dau o fugă și acum, aș inventa ceva pentru declarația pe propria răspundere, însă n-ar fi deloc același lucru, aleea mea preferată, cea cu capetele fondatorilor UE, n-ar mai fi plină ochi, nu s-ar mai vinde acolo moriști, floricele, baloane și alte fleacuri, n-ar mai trebui să ocolești cupluri pubere de îndrăgostiți lungite în iarbă, admirînd lacul, cînd mă voi întoarce în Herăstrău va fi deja vară și zăduf, voi privi lacul și voi visa numai la marea de care probabil că nu vom avea parte anul ăsta.

Mi-e dor de Casa Universitarilor, pe la prînz, încremenită în timp, cu mese lungi pline de oameni din aceeași generație, mereu sărbătorind cîte ceva, 50 de ani de la terminarea liceului, 40 de la terminarea facultății, clinchetul reconfortant de pahare care se ciocnesc, același vin „socialist” pe masă, o Grasă sau poate o Fetească de Jidvei, aceeași ceafă clasică cu cartofi prăjiți, chelnerițele mămoase îmbrăcate regulamentar în alb și negru – „Vă mai aduc niște pîinică?”, „Vreți și ardei la ciorbiță?” –, clătite cu dulceață, de undeva din apropiere se aude cucul, e un alt început promițător de vară, să ne desfătăm, să luăm un prînz tihnit, alături de oameni, înconjurați de oameni. Mi-e dor și de COȘ (Casa Oamenilor de Știință), care e din același film, cu grădina sa fabuloasă, mereu mi s-a părut o oază într-un oraș pîrjolit, după un șpriț subțire cu prietenii, fiecare se îndreaptă spre casă cînd umbrele serii încep să se lase peste oraș, travesez piața Lahovari spre Spitalul de Ochi, renunț să iau autobuzul de la Madgearu și o iau pe jos pe bulevardul Dacia, cu un mic ocol prin parcul Ioanid, niciodată nu mă pot abține să intru în parc măcar pentru cîteva minute, eventual să fumez o țigară pe o bancă, sub copacii ăia umbroși ca un acoperiș, cu glasuri de copii pe fundal, apoi mai departe pe Dacia, uitîndu-mă la case și imaginîndu-mi oamenii care locuiesc în fiecare, pînă cînd ajung în mahalaua mea jupuită, plină de zoaie, de clanuri, de frecat menta pe la porți. Mi-e dor de plimbările pe străduțele „din spate” – pe Toamnei, Salcîmilor, Silvestru, aceleași străduțe despre care tot am povestit și pe care și acum le-aș putea lua la pas, desigur, dar din nou n-ar mai fi același lucru fără scurtele opriri în locurile noastre preferate, fără o bere în curtea de la Gașca Veche sau de la E Varză, fără bucuria de a descoperi o cîrciumă sau o terasă nouă – Asta cînd s-o fi deschis? Hai să vedem cum o fi! –, fără cinele de la Terasa Florilor, un local popular veșnic plin, cu damf de mici și de cîrnați la grătar, ai noroc dacă găsești o masă liberă, te întîlnești aici cu tot cartierul care se uită la meci, chiar și cu securiștii din ultimul bloc în care am locuit și care mă supravegheau prin vizorul ușii, merită și ei un mic, o pauză, o șuetă.

Și apropo de mici, desigur că mi-e dor, mi-e dor de micii din Obor, de acei mici care erau doar un pretext pentru a mai atîrna prin piață, pentru a nu te duce acasă, pentru a împărți masa șuie cu străini, cu necunoscuți, și parcă ar mai merge o bere la ora închiderii, atunci cînd tipul veșnic beat începe să măture cartoanele mînjite cu muștar de pe jos și boscorodește ceva, în legea lui, ultimul mic pe care n-ai mai putut să-l mănînci se sleiește pe masă, peștele din hală se împute în sacoșă, dar tot nu-ți vine să pleci. Din cîte știu, la mici e deschis și poți să-ți iei pentru acasă, la pachet, ți-i dă cu grijă și cu mănuși, dar e oare același lucru?

Probabil că treptat, anul ăsta sau peste un an sau peste doi, voi reveni în toate aceste locuri, voi bea bere rece la halbă fără să tresar la cea mai mică usturime în gît și voi mînca mici, trăgînd cu urechea la ce vorbesc oamenii din jur, principala mea sursă de inspirație în tot ceea ce scriu. Da, lucrurile vor reveni la normal, cum se zice. Și da, nu-mi va mai fi dor de nimic.    

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Cum arată Rotunda, locul unde a fost bătaie pe „casele de 250 de euro". Prețul cu care se vând acum imobilele FOTO
Zeci de proprietari ai caselor din satul Rotunda, comuna băcăuană Gura Văii, își reabilitează și modernizează imobilele. Mai mult de jumătate din cele 205 case construite de autorități în 2005, după inundații devastatoare, și abandonate ulterior au fost cumpărate la licitație acum doi ani
image
Unde trăiesc cel mai puțin „dotaţi“ bărbaţi din lume. Locul ocupat de români în topul mondial
Cercetătorii au întocmit o hartă interactivă a statelor unde trăiesc cei mai slab dotați bărbați.
image
Tipul de brânză pe care este bine să-l mănânci înainte de culcare: adormi în timp record
Mâncatul câtorva felii de brânză înainte de culcare vă poate ajuta să adormiți rapid.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.